Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

1.Caracteristicile generale ale contractului de vânzare internaţională

Schimburile economice externe se concretizează în principiu în acte de vânzare-cumpărare a căror suport ju­ridic îl reprezintă contractele de vânzare internaţională.

Contractul de vânzare internaţională este un act juridico-economic prin care una din părţi (vân­zătorul, adică exportatorul) se obligă să transmită pro­prietatea asupra unui bun al său specificat celeilalte părţi (cumpărătorului, adică importatorului, care aparţine  unui alt stat)  şi care la rândul său se obligă să plătească preţul stabilit ca valoare a bunului tranzacţionat, respectiv a contractului.

Ca rezultat al procesului de negociere între parte­neri de contractle de vânzare au unele caracteristici specifice vânzării din dreptul intern, dar şi elemente specifice mediului internaţional în care contractul se va realiza. Astfel, contractul de vân­zare internaţională este bilateral, consensual, sinalagmatic, translativ de proprietate, cu titlu oneros.

În practica negocierii şi contractării internaţionale se utilizează aşa-numitul contract tip, practică ce conferă comercianţilor o serie de avantaje legate de durata şi difi­cultatea procesului de negociere, claritatea formulării, omisiunea unor clauze importante sau chiar interpretarea acestora.

CONTRACTUL TIP este un model de contract stan­dardizat care poate fi completat sau modificat de comun acord de către negociatori şi la care părţile fac referinţă.

 2 Clauze şi condiţii ale contractelor de vânzare in­ternaţională

Ca regulă generală, contractul comercial interna­ţional este consacrat printr-un act scris. Principalele componente de fond ale con­tractului de vînzare internaţională sunt clauzele şi condi­ţiile contractuale.

 Clauzele şi Condiţiile Contractuale  reprezintă prevederi cuprinse în conţinutul contractului care reglementează strict toate condiţiile de desfăşurare efectivă (realizare) a tranzacţiei comerciale; sunt o expresie detaliată a acordului de voinţă realizat între părţi cu privire la aspectele asupra cărora s-a convenit (obiect, preţ, durată, reglementarea diferendelor, exonerarea de răspundere, etc.).

Contractele comerciale cuprind două categorii de clauze:

a). clauze esenţiale - sînt cele în absenţa cărora con­tractul nu este valabil încheiat (clauzele referitoare la păr­ţile contractului, la obiect sau la preţ);

b). alte clauze

Anexele la contract detaliază o serie de aspecte tehnice, financiare sau juridice. De regulă, anexele cu­prind contracte conexe, documente  suport (piese aferente brevetelor, mărcilor, rezultate ale auditului, etc.) sau documente de plată.

Obiectul contractului;  condiţii de  ambalare şi marcare

      Obiectul Contractului este reprezentat de marfa asupra căreia se poartă negocierile şi care va  trece în proprietatea cumpărătorului după ce acesta va achita preţul convenit vânzătorului, în conformitate cu prevederile contractuale. Identificarea exactă a obiectului tranzacţiei constă în stabilirea aspectelor legate de     tipul de marfă, cantitate, calitate, ambalaj şi precizarea  obligaţiilor  părţilor  referitoare la acestea.

Denumirea mărfii care face obiectul contractului trebuie astfel specificată încât să nu lase loc interpretărilor subiective.

Cantitatea mărfii se determină prin folosirea unităţilor de măsură adecvate, în funcţie de uzanţele cu privire la măsuri şi greutăţi de pe piaţa clientului. De asemenea    în contract trebuie să se prevadă locul unde va fi determinată cantitatea şi documentul care să ateste ce cantitate a expediat exportatorul.

În contracte există alte două aspecte de mare importanţă: ambalarea şi marcarea mărfurilor pentru export. Tipul de ambalaj este negociabil şi se stabileşte în funcţie de caracteristicile mărfii ambalate şi de condiţiile de transport. Ambalajul de export are şi o importantă funcţie promoţională, alături de cele de protecţie, facilitarea manipulării, a transportului şi chiar a consumului. 

Marcarea ambalajului este o altă cerinţă importantă uzitată în contractul extern; aceasta trebuie să asigure identificarea exportatorului şi a tipului de marfă, uneori   şi a importatorului. Contractul cuprinde descrierea amănunţită a marcajelor: conţinut, limba utilizată, locul   şi modul de aplicare, în unele cazuri specificarea şabloanelor de marcare, a etichetelor, vignetelor sau a ambalajelor individuale special imprimate.

Marca de fabrică sau de comerţ este un element distinctiv utilizat pentru a desemna un produs care formează obiectul proprietăţii comerciale. Marca de fabrică indică provenienţa produsului, constituind totodată şi o garanţie puternică în privinţa calităţii produsului respectiv; face obiectul protecţiei drepturilor de proprietate industrială şi poate fi comercializată.

