Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În cursul procesului penal pot apărea anumite situaţii care împiedică buna desfăşurare a acestei activităţi judiciare. Pentru prevenirea sau înlăturarea unor astfel de situaţii legea procesual-penală a instituit măsurile procesuale ca mijloc care asigură eficienţa procesului penal.

Măsurile procesuale nu fac pac parte din desfăşurarea activităţii principale a procesului penal, caracterul lor fiind acela de activitate adiacentă activităţii principale. Intervenţia măsurilor procesuale în desfăşurarea procesului penal se manifestă numai dacă  apar greutăți ori se profilează situaţii a căror evitare impun luarea lor.[1] Este posibil ca în desfăşurarea unor cauze penale să nu necesite luarea unor măsuri procesuale, de unde şi rezultă caracterul lor facultativ.

În această ordine de idei, în cadrul cursului procesului penal pot surveni impedimente, obstacole sau dificultăţi de natură să pericliteze eficacitatea activităţii judiciare. Astfel, dacă nu se iau măsuri, învinuitul sau inculpatul lăsat în libertate ar putea să îngreuneze stabilirea adevărului prin ştergerea urmelor, coruperea martorilor, falsificarea unor înscrisuri sau mijloace de probă materiale sau chiar să dispară, încercând să zădărnicească aplicarea sancţiunii penale. În alte situaţii, sânt necesare măsuri care să evite riscul ca executarea silită a celor obligaţi la suportarea despăgubirilor civile sau a pedepselor cu amenda să nu aibă eficacitate.

Măsurile procesuale nu fac parte din principalele activităţi în desfăşurarea procesului penal, caracterul lor fiind de activităţi adiacente celei principale.[2]

Măsurile procesual-penale au şi  un caracter provizoriu, ele putând fi revocate în momentul în care dispar împrejurările care au impus luarea acestora.[3]

Intervenția reală şi efectivă a măsurilor procesuale se modifică, numai dacă în procesul penal apar dificultăţi, greutăţi ori se profilează  situaţii a căror evitare impune luarea lor.

În literatura de specialitate, măsurilor procesuale li s-au dat diferite definiţii, în unele au inclus elementul de constrângere sau de privațiune, spre exemplu doctrina rusă, iar altele nu au inclus acest element, spre exemplu doctrina română.

    Considerând acest element ca nedefinitoriu pentru aceste instituţii juridice, majoritatea adepţilor acestei definiţii – N. Volonciu, I. Neagu, L. Nae au invocat următoarele argumente:

  1. elementul de constrângere nu ţine de esenţa măsurii, deoarece ele nu sunt elemente preemțiune, ci mijloace care servesc bunei desfăşurări a procesului penal.
  2. scopul acestor măsuri nu este acel de constrângere, şi acel de ajuta şi  asigura realizarea procesului penal.
  3. din conţinutul reglementărilor referitoare la măsurile procesuale, reiese că unele din acestea nici nu implică elementul de constrângere (ex: măsurile de ocrotire).

          Caracterul de constrângere al măsurilor procesuale rezultă din însuşi natura obligaţiilor care decurg din exerciţiul acţiunii penale şi  acţiunii civile în procesul penal.[4]  Totodată caracterul de constrângere   este impus de atitudinea  pe care o au unii participanţi în procesul penal faţă de care constrângerea  este necesară în vederea  rezolvării cauzei penale. Elocvent în acest sens este ordonanţa de aducere forţată a martorului, părţii vătămate care fiind în prealabil citat, în modul stabilit de lege, nu s-a prezentat fără motive întemeiate şi  nu a informat organul care a citat-o despre imposibilitatea prezentării sale, iar prezenţa ei este necesară art.199 CPP.

Cele mai multe măsuri procesuale constau în privaţiuni sau constrângeri mai mult sau mai puţin drastice.[5]

          Totuşi just s-a arătat în literatura de specialitate că nu toate măsurile procesuale au în componenţă elemente primitive, desfăşurarea normală a procesului penal, cu evitarea oricăror dificultăţi, impunând luarea chiar a unor măsuri umanitare, dispuse şi în folosul altora decât subiecţii activi ai acţiunilor exercitate în procesul  penal, de exemplu – în cazul luării măsurilor de ocrotire, ceia ce prevalează, este grija societăţii faşă de minor. Măsurile pe care le dispune organele judiciare apare ca un ecou al preocupării pline de umanism al legislatorului. Este însă adevărat că măsurile procesuale, de exemplu – măsurile de ocrotire manifestă tangenţe cu anumite restricţii sau constrângeri, întrucât măsurile date, nu pot interveni decât, dacă o persoană a fost reţinută, arestată sau condamnată.

