Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Apariţia pieţei monetare în România este legată de transformările care s-au manifestat în tara noastră după formările care s-au manifestat în ţara noastră după 1989 . Fiind un mecanism al economiei de piaţă , nu se poate vorbi despre existenţa ei în perioada de dinainte de 1989 .

În condiţiile economiei planificate central , moneda a fost transformată din instrument al acţiunii descentralizate a deţinătorilor puterii de cumpărare în instrument al dictaturii etatist . Caracteristicile acestui tip de mecanism economic , prevalenţa proprietăţii de stat , predominaţia preţurilor administrate , lipsirea agenţilor economici de formele fundamentale ale autonomiei decizionale , subordonarea aparatului bancar şi financiar faţă de criteriile planului directivă , suprimarea pieţei titlurilor de valoare , a bursei de valori şi a convertibilităţii monedei , au condus la subordonarea monedei faţă de centrul puterii politice .

Într-o economie centralizată , instrumentele , categoriile financiare au încetat să reflecte situaţia reală din economie . Fixarea preţurilor cu o ridicată doză de subiectivism a generat apariţia unor intreprinderi rentabile fără merite proprii şi altele cu pierderi care nu erau vinovate pentru situaţia lor financiară.

Plăţile restante , blocajul financiar , absenţa falimentului sunt de asemenea fenomene care au anihilat şi blocat existenţa pieţei monetare .

Statornicirea pieţei monetare este strâns legată de restructurarea aparatului bancar . Această restructurare înseamnă lichidarea monopolului statului de proprietar al tuturor băncilor şi ieşirea băncilor din subordonarea guvernului pe de-o parte , iar pe de altă parte reaşezarea raporturilor dintre banca de emisiune şi celelalte bănci , reinstituirea băncilor comerciale propriu-zise , vînzării mărfurilor cu plata amânată şi punerea în circuit a înscrisurilor cambiale şi a titlurilor de stat .

Se poate spune că piaţa monetară în România este în faza incipientă , departe de cerinţele unei funcţionări eficiente . Ca o comparaţie , din marea varietate a titlurilor de credit negociate pe pieţele monetare ociidentale , în România există doar certificatele de depozit şi acestea departe de a se asemăna cu cele din Franţa , spre exemplu .

Crearea şi buna funcţionare a pieţei monetare în România este condiţionată de statornicirea precumpănitoare a proprietăţii private , a sprijinului concurenţial ca factor principal al creşterii eficienţei economice .

Piaţa monetară în România , aflată în curs de formare , comportă refinanţarea băncilor comerciale de către BNR .

Principalele categorii de credite de refinanţare practicate de BNR sunt prezentate în cele ce urmează :

Creditul structural este creditul acordat de BNR în cadrul unui plafon stabilit pentru fiecare bancă comercială şi pentru fiecare tip de garanţii . Creditele sunt garantate cu efecte comerciale sau publice . Creditul structural prefaţează creditul de reescont , iar dobânda percepută anticipează taxa oficială a scontului . Totuşi , deşi creditul comercial şi emiterea de înscrisuri cambiale au fost legal autorizate , recursul la acesta , în structura actuală de proprietate şi a prezenţei blocajului financiar atât de extins nu este posibil în mod obiectiv .

Creditul de licitaţie reprezintă principala cale de refinanţare a băncilor comerciale . Ele prefigurează operaţiunile de open-market . Durata de acordare este de maxim 15 zile , este garantat cu titluri de stat , se acordă în cadrul unui plafon , la rate de dobânzi rezultate din licitaţie . Dar mecanismul operaţiunilor de pe piaţa liberă nu poate funcţiona corespunzător într-o economie în care titlurile se emit ocazional , iar piaţa bursieră nu are capacitatea efectivă de a le evalua. De aici şi evoluţiile incoerente , discrepante ale nivelului ratei dobânzii cu efecte perturbatoare pentru gestiunea bancară şi activitatea financiară a intreprinderilor .

Creditul special se acordă băncilor comerciale aflate în criză de lichiditate pe o perioadă de până la 30 de zile , în condiţiile unor garanţii financiare şi în active reale , cu condiţia prezentării de programe eficiente de redresare .

Creditul lombard (overdraft) sau creditul de pe o zi pe alta (day-to-day) are menirea de a susţine efectuarea plăţilor zilnice exigibile ale unei bănci comerciale aflate în criză . Se acordă la nivelul soldului debitor al contului curent al băncii la BNR , la limita a 75 % din fondurile proprii ale băncii finanţate , în condiţiile garantării cu anumite hârtii de valoare .

În condiţiile absenţei predominării economiei de piaţă şi a unui sistem bancar etatist , dobânzile practicate de Banca centrală pentru refinanţarea sistemului bancar s-a ridicat la nivele foarte mari , depăşind rata inflaţiei , fiind inaccesibile pentru majoritatea agenţilor economici .

Ratele de dobânzi practicate de BNR au cunoscut modificări , în special dobânda de licitaţie care a cunoscut cele mai fregvente modificări şi cele mai ample variaţii : ianuarie – iunie 1993 – 71 % , ianuarie 1994 – 185,5 % , iar la sfârşitul anului 1995 a coborât la 38,1% . În primele luni ale anului 1997 au crescut , însă , ajungănd şi la valori de peste 400 % .

În cazul creditului structural , nivelul ratei dobânzii este modificat mai rar şi are cele mai mici valori . Spre exemplu în ianuarie 1993 , acestă rată (sau rata scontului) era de 70 % , valoare care s-a menţinut până în august 1994 , cînd a scăzut la 65 % , ajungând la sfârşitul anului 1995 la 35 % .

Dobânda overdraft a atins nivele foarte ridicate , variind de la 78 % , în prima jumătate a anului 1993 , la 25 % în perioada noiembrie 1993 – martie 1994 .

Загрузка...