Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Problema aprecierii politico-juridice a protocoalelor adiţionale secrete ale tratatelor sovieto-germane din 1939 şi cea a lichidării consecinţelor lor au reintrat în atenţia opiniei publice internaţionale în această perioadă de aşezare, pe temeiuri noi a relaţiilor interstatale în Europa.

Aprecierile politico-juridice pe care le-au dat acestor tratate parlamentele Lituaniei, Letoniei, Estoniei, Moldovei şi U.R.S.S., luarea în discuţie a consecinţelor pactului Molotov-Ribbentrop la diverse foruri internaţionale şi în presă sînt dovezi elocvente în acest sens.

Mai puţin frecventă, în presă şi la forurile internaţionale, e referirea la consecinţele pactului Molotov-Ribbentrop asupra Basarabiei, deşi ocuparea acestui teritoriu românesc a fost o consecinţă directă a aplicării prevederilor protocolului adiţional secret al tratatului sovieto-german de neagresiune din 23 august 1939.

Prin semnarea protocolului adiţional secret al Tratatului de neagresiune, U.R.S.S. şi Germania au împărţit Europa de Est în zone de influenţă, fapt ce contravenea principiilor şi normelor universal recunoscute ale dreptului internaţional, fiindcă decidea soarta unor state terţe (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia şi România) fără participarea lor.

Astfel vom decide că ziua din 23 august este cea mai importantă precum şi reprezintă o clauză serioasă în departajarea intereselor comune de aspiraţie spre unire a Ţărilor Române.

În 1989, la Congresul I al deputaţilor poporului din Uniunea Sovietică, la propunerea deputaţilor din republicile baltice, a fost creată o comisie care urma să dea o apreciere politică şi juridică protocolului adiţional secret, numit pe scurt pactul Molotov—Ribbentrop. La Congresul al II-lea al deputaţilor poporului din Uniunea Sovietică comisia şi-a expus argumentele, caracterizînd pactul ca fiind nelegitim, nul şi neavenit din momentul semnării lui.

Astfel vo spune că Marţi 22 august, un avion „Condor Focke-Wulf", avînd la bord pe von Ribbentrop cu întreaga suită, a decolat de pe aeroportul Reichenall-Ainring. Printre însoţitori se aflau Albert Forster, gauleiterul nazist al Danzig-ului, Friederich Gauss, şeful Departamentului juridic din Ministerul de Externe, Hewel, diplomatul de legătură între Hitler şi von Ribbentrop, dr. Peter Kleist, consilier principal, Paul Schmidt, interpret, Paul-Karl Schmidt, şeful presei şi alţii. Delegaţia a aterizat în aceeaşi seară la Konigsberg, continuîndu-şi călătoria în ziua următoare, miercuri 23 august, ora 7 dimineaţa.

Ca efect al călătoriei întreprinse, la ora prînzului delegaţia germană a aterizat pe aerodromul principal din Moscova, fiind întîmpinată de Vladimir Potemkin, adjunctul lui Molotov, şi alte personalităţi oficiale sovietice. La ora 15,30 reprezentanţii Reichului se aflau la Kremlin, unde au fost primiţi de V. M. Molotov.

Negocierile au început imediat şi, în timp ce în majoritatea capitalelor lumii se stîrnise o puternică vîlvă în jurul acestui fapt, în sala de recepţie a Kremlinului Joachim von Ribbentrop şi V. M. Molotov perfectaseră conţinutul documentelor.

În ultima oră a zilei, în prezenţa lui I. V. Stalin, cei doi miniştri de externe au semnat cel mai surprinzător şi mai controversat document al vremii, „Tratatul de neagresiune dintre Germania şi Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste", precum şi un protocol secret, anexă, ca parte integrantă a tratatului.

Protocolul secret delimita zonele de influenţă germană şi sovietică prin linia de demarcaţie Vistula — Bug, Lituania intrînd în zona de influenţă sovietică.

Ulterior (28 septembrie), protocolul secret a suferit unele modificări în favoarea Uniunii Sovietice. Cu privire la sud-estul Europei, art. 3 din protocol preciza : „Partea  sovietică îşi manifestă interesul pentru Basarabia şi Bucovina de Nord, pe cînd partea germană şi-a exprimat totalul dezinteres faţă de pretenţiile URSS.

U.R.S.S. a purces la realizarea acestei prevederi după 22 iunie 1940 în condiţiile cînd România se pomenise într-o izolare internaţională.

Pretenţiile înaintate de U.R.S.S. în iunie 1940 asupra Bucovinei au fost o plăsmuire a aparatului diplomatic stalinist, fiindcă Bucovina niciodată nu a fost parte componentă a Imperiului rus şi nici a Ucrainei.

Istoricul Ion Şişcanu a ajuns la concluzia că pactul a însemnat o înţelegere de război, deoarece schimbările teritoriale şi politice în regiuni, ce aparţineau unor state terţe, puteau avea loc numai în urma unui război sau a aplicării forţei.

La 31 august 1939 (cu o zi înainte de năvălirea hitleriştilor în Polonia), Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice a ratificat Tratatul din 23 august 1939, fără să fie informat despre Protocolul adiţional secret de la aceeaşi dată. Acţiunile de mai departe ale Uniunii Sovietice şi Germaniei au avut la bază Protocolul adiţional secret.

Pentru traducerea în viaţă a planurilor sale expansioniste conducerea Uniunii Sovietice a întreprins anexarea unor teritorii ale Poloniei (Ucraina de Vest şi Bielorusia de Vest) sub motivul apărării vieţii şi averii ucrainenilor şi bieloruşilor din localităţile respective, a dus aşa-numitul «război de iarnă» cu Finlanda, fiind condamnată de comunitatea internaţională şi exclusă din Liga naţiunilor, a ocupat ţările baltice prin impunerea unor regimuri de marionetă.

Tratativele sovieto-germane din iunie 1940 şi notele ultimative ale Guvernului U.R.S.S. din 26 şi 27 iunie 1940 adresate guvernului României au fost precedate de o pregătire militară minuţioasă a U.R.S.S. în vederea ocupării acestor teritorii româneşti.

Evenimentele tragice ce au urmat actului de ocupaţie a Basaraibiei, a nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa, deportările în masă ale populaţiei, distrugerea intelectualităţii, dezmembrarea teritoriilor ocupate în dependenţă de voinţa hazardată şi ambiţiile unor politicieni din cohorta lui Stalin au fost mai puţin elucidate în literatura de specialitate, precum şi în sursele istorice de prim ordin.

 

Загрузка...