Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Operaţiunile comerciale combinate sunt afaceri internaţionale care îmbină elemente ale operaţiunilor de export, import, prestări de servicii etc., într-un mecanism tranzacţional unic, conceput şi pus în aplicare, de regulă, de compartimente de comerţ exterior sau firme specializate în acest domeniu.

            Relaţiile în contrapartidă presupun eliminarea sau reducerea folosirii instrumentelor de plată tradiţionale şi în­locuirea lor cu schimburile reciproce de mărfuri şi servicii, însoţite, în multe situaţii de diferite aranjamente financiare.

Noţiunea de Contrapartidă este utilizată, în literatura de specialitate, în două accepţiuni. În sens larg, ea se referă la toate formele de coordonare bi sau multilaterală a schimburilor dintre parteneri, inclusiv cele din cadrul acţi­unilor de cooperare industrială. În sens restrâns, operaţi­unile în contrapartidă constau în legarea importurilor de anumite exporturi, în scopul asigurării unor schimburi comerciale echilibrate între parteneri.

Comerţul în contrapartidă s-a dezvoltat şi a cunoscut o extindere însemnată mai ales: în perioadele de instabilitate monetară,  în zonele unde lichidităţile sunt insuficiente, în ţările cu monede mai slabe, neconvertibile, între partenerii care au încercat să găsească soluţii în afaceri pentru reducerea efortului şi a riscului valutar.

Dezvoltarea acestui gen de operaţiuni are la bază mai mulţi factori:  “imaginaţia comercială”, preocuparea firmelor de comerţ exterior de a oferi noi modalităţi de promovare a tranzacţiilor internaţionale şi de sporire a profitului;  diferenţe de nivel şi performanţă între ţările partici­pante; amplasarea geografică în raport cu partenerii comerciali; deosebiri şi imperfecţiuni în mecanismele de piaţă dintre diferite  ţări;  regimul juridic general şi comercial în diferite ţări;  politicile valutară şi comercială a diferitelor state etc.

Contrapartida are şi unele limite sau inconveniente care explică prudenţa manifestată de unele firme faţă de acest gen de operaţiuni. Dintre acestea, amintim:

- interesul partenerilor pentru mărfurile de care dis­pune fiecare este uneori inegal, echilibrul menţinându-se cu dificultate, sau deteriorându-se cu uşurinţă;

- compensarea valorică a unor schimburi de mărfuri este, uneori, greoaie, iar cu timpul se pot crea dezechilibre care pot frâna aceste operaţiuni;

- unele firme, mai ales din ţări dezvoltate, au tendinţa de a exporta mărfuri depăşite din punct de vedere tehnic, solicitând în schimb materii prime importante.

Tipologia tranzacţiilor în contrapartidă

            Tranzacţiile în contrapartidă se clasifică în funcţie de mai multe criterii.

  1. A) după gradul de compensare prin marfă şi/sau servicii, se disting:

              1) operaţiuni paralele, care se realizează, în schim­burile reciproce, parţial cu mărfuri şi/sau servicii, o parte din afacere incluzând şi moneda, ca termen de schimb;

              2) compensaţiile, care elimină total moneda din afacerea comercială.

  1. B) După numărul de parteneri de afaceri:

    1) operaţiuni în contrapartidă bilaterale,

    2) operaţiuni în contrapartidă multilaterale.

  1. C) În funcţie de nivelul la care se realizează:

    1) operaţiuni în contrapartidă la nivel de între­prindere,

    2) operaţiuni la nivel de grupuri de întreprinderi şi ramuri,

    3) la nivel de state (clearing).

Operaţiunile paralele

            Operaţiunile paralele  (engl. parallel trading) au ca obiect schimbul de mărfuri şi servicii, constând, în esenţă, în condiţionarea unui import de mărfuri de un ex­port concomitent, sau a unui export de un import, fapt pen­tru care mai poartă denumirea de operaţiuni conexate, conjugate, de reciprocitate, sau tranzacţii comerciale legate.

            După natura tranzacţiei, se disting mai multe tipuri de operaţiuni paralele:

  1. a) Achiziţionările (cumpărările) legate se bazează pe obligaţia exporta­torului de a cumpăra o serie de produse naţionale oferite de către partenerul din ţara de import. b) Operaţiunile iunctimate sau adresate (compensaţii inverse, reverse concurenţiale) constau în faptul că o firmă care ur­mează să exporte un anumit bun, de regulă, de valoare mare, cumpără în prealabil de la clientul său o anumită marfă industrială, îndeplinindu-şi “ex ante” obligaţia în con­trapartidă.
  2. c) Plata în produse rezultate (‘buy-back”) constă in faptul că exportatorul de bunuri de echipament, instalaţii, utilaje complexe, în contul valorii exportului său, importă de la beneficiarul livrării ini­ţiale produse realizate cu maşinile şi instalaţiile respective.

