Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Noţiunea de risc este utilizată într-o serie de ştiinţe. Dreptul studiază riscul în funcţie de legalitatea sa. Teoria accidentelor aplică acest termen pentru descrierea avariilor şi cataclismelor. Se pot găsi studii asupra riscurilor în lucrări de psihologie, filozofie, medicină şi în fiecare dintre aceste domenii studiul asupra riscului se bazează pe obiectul ştiinţei date şi, bineînţeles, pe metode şi aproşuri proprii. O astfel de varietate a studiului riscului se explică prin diversitatea acestui fenomen.

În cea ce priveşte riscurile economice, este necesar de remarcat că în  ultimii ani au apărut lucrări ştiinţifice în care  considerări asupra planificării, activităţii economice a întreprinderilor comerciale, raportul între cerere şi ofertă, abordă chestiunea riscurilor. Ca exemplu pot servi lucrările “Riscurile business-ului modern”, “Alfabetul întreprinderii” de Raisberg; Piaţa financiară: calcului riscului” de Pervozvanski ş.a. Un oarecare interes îl prezintă compararea teoriilor clasice şi neoclasice ale riscurilor de entreprenoriat şi aplicarea lor economică. În studierea profitului entreprenorilor reprezentanţi ca J. Mill, J.U. Senior, distingeau structura profitui patronal (de entreprenoriat). Un procent ( ca o parte a capitalului vărsat), remunerarea entreprenorului şi plata pentru riscuri (ca rambursare pentru riscurile posibile, legate de activitatea de producere).În teoria clsică a riscului patronal, ultimul este identificat cu aşteptarea matematică a pierderilor, care ar putea să se producă în funcţie de  deciyia luată. Aici riscul nu este decît prejudiciul  purtat de către decizia dată.

O astfel de interpretare unilaterală a esenţei riscului a provocat o obiecţie puternică din partea economiştilor străini care a provocat apariţia altei înţelegeri a riscului patronal.

În anii 30 economiştii A. Marshall şi A. Pigou au elaborat bazele teoriei neoclasice a riscului de entreprenoriat. Bazele acestei teorii cuprind următoarele : entreprenorul, lucrînd în condiţii de incertitudine, beneficiul fiind o variabilă aleatorie, se ghidează de două criterii :

  • Mărimea profitului aşteptat
  • Mărimea fluctuaţiilor acestuia.

Conduita entreprenorului, conform teoriei neoclasice a riscului, este condiţionată de utilitatea marginală. Aceasta înseamnă, că în prezenţa a două variante, de exemplu, investiţiile care dau acelaşi beneficiu aşteptat, entreprenorul va alege varianta, în care fluctuaţiile profitului aşteptat sunt mai mici. Dacă se acceptă un număr mic de decizii de acelaşi tip, nu se poate considera că diferenţele de profit vor fi egalizate mutual, pentru că în acest caz legea numerelor mari nu va mai funcţiona. Iată de ce entreprenorul, luînd decizia, trebuie să ia în consideraţie fluctuaţiile profitului şi să aleagă varianta de decizie, care dă acelaşi rezultat, dar care se caracterizează printr-o fluctuaţie mai mică.

Conform teoriei neoclasice, pentru antreprenor, acelaşi profit, dar legat de eventuale fluctuaţii, este mai puţin interesant.

Dezvoltarea ulterioară a acestei teorii neoclasice a riscurilor a fost continuată de către economistul ungar N. Batchkai, D.Mescent etc. Ei vedeau esenţa riscului în posibilitatea  de deviaţie faţă de scopul, graţie căruia a fost luată decizia.

Analiza literaturii dedicată problemelor riscului, a astfel de autori ca A. Abciuc, A.Alighin, S.Jiznin, Iu. Osipov, B.Raisberg, S.Vladaicev, arată că între investigatori nu există o opinie comună în cea ce priveşte riscul.

Abciuc şi Alighin definesc riscul ca activitate sau acţiune a “înlăturării incertitudinii”. Rastrighin şi Raisberg definesc riscul drept “prejudiciu, pierderi posibile” conducîndu-se de teoria clasică a riscului patronal.

Analiza numeroaselor definiţii ale riscului permit de a releva momentele principale, care sunt caracteristice situaţiilor de risc ca:

  • Caracteristicile accidentale ale evenimentelor
  • Prezenţa soluţiilor alternative
  • Sunt cunoscute sau pot fi calculate probabilităţile rezultatele aşteptate
  • Probabilitatea apariţiilor pierderilor
  • Probabilitatea de a avea un profit suplimentar

Astfel categoria riscului se poate defini ca pericolul apariţiei pierderii, potenţial posibile, probabile, a resurselor sau ca atingerea unui venit mai mic decît cel calculat în varianta utilizării raţionale a resurselor în aspectul dat al activităţii patronale.

Altfel spus, riscul este probabilitatea faptului că antreprenorul va avea pierderi în materie de cheltuieli suplimentare sau va avea venituri mai mici decît cele aşteptate.

Dat fiind faptul că, consecinţele riscului se mai des drept pierderi financiare sau drept imposibilitatea recepţionării profiturilor aşteptate, riscul nu este doar rezultatul nedorit al deciziilor luate.

În unele proiecte de investiţii există nu numai pericolul de a nu atinge rezultatul aşteptat, dar şi probabilitatea de a exceda beneficiul aşteptat (cazul companiilor de telefonie mobilă din România).

În aceasta consistă riscul patronal care se caracterizează prin combinarea posibilităţii de a achiziţiona rezultate nedorite la fel de bine ca devierea favorabilă a rezultatelor planificate.

Tot ce a fost spus mai sus caracterizează categoria “risc” din punct de vedere calitativ, dar crează baza pentru un transfer al noţiunii “risc patronal” într-o noţiune cantitativă. În concluzie, dacă riscul este pericolul pierderii resurselor sau veniturilor, există măsura cantitativă definită prin nivelul absolut sau relativ al pierderilor. În expresie absolută riscul poate fi definit prim marimea pierderilor posibile în expresie fizică sau a preţului, şi prejudiciul poate fi astfel măsurat.

În expresie relativă, riscul este definit ca mărimea pierderilor posibile adus la o bază oarecare. Ea poate fi sau starea patrimonială a antreprenorului, sau cheltuielile totale legate de aspectul întreprinderii, sau venitul aşteptat.

Загрузка...