1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Lupta contra inflaţiei a devenit obiectivul unic al politicii monetare, iar mijloacele tradiţionale antiinflaţioniste constau în:

  • îngheţarea preţurilor;
  • politica bugetară şi fiscală;
  • limitarea creditului;
  • politica veniturilor.

Blocajul preţurilor este o modalitate directă de luptă contra inflaţiei şi constă în măsuri de interzicere a majorării preţurilor pentru diverse bunuri şi servicii, de-a lungul unei perioade determinate. Această măsură constă într-o acţiune directă şi rapidă comparativ cu alte măsuri, dar eficacitatea pe termen lung este scăzută.

Politica bugetară şi fiscală

Sunt disponibile două instrumente, astfel:

  • fie statul reduce cheltuielile publice,
  • fie se majorează fiscalitatea, sau veniturile se diminuează şi astfel, se diminuează cheltuielile sectorului privat.

Limitarea creditului constă într-o acţiune restrictivă asupra distribuirii anumitor credite. Acest instrument prezintă anumite limite, şi anume:

  • dificultatea de a fixa norme de creştere a volumului creditelor;
  • alterarea concurenţei între bănci şi penalizarea celor mai dinamice;
  • multiplicarea procedurilor de încălcare a reglementărilor.

Politica veniturilor se aplică în măsura în care o majorare excesivă a veniturilor constituie un factor determinant al creşterii cererii şi, în acelaşi timp, al creşterii costurilor salariale. Logica acestui instrument este următoarea: reducerea veniturilor poate reduce tensiunile inflaţioniste.

În octombrie 1979, băncile centrale din ţările industrializate au declanşat lupta împotriva inflaţiei, renunţând la ideea că şomajul poate fi combătut prin rate ale inflaţiei sporite, perioada 1981 - 1995, fiind caracterizată prin dezinflaţie.

Ca urmare a politicii monetare restrictive, inflaţia a scăzut puternic în majoritatea ţărilor industrializate, în decursul anilor '80. Costurile acestei dezinflaţii au fost importante: inflaţia s-a situat sub 3%. Singurele ţări care s-au abătut de la regulă au fost: Australia (5,1%), Italia (5,8%), Spania (4,4%), şi Marea Britanie (3,9%).

Deflaţia: conţinut şi riscuri

Definirea termenului "deflaţie" se poate realiza în următorul mod: frânare sau resorbţie totală a inflaţiei, prin măsuri care vizează diminuarea masei monetare şi reducerea cererii în raport cu oferta.

Pot fi distinse următoarele trei forme de deflaţie:

  • deflaţie monetară;
  • deflaţie financiară;
  • deflaţie reală.

Deflaţia monetară se caracterizează prin diminuarea mijloacelor de plată în circulaţie, deci prin reducerea cantităţii de monedă aflată la dispoziţia agenţilor economici.

Deflaţia financiară corespunde contractării creditului disponibil acordat prin sistemul bancar. Principala manifestare a acestor două forme de deflaţie este scăderea preţurilor bunurilor şi serviciilor precum şi a preţului activelor reale.

Deflaţia reală este sinonimă cu reducerea activităţii economice, acesta fiind un alt termen utilizat pentru a desemna recesiunea care însoţeşte, în general, deflaţia monetară sau financiară.

Загрузка...