Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Bursa este un segment distinct al pieţei naţionale şi internaţionale, ce realizează tranzacţii concurenţiale după o tehnică specifică, care presupune concentrarea cererii şi a ofertei reprezentative (pentru active reale sau financiare).

 Bursele de mărfuri şi bursele de valori

În funcţie de felul activelor care fac obiectul operaţiunilor bursiere, se disting: burse de mărfuri (unde se tranzacţionează titluri reprezentative asupra unor bunuri) şi burse de valori (pentru titluri financiare), burse pentru asigurări, burse pentru navluri. În cele ce urmează ne vom concentra atenţia asupra burselor de mărfuri şi burselor de valori. Piaţa de tip bursier se caracterizează prin anumite elemente comune:

În primul rând, obiectul tranzacţiilor bursiere îl constituie active care au un caracter omogen: mărfuri fungibile, titluri financiare, valute.

În al doilea rând, bursele sunt pieţe libere, în sensul că asigură confruntarea directă şi deschisă a cererii  şi a ofertei disponibile pentru titlurile respective.

În al treilea rând, bursa este o piaţă organizată, în sensul că tranzacţiile se realizează conform unor principii, norme şi reguli cunoscute şi acceptate de participanţi.

 În al patrulea rând, bursa este o piaţă reprezentativă, servind drept reper pentru toate tranzacţiile ce se efectuează cu acele mărfuri sau valori pentru care ea constituie piaţa organizată.

Deşi mecanismul de funcţionare se bazează pe un model comun, propriu oricărei tranzacţii bursiere, bursele de mărfuri şi respectiv cele de valori, au funcţii diferite în economie.

          Bursele pot fi generale sau specializate.

  • În cadrul burselor generale se tranzacţionează o gamă variată de mărfuri, precum şi titluri financiare şi devize.
  • Bursele specializate se ocupă de o gamă determinată de mărfuri, uneori chiar de o singură marfă sau numai de hârtii de valoare.

Bursele de mărfuri au ca obiect de activitate încheierea de tranzacţii pentru mărfurile fungibile. În funcţie de gama de produse  comercializate, acestea au un nomenclator mai larg sau mai restrâns.

Bursele de valori sunt burse specializate (se mai numesc şi burse de fonduri sau capitaluri); rolul lor principal este de a asigura formarea preţului (cursului) pentru hârtii de valoare sau efecte comerciale (acţiuni, obligaţiuni, bonuri de tezaur, alte titluri de proprietate industrială) cotate la bursă, şi, pe această cale, de a determina un proces continuu de redistribuire a capitalurilor (colectarea acestora din zonele în care sunt insuficient valorificate şi realizarea de plasamente în zonele sau domeniile cele mai active).

Bursele de devize (valute) au apărut după 1970, cea dintâi fiind International Monetary Market înfiinţată la Chicago în 1972. Ulterior bursele de valute s-au dezvoltat în principalele centre financiare ale lumii şi asigură realizarea de operaţiuni pentru principalele devize (mai frecvent folosite în plăţile internaţionale).

 Organizarea şi funcţionarea burselor

Bursele sunt, de regulă, constituite sub forma societăţilor pe acţiuni, au un număr limitat de membri fondatori, persoane fizice sau juridice specializate în afacerile cu mărfuri sau valorile care fac obiectul acestor tranzacţii.

Conducerea bursei este asigurată de un Consiliu de administraţie, numit de membrii bursei şi este format din oameni de afaceri aleşi datorită experienţei şi standing-ului lor economico-financiar. Conducerea activităţii curente revine Administraţiei bursei, care este constituită dintr-un Comitet ce cuprinde: un director general şi mai mulţi directori.

Intermediarii care participă la burse pot fi clasificaţi în două categorii: brokerii (curtierii), care execută ordine pentru terţi, în speţă pentru firme de comerţ, producători, importatori şi exportatori, adică cei ce folosesc bursele pentru acoperirea riscului de preţ; dealerii, denumiţi în unele burse operatori, care acţionează în nume şi pe cont propriu. În cadrul acestor intermediari un rol important revine speculanţilor, respectiv cei ce utilizează operaţiunile de bursă în scopul obţinerii unui profit din diferenţa dintre preţurile de cumpărare şi cele de vânzare.

  • Tranzacţiile se încheie cu ajutorul acestor la intermediari, cărora li se plăteşte un comision, al cărui nivel este negociabil, în funcţie de volumul tranzacţiei. Brokerii acţionează pe baza unor mandate (ordine de vânzare sau de cumpărare). Aceste ordine sunt de mai multe feluri, în funcţie de interesul clientului (la vânzare sau cumpărare).

