Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)
  1. Principii şi proceduri fiscale

Principiile  şi procedurile trebuie să realizeze o abordare corelată, coerentă şi unitară privind ansamblul fiscalităţii într-o ţară, cerinţe ce trebuie concretizate prin reglementări concrete în materie.

Principiile fiscale reprezintă un complex de măsuri şi operaţiuni, efectuate în baza legii şi care au atât o latură de natură politică, cât şi una de ordin tehnic (concretizată în metodele şi tehnicile utilizate pentru determinarea mărimii obiectului impozabil şi a cuantumului impozitului).

Din punct de vedere politic, principiile fiscale urmăresc ca acestea să răspundă anumitor cerinţe ale politicii fiscale a statului, cerinţe ce la rândul său se vor încadra în ideologia politică pe care aceasta o va adopta în guvern (sistem politic adoptat în domeniul economiei politice clasice, confirmat sau nu, de istoria modernă a dezvoltării economice).

Politica fiscală a statului este un factor determinant, în sensul că, atât executivul cât şi legislativul trebuie să stabilească sistemul fiscal pe care îl practică, cât şi strategia de urmat în cadrul administraţiei fiscale.

La baza politicii fiscale a statutului trebuie să stea mai multe principii, care au fost acceptate de economia politică, potrivit sistemului economic adoptat de guvernanţi, dar care vor trebui să respecte, obligatoriu, următoarele principii:

  • principiul justeţei impunerii (echităţii fiscale) care constă în aceea că fiecare contribuabil să contribuie pe cât posibil, cu impozitele în funcţie de veniturile realizate şi anularea anumitor privilegii;
  • evaluarea veniturilor pentru fiecare buget, să fie certă şi nu arbitrară, iar termenele şi locul plăţii să fie stabilite fără echivoc, pentru a fi cunoscute şi respectate de fiecare plătitor şi care  să elimine  domnia bunului plac, în  stabilirea  şi încasarea impozitelor;
  • principiul comodităţii perceperii impozitelor la termenele şi în modul cel mai convenabil pentru contribuabil;
  • principiul randamentului impozitelor prin asigurarea încasării cu minimum de cheltuieli şi cât mai puţin apăsător pentru plătitori, în sensul că stabilirea şi perceperea impozitelor, să nu fie costisitoare şi nici să nu stingherească într-un fel, activitatea producătoare de venituri a plătitorilor de impozite.

Toate aceste principii trebuie să corespundă principiilor de echitate, de politică financiară, de politică economică şi socială, interpretate însă de pe  poziţiile celor care deţin puterea politică şi care le aplică în concordanţă cu interesele acestora.

Aceste principii se vor asambla într-un sistem fiscal, va determina politica fiscală a statului şi care împreună cu procedurile ce urmează a se aplica în realizarea ei, va stabili strategia de urmat în cadrul administraţiei fiscale.

  1. Conceptul de control fiscal

Controlul fiscal  cuprinde  ansamblul  activităţilor  care  au  ca scop verificarea realităţii, legalităţii şi sincerităţii declaraţiilor de impozite şi verificarea corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii, conform legii, a obligaţiilor fiscale de către contribuabili, precum şi activitatea de investigare şi constatare a evaziunii fiscale.

Obligaţiile fiscale cuprind:

  • obligaţia de a declara bunurile şi veniturile impozabile, sau după caz, impozitele datorate, taxele şi contribuţiile la fondurile speciale;
  • obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la   termenele   legale,   impozitele,   taxele,   contribuţiile la fondurile speciale;
  • obligaţia de a calcula şi de a înregistra în evidenţele contabile şi de plată, la termenele legale, impozitele care se realizează prin stopaj la sursă;
  • orice alte obligaţii care revin contribuabililor, persoane fizice sau juridice, în aplicarea legilor fiscale.

Controlul fiscal se exercită de organele de control fiscal din cadrul Ministerului Finanţelor Publice şi al unităţilor sale teritoriale, precum şi de către serviciile de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale. Organele de control fiscal îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat.

