Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Tratatul de la Nisa, semnat la 26 februarie 2001, a deschis calea catre o noua extindere a Uniunii Europene, de asta data catre Est, cea mai ampla din câte au avut loc pâna în prezent. Largirea UE cu cele 10 state candidate (statele baltice - Estonia, Letonia, Lituania, statele central-europene - Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Slovenia, statele mediteraneene - Cipru si Malta) a fost hotarâta de Consiliul European de la Copenhaga (decembrie 2002). Semnarea Tratatelor de Aderare s-a desfasurat cu ocazia Consiliului European de la Atena (2003). Extinderea a devenit efectiva de la 1 mai 2004, dupa ratificarea acestor Tratate de catre parlamentele celor 25 de state membre.

Acest eveniment reprezinta cea mai mare provocare de pâna acum la adresa integrarii inter-statale europene. Pentru prima data, noii veniti provin, în marea lor majoritate, dintr- o „alta lume", cea a fostului „lagar socialist", având un nivel de dezvoltare (exceptând Slovenia) evident inferior în raport cu media vest-europeana. Revenirea la sistemul capitalist, la economia de piata, a necesitat un efort urias, nu numai din partea „candidatilor", ci si a Uniunii Europene . Acest efort va continua si dupa aderare, anuntând sa fie chiar mai mare, dat fiind complexitatea sporita a procesului de integrare, propriu-zis.

Este de remarcat, însa, ca toti factorii responsabili sunt pregatiti sa faca fata situatiei. Premisele succesului au fost asigurate, în buna parte, în perioada de asociere a statelor candidate la aderarea la UE. Procesul lor de asociere a fost unul cu totul specific. El nu s-a desfasurat de pe o zi pe alta. Comisia Europeana a elaborat o strategie de pre-aderare destinata familiarizarii tarilor candidate ex-comuniste cu acquis-ul comunitar, cu politicile UE, cu democratia. Cooperarea UE cu fiecare candidat în parte a pornit de la necesitatea rezolvarii unor probleme specifice; ea s-a bazat pe un parteneriat în adevaratul sens al cuvântului si a fost sprijinita de un ajutor financiar substantial, nerambursabil, oferit prin Fondurile europene de pre-aderare. In acest fel, riscurile perioadei „post-aderare", ale integrarii propriu-zise, au fost nu numai asumate, dar si calculate.

La 1 ianuarie 2007, s-a infaptuit aderarea României si Bulgariei la Uniunea Europeana ajungandu-se la UE - 27.

Care sunt posibilitatile ca, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepartat, actuala harta a Uniunii Europene sa fie modificata?

Pe lista de aşteptare rămâne Turcia. Cererea sa de aderare a fost depusa de mulţi ani de zile. Recent, UE a decis demararea negocierilor, cu tot scepticismul manifestat de cetatenii statelor membre. Cea mai mare opozitie vine din partea Greciei. Se estimeaza o lunga durata a negocierilor.

O atentie sporita este acordata, în prezent, de catre UE, fostelor tari iugoslave si Albaniei, care continua sa reprezinte „butoiul cu pulbere al Balcanilor". Liderii europeni vor sa limiteze riscurile pe care le prezinta statele respective, acordându-le ajutor financiar, desi nu exista un calendar oficial de aderare a lor. Dintre tarile din zona, Macedonia si Croatia au cele mai mari sanse de a candida la aderare.

Un grup aparte formeaza acele tari din Occident care, desi îndeplinesc toate conditiile de aderare la UE, nu sunt membre pentru ca nu doresc acest lucru. Este vorba despre Elvetia, Norvegia si Islanda. Totusi, daca expectativa lor se va prelungi, ar putea fi împiedicata însasi înfaptuirea dezideratului Europei Unite.

Un caz special reprezinta grupulformat din Marea Britanie, Suedia si Danemarca. Toate trei sunt membre ale UE, dar nu si ale Uniunii Monetare. Democratia UE permite acest lucru. Ele n-au adoptat moneda unica - uro, preferând propriile monede nationale. Pentru Marea Britanie, de pilda, lira sterlina reprezinta mai mult decât moneda cea mai bine cotata din lume; ea este un adevarat simbol al traditiilor si maretiei britanice. Desigur, renuntarea la aceasta moneda si adoptarea euro, ar înta ri considerabil pozitia internationala a monedei unice europene.

Daca ne raportam la fostele state sovietice din Europa, cum sunt Ucraina, Republica Moldova, Armenia si Georgia, prin faptul ca joaca rol de pivoti geo- politici, ele intereseaza si Uniunea Europeana. La rândul lor, ele însele doresc sa adere la UE. Fiind însa departe de îndeplinirea cerintelor Uniunii Europene, economice si politice, deocamdata nimic nu este de semnalat pe linia aderarii. Ele vor continua sa ramâna în pozitie de asteptare.

În ce priveste Republica Belarus, ea nu se afla printre cei dornici sa adere la UE. Dorinta exprimata de Belarus, este o uniune statala cu Rusia. Fosta superputere, Rusia, doreste sa revina la statutul pierdut. Pentru moment, ea este tinuta în loc de întârzierea reformei economice si de dimensiunile impresionante ale marii coruptii. Este semnificativ ca Rusia a ales calea capitalista de dezvoltare pe care o considera cea mai potrivita pentru valorificarea superioara a propriilor bogatii si sporirea puterii economice. Analistii politici apreciaza ca singura posibilitate de orientare a relatiei UE- Rusia, rezida într-un parteneriat special , dorit de ambele parti si totodata realizabil.

Загрузка...