Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

In actuala conjunctură, se conturează doua tendinţe În dezvoltarea ambalajelor, si anume : simplificarea acestora şi îmbunătăţirea calităţii determinate de criza de materii prime, energie şi materiale, de problemele ecologice si exigentele consumatorilor. Materialele pentru ambalaje sunt alese nu numai În funcţie de gradul de satisfacere a cerinţelor consumatorului privind calitatea, siguranţa, comoditatea s. i costul, ci si În funcţie de efectul lor asupra mediului. In fapt impactul ambalajelor asupra mediului înconjurător este reprezentat de impactul materialelor de ambalare

Pe baza unor studii s-a ajuns la concluzia ca pentru verificarea calităţii antipoluante a unui material de ambalare trebuie sa se tina seama de o serie de criterii:

consum minim de material; reducerea volumului ambalajului după utilizare; posibilitatea de distrugere a ambalajului după utilizare; lipsa de nocivitate prin distrugerea materialului; posibilitatea de reutilizare a materialului posibilitatea de reutilizare a ambalajului. Caracteristicile de degradare naturala sau prin intervenţia umană", a unui material de ambalare se exprima" valoric prin aşa  numiţii "index D"care raportat la volumul sau masa materialului rezulta" ,,factorul D" Degradarea natural^ se poate realiza fie prin biodegradare ('distrugerea materialului de către microorganismele prezente În sol), fie prin oxidare chimica reducerea sau modificarea fizica" a materialului prin coroziune, reacţii fotochimice etc.):

Exprimarea numerica a capacitaţii unui material de se degrada natural este numită: modul de degradabilitate naturală a materialului.

Capacitatea de distructibilitate a materialelor de ambalare se apreciază În funcţie de metoda de eliminare a deşeurilor: Îngropare, incinerare, recuperare si reciclare. Luarea deciziei cu privire la incinerarea deşeurilor trebuie sa ţină seama de anumite caracteristici ale materialului, cum ar fi: procentul de ardere, reziduurile solide rezultate după ardere si gazele degajate în timpul arderii.

Ambalajele din hârtie si carton sunt considerate ecologice, deşi compuşii organoclorurati folosiţi pentru albirea hârtiei si cemeluite de imprimare sunt considerate toxice.

Masele plastice poluează prin deşeurile rezultate si prin gazul emis la incinerare.

Din grupa materialelor metalice, aluminiul este considerat ecologic, el putând fi reciclat de un număr infinit de ori.

Lemnul oferă ambalaje recuperabile dar necesita cheltuieli mari pentru recuperare si recondiţionare.

Ideal ar fi ca după utilizarea ambalajului, ca material, sa fie rapid si complet degradabil. In acest sens, statele membre ale UE au prevăzut:

  • promovarea ambalajelor standard care facilitează reutilizarea
  • favorizarea producţiei de ambalaje reduse, volumul şi necesarul ambalajelor fiind limitate la maximum, dar cu asigurarea tuturor funcţiilor;
  • eliminarea discriminărilor dintre ambalajele noi si cele recuperate;
  • fabricarea de produse specifice care permit utilizarea de ambalaje obţinute din materiale reciclate.

Statele membre ale UE vor exclude de pe piaţă ambalajele care sunt recuperabile sau reciclabile. Instrumentele economice care promovează recuperarea ambalajelor si a deşeurilor provenite de la acestea sunt adoptate în funcţie de specificul fiecărui an, iar gestionarea deşeurilor, îmbunătăţirea tehnicilor de reciclare si utilizarea în acelaşi domeniu sau în altul a materialelor reciclabile sunt probleme comune tuturor statelor Uniunii Europene.

Se impune, desigur, educaţia riguroasa a consumatorilor si adoptarea unor legi, a unor norme sanitare clare care să asigure protecţia acestora, condiţiile în care relaţia complexă produs - ambalaj - mediu –consumator a dobândit noi valenţe în ultimii ani.

Загрузка...