  1. Formele controlului fiscal

Controlul fiscal poate fi:

  1. Din punct de vedere al scopului pentru care se efectuează:
  • informativ, care are caracter educativ-profesional pentru informarea agenţilor economici nou înregistraţi asupra drepturilor şi obligaţiilor fiscale ce le revin;
  • de rutină, care are ca scop menţinerea legăturii cu contribuabilii şi urmărirea modului de respectare, de către aceştia a obligaţiilor de înregistrare ca plătitori de impozite şi taxe, precum şi a celor fiscale.
  1. Din punct de vedere al sferei de cuprindere:
    • general, atunci când cuprinde toate impozitele şi taxele datorate de contribuabil. Se controlează toate aspectele privind aplicarea, de către contribuabil, a legilor şi reglementărilor fiscale pe o perioadă mai îndelungată de timp, de regulă de la ultimul control fiscal până la zi. Controlul general este specific economiilor cu sistem fiscal integrat;
    • parţial, când se controlează anumite impozite şi taxe.
  1. Din punct de vedere al operaţiunilor supuse controlului fiscal,
    sta poate fi:
    • complet (aprofundat, de fond), când se controlează toate operaţiunile, documentele şi evidenţele care stau la baza calculării şi urmăririi unui impozit.
    • selectiv (prin sondaj), când se controlează numai anumite operaţiuni, documente sau perioade cu privire la calculul şi evidenţa unui impozit. Controlul selectiv depinde de următorii factori: volumul de activitate, sarcinile inspectorului fiscal, situaţia fiscală a întreprinderii, antecedentele fiscale ale întreprinderii, seriozitatea contribuabilului. În cazul în care controlul selectiv relevă nereguli de fond, cercetarea fiscală continuă, trecându-se la un control complet, pentru a cunoaşte realitatea şi a stabili dimensiunea reală a obligaţiilor contribuabilului.
  1. Din punct de vedere al cunoaşterii realităţii unor operaţiuni ce
    nasc obligaţii fiscale, controlul fiscal poate fi:
    • documentar, când se examinează forma şi conţinutul evidenţelor,
      pentru stabilirea realităţii şi legalităţii operaţiunilor pe baza documentelor prezentate de contribuabil. Scopul principal al controlului documentar este compararea evidenţelor contabile şi a documentelor primare cu datele din declaraţiile şi deconturile depuse de contribuabil, în vederea stabilirii corectitudinii sumelor plătite, precum şi a respectării termenelor de plată.

Controlul documentar poate fi:

  1. control de forma, care: are ca obiect modul de completare a declaraţiei depuse de contribuabil; identifică erorile din declaraţia depusă de contribuabil: erori c calcul, de completare, de aplicare a cotelor de impozitare, care conduc la stabilirea incorectă a obligaţiei de plată; corectează erorile prin înscrierea sumelor corecte;
  2. control de conţinut, prin care se compară datele şi informaţiile cuprinse în declaraţie cu orice date şi informaţii deţinute de organul de control fiscal în legătură cu contribuabilul controlat;
  • faptic, când  se   controlează   existenţa   şi  mişcarea   mijloacelor materiale   şi  băneşti  şi  modul  cum   acestea   sunt  reflectate în documente,   pentru a cunoaşte sinceritatea contribuabilului în întocmirea evidenţelor şi declaraţiilor sale, precum şi pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscală.
  1. Controlul fiscal se poate realiza şi sub alte forme şi anume:
    • control operativ şi inopinat: se desfăşoară în orice loc unde se derulează operaţiuni şi se întocmesc documente ce au ca efect naşterea unor obligaţii fiscale (depozite, localuri, dependinţe, puncte vamale, porturi, aeroporturi, pieţe, târguri, etc); presupune o îmbinare a mai multor procedee de control; nu poate fi integrat unui program de control stabilit anticipat; îmbracă, de fapt, forma unei anchete şi presupune, mai întâi, o activitate  pregătitoare: supravegherea, culegerea de date şi documente, alegerea momentului optim pentru declanşare;
    • control reciproc fi încrucişat: presupune o cercetare atentă şi complexă privind confruntarea datelor şi informaţiilor furnizate sau culese de la clienţi, furnizori, organe vamale, diverse instituţii, persoane fizice etc, cu cele din declaraţiile şi evidenţele contribuabililor, cu scopul identificării omisiunilor, neconcordanţelor sau relei-credinţe şi, prin urmare, a sustragerilor de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale; constă din mai multe vizite de control, la mai mulţi agenţi economici între care există relaţii contractuale, în scopul comparării datelor pe parcursul întregului proces ce cuprinde producerea, prelucrarea şi comercializarea produselor contractate;
    • control de grup, care presupune: control inopinat şi simultan al tuturor societăţilor între care există legături financiare sau comerciale (de regulă, societăţile care au aceeaşi asociaţi sau acţionari, filiale, firme satelit, holdinguri etc), pentru stabilirea legalităţii şi  realităţii operaţiunilor derulate între acestea şi a sincerităţii evidenţelor întocmite, cu scopul de a depista cazurile de evaziune fiscală; îmbinarea  tuturor  formelor  de  control  (faptic,  documentar-contabil,   reciproc şi încrucişat, total şi prin sondaj) cu cunoştinţe din domenii colaterale (juridic, comerţ etc);      
    • control diagnostic: este controlul tematic care presupune cercetarea, investigarea globală, de ansamblu, a unei societăţi, cu scopul de a stabili corectitudinea fiscală a întreprinderii; este un control de scurtă durată; evaluează seriozitatea contribuabilului; dacă acest control relevă nereguli, se trece la un control complet.

Controlul fiscal include în sfera sa impozitele, taxele şi celelalte venituri ale bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor locale şi bugetelor fondurilor speciale.

  1. Actele de control fiscal
  2. Actele elaborate înainte de desfăşurarea acţiunilor control fiscal:
  3. Avizul de verificare este actul prin care, înainte de desfăşurarea acţiunii de control fiscal, organul de control fiscal înştiinţează contribuabilul cu privire la acţiunea de control fiscal, înştiinţează contribuabilul cu privire la acţiunea de control şi la drepturile şi obligaţiile sale. Acesta cuprinde:
  • denumirea unităţii fiscale care a dispus controlul fiscal;
  • numele şi prenumele sau denumirea contribuabilului;
  • adresa sediului, a domiciliului sau a reşedinţei contribuabilului;
  • codul fiscal şi numărul de înregistrare la Registrul comerţului;
  • baza legală a transmiterii avizului de verificare şi a desfăşurării controlului fiscal;
  • perioada în care este programată să se desfăşoare acţiunea de control fiscal;
  • impozitele care se supun controlului;
  • perioada fiscală care urmează să fie supusă controlului fiscal (controlul se efectuează în perioada de prescripţie, care este de 5 ani);
  • semnătura conducătorului unităţii fiscale.

În avizul de verificare se menţionează şi obligaţia contribuabilului de a pune la dispoziţia organelor de control fiscal toate documentele şi evidentele contabile şi de a asigura condiţiile necesare pentru desfăşurarea în bune condiţii  a controlului fiscal.

Avizul de verificare este însoţit de un extras din Cartea drepturilor şi obligaţiilor contribuabililor, pe timpul desfăşurării controlului fiscal şi se comunică contribuabililor prin poştă, cu cel puţin 5 zile înainte de data începerii efective a acţiunii de control fiscal. Transmiterea avizului de verificare nu este obligatorie în cazul organelor de control fiscal, care potrivit legii, pot executa control inopinat şi în care acţiunea de control fiscal se desfăşoară în vederea soluţionării unor cereri ale contribuabililor.

Prin semnarea avizului de verificare, contribuabilul confirmă luarea la cunoştinţă despre drepturile şi obligaţiile sale.

În cazul controlului inopinat sau la verificarea unor sesizări, reclamaţii privind cazuri de evaziune fiscală, precum şi în cazul verificării efectuate la cererea contribuabilului şi al acţiunii de verificare solicitată de diverse instituţii pentru care sunt stabilite termene precise de soluţionare prin acte normative, nu se transmite aviz de verificare.

  1. Solicitarea contribuabilului pentru   amânarea   datei   începerii controlului fiscal este adresată, în scris, organului de control fiscal competent pentru amânarea datei începerii controlului fiscal. Pentru motive întemeiate, contribuabilul poate solicita modificarea, cu maximum 15 zile lucrătoare, a datei de începere a controlului fiscal.

Solicitarea de modificare a datei începerii controlului se adresează, în scris organului fiscal competent, în termen de 5 zile de la primirea şi semnarea avizului de verificare şi conţine:

  • numele şi prenumele sau denumirea contribuabilului;
  • adresa sediului, a domiciliului sau a reşedinţei contribuabilului;
  • denumirea unităţii fiscale care a dispus controlul fiscal;
  • numărul avizului de verificare primit;
  • motivele pentru care se solicită amânarea controlului fiscal;
  • eventualele justificări pentru susţinerea motivelor invocate;
  • data până la care se solicită amânarea.

Solicitarea se consideră acceptată în cazul în care contribuabilul prezintă motive întemeiate, caz în care organul de control fiscal transmite contribuabilului un nou aviz de verificate, în care se menţionează data la care a fost reprogramat controlul fiscal. Data stabilită de organul de control fiscal, este ulterioară celei solicitate de contribuabil, iar o nouă solicitare de amânare a controlului fiscal nu se admite.

  1. Împuternicirea scrisă (ordin de deplasare) pentru prezentarea organului de control fiscal la contribuabil se emite de conducătorul unităţii fiscale competente, să efectueze controlul fiscal şi conţine:
  • denumirea unităţii fiscale care a dispus controlul fiscal;
  • datele de identificare ale inspectorului care urmează să efectueze controlul fiscal (numele, prenumele, numărul legitimaţiei de serviciu);
  • datele de identificare ale contribuabilului care urmează să fie controlat (denumirea, codul fiscal, adresa);
  • semnătura conducătorului unităţii fiscale.
  1. Cererea contribuabilului de a fi controlat. Contribuabilul care solicită, din proprie iniţiativă, să fie controlat, se adresează în scris organului fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul sau sediul, în a cărui evidenţă este înregistrat ca plătitor de impozite şi taxe, cu o cerere prin care motivează solicitarea.

Cererea se soluţionează în funcţie de: motivaţia prezentată de contribuabil; gradul de risc fiscal prezentat de contribuabil; încadrarea   în   criteriile   de   selectare   a   contribuabililor  pentru controlul fiscal; orice alte date şi informaţii deţinute de organul de control fiscal.

În  cazul în  care  cererea a  fost aprobată,  organul de  control fiscal  transmite avizul de verificare, iar când a fost respinsă, organul de control înştiinţează în scris contribuabilul.

  1. Actele întocmite pe timpul desfăşurării acţiunii de control
  2. Dovada reţinerii unor documente sau elemente materiale care pot constitui probe referitoare la determinarea impozitelor datorate de contribuabil.

Organele de control fiscal au dreptul să reţină, în scopul protejării împotriva înstrăinării sau distrugerii, documente,  acte, înscrisuri, registre, documente financiar-contabile sau orice element material care face dovada stabilirii, înregistrării şi achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabil.

Documentele sau elementele materiale pot fi reţinute pe o perioadă de maximum 30 de zile, care poate fi prelungită până la 90 de zile, cu aprobarea conducerii organului de control fiscal.

Dovada reţinerii o constituie actul întocmit de organul de control fiscal, în care specifică: toate elementele necesare individualizării probei sau dovezii respective, menţiunea că proba sau dovada referitoare la obligaţiile fiscale ale contribuabilului este reţinută, potrivit dispoziţiilor legale, de către organul de control fiscal.

Actul se întocmeşte în două exemplare, semnate de contribuabil şi de organul de control fiscal, dintre care un exemplar rămâne la contribuabil şi un exemplar rămâne la contribuabil şi un exemplar la organul de control fiscal.

Contribuabilul are dreptul de a primi dovada scrisă, în cazul reţinerii de către organul de control fiscal a unor documente sau elemente materiale care pot constitui probă sau dovadă referitoare la obligaţiile sale fiscale. În cazul prelungirii perioadei de reţinere, contribuabilul este înştiinţat de organul de control fiscal şi i se transmite o copie după aprobarea conducerii organului de control fiscal.

  1. Autorizarea scrisă a conducătorului organului de control fiscal este necesară pentru accesul organelor de control fiscal, în prezenţa contribuabilului, în orice incintă a sediului în care îşi desfăşoară activitatea contribuabilul, precum şi în locuri în care există bunuri impozabile ori se desfăşoară activităţi producătoare de venituri, în afara programului normal de lucru al contribuabilului.

Aceasta se obţine pe baza referatului întocmit de inspector, prin care se motivează   solicitarea   accesului   în   afara   programului   normal   de   lucru   al contribuabilului. Accesul organului de control fiscal este permis şi în afara programului normal de lucru al contribuabilului, dacă pe lângă autorizarea scrisă a conducătorului organului de control există şi acordul contribuabilului.

Acordul se exprimă în scris de către contribuabil sau de reprezentantul legal al acestuia, se înregistrează la registratura contribuabilului şi se anexează la procesul-verbal încheiat cu ocazia controlului.

  1. Solicitarea de informaţii de la persoane fizice sau juridice, organe ale administraţiei publice şi instituţii publice este actul prin care organele de control fiscal solicită informaţii de la persoane fizice sau juridice care deţin în   păstrare sau administrare bunuri sau sume de bani ale contribuabililor, care au relaţii de afaceri cu aceştia sau care pot da relaţii în legătură cu operaţiunile verificate: organe ale administraţiei publice centrale şi locale, instituţii publice sau de interes public şi instituţii publice sau private care înregistrează, sub orice formă, încheierile de contracte, circulaţia mărfurilor pe căile de comunicaţie de orice fel, evidenţa populaţiei sau a bunurilor etc.

Solicitarea se face în scris şi cuprinde: denumirea organului fiscal care face solicitarea; persoana, organul sau instituţia căreia i se adresează solicitarea; datele de identificare cunoscute ale contribuabilului despre care sunt solicitate informaţii; actele, evidentele sau datele care fac obiectul solicitării; termenul în care se solicită furnizarea informaţiilor; semnătura conducătorului organului de control fiscal.

Toate informaţiile primite de organul de control fiscal sunt supuse secretului fiscal.

 

III. Actele în care se consemnează rezultatele controlului fiscal

Datele   şi   informaţiile   culese   de   inspector   în   timpul   desfăşurării controlului fiscal se consemnează, în mod obligatoriu, după caz, în:

  • procesul-verbal de control;
  • nota de constatare;
  • procesul-verbal de contravenţie.

Procesul-verbal de  control este documentul bilateral, întocmit în două  exemplare, dintre care un exemplar se păstrează la dosarul fiscal al contribuabilului şi un exemplar rămâne la contribuabil, se redactează astfel încât să poată fi citit independent de alte documente şi să nu dea posibilitatea mai multor interpretări.

Are o structură unică pentru toate acţiunile de control efectuate şi se structurează pe patru capitole.

Nota de constatare consemnează constatările cu privire la natura activităţilor producătoare de venituri impozabile sau pentru identificarea bunurilor sau surselor impozabile. Se întocmeşte şi în cazul în care, în  timpul controlului fiscal, se fac constatări a căror reconstituire sau dovedire ulterioară nu este întotdeauna posibilă sau ori de câte ori organul de control fiscal consideră necesar. În cazul în care există divergenţe între organul de control fiscal şi contribuabil, referitoare la constatările efectuate, stabilirea realităţii faptelor se realizează în prezenţa unor martori.

În nota de constatare se înscriu situaţiile de fapt constatate, precum şi măsurile operative pentru remedierea deficienţelor întâlnite şi se semnează, după caz, de organul de control fiscal, contribuabil sau un angajat al acestuia, ori de martori.

Procesul-verbal de contravenţie se încheie pentru acele fapte a căror constatare şi sancţionare sunt de competenţa organelor fiscale, în conformitate cu legislaţia în vigoare în domeniul constatării şi sancţionării contravenţiilor. Este titlu executoriu pentru sancţiunile contravenţionale după rămânerea definitivă prin neexercitarea căii de atac. În cazul în care a fost respinsă plângerea contravenientului, titlul executoriu pentru sancţiunile contravenţionale este reprezentat de dispozitivul instanţei.

Загрузка...