Compensaţiile

            Schimburile de mărfuri şi servicii prin compensaţii pre­supun realizarea de tranzacţii echivalente valoric, fără folosirea mijloacelor de plată internaţionale. Livrările în compensaţie au serie de elemente comune, cum sunt:

- partizile de mărfuri de export şi de import nu se plătesc în valută, ci se compensează reciproc, compen­sarea fiind, de regulă, integrală;

- baza juridică a operaţiunii o constituie un singur contract, care se referă atât la operaţiunile de import, cât şi la cele de export.

Operaţiunile de compensaţie se pot clasifica, în func­ţie de sfera lor de cuprindere, în următoarele categorii:

  1. A) - compensaţii particulare sau individuale, practi­cate sub formă de tranzacţii încheiate între firme sau întreprinderi individuale din diferite ţări şi care privesc schimburile de mărfuri şi/sau servicii. Aceste operaţiuni pot să fie, la rândul lor, compensaţii sim­ple sau lărgite;
  2. B) - compensaţii globale, ce se practică în cadrul acordurilor de clearing şi privesc atât schimbul de mărfuri, cât şi prestaţiile de servicii la nivelul unui grup de firme, a unei ramuri, sau a întregii economii naţionale.
  3. A) Compensaţiile particulare sau individuale
  4. Compensaţiile individuale simple

            Se încheie între două întreprinderi din ţări diferite, fiecare dintre ele apărând atât în calitate de exportator, cât şi de importator, iar valorile celor două partizi de mărfuri sunt egale, compensându-se reciproc.

  1. b) Compensaţiile bilaterale lărgite se încheie cu participarea a doi sau mai mulţi parten­eri din fiecare ţară, atât ca parteneri de export, cât şi de im­port. Partizile de mărfuri de import/export se compensează integral în natură. În această situaţie, mărfurile circulă între cele două ţări, iar decontările se fac în interiorul fiecăreia dintre aceste ţări, între partenerii care figurează în calitate de exportatori sau de importatori în relaţiile externe. Aceasta implică faptul că exportatorul dintr-o ţară va primi valoarea mărfurilor expor­tate de la importatorul din propria ţară, în monedă naţio­nală, nefiind necesară circulaţia devizelor între cele două ţări.
  2. c) Compensaţiile triunghiulare şi în lanţ presupun participarea la operaţiuni a unor firme din trei sau mai multe ţări, livrarea mărfurilor având forma unui circuit închis. În acelaşi mod se efectuează şi stingerea obligaţiilor, evitându-se, şi de această dată, de­contările valutare externe. Se încheie contracte între firmele participante din diferite ţări, operaţia fiind multilaterală.
  3. B) Compensaţiile globale (clearingul)

Clearingul (engl. to clear = a compensa) este un acord între două sau mai multe ţări care are în vedere o compensare globală a fluxurilor de bunuri şi servicii reci­proce, pe o perioadă determinată de timp, de obicei un an, cu excluderea totală sau parţială a transferului valutar.

            După numărul de ţări angajate în acord, clearingul poate fi:

  1. a) - bilateral, realizat între două ţări;
  2. b) - multilateral, la care participă trei sau mai multe ţări, stingerea obligaţiilor făcându-se într-un mod mai elas­tic, prin antrenarea mai multor parteneri.

            Din punctul de vedere al tehnicii utilizate, se disting:

       1) clearingul cu două conturi, situaţie în care fiecare ţară deschide câte un cont unde se înscriu operaţiile de plăţi şi încasări;

          2) clearingul cu un singur cont, care se deschide numai într-una dintre ţările semnatare ale acordului, în moneda acesteia, operaţiunile comerciale fiind în­registrate numai în acest cont; cealaltă ţară are pozi­ţia de client bancar obişnuit.

În acordul de clearing pot să apară o serie de clauze specifice. Dintre acestea, amintim: 1) clauza de devize; 2) Clauza switch; 3) Clauza de rectificare (consolidare valutară); 4) Modalităţi de acoperire a eventualului sold activ

            Acordurile de clearing prezintă unele avantaje speci­fice contrapartidei, dar şi unele limite. Astfel:

  • deşi schema unui acord de clearing este simplă, funcţionarea sa efectivă presupune numeroase formalităţi şi un număr relativ mare de documente;
  • acordurile de clearing nu pot funcţiona în mod corespunzător decât în condiţiile în care fluxul de plăţi este echilibrat în ambele sensuri.

