Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Personalul agenţilor economici sau al instituţiilor publice răspunde pentru pagubele aduse patrimoniului acestora din vina şi în legătură cu munca prestată. Existenţa pagubei este elementul caracteristic al răspunderii materiale; inexistenţa ei face imposibilă stabilirea răs­punderii materiale.

Paguba în avutul public sau privat este „o pierdere materială, bănească sau financiară sufe­rită de o unitate patrimonială sau cauzată acesteia”[1], definită drept „acea modificare negativă în patrimoniul unităţii, produsă prin diminuarea activului datorită unor sustrageri, degradări, distrugeri, pierderi etc. ale bunurilor sau prin creşterea pasivului, cauzată de obligarea la penalizări, amenzi sau daune, generate de fapta culpabilă a persoanelor încadrate în muncă”[2].

În cadrul răspunderii materiale, în raport cu existenţa culpei, paguba cauzată unităţii poate fi constată în cel mult trei ani de la data producerii ei în cazul existenţei culpei şi în cel mult un an de la data primirii sumelor sau bunurilor ori a beneficierii de servicii nedatorate, situaţie în care nu există culpă a persoanei beneficiare. Termenele de constare a pagubei încep de la data când patrimoniul unităţii a fost diminuat, fie prin producerea directă a unei pagube, fie prin plata unor sume de bani, predarea unor bunuri sau prestarea unor servicii necuvenite. La stabilirea acestor termene, se ia în considerare data la care efectele faptei păgubitoare s-au repercutat în patrimoniul unităţii economice, şi nu momentul în care a avut loc fapta.

Depăşirea termenelor de constatare (de trei ani şi un an) are drept rezultat pierderea dreptului de a obţine un titlu executoriu şi, implicit, recuperarea creanţei.

Constatarea pagubelor are loc, de regulă, prin exercitarea atribuţiilor de către organele de control competente, care au obligaţia să încheie în scris, un act constatator (proces-verbal, referat, raport etc). În actul de constatare a pagubei se consemnează exact şi complet datele şi elementele care trebuie să determine cu precizie existenţa, cuantumul şi cauzele acesteia, activităţile culpabile care au generat-o (vinovăţia persoanei şi defalcarea pe autori, în raport cu participarea fiecăruia la producerea pagubei).

Răspunderea materială prezintă unele trăsături specifice, şi anume[3]: este proprie persoa­nelor încadrate în muncă; este, de regulă, limitată numai la paguba efectivă, neincluzând foloasele nerealizate de unitate; se întemeiază exclusiv pe culpă (vinovăţie); este, în princi­piu, individuală; reparaţia are loc prin echivalent bănesc, şi nu în natură; presupune o proce­dură specială; nu poate funcţiona în comun cu răspunderea unităţii patrimoniale.

Pentru ca răspunderea materială să aibă loc, trebuie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii[4]:

  • între autorul pagubei şi unitatea păgubită, să fi existat un raport juridic de muncă la data săvârşirii faptei cauzatoare de pagubă: contract de muncă, contract de ucenicie, contract de prestări servicii etc.;
  • fapta cauzatoare a pagubei să aibă caracter ilicit, să fie personală şi în legătură cu munca;
  • prin fapta sa ilicită, autorul să fi produs o pagubă materială, de regulă localizată în patri­moniul unităţii la care este încadrat;
  • să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi pagubă, în sensul că fapta ilicită precedă şi determină paguba care apare ca efect al faptei ilicite (paguba unităţii este cauzată în mod nemijlocit de fapta celui încadrat);
  • persoana să fi săvârşit fapta cu vinovăţie, sub formă comisivă sau omisivă. Vinovăţia implică conştiinţa încălcării unor relaţii sociale şi se întemeiază pe discernământul autorului, pe posibilitatea acestuia de a prevedea consecinţele propriei fapte.

Răspunderea materială poate avea următoarele forme[5]:

  • Răspunderea individuală - impune persoanei încadrate obligaţia de a repara singură şi în întregime, paguba cauzată unităţii prin fapta sa personală şi din vinovăţie proprie.
  • Răspunderea comună - se stabileşte atunci când există o singură pagubă şi mai mulţi autori. Paguba se fracţionează între coautori în funcţie de contribuţia fiecăruia la producerea ei, adică de faptele personale şi de vinovăţia proprie. În situaţiile în care, gradul de participare a fiecărui coautor la producerea pagubei nu poate fi determinat, răspunderea fiecărei persoane se stabileşte proporţional cu salariul de la data constatării pagubei şi, dacă este cazul, pentru pagubele din gestiuni şi în funcţie de timpul lucrat de la ultima inventariere a bunurilor.
  • Răspunderea solidară - constă în obligaţia mai multor persoane de a executa aceeaşi datorie, fiecare pentru totalitatea datoriei. Ea reprezintă o excepţie în raport cu răspunderea individuală[6]. Prin acest procedeu, este înlăturată posibilitatea divizării unei datorii între debi­tori, astfel încât fiecare dintre ei rămâne obligat pentru întreaga datorie. Răspunderea solidară nu se prezumă, ea este rezultatul voinţelor părţilor, deci o răspundere convenţională. Răspunderea solidară se caracterizează prin aceea că: fiecare debitor poate fi constrâns pentru totali­tatea datoriei; plata făcută de unul dintre debitori anulează obligaţiile celorlalţi faţă de unita­tea păgubită; unitatea poate urmări pe oricare dintre codebitorii solidari, fără ca acesta să poată opune beneficiul de diviziune; urmărirea unui debitor solidar întrerupe prescripţia con­tra tuturor codebitorilor; codebitorul solidar, contra căruia unitatea a pornit acţiunea, poate opune toate