Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Efectuarea plăţilor în economie implică un amplu număr de participanţi angajaţi în cadrul unor circuite monetare tipice .

Efectuarea plăţilor înseamnă , în unele cazuri ruperea circuitelor sau subcircuitelor respective , necesitând acte de transfer sau conversiune .

În condiţiile extinderii generalizate a bancarizării , a cuprinderii agenţilor economici şi persoanelor în sistemul bancar ca titulari de cont , efectuarea plăţilor între subiectele economice nu poate fi desfăşurată decât prin cooperare între bănci prin sistemul de compensare a plăţilor .

Astfel , sistemele de compensare centralizează zilnic întregul circuit de plăţi iniţiate de titulari dispersaţi în întreaga economie naţională şi asigură strângerea acestora primordial prin procedeul de compensare.

Compensarea reprezintă , astfel , pe de-o parte singura modalitate de a satisface relaţiile de plăţi între parteneri aflaţi în diferite părţi ale ţării şi incluşi în unul sau altul din circuitele sau subcircuitele monetare.

Compensarea tuturor sau majorităţii plăţilor monetare printr-un singur proces centralizat este forma cea mai economică de a asigura derularea plăţilor la modul operativ .

Compensarea desfăşurată în sisteme centralizate organizate , oferă condiţii optime pentru încheierea circuitelor de plăţi declanşate în mod spontan de titularii de cont răspândiţi în întreaga ţară . Încheierea normală a compensării înseamnă implicit stingerea tuturor plăţilor intrate în compensare . Se încheie astfel un circuit al circulaţiei monetare scripturale care a fost declanşat în etapa dată a plăţilor . Viitoarea compensare va include şi va rezolva , va încheia de asemenea , prin stingere , un alt circuit al monedei scripturale .

Compensarea implică cu necesitate , utilizarea creditului şi desfăşurarea unor operaţiuni tipice pe piaţa interbancară .

Pentru a înţelege procesul , trebuie analizate unele din momentele deja parcurse .

Să examinăm condiţiile în care băncile participante la compensare sunt puse în situaţia de a-şi procura resurse pentru a satisface cerinţele rezultate din compensare .

În primul rând soldul din compensare nu decurge dintr-un act de voinţă al băncii , ci este o rezultantă a operaţiunilor dispuse de clienţii băncii în corelare cu deciziile de plăţi operate de partenerii clienţilor băncii , care îşi au conturi deschise la alte bănci .

O bancă cu acelaşi nivel al depozitelor , funcţie de dimensiunile monetare ale încasărilor şi plăţilor clienţilor săi poate fi excedentară sau deficitară , în ziua respectivă , vis-à-vis de celelate bănci .

Dacă notăm cu I şi P încasările şi plăţile unei bănci putem avea :

  • fie o situaţie excedentară , când I > P ;
  • fie o situaţie deficitară , când I > P .

Pentru fiecare zi , situaţia poate fi alta , în funcţie de fluxurile de încasări şi plăţi ale băncii respective .

Deci deficitul sau excedentul este un fenomen monetar ce decurge din actele normale , dar necorelate cu banca , ale clienţilor băncii şi actele partenerilor clienţilor băncii , pe care  de asemenea banca nu le poate prevede.

În concluzie , banca trebuie să facă faţă în cazul unei situaţii deficitare , unui fenomen conjunctural trecător . Şi situaţiile inverse au , de fapt , acelaşi caracter .

Astfel , în mod firesc , izvorul resurselor necesare băncilor deficitare pot fi chiar băncile participante la compensare , care au devenit şi ele , pe neaşteptate , excedentare , în aceleaşi condiţii conjuncturale .

Este firesc să se constituie aici o piaţă a creditului cu o funcţionare tipică . Principalele caracteristici ale pieţei monetare sunt trasate de profesor Cezar Basno în manualul său “Monedă , credit , bănci” :

  • participanţii la piaţa monetară sunt băncile ;
  • obiectul tranzacţiilor sunt disponibilităţile în monedă centrală , respectiv în depozite la banca de emisiune ;
  • operaţiunile se desfăşoară zilnic ;
  • termenele de acordare a împrumuturilor sunt foarte scurte , cele mai multe având scadenţa în ziua următoare ;
  • creditele acordate pe piaţa monetară sunt credite personale de la bancă la bancă , implicând de regulă riscuri reduse ;
  • dobânda practicată pe piaţa monetară se stabileşte zilnic prin jocul cererii şi ofertei .

Relaţiile de la bancă la bancă reflectă relaţiile dintre bănci şi intreprinderi , atât relaţiile de credit (de acordare şi rambursare de împrumuturi) , cât şi relaţiile de decontări , adică circulaţia monedei în toată amploarea ei . Piaţa monetară joacă , deci , un rol esenţial în redistribuirea disponibilităţilor în economia naţională .

Загрузка...