 Operaţiunile de reexport şi swap

            Reexportul este o operaţiune de comerţ exterior constând în cumpărarea şi revânzarea unei mărfi în ve­derea obţinerii unui beneficiu rezultat din diferenţa de preţ, sau în scopul promovării relaţiilor comerciale cu diferite ţări.     Operaţiunile de reexport se pot clasifica, în funcţie de scopurile urmărite, în următoarele categorii:

1) reexporturi destinate obţinerii unui beneficiu,

2) Reexporturi efectuate în vederea promovării re­laţiilor comerciale reciproce. 

            3) Reexporturi motivate de importul prealabil al unor partizi mari de marfă, făcute ca urmare a obţinerii unor avantaje comerciale (remiză de preţ etc.), dar care de­păşesc posibilităţile de desfacere pe plan intern;

            4) importul pentru constituirea unor “pachete” optime de export (gamă diversificată, calitate superioară etc.);

            5) importul în compensaţie/clearing, cu reexport în valută convertibilă.

            O variantă de reexport este Prelucrarea în lohn (operaţiune denumită şi reexport cu prelucrare). Această operaţiune constă dintr-un import efectuat de către o firmă (executant) de materii prime, materiale, semifabricate şi prelucrarea acestora cu propriile capacităţi de producţie, în vederea reexportării produsului finit. Operaţiunea mai poartă şi numele de “vânzare de manoperă”, deoarece, de fapt, obiectul operaţiunii este în principal folosirea forţei de muncă din cadrul firmei executante.

În funcţie de sensul operaţiunii, se poate vorbi de:

  1. a) lohn activ
  2. b) lohn pasiv

            Plata pentru munca depusă se poate face printr-o sumă compensatorie stabilită în valută, sau prin livrări reciproce de mărfuri. Materiile prime, piesele de schimb, accesoriile beneficiază de un tratament vamal preferenţial, dacă fac obiectul operaţiunilor de prelucrare în lohn.

            Marile avantaje ale exportatorului de manoperă con­stau în faptul că acesta este eliberat, în mare măsură, de sarcina aprovizionării cu materii prime şi de preocuparea privind valorificarea produselor obţinute. Lohnul favorizează importul de tehnologie, creşte calificarea forţei de muncă angrenate în operaţiune, deschide perspective de coope­rare, diminuează necesarul de active circulante etc.

            Operaţiunile de swap cu marfă (“substituirea”) îm­bină elemente ale contrapartidei cu raţiuni specifice reex­portului. Swap-ul constă, în esenţă, într-un aranjament dintre doi exportatori de mărfuri similare, situaţi la distanţă unul faţă de celălalt, prin care una din părţi livrează bunuri unui terţ situat pe o piaţă apropiată, cealaltă parte, titularul obligaţiei de livrare către terţul respectiv, livrând, în schimb marfa sa unei firme, situate pe o piaţă apropiată, faţă de care primul partener avea obligaţia de livrare.

Operaţiunile de switch

            Operaţiunile de switch constau dintr-o întrepătrun­dere a tranzacţiilor comerciale în contrapartidă cu o serie de operaţiuni valutar-financiare, având ca scop transformarea unor disponibilităţi din valută clearing, în devize libere (sau în disponibilităţi pentru alte clearing-uri), sau a schimbării unor fonduri din devize libere, în rezerve de clearing.

            Operaţiunile de switch se pot clasifica, în funcţie de sensul alimentării contului de clearing, în:

            - operaţiuni de tip aller, sau de alimentare a contului de clearing;

            - operaţiuni de tip retour, sau vânzarea de dis­ponibilităţi de clearing;

            - operaţiuni de tip aller-retour, prin care, com­binându-se două operaţiuni de sensuri opuse, se asigură funcţionarea normală a acordurilor de clearing şi obţinerea de beneficii în valută.

            După obiectul operaţiunilor de switch, acestea pot fi:

            - operaţiuni de switch cu marfă, care se bazează pe flexibilitatea unor acorduri comerciale şi în care intervin tranzacţii efective cu mărfuri;

            - operaţiuni de switch valutar, prin care are loc cum­părarea sau vânzarea unor poziţii de clearing, recurgându-se la fonduri în valută liber convertibilă.

                După numărul participanţilor la realizarea operaţi­unilor, acestea pot fi:

            - operaţiuni de switch simple, normale sau primare, la care participă trei ţări, dintre care două sunt semnatare ale unui acord de clearing, iar cea de a treia este ţara pe piaţa căreia se negociază mărfurile care fac obiectul tran­zacţiei contra devize libere;     - operaţiuni de switch în lanţ sau multiple, la care participă mai mult de trei ţări, condiţia esenţială fiind ca cel puţin două din participante să fie semnatare ale unui acord de clearing.

Загрузка...