Pe plan internaţional, pe lângă obligaţiunile clasice au apărut şi alte tipuri de obligaţiuni care prezintă o serie de trăsături caracteristice. Dintre acestea putem aminti:

  • obligaţiuni cu bonuri de subscriere – au ataşat un titlu financiar care permite deţinătorului să achiziţioneze la un anumit preţ prestabilit acţiuni comune ale emitentului respectiv;
  • obligaţiuni de participaţie – pe lângă faptul că oferă o anumită dobândă da posibilitatea deţinătrului să participe la distribuirea profitului înregistrat de emitentul respectiv. Având în vedere această caracteristică de regulă dobânda aferentă obligaţiunilor respective este mai mică decât dobânda pieţei. Ca urmare, pentru societatea emitentă finanţarea prin intermediul unor astfel de obligaţiuni prezintă o serie de avantaje; principalul avantaj este dat de reducerea costurilor de finanţare. Acest tip de obligaţiune combină caracteristicile unei emisiuni de obligaţiuni (împrumut) cu cele ale unei emisiuni de acţiuni eliminând principalul dezavantaj al emisiunii de acţiuni legat de pierderea controlului asupra companiei. Preia avantajul specific emisiunii de acţiuni legat de costuri de finanţare reduse. Ca urmare plăţile suplimentare faţă de dobânda stabilită prin prospectul de emisiune se realizează de către deţinătorii obligaţiunii respective doar dacă societatea înregistrează profit;
  • obligaţiunile convertibile – dau posibilitatea deţinătorului să le schimbe (convertească) în acţiuni comune ale emitentului respectiv la o anumită rată de conversie precizată prin prospectul de emisiune. De regulă aceste obligaţiuni au o rată a dobânzii variabilă până la expirarea termenului de conversie. Aceast în general se află sub dobânda pieţei deoarece investitorul are posibilitatea să schimbe acea obligaţiune cu acţiuni comune. După expirarea perioadei de conversie de regulă dobânda se plasează peste dobânda medie a pieţei.
  • obligaţiunile indexabile – permit realizarea indexării dobânzilor, a valorii de rambursare sau a ambelor variabile, în funcţie de precizările din prospectul de emisiune;
  • obligaţiunile cu cupon reinvestibil (OSCAR) – permit investitorului ca din dobânda cuvenită pentru obligaţiunile deţinute la emitentul respectiv să achiziţioneze obligaţiuni de acelaşi tip emise de emitentul respectiv.

 

Statul pe lângă obligaţiuni poate să mai emită bilete de trezorerie şi bonuri de tezaur.

Biletele de trezorerie – sunt emise pe termen scurt (mai puţin de 1 an) pentru finanţarea îmrumuturilor pe termen scurt. Acestea sunt emise la intervale regulate şi nu sunt purtătoare de dobânzi, câştigul investitorului fiind dat de diferenţa între valoarea de rambursare şi valoarea de achiziţie. Vânzarea lor se face numai către investitorii instituţionali, care participă la licitaţiile organizate de trezoreria statului. De regulă se foloseşte procedeul „licitaţiei olandeze”. Acesta presupune pornirea licitaţiei de la o valoare mare şi preţul coboară până ce întraga ofertă este subscrisă.

Bonurile de tezaur – sunt emise pe perioade cuprinse între 1 şi 10 ani şi urmăresc finanţarea unor deficite ale bugetului de stat. Aceatea pot fi achiziţionate atât de investitori instituţionali cât şi de investitori individuali.