Totuşi o constrângere se manifestă şi  în cazul aplicării unui sechestru asigurator, acesta fiind desigur mai puţin riguroasă, referindu-se numai la  restrângerea unor atribute definite din drepturile patrimoniale.[6]

          Atât de importantă este această caracteristică pentru măsurile procesuale, încât unii autori o înglobează în definiţia instituţiei.

Datorită obiectului şi  funcţionalităţii  lor măsurile procesuale  pot fi dispuse şi folosite de organele judiciare numai în cadrul procesului penal. În mod excepţional pentru anumite infracţiuni şi  în condiţiile strict prevăzute de lege este posibil ca unele măsuri procesuale să se menţină temporar şi după încetarea procesului penal ca de exemplu în urma achitării inculpatului  sau nesoluţionării acţiunii civile. În literatura de specialitate, , măsurile procesuale sunt definite ca fiind mijloace de drept procesual penal, care constau în anumite preemţiuni sau constrângeri  personale sau reale, şi o determinate de condiţiile şi  împrejurările în care se desfăşoară procesul penal. Această idee fiind susţinută de către autorii N. Volonciu şi I. Neagu.

          În literatura de specialitate, măsurile procesuale sunt definite ca  mijloace de constrângere prin care organele judiciare asigură îndeplinirea de către părţi şi celelalte persoane care participă la proces a obligaţiilor lor procesuale şi garantează executarea pedepsei şi repararea pagubei prin infracţiune.

          Această definiţie  surprinde esenţa conţinutului măsurilor procesual penale, dar în opinia mea , ar putea fi formulată o definiţie mult mai sintetică , prin care să se exprime natura şi  anunţă  şi funcţionalitatea  acestor instituţii de drept procesual penal.

  Conform opiniilor alor autori, măsurile procesuale constituie mijloace de constrângere folosite de organele judiciare penale pentru garantarea executării pedepsei şi repararea pagubei produse prin infracţiune, precum şi  pentru asigurarea îndeplinirii de către părţi a obligaţiilor lor procesuale. În literatura de specialitate, măsurile procesuale sânt definite ca instituţii de drept procesual penal care constau în anumite privaţiuni sau constrângeri personale sau reale, determinate de condiţiile şi  împrejurările în care se desfăşoară procesul penal .[7]

O altă definiţie ce exprimă natura şi  funcţionalitatea măsurilor procesuale este „măsurile procesuale penale sânt instituţii de constrângere ce pot fi dispuse de organele judiciare penale pentru buna desfăşurare a procesului penal şi  asigurarea realizării obiectului acţiunilor exercitate în procesul penal”.[8]

          În acest context, pentru aplicarea măsurilor procesual penale trebuie să existe unele temeiuri , care sunt stabilite ca nişte garanţii dure procesuale.

          În celelalte măsuri procesuale pot fi aplicate în cazul existenţei situaţiei ce condiţionează necesitatea aplicării ei. Existenţa sau lipsa unei astfel de situaţii în fiecare caz concret este determinată de  datele despre circumstanţele de fapt cu care legislația leagă aplicarea unei sau altei măsuri procesuale. Datele care admit existenţa unor situaţii şi condiționează necesitarea aplicării unei măsuri procesuale concrete, apare în calitate de temei pentru aplicarea ei.

          Înainte de toate, temeiurile, pentru aplicarea măsurilor procesuale trebuie să fie destule.

          În toate cazurile, temeiurile sunt în de ajuns, datele concrete ce le formează, reușind din legislaţia şi convingerea proprie  a persoanei cu funcţie de răspundere, permite să-ţi facă concluzia despre necesitatea aplicării unei sau altei măsuri.

          Drept temei pentru aplicarea măsurilor procesuale servește intentarea dosarului penal – temei general şi conduite obligatorie, pentru efectuarea măsurilor procesual penale, ce este prevăzută de legislaţia procesual penală.

          Un alt temei pentru aplicarea măsurilor procesuale este atragerea persoanei în calitate de învinuit, condiţie necesară ce determină posibilitatea aplicării măsurilor procesuale corespunzătoare, (spre ex: destituirea din funcţie).[9]

          Ambele temeiuri menţionate anterior, determină, subiectele concrete ce se pot aplica măsurile procesuale şi dau naştere drepturilor organelor competente pentru aplicarea acestor măsuri.