2.Clauzele şi condiţiile cu privire la calitatea mărfurilor

Calitatea mărfurilor este unul din elementele cheie ale succesului într-o operaţiune de export import ; calitatea mărfurilor este negociabilă. Din momentul în care părţile au convenit asupra unei anume calităţi ( determinate şi verificabile în baza unei din clauzele şi metodele care vor fi prezentate în continuare) a mărfurilor ce trebuie să fie livrate, respectarea acestei clauze este cea mai importantă obligaţie contractuală a exportatorului.

Calitatea mărfurilor se determină prin mai multe metode:

1).  determinarea calităţii mărfii pe bază de descriere

2). determinarea calităţii prin mostre  O variantă specială este mostra sondă.

3). determinarea calităţii mărfii pe bază de tipuri şi denumiri uzuale

4). determinarea calităţii prin indicarea mărcii de fa­brică, a celei de comerţ sau serviciu

5). determinarea calităţii pe baza vizionării mărfii - constă în examinarea directă a mărfii de către cumpără­tor, şi poate avea două variante: - vânzarea-cumpărarea cu clauza văzut-plăcut sau vânzarea-cumpărarea cu clauza după încercare

6). determinarea calităţii prin utilizarea unor clauze (formule) consacrate - constă în prevederea în contract a următoarelor clauze posibile: formula "tel quel" ; clauza "sănătoasă la descărcare" (sound delivered sau S.D.) ; clauza "comerţului cu secară" (rye terms sau R.T.)

3  Condiţiile de livrare

În cadrul derulării contractelor comerciale interna­ţionale sunt foarte importante prevederile convenite de către părţi privind livrarea mărfurilor ce fac obiectul tran­zacţiei, adică acele condiţii legate de determinarea locului şi momentului în care o dată cu trecerea mărfurilor de la vânzător la cumpărător are loc şi transferul cheltuielilor şi al riscurilor pe care le implică livrarea.

Condiţiile de Livrare sunt prevederi contrac­tuale care stabilesc obligaţiile şi răspunderea părţilor în legătură cu formalităţile şi cheltuielile necesare pe parcursul expediţiei mărfurilor de la exportator la impor­tator, precum şi riscurile suportate pe timpul transportului (inclusiv cele legate de stocarea, încărcarea, trans­bordarea, stivuirea, descărcarea mărfurilor).

Negocierea condiţiilor de livrare presupune din partea fiecăruia dintre comercianţi o echipă de negocia­tori foarte bună precum şi asumarea unor riscuri esen­ţiale: omiterea unor aspecte importante, exprimarea in­suficient de precisă a unor obligaţii (care poate da naş­tere unor interpretări pertinente), etc., riscuri care se pot finaliza în litigii greu de soluţionat.

Ter­menii INCOTERMS au fost acceptaţi de majoritatea comercianţilor, mai puţin cei britanici şi americani. Aceştia din urmă utilizează începând din 1941 un alt cod de termeni denumit R.A.F.T.D. (Revised American Fo­reign Trade Definitions), cuprinzând 8 termeni de livrare.

Regulile INCOTERMS au fost revizuite în 1953, 1967, 1976, 1980, 1990 şi 2000 în sensul adăugării unor ter­meni sau comasării altora; astfel, din 2001 se aplică noul sistem ce cuprinde 13 termeni uzuali, care prin colabo­rarea Camerei Internaţionale de Comerţ de la Paris (C.C.I.) cu Organizaţia Naţiunilor Unite au o denumire standard şi o abreviere consacrată (din 3 litere). Folosirea termenilor INCOTERMS nu este subînţeleasă, fiind ne­cesar ca în contractul comercial partenerii să menţioneze expres şi fără echivoc referirea la un anume termen şi versiunea documentului C.C.I. în care acesta este cu­prins.

Astfel, regulile INCOTERMS fac referiri exprese asupra tuturor etapelor şi operaţiunilor unei livrări internaţionale, şi anume:

  1. Obligaţiile ferme ale părţilor contractante
  2. Cheltuielile cu ambalarea mărfurilor de export
  3. Controlul cantitativ şi calitativ al mărfii
  4. Locul şi momentul trecerii cheltuielilor şi riscurilor de la vânzător la cumpărător.
  5. Transportul mărfii şi avizarea partenerilor contractuali:
  6. Încheierea contractului de transport internaţional şi obţinerea documentelor legate de livrare;
  7. Obţinerea altor documente aferente exportului sau im­portului
  8. Asigurarea vămuirii mărfurilor şi plata taxelor vamale.

