Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Piaţa monetară este o piaţă a capitalurilor pe termen scurt şi foarte scurt . Existenţa acestei bănci este legată de faptul că unele bănci sunt beneficiare ale unui surplus de încasări , iar altele au de efectuat un surplus de plăţi .

          Piaţa monetară nu este o piaţă localizată , tranzacţiile acestei pieţe se încheie prin telefon , telex , fax . Piaţa monetară se derulează în principal la băncile care crează monedă , de la care se pot procura disponibilităţile necesare pentru a face faţă fluxurilor de plăţi . De aceea se poate spune că piaţa monetară este o piaţă a monedei centrale , adică a biletelor de bănci , a numerarului în general şi a disponibilităţilor în cont create la banca de emisiune . Piaţa monetară este o piaţă de lichidităţi pe termen scurt pentru toate organismele de credit bancare . Participanţii la această piaţă sunt bănci , case de economii , societăţi financiare , banca de emisiune , trezoreria statului , casele de titluri , etc. Unele dintre aceste organisme apar cu predilecţie excedentare creditoare , cum sunt de regulă casele de economii , casele de pensii , în timp ce altele , printre care băncile comerciale , instituţiile de credit specializate sunt predominant debitoare . Piaţa monetară redefineşte funcţia de compensare a excedentului şi deficitului de lichidităţi . Operaţia pe piaţa monetară cu termenul cel mai scurt este acordarea unui titlu de împrumut a unei sume de bani până la ora 12 a zilei următoare . Termenele pentru care se acordă creditele s-au prelungit de la 24 de ore până la 18 luni , cum rezultă dintr-o practică mai veche italiană până la perioade cuprinse între o zi şi 7 ani sau chiar 10 ani , cum atestă practica şi literatura franceză mai recentă .

          Piaţa monetară a devenit în Franţa , după 1986 , o piaţă deschisă agenţilor nefinanciari care doresc fie să acorde credite , fie să se împrumute cu lichidităţi .

          Piaţa monetară este un mecanism important în sistemul monetar şi financiar al unei ţări . Ea este locul intervenţiilor băncii de emisiune asupra lichidităţilor bancare .

          Piaţa monetară este în prezent în plină schimbare , transformare . Până acum circa un sfert de secol ea a fost o piaţă specializată , cunoscută doar unor specialişti , iar noţiunea corespundea în fapt cu ceea ce reprezintă piaţa interbancară . Pe această piaţă restrânsă băncile îşi regularizează zilnic excedentele şi deficitele de trezorerie . Puteau interveni şi atunci instituţii financiare specializate cu excedentele lor de lichiditate . Banca Franţei , ca bancă de emisiune , avea posibilitatea să intervină şi ea , dar o făcea foarte puţin , întrucât ea refinanţa băncile prin intermediul reescontului efectelor comerciale. Ea mai acorda avansuri pe efecte publice , efectua operaţiuni de open-market , dar de proporţii reduse şi la o rată mai ridicată decât taxa de scont.

          Din 1967 alimentarea pieţei monetare a fost îmbunătăţită prin posibilitatea ce s-a creat societăţilor de asigurări , caselor de pensii de a plasa lichidităţile colectate de ele. Casele de economii , care până atunci plasau totalitatea fondurilor mobilizate pe temen lung , au trecut la utilizarea unei fracţiuni de 20 % din acestea pe piaţa monetară . Refinanţarea pe calea reescontului a fost descurajată prin faptul că rata dobânzii la creditele acordate pe piaţa monetară a devenit mai mică decât taxa oficială a scontului , iar plafoanele de scont , care asigurau un automatism în refinanţarea băncilor la banca centrală , au fost suprimate .

          Sub influenţa inovaţiei financiare şi a conjucturii , proporţia datoriei publice creşte . Noile instrumente financiare de genul SICAV pe termen scurt şi fondurile comune de plasament (FCP) captează lichidităţile populaţiei şi intreprinzătorilor . Reforma din noiembrie 1986 a constat în “deschiderea” pieţei monetare pentru a permite accesul la operaţiunile ei şi a intreprinderilor şi trezoreriei publice . Piaţa monetară a devenit , în aceastã concepţie , o piaţă a capitalurilor pe termen scurt şi pe termen mijlociu , unde toţi ofertanţii şi solicitanţii de capitaluri pot interveni .

          În noile condiţii , piaţa monetară poate fi privită , deci , în sens restrâns ca piaţă interbancară , o piaţă a monedei centrale şi , în sens larg , ca piaţă deschisă , o piaţă a capitalurilor pe termen scurt , care din raţiunea prezenţei intreprinderilor în circuit este simultan atât o piaţă a monedei centrale , cât şi a monedei bancare .

          Sensul principal al lărgirii participanţilor la piaţa monetară prin asigurarea accesului intreprinderilor , trezoreriei statului şi al instituţiilor financiare este promovarea concurenţei , activizarea participanţilor pentru găsirea de noi “produse financiare” , noi forme şi titluri de creanţă care să amplifice , să amelioreze resursele şi să ieftinească creditele [1].

 

[1] Turliuc V. , Cocriş V. : “Monedă şi credit” , Editura Ankarom , Iaşi , 1998 , p. 190

Загрузка...