Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Creşterea economică în societatea modernă este condiţionată din ce în ce mai mult de dezvoltarea serviciilor pentru întreprinderi. Acestea cuprind ansamblu activităţilor de servicii utilizate ca factori intermediari de producţie, atât pentru întreprinderile din sectorul producţiei materiale cât şi pentru cele din sectorul terţiar.

Funcţiile serviciilor, care în ţările dezvoltate reprezintă în mod normal 70-80% din costurile de producţie în cele mai multe întreprinderi, pot fi clasificate în cinci categorii:

- înainte de producţie: cercetare-dezvoltare, fundamentarea şi finanţarea investiţiilor, studii de piaţă, aprovizionare, formarea, recrutarea şi selectarea personalului etc.

- în timpul producţiei: finanţare, gestiunea resurselor umane, materiale şi financiare, controlul calităţii, asigurarea siguranţei procesului de producţie, întreţinerea şi repararea utilajelor ş.a.

- vânzarea producţiei: logistică, publicitate, reţele de distribuţie etc.

- în timpul utilizării produselor: leasing, mentenanţă, consultanţă, studiul comportamentului în consum al produselor etc.

- după utilizarea produselor: managementul deşeurilor, reciclare etc.

Creşterea constantă a rolului şi ponderii serviciilor destinate producţiei este demonstrată de ponderea tot mai mare pe care o au în totalul investiţiilor întreprinderii investiţiile nemateriale, respectiv cele pentru cercetare-dezvoltare, formarea şi perfecţionarea personalului, studii de piaţă.

Sectorul serviciilor pentru întreprinderi este deosebit de dinamic şi de complex, putând fi totuşi identificate trei caracteristici majore:

  • concentrare spaţială cu mult mai mare, atât pe scară interurbană, cât şi intra-urbană;
  • o internaţionalizare mult mai puternică;
  • un rol foarte important în dezvoltarea regională şi cea a comunităţilor locale.

Concentrarea spaţială puternică se explică, mai ales, prin luarea în calcul a trei aspecte esenţiale, şi anume: manopera, accesul către alte servicii ale întreprinderii şi accesul către informaţii generale sau specifice, ceea ce conferă importanţă elementelor precum: piaţa forţei de muncă, a transporturilor, a comunicaţiilor, a mediului economic şi social şi accentuează rolul major al economiilor de localizare şi al celor ale urbanizării.

Economiile de localizare sunt rezultate dintr-o grupare pe un spaţiu restrâns a activităţilor din acelaşi sector, ceea ce permite specializare şi complementaritate, forţă de muncă bine profesionalizată, iar economiile urbanizării rezultă din posibilitatea folosirii colective a echipamentelor existente într-o zonă aglomerată economic şi social.

Referitor la tendinţele localizării serviciilor comerciale pentru întreprinderi, pe scară interurbană se înregistrează următoarele direcţii:

  1. a) marile firme îşi localizează sediile lor sociale centrale în metropole, iar sucursalele acestora în oraşe mai mici, conform unei ierarhii de organizare şi unei logici a pieţei;
  2. b) activităţile de servicii de tip „fordist” (analiza datelor spre exemplu) sunt localizate în suburbii şi în oraşele mijlocii, unde forţa de muncă este disponibilă şi cheltuielile privind acest factor mai scăzute. Este vorba de localizarea „footloose”, susceptibilă să se schimbe în funcţie de costul forţei de muncă şi a gradului de sindicalizare a acesteia;
  3. c) activităţile de servicii ce presupun o forţă de muncă foarte calificată şi cele vizând piaţa internaţională sunt implantate în marile oraşe unde forţa de muncă ce corespunde acestor standarde înalte este abundentă;
  4. d) activităţile serviciilor întreprinderilor de interes local, care operează comercial într-o zonă bine stabilită se instalează într-o zonă centrală, având în vedere prioritatea criteriilor de accesibilitate a clienţilor la aceste servicii.

Pe scară intraurbană coexistă, după opinia specialiştilor, două mari tipuri de localizări:

  1. a) localizări centrale, unde serviciilor se regăsesc fie în imobile de birouri fie în vechile cartiere; este vorba, mai ales de funcţiunile ce avantajează contactele sau prestigiul firmei, precum băncile, societăţile de asigurări;
  2. b) localizări periferice, din ce în ce mai frecvente în cazul marilor „parcuri” de afaceri, de tehnopoluri, dar şi în cazul activităţilor clasice din sectorul terţiar: transport, comerţ cu ridicata etc.

Cât priveşte procesul de internaţionalizare, el este legat de fenomenul de globalizare a economiei care au favorizat şi amplificat reţelele şi schimburile sub toate aspectele.

O strategie de afaceri globală, pentru orice sector al economiei tinde să combine investiţiile cu comerţul, favorizând, în acelaşi timp, valorificarea capitalului  uman şi resurselor locale.

Referitor la rolul serviciilor pentru întreprinderi (agenţi economici) în dezvoltarea regională şi cea a comunităţii locale, acestea reprezintă un factor complementar activităţilor producţiei de bază, agricultura (în comunităţile rurale), respectiv industria (în comunităţile urbane) şi care se confruntă cu probleme grave legate de: distribuţia şi desfacerea producţiei agricole, şomaj de proporţii, blocaje financiare, poluarea etc.

Ca urmare, dezvoltarea viitoare a comunităţilor locale trebuie să urmărească nu numai realizarea economiilor de scală ci şi a celor bazate pe diversificarea economiei. Ori, serviciile pot oferi multiple posibilităţi în acest sens, asigurând o dezvoltare economică modernă a comunităţilor locale, având la bază două elemente esenţiale şi anume:

- flexibilitatea – necesară pentru a permite adaptarea la situaţii noi, inedite prin conţinutul lor;

- creativitatea - ceea ce asigură modificări în alocarea resurselor de la o utilizare mai slab productivă la una mai productivă.

Serviciile destinate întreprinderilor s-au dezvoltat, în primul rând, ca activităţi integrate procesului de producţie şi odată cu acesta.

Dezvoltarea serviciilor moderne pentru agenţii economici poate fi caracterizată prin succesiunea a trei „valuri”, corespunzătoare rolului jucat de acestea în satisfacerea nevoilor producţiei.

Primul val, localizat în perioada interbelică în SUA şi în anii 1950-1960 pentru Europa Occidentală, a constat în apariţia şi cristalizarea serviciilor cu rol periferic pentru întreprinderi şi anume: cele de consultanţă juridică, fiscală, contabilă, comercială (studii de piaţă, publicitate, transport).

Al doilea val este situat în perioada 1965-1975 şi se caracterizează prin tendinţa de “externalizare” a serviciilor, respectiv prin transferarea unei game largi de servici prestate în interiorul întreprinderilor spre societăţi de servicii independente juridic.

Al treilea val, considerat de dată recentă şi manifestându-se şi în prezent, se referă la dezvoltarea explozivă a serviciilor avansate ale producţiei şi proliferarea a două mari categorii de prestaţii:

- cele privind informatizarea procesului de producţie ;

- cele de studiere a pieţelor şi de comercializare a produselor.

În componenţa acestor grupe cu evoluţie deosebit de rapidă pot fi menţionate: serviciile de studii şi consultanţă, organizarea de experimente şi teste, controlul tehnic şi diagnosticarea, studii de fezabilitate, de reorganizare a întreprinderilor inclusiv supravegherea acestui proces.

Загрузка...