Uzanţele INCOTERMS cuprind 4 clase distincte de termeni comerciali:                                                                                                      

  - clasa "E" stabileşte ca vânzătorul să pună mărfurile la dispoziţia cumpărătorului în spaţii proprii (livrarea se face din depozitele furnizorului); cuprinde o singură condiţie:

(1)  Ex Works ...(adresa fabricii furnizorului)             EXW

- clasa "F" care stabileşte ca vânzătorul să predea măr­furile unui cărăuş numit de cumpărător; cuprinde 3 ter­meni:

(2)  Free Carrier ... named place                               FCE

(3)  Free Alongside Ship ... (portul şi dana)              FAS

(4)  Free on Board ... (portul şi dana)                        FOB  

- clasa "C" care stabileşte că vânzătorul este obligat să suporte cheltuielile cu transportul, şi în unele cazuri şi cele cu asigurarea, dar fără să îşi asume riscul pierderii sau al deteriorării mărfurilor şi fără să suporte cheltuielile suplimentare legate de efectuarea transportului; carac­teristica principală a condiţiilor acestei clase este reprezentată de faptul că punctul critic (momentul şi locul) care marchează transferul cheltuielilor nu coincide cu cel de transfer al riscurilor (de la vânzător la cum­părător); cuprinde 4 condiţii:

(5) Cost and Freight ... port de destinaţie                CFR

(6) Cost Insurance and Freighport de desti­naţie    CIF                                                                 

(7)  Carriage Paid to ... port de destinaţie                  CPT

(8)  Carriage and Insurance Paid to ... port de      destinaţie       CIP                                                              

 - clasa "D" care stabileşte ca vânzătorul să suporte toate cheltuielile şi riscurile aferente transportului mărfu­rilor până la punctul de destinaţie; cuprinde 5 termeni:

(9)   Delivered at Frontier …               DAF                                                                                 (10) Delivered ex Ship ... port de destinaţie              DES  

(11) Delivered ex Quay ... port de destinaţie            DEQ

    (12) Delivered Duty Unpaid ... port de destinaţie     DDU

    (13) Delivered Duty Paid ... port de destinaţie          DDP  

2.4  Termenul de livrare

Pentru îndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale de către cele două părţi este importantă sta­bilirea clară a termenului de livrare (sau a modalităţii de determinare a acestuia).

Termenul de Livrare reprezintă momentul în­făptuirii livrării, al predării mărfurilor de la vânzător la cumpărător (în mod direct, prin intermediul cărăuşului sau al altui intermediar de genul antrepozitelor de mărfuri, terminalelor de containere, etc.).

În practică se utilizează mai multe tipuri de termene de livrare:

- termen de livrare determinat, care poate fi la rândul lui cert sau indicativ;

  • termenul de livrare cert se fixează cu maximă precizie
  • termenul de livrare indicativ (orientativ) stabileşte un interval de timp mai mare (decada, luna, trimestrul, etc.);

- termen de livrare determinabil

Data livrării este considerată data trecută pe docu­mentele de transport, termen ce indică predarea mărfii cumpărătorului sau reprezentanţilor acestuia; aceasta poate confirma respectarea (sau nu) a clauzelor contrac-tuale prin compararea cu temenul de livrare convenit.

 

2.5 Formarea preţului mondial; clauzele şi condi­ţiile referitoare la preţ

Contractul de vânzare-cumpărare prevede ca transferul proprietăţii asupra bunului tranzacţionat să se realizeze doar după ce cumpărătorul plăteşte preţul  măr­fii în cauză.

Preţul reprezintă suma de bani, determinată sau determinabilă, pe care cumpărătorul (importatorul) este obligat prin contractul încheiat să o plătească vânzătoru­lui (exportatorului) în schimbul mărfurilor tranzacţionate.

            Preţul se înscrie în contract fie pe unitatea de produs, fie ca o sumă globală pentru întreaga cantitate tranzacţionată, în funcţie de natura bunurilor.

Prin negociere sau pe baza uzanţelor trebuie neapărat precizate unele aspecte legate de preţul mărfii: cantitatea pentru care se calculează preţurile, valuta în care se face plata, reducerile de preţ pe care le acordă vânzătorul cumpărătorului. Practica internaţională a consacrat mai multe metode de stabilire a preţului:

  • metode bazate pe costuri, O astfel de metodă este metoda pragului de rentabilitate sau a punctului critic.
  • metode bazate pe cerere
  • metode bazate pe concurenţă

            În practică, vânzătorul se obligă prin contract sau ulterior să acorde cumpărătorului unele bonificaţii, fie prin creşterea cantităţii livrate faţă de cea facturată, fie direct asupra preţului. Astfel de reduceri asupra preţului de care poate beneficia cumpărătorul sunt:

  • scontul de reglementare (casso sconto)
  • rabatul
  • remiza

Загрузка...