Bursele funcţionează în baza unor contracte multilaterale la care au aderat membrii săi şi care cuprind:

  1. a) Obiectul tranzacţiei, b) Condiţiile de calitate şi modul de arbitrare în caz de litigiu, c) Unităţile de măsură în tranzacţiile de bursă d) Termenele ce se tranzacţionează la bursă e) Modul de cotare a preţurilor f) Lichidarea operaţiunilor g) Obligaţiile financiare pentru participanţii la activitatea bursei h) Condiţiile contractului tip de vânzare-cumpărare. Practic, toate elementele activităţii la bursă sunt uniformizate şi bine precizate, participanţilor rămânându-le numai să indice brokerului calitatea sa de vânzător sau cumpărător, să indice cantitatea (numărul de contracte) şi limita de preţ.
  • Ordinele de execuţie, care se transmit firmei broker, pot fi de mai multe feluri, după dorinţa clientului (vânzător sau cumpărător).

Casa de clearing. Garantarea tranzacţiilor încheiate la bursă se asigură prin intermediul casei de clearing sau de compensaţie. Aceasta este o asociaţie de persoane fizice sau juridice, membre ale bursei, care garantează necondiţionat că orice tranzacţie efectuată de membrii bursei, va fi onorată conform prevederilor contractului. Cumpărătorii şi vânzătorii de contracte nu-şi creează obligaţii financiare între ei, ci fiecare îşi crează obligaţii la casa de clearing, care apare în calitate de cumpărător sau vânzător pentru marfa tranzacţionată.

Tranzacţiile de bursă

Preţurile la care se încheie tranzacţiile la bursă poartă denumirea generică de cotaţii sau cursuri. Nivelul cotaţiile se stabileşte zilnic, atât pentru tranzacţiile “la vedere”, cât şi pentru cele “la termen”.

Cotaţiile de bursă pot fi clasificate după mai multe criterii:

Din punct de vedere al realizării tranzacţiilor de bursă, cotaţiile sunt: efective şi nominale.

După modul de calcul, cotaţiile pot fi: medii, limită şi de lichidare.

Ţinând seama de momentul publicării, cotaţiile pot fi: oficiale şi neoficiale.

Publicaţiile de specialitate şi unele cotidiene comunică pe lângă cotaţii şi tendinţa bursei, prin care se estimează conţinutul şi sensul acţiunii factorilor care influenţează asupra preţurilor şi care determină evoluţia viitoare a acestuia.

După scopul urmărit la încheierea contractului, operaţiunile de bursă sunt efective, speculative şi de acoperire şi tranzacţii cu opţiuni.

  1. Operaţiunile efective pot fi la vedere sau la termen. Cele dintâi au ca obiect tranzacţii de mărfuri care, de regulă, au livrare şi plată imediată numite operaţiuni “spot” (la disponibil). Acestea se caracterizează prin faptul că, imediat după stabilirea preţului are loc livrarea mărfii şi, respectiv, plata acesteia.
  2. Operaţiunile la termen (futures) constau în aceea că operatorii îşi asumă obligaţia de a preda (la vânzare) sau a prelua (la cumpărare) o anumită cantitate de marfă, la o dată ulterioară (1 lună, 3 luni, 6 luni etc.), la preţul stabilit în momentul încheierii contractului. La scadenţă, livrarea nu are loc efectiv, ci se decontează diferenţa de preţ care s-a format la bursă între ziua încheierii tranzacţiei şi ziua executării.

Contractele futures prezintă mai multe caracteristici:

În primul rând, într-un contract futures condiţiile contractuale sunt standardizate în ceea ce priveşte natura activului de bază (o anumită calitate a mărfii) şi cantitatea contractuală, numită şi unitate de tranzacţii sau lot (de exemplu, 5000 busheli).

În al doilea rând, preţul contractelor futures se stabileşte în bursă prin procedura specifică de negociere şi contractare a acestei pieţe organizate.

În al treilea rând, contractul futures poate fi executat prin livrare efectivă, dar aceasta reprezintă excepţia în tranzacţiile bursiere.

Prin trăsăturile sale: caracter standardizat, valoare de piaţă şi negociabilitate pe piaţa secundară la bursă, contractul futures se defineşte ca un titlu financiar (valoare mobiliară), dar unul derivat, constituit pe un activ de bază, care poate fi o marfă, o valută, un instrument financiar etc.

Lichidarea contractului futures pe marfă se poate face în două modalităţi: prin livrare, adică prin predarea/ plata mărfii, sau prin lichidarea poziţiei, adică prin compensare cu o operaţie de sens contrar.