          Un alt temei de aplicare a măsurilor procesuale de către organele  judiciare competente şi persoanele cu funcţie de răspundere corespunzătoare în privinţa unui cerc determinat de persoane.

          Aplicarea la o parte din măsurile procesual penale, care deosebit ating drepturile constituționale  şi libertăților cetăţenilor, este posibil numai  înştiinţarea (sancţiunea ) procurorului, sau hotărârii instanţei de judecată.

          Măsurile procesual penale în procesul penal se aplică în măsura necesităţii şi în scopurile strict determinate, în corespundere deplină cu legislaţia în vigoare.

Drept scop pentru aplicarea acestor măsuri serveşte în primul rând : prin aceste instituţii de drept (măsurile procesuale ) se urmăreşte buna desfăşurare a procesului penal pentru atingerea scopului acestei activităţi judiciare. Scopul indicat al procesului penal, urmărit îl constituie constatarea la timp şi o modul complet al faptelor ce constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracţiune să fie pedepsită, potrivit vinovăției sale, şi nici o persoană nevinovată să nu fie atrasă la răspundere penală. Măsurile penale se desprind însă numai în cazul în care din probele adunate, rezultă că s-a comis o anumită infracţiune şi  făptuitorul urmează să fie atras la răspundere penală. De aceia considerăm că prin măsurile procesuale se urmăreşte realizarea scopului procesual penal şi anume tragerea la răspunderea penală a persoanei care a săvârșit infracţiunea.  Această latură a scopului procesual penal formează obiectul acţiunii  penale.

          În al doilea rând, prin măsurile procesuale se urmăreşte garantarea acordării despăgubirii civile persoanelor prejudecate material prin infracţiune, acestea constituie obiectul acţiunii civile în procesul penal.[10]

          Şi în al treilea rând, prin măsurile procesuale se urmăreşte asigurarea desfăşurării în bune condiţii a activităţii judiciare în vederea atingerii celor două deziderate menționare mai sus.

          Măsurile procesuale sunt însă instituţii care sunt folosite numai prin intermediul lor se poate desfăşura o activitate procesuală şi se poate realiza  atragerea la răspundere penală şi  civilă persoanelor prevăzute le lege, din aceasta rezultă caracterul lor, de regulă, e facultative.

Deci, în concluzie, putem menţiona că măsurile procesual penale sunt mijloace de  constrângere ce pot fi dispuse de organele  de ocrotire a normelor de drept, în conformitate cu temeiurile legale pentru  a asigura o bună desfăşurare a procesului penal în vederea realizării scopului acesteia, şi asigurarea realizării obiectivului acţiunilor aflate în procesul penal.

          Fără aceste instrumente procesuale ar fi posibil ca  în  anumite cauze penale să nu se poată asigura buna desfăşurare  a procesului penal, şi  să nu se poată executa obligaţiunile ce decurg din  executarea acţiunii penale şi  civile.

         

 

[1] N. Volonciu, Tratat de procedură penală, Vol. I, Bucureşti 1996, pag.399;

[2] Dongoroz V., Kahane S., Antoniu G., Bulai C., Iliescu N., Stănoiu R. Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală român (Partea Generală). Vol.I. Bucureşti: Editura Academiei, 1975, p.319 ;

[3] M. Apetrei, Drept procesual penal, Vol. I, Bucureşti 1998, pag.295;

[4] Ion Neagu, Drept procesual penal, Bucureşti 1988, pag. 315;

[5] N. Volonciu, op.cit.,pag. 399;

[6] Петрухин И.Л., Личная жизнь – пределы вмешательства, Москва 1989б , pag. 114;

[7] Volonciu Nicolae. Tratat de procedură penală (Partea Generală). Vol.I. Bucureşti: "Paideia", 1993, p.401;

[8] Neagu Ion. Drept procesual penal (Partea Generală). Bucureşti: Editura "Artprint", 1994, p. 310;

[9] Енкеев З.Д. Меры процессуального принуждения в системе средств  обеспечение обвинения и защиты по уголовным делам, Уфа1978, pag.4-5;

[10] Ion Neagu, Drept procesual penal, Bucureşti 1988, pag. 317;

Загрузка...