Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Performanţa înseamnă, în termeni generali, să îndeplineşti o acţiune, să obţii un rezultat bun. Dar ce semnificaţie are performanţa pentru sectorul public?

Analiza performanţei unei organizaţii presupune stabilirea unei relaţii între rezultate, mijloace şi obiective, mai precis este necesară o abordare din punct de vedere al eficacităţii, eficienţei şi al bugetării.

Eficacitatea este raportul între rezultatul obţinut efectiv şi obiectivul propus, ceea ce însemnă că obiectivul trebuie definit înainte iar rezultatul să poată fi evaluat, estimat. Această abordare nu este incompatibilă sectorului public. De pildă, în domeniul securităţii rutiere, un plan de ameliorare a îmbrăcăminţilor asfaltice şi de eliminare a gropilor poate fi considerat eficace dacă se atinge obiectivul propus de reducere a numărului de accidente cu 60%.

Legat de acest obiectiv, sigur se pot naşte o serie de întrebări de genul: este pertinent? , este oportun? , nu este prea modest? , constituie o prioritate în raport cu alte obiective? , mijloacele implicate sunt coerente? etc. Chiar dacă răspunsurile pot fi îndoielnice la multe întrebări, cea mai importantă este problema pertinenţei obiectivului şi face trimitere la logica strategică.

Eficacitatea suferă în domeniul public şi de o altă ambiguitate legată de obiectiv, întrucât este vorba de o eficacitate la nivel „macro”, cu impact asupra obiectivelor de interes general pentru societate sau pentru comunitatea locală. Nu trebuie uitat nici aspectul eficacităţii la nivel „micro”, al organizaţiei de servicii, fără de care s-ar pierde condiţiile de reuşită şi ne-am îndepărta de sensul acţiunii serviciului public.

Eficienţa reprezintă raportul dintre rezultatele obţinute şi resursele angajate. În termeni economici, este vorba de raportul între outputuri şi inputuri şi este diferită de conceptul de eficacitate.

Organizaţiile publice, indiferent de tipul lor, trebuie să ţină cont de resurse, de mijloacele implicate, întrucât statul nu se găseşte într-o poziţie economică favorabilă, astfel că este nevoit să reducă mereu bugetele. Logica eficienţei, chiar dacă se apropie de cea de randament (aplicabilă în general organizaţiilor pentru profit), trebuie introdusă în sectorul public, fie şi numai pentru gestionarea / utilizarea eficientă a bugetelor. Negarea conceptului de eficienţă conduce la risipă şi contraperformanţă iar alocarea bugetelor anuale în unităţile publice, având ca referinţe doar comparaţiile cu nivelul consumurilor din anul precedent se dovedeşte o practică păguboasă.

Bugetarea corespunde programării unor mijloace în raport cu obiectivele şi urmărirea îndeplinirii acestora. În sectorul public trebuie stabilită o referinţă „a priori” referitoare la alocarea de resurse în funcţie de activitatea ce trebuie realizată. Performanţa în acest caz reprezintă realizarea unui nivel maxim adecvat între nivelul de consum al resurselor şi previziunea iniţială, fără a se lua în calcul rezultatul obţinut.

Procesul de bugetare este deci bazat pe o opţiune a priori care nu este însoţită în mod necesar de o evaluare a posteriori. Riscul în acest caz este dublu: procesul de bugetare, dacă nu este însoţit de o evaluare a performanţei, poate împinge organizaţia către risipă sau la investiţii păguboase.

Prin urmare, cele trei elemente ce măsoară performanţa: eficacitatea, eficienţa şi procesul de bugetare trebuie luate în considerare ca un întreg, deoarece fiecare dintre ele luate izolat comportă riscuri importante şi antrenează efecte perverse.

Загрузка...