Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

La începutul anilor '90, factorii de decizie din ţările membre ale Uniunii Europene au realizat  că simpla uniformizare în elaborarea şi aplicarea în practică a standardelor era necesară dar nu şi suficientă în eliminarea propusă a barierelor tehnice din calea comerţul internaţional, exportatorii fiind confruntaţi în permanenţă cu multiple verificări şi încercări.

Ca urmare, Organizaţia Internaţională de Standardizare (ISO) a înfiinţat  Comitetul Consultativ CERTICO, devenit ulterior Comitetul pentru Evaluarea Conformităţii (CASCO), ale cărui sarcini prioritare au fost următoarele:

  • elaborarea de ghiduri internaţionale referitoare la inspecţii, încercări, evaluarea laboratoarelor de încercări, a organismelor de inspecţie şi a celor de certificare;
  • elaborarea de ghiduri internaţionale în domeniul certificării produselor, serviciilor şi sistemelor calităţii;
  • urmărirea modalităţilor de evaluare a conformităţii produselor, serviciilor şi sistemelor de management al calităţii în raport de documentele de referinţă;
  • promovarea unei recunoaşteri reciproce a sistemelor naţionale şi regionale de evaluare a conformităţii etc.

Începând cu anul 1989 au fost create condiţiile obligatorii pentru dezvoltarea viitoare a Uniunii Europene ca o regiune economică fără graniţe interne. În acest sens, „Abordarea globală” (denumită astfel  deoarece  obiectivul  urmărit  era  acela  de  a  acoperi  toate  domeniile  economice,  atât    cel

„reglementat” cât şi cel „nereglementat”) pentru certificare şi încercare a Comisiei Comunităţilor Europene a trasat noua cale pentru armonizarea legislaţiei în interiorul U.E. Obiectivul urmărit a fost acela ca încercările şi certificatele unui stat membru să fie recunoscute în toate statele membre ale U.E., având la bază o încredere absolută între toţi partenerii.

După apariţia seriei de standarde ISO 9000 şi a normelor europene EN seria 45000, certificarea conformităţii a cunoscut o largă extindere, în prezent, mai ales pe piaţa europeană, importanţa certificării fiind unanim recunoscută iar numărul cererilor de certificare  şi  al organizaţiilor certificate fiind în continuă creştere.

Certificarea este un proces desfăşurat pe baza unui set de proceduri, prin care o terţă parte, denumită organism de certificare, oferă clienţilor o garanţie scrisă conform căreia un nivel specific al calităţii unui produs, proces sau serviciu, se situează la nivelul cerinţelor specificate din  standarde sau din alte acte normative aplicabile, în vederea conferirii unei încrederi adecvate în produsul/procesul/ serviciul respectiv.

În practica economică există trei tipuri de certificări:

  • certificarea sistemului de management al calităţii prin intermediul căreia se atestă conformitatea sistemului de management al calităţii unei organizaţii cu cerinţele în stipulate standardul ISO 9001:2000;
  • certificarea de produs prin care se atestă că nivelul specific al caracteristicilor de calitate ale produselor este în conformitate cu specificaţiile tehnice. Certificarea de produs este indispensabilă în cazul domeniilor reglementate şi reprezintă una dintre condiţiile obţinerii permisului de liberă circulaţie a mărfurilor în spaţiul U.E.;
  • certificarea personalului prin care se atestă conformitatea competenţei angajaţilor cu anumite criterii prestabilite.

Identificarea conformităţii se poate materializa sub forma certificatului de conformitate, a mărcii de conformitate, a certificatului de competenţă sau prin publicarea unor liste de personal competent.

Загрузка...