Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

La sfârşitul anilor ’50, pe măsură ce activităţile Băncii Mondiale se dezvoltau, s-a simţit tot mai mult nevoia existenţei unor instituţii bancare cu caracter regional, cu implicaţii mai profunde la nivel regional, atât din punct de vedere al managementului cât şi al know-how-ului. Obiectivul principal al tuturor băncilor regionale este suplimentarea activităţilor Băncii Mondiale prin consolidarea economiilor mai slabe ale ţărilor membre şi prin promovarea integrării economiei în regiune, prin acordarea de credite şi asistenţă tehnică.

Astfel, după 1959, când a fost înfiinţată Banca Inter-Americană de Dezvoltare s-au mai înfiinţat Banca Africană de Dezvoltare şi Banca Asiatică de Dezvoltare, iar în 1990 Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, având ca obiectiv sprijinirea ţărilor din Europa de Est în tranziţia la economia de piaţă.

         1. Funcţiile băncilor regionale de dezvoltare

Deşi, fiecare bancă  are funcţiile sale specifice, se pot delimita următoarele funcţii generale ale băncilor regionale de dezvoltare:

  • acordarea de asistenţă în elaborarea şi coordonarea planurilor naţionale de dezvoltare;
  • acordarea de asistenţă tehnică în realizarea şi implementarea proiectelor de dezvoltare specifică;
  • acordarea de împrumuturi pe termen lung pentru proiecte de dezvoltare;
  • promovarea investiţiilor publice şi private;
  • cooperarea cu alte organizaţii internaţionale;
  • crearea de facilităţi pentru cercetare şi sprijin în domeniul managementului în aceste regiuni.

În afară de băncile regionale de dezvoltare operează şi bănci subregionale de dezvoltare* care au ca principală funcţie promovarea cooperării economice la o scară mai redusă. Eficienţa acestor bănci este diferită, parţial din cauza modului în care situaţia politică din fiecare regiune este favorabilă cooperării.

2. Structura organizatorică şi financiară a băncilor regionale de dezvoltare

 

    Structura organizatorică a băncilor regionale de dezvoltare se bazează pe structura Băncii Mondiale. Autoritatea supremă în aceste bănci o deţine Consiliul Guvernatorilor, alcătuit din reprezentanţi ai ţărilor membre , de obicei miniştri de finanţe. Activităţile curente sunt îndeplinite de Consiliul Executiv. Regulamentele de organizare conţin prevederi care avantajează şi protejează poziţia ţărilor regionale în comparaţie cu ţările non-regionale. Deşi băncile regionale sunt create ca instituţii conduse de ţări din regiunea respectivă, ele sunt deschise şi ţărilor neregionale.

            Ţările membre subscriu la capitalul băncilor regionale de dezvoltare, subscripţii, care în timp, pot fi majorate. Băncile reprezintă o alternativă atractivă pentru transferul de resurse, de la ţările bogate spre cele în curs de dezvoltare deoarece pot angaja resurse prin împrumuturi de pe pieţele internaţionale de capital. În acest fel, băncile regionale de dezvoltare joacă un rol important în mobilizarea resurselor financiare din regiunile în care operează.

În structura financiară a băncilor de dezvoltare trebuie făcută deosebire între resursele ordinare şi fondurile speciale. Resursele ordinare constau din finanţele obţinute de pe pieţele internaţionale de capital, pe baza capitalului garantat de ţările membre. Pentru a evita orice atragere a capitalului garantat, politica financiară a băncilor de dezvoltare este conservatoare. În acest scop, valoarea capitalului disponibilizat pe pieţele de capital este limitată de nivelul capitalului garantat de membrii care nu fac împrumuturi. Băncile de dezvoltare au şi rezerve substanţiale, între 15 şi 30 % din împrumuturile acordate. Astfel, băncile regionale au reuşit o cotaţie de categorie triplu A, ceea ce înseamnă că pot acorda credite cu dobânzi reduse. Resursele obţinute de bancă sunt folosite pentru a acorda noi împrumuturi ţărilor membre în curs de dezvoltare cu o rată a dobânzii egală cu cea pe care banca trebuie să o plătească, la care se adaugă o taxă de 0,5 % pentru acoperirea cheltuielilor. Regulamentele prevăd faptul că împrumuturile acordate nu pot depăşi capitalul plus resursele.

            Fondurile speciale sunt formate din contribuţii ale unor membrii sau ale unor terţe ţări şi permit băncilor de dezvoltare să acorde finanţare cu dobânzi mici pentru ţările cele mai sărace. Pentru a preveni tranzacţii riscante, care afectează credibilitatea băncilor regionale de dezvoltare aceste fonduri sunt gestionate separat de resursele ordinare. Pentru unele ţări care nu sunt cuprinse în categoria celor mai sărace, se pot acorda împrumuturi mixte, atât din resursele ordinare cât şi din fondurile speciale.

3 Proiecte de finanţare ale băncilor regionale

 

            În perioada anilor ’80, băncile regionale erau supuse unor presiuni puternice atât din interiorul regiunii cât şi din partea contribuabililor occidentali. Băncile de dezvoltare deţin o poziţie financiară importantă în regiune, fapt pentru care ele devin atractive atât pentru ţările care dau banii cât şi pentru cele care îi primesc, de unde se creează tensiuni între cele două tabere. Scopul acţionarilor care deţineau capitalul era de a se organiza o contabilitate mai riguroasă şi un management mai eficient. De aceea, băncile au reorganizat comisii de experţi, care să supervizeze rolul şi operaţiunile băncilor şi modul de întocmire şi îndeplinire a proiectelor.

În general, proiectele finanţate de băncile regionale de dezvoltare urmează o cale prestabilită care se derulează în următoarele etape:

  1. Selecţia proiectelor pe baza unui plan de dezvoltare, coordonat cu ajutorul instituţiilor care acordă sprijin;
  2. Formularea proiectelor pe baza unui studiu de fezabilitate, întocmit de consultanţi;
  3. Elaborarea unui plan de finanţare împreună cu guvernul;
  4. Aprobarea împrumutului de către Consiliul Executiv;
  5. Controale periodice şi acordarea tranşelor de împrumut.

În general, politica băncilor regionale este de a finanţa proiecte de dezvoltare iniţiate de guverne, însă unii acţionari consideră că în multe ţări în curs de dezvoltare rolul guvernelor este mult prea mare, fapt pentru care este necesară o reorientare a intereselor de creditare către dezvoltarea unui sector privat mai puternic. Acest fapt s-a impus şi pentru că băncile regionale nu au capacitatea de a oferi consultanţă macroeconomică la acelaşi nivel de sinteză şi analiză cu Fondul Monetar Internaţional sau Banca Mondială. Din acest motiv, o tendinţă generală a activităţii de creditare a acestor bănci este aceea de acordare a unor împrumuturi pe termen scurt sau mediu care sunt mai rentabile, în defavoarea împrumuturilor acordate proiectelor cu termene lungi de implementare.

Tabelul nr.1.

Capitalul principalelor bănci de dezvoltare

Nr.

crt.

Indicator

Banca Inter-Americană de Dezv.

Banca Africană de Dezv.

Banca Asiatică de Dezv.

Miliarde dolari

1

Valoarea capitalului

64,1

23,0

23,2

2

Împrumuturi acordate

49,6

17,3

32,8

3

Fonduri speciale

13,4

10,2

14,9

 

* Ca de exemplu băncile pentrun dezvoltare din America Centrală (cu sediul la Tegucigalpa, Honduras), din regiunea Caraibilor (Bridgetown, Barbados) şi Africa de Est (Kampala, Uganda) etc.

Загрузка...