  1. b) Operaţiuni speculative. Aceste operaţiuni urmăresc obţinerea unui câştig ca urmare a diferenţelor de preţ între momentul încheierii contractelor şi momentul lichidării lor. Operaţiunile speculative la termen se clasifică, după speranţa operatorilor într-o anumită tendinţă a bursei, în: “a la hausse” (la creştere) şi “a la baisse” (la scădere).

Aceste două tipuri de operaţiuni stau la baza tuturor tranzacţiilor de bursă cu caracter speculativ.

Operaţiunile speculative mai pot fi: operaţiuni ferme şi operaţiuni condiţionate.

- Operaţiunile ferme constau în faptul că cele două părţi contractante convin să-şi îndeplinească fără rezerve, după o anumită perioadă de timp obligaţiile asumate prin contract, indiferent de rezultatele cu care acestea se finalizează.

- Operaţiunile condiţionate presupun corelarea îndeplinirii obligaţiei la termen, de anumiţi factori. Aceste obligaţiuni, la rândul lor, sunt de mai multe feluri: operaţiuni cu primă (reziliabile), report, deport şi stellage.

  1. c) Operaţiuni de hedging (de acoperire)

Definiţia cea mai concentrată a operaţiunii de hedging este asigurarea preţului la bursa de mărfuri printr-o operaţiune inversă celei de cumpărare sau vânzare.

În esenţă orice operaţiune de hedging porneşte de la ideea de a fi protejat împotriva riscurilor de preţ la o anumită marfă, pe o perioadă determinată de timp.

Există două tipuri de operaţiuni hedging: short hedging şi long hedging.

Hedgingul este o strategie indicată pentru acoperirea riscului atunci când preţurile la marfa fizică oscilează mai mult decât oscilează baza, situaţie care, conform studiilor empirice, este cea mai frecventă.

  1. d) Tranzacţiile cu opţiuni. Privită în general, opţiunea poate fi definită ca un acord prin care una din părţi, vânzătorul opţiunii (option seller, writer), acordă celeilalte părţi, cumpărătorul (option buyer, holder), dreptul, dar nu şi obligaţia, de a cumpăra sau vinde un activ (marfă sau titluri financiare), în anumite condiţii de preţ şi la un termen determinat.

Principalele caracteristici ale tranzacţiilor cu opţiuni în bursă sunt următoarele: Contractul-tip; Durata opţiunii; Preţul de exercitare a opţiunii;Preţul opţiunii;Valoarea opţiunii; Casa de compensaţii (clearing); Lichidarea (executarea) contractului se poate face prin: lichidarea, exercitarea sau expirarea opţiunii.

La bursă există două mari tipuri de contracte cu opţiuni - de “cumpărare”- call, şi de “vânzare”- put - şi mai multe combinaţii ale acestora.

Opţiunile call (de cumpărare). Opţiunea “call” este un contract, în formă negociabilă, care dă dreptul cumpărătorului ca, într-o anumită perioadă de timp, să cumpere de la vânzătorul opţiunii un anumit număr de titluri cotate în bursă la un preţ stabilit prin contract. Pe de altă parte, vânzătorul opţiunii “call” îşi asumă obligaţia de a vinde, în condiţiile precizate, titlurile respective cumpărătorului opţiunii.

Opţiunile put (de vânzare) sunt contracte care dau dreptul cumpărătorului opţiunii să (re)vândă vânzătorului opţiunii un anumit număr de titluri cotate la bursă la un preţ stabilit (de exercitare), într-un interval de timp.

În funcţie de natura activului de bază al contractului futures, opţiunile pe contracte futures pot fi pe marfă, pe valută, pe instrumente de datorie sau pe indici de bursă. Opţiunile pe contracte futures cu marfă sunt frecvent utilizate în tranzacţiile comerciale internaţionale pentru scop de acoperire a riscului de preţ la marfa fizică (hedging), reprezentând o alternativă la acoperirea prin contracte futures.

Cumpărătorul unei opţiuni futures are următoarele posibilităţi: să o exercite, până la data expirării, şi în acest caz, el dobândeşte o poziţie pe contractul futures, care poate fi long, dacă a deţinut un call, sau short, dacă a deţinut un put; să o vândă până în ultima zi de tranzacţii, iar atunci el poate obţine un profit sau poate înregistra o pierdere, dar riscul său este limitat la mărimea primei; să o abandoneze, lăsând-o să expire, iar dacă opţiunea este "fără bani", deţinătorul ei pierde prima.

Загрузка...