Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Adoptarea mărcii este astăzi o problemă esenţială a politicii de produs, întrucât necesită investiţii pe termen lung şi aproape nu există produs fără a purta pe el o marcă. De aceea un moment important este alegerea tipului de marcă.

În prezent se practică o multitudine de genuri de mărci şi de aceea ele se pot clasifica după mai multe criterii:

  1. - după numărul produselor se disting:
    1. mărci individuale – care sunt nume unice date unor articole individuale şi pot fi:
      1. distincte – pentru fiecare ofertă.
      2. multiple – pentru diferite articole ale liniei de produse vândute de firmă.
    2. mărci de familie – care se folosesc pentru mai multe produse ale aceleaşi firme (ex. Xerox). Ele pot fi:
      1. generale – care sunt nume comune pentru toate ofertele
      2. distincte – pentru fiecare linie de produse pentru menţinerea identităţii
    3. - după numele mărcii distingem:
      1. marca producătorului – de regulă se vând mai multe produse sub acelaşi nume. Se remarcă utilizarea pe scară tot mai mare obţinerea licenţei de folosire a unei mărci prin plata unei taxe. Cea mai nouă formă este licenţierea mărcii prin care se închiriază o marcă de comerţ sau sigle celebre într-un domeniu şi se utilizează pentru o altă categorie de produse (ex.- ochelari Porsche).
      2. marca distribuitorului (privată) sau a detailistului sau marca de
      3. marca generică – ce subliniază numele produsului însuşi, nu producătorul sau distribuitorul (zahăr, ulei, cafea). Războiul mărcilor între producători şi consumatori reflectă concurenţa dintre aceştia în domeniul mărcilor.

C.   - după profilul firmei care le înregistrează şi utilizează, există:

  1. marcă de fabrică – a producătorului.

 

  1. marcă de comerţ – a
  2. marcă de serviciu – a unităţilor prestatoare de

D.   - după efectul asupra consumatorului pot fi:

  1. marcă auditivă.
  2. marcă vizuală.
  3. marcă intelectuală.

E.   - după natura numerelor ce le reglementează există:

  1. marcă facultativă.
  2. marcă

F.   - după potenţial (puterea şi valoarea de piaţă) se disting:

  1. marcă necunoscută – de majoritatea cumpărătorilor.
  2. marcă preferată – de
  3. marcă cu grad ridicat de

Prin urmare, orice firmă are la dispoziţie mai multe posibilităţi de adoptare a mărcii şi de aceea ea trebuie să opteze pentru o strategie de marcă: de fabrică, multiplă, mixtă sau pentru o gamă de produse.

În alegerea strategiei trebuie să se ţină seamă şi de dificultăţile pe care le va întâmpina, cele mai frecvente fiind: riscul copierii de către concurenţi, deraierii, devenirii nesemnificative, declinul  în timp, supleţea folosirii, neadaptarea la publicitatea produsului.

Practica a sintetizat câteva principii care stau la baza alegerii strategiei de marcă:

  • alegerea unei mărci unice pentru întreprindere sau o linie de produse.
  • diferenţierea mărcilor – ce permite o segmentare mai puternică a pieţii.
  • alegerea unei mărci noi – ce permite o diferenţiere puternică.
  • extinderea mărcii pentru a lansa noi produse.
  • repoziţionarea mărcii – când o marcă câştigă segmentele de piaţă în detrimentul altora.

Evident, strategia de marcă trebuie readaptată, întrucât studiile de specialitate arată că: durata de viaţă a mărcilor pe piaţa mărfurilor de consum este lungă (peste 10 ani), vechile mărci continuă să ocupe un loc însemnat, iar pentru aceasta se fac mari cheltuieli publicitare pentru a le menţine în viaţă.

Загрузка...