1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Creditul este operaţiunea prin care se ia în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de rambursare viitoare, în mod normal însoţite de plata unei dobânzi ce remunerează pe împrumutător.

Trăsături caracteristice:

■ Subiectele raportului de credit, creditorul şi debitorul prezintă o mare diversitate în ce priveşte apartenenţa la structurile social-economice, motivele angajării în raport de credit şi durata angajării sale, astfel că ierarhizarea acestor laturi, în amănunt, este dificilă.

O apreciere generală asupra naturii participanţilor la procesul de creditare: creditorii şi debitorii, conturează trei categorii principale şi de amplă cuprindere: întreprinderile, statul şi populaţia.

■Promisiunea de rambursare, element esenţial al raportului de credit, presupune riscuri, şi necesită, în consecinţă, adesea, angajarea unei garanţii.

În raporturile de credit, riscurile probabile sunt:

  • riscul de nerambursare;
  • riscul de imobilizare.

Riscul de nerambursare constă în probabilitatea întârzierii plăţii sau a incapacităţii de plată datorită conjuncturii, dificultăţilor sectoriale, sau deficienţelor împrumutatului.

Riscul de imobilizare survine la bancă, sau la deţinătorul de depozite, care nu este în măsură să satisfacă cererile titularilor de depozite, din cauza unei gestiuni nereuşite a creditelor acordate.

  • Termenul de rambursare ca trăsătură specifică a creditului are o mare varietate. De la termene foarte scurte (24 ore, termen practicat între bănci pe pieţele monetare) şi încheindu-se cu termene de la 30 la 50 de ani şi chiar 100 (în soluţii recente pentru împrumuturi privind construcţia de locuinţe).

■Dobânda este o caracteristică esenţială a creditului.

  • Tranzacţia. Acordarea creditului

Creditul poate fi consimţit în cadrul unei tranzacţii unice; acordarea unui împrumut, vânzarea unei obligaţiuni, angajarea unui depozit.

În ultimul timp s-a dezvoltat sistemul de credit deschis, în cadrul căruia împrumuturile efective intervin la intervale liber alese de debitor. Cărţile de credit sunt modalităţile cele mai răspândite pentru această formă.

  • Consemnarea şi transferabilitatea sunt de asemenea, caracteristici ale creditului. Acordurile de credit sunt consemnate, în marea lor majoritate, prin înscrisuri, instrumentele de credit, a căror formă de prezentare implică aspecte multiple şi diferenţiate.

Загрузка...