Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

A doua perioadă în istoria geopoliticii, care începe în 1945 şi se continuă până începutul anilor '80, este marcată de o discreditare conjugată din partea politicienilor şi un puternic declin academic.

Avântul deosebit luat de această nouă disciplină în prima parte a secolului XX, a fost brusc curmat la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Anatemizarea ei nu se datorează numai faptului că geopolitica a servit ca instrument de pregătire şi justificare a politicii expansioniste germane, teză argumentată cu o suspectă măiestrie de est-germanul Günter Heyden în lucrarea Kritik der Deutschen Geopolitik - Critica geopoliticii germane (1958) editată de catedra de filozofie a Institutului de ştiinţe sociale de pe lângă C.C. al P.S.U.G. şi tradusă în numai doi ani în toate ţările Europei comuniste (în România apare în 1960). Puterile învingătoare au căutat să elimine orice apropiere între practicile geopolitice şi înţelegerile încheiate la Yalta (1945), când au fost delimitate sferele de influenţă între UrSs şi puterile occidentale. De asemenea războiul ascundea multe răni pe care geopolitica le putea explica, lucru nu foarte indicat la vremea aceea.

La rândul ei conducerea sovietică avea numeroase motive de a cenzura referirile la geopolitică. În primul rând, în plan extern, trebuia ascunsă natura geopolitică a înţelegerilor secrete încheiate în 1939 cu Germania, de împărţire a Europei Centrale şi de Est. În plan intern, trebuiau ascunse modul în care au fost trasate frontierele interioare între republici şi regiuni, măsurile repetate de strămutare a unor populaţii, ca şi politicile economice desfăşurate în întreaga ţară.

În toată această perioadă, care durează până la începutul anilor '80, geopoliticii i s-a aplicat stigmatul unei pseudo-ştiinţe, deseori formulă folosită şi în prezent, o construcţie malefică a gândirii, care incită la discriminare între state şi violenţă în politica externă. De aceea, în perioada Războiului Rece, confruntarea dintre capitalism şi socialism a fost prezentată ca un conflict ideologic trecându-se sub tăcere comportamentul geopolitic al celor două blocuri antagoniste (Tămaş, 1995).

Cu toate că după cel de-al doilea război mondial, mai ales în Statele Unite, au apărut o serie de teorii, cum este abordarea funcţională a statului a lui R. Hartshorne (1950) expusă în articolul The Functional Approach in Political Geography, teoria teritoriului unificat a lui S.B. Jones (1954) în articolul The Unified Theory in Political Geography sau a împărţirii lumii în două mari regiuni geostrategice şi şase regiuni politice a lui S.B. Cohen (1973) în lucrarea Geography and Politics in a World Divided, geopolitica a cunoscut un considerabil declin, care a culminat cu decizia Uniunii Internaţionale de Geografie de a interzice dezbaterile sub egida sa a geopoliticii, decizie menţinută până în 1964.

Ea dispare total în statele europene, deţine un rol modest, după cum am văzut, în America de Nord şi nu cunoaşte un succes real decât în zonele limitrofe ale puterilor care domină lumea, cel mai bun exemplu în acest sens fiind studiile întreprinse în diverse state din America de Sud. Geopolitica antrenează în declinul său şi geografia politică, a cărei renaştere se schiţează ceva mai devreme.

Studiile geopolitice, în toată această perioadă, au fost mascate sau au fost prezentate în conţinutul sau sub umbrela altor ştiinţe discipline, cu precădere în lucrările din sfera relaţiilor internaţionale şi politologiei, fără a se folosii termenul de geopolitică.

Toate acestea au luat sfârşit începând cu anii '80, când termenul revine treptat în dezbaterile politice şi ştiinţifice, fără însă a reveni la ceea ce reprezenta geopolitica în perioada interbelică.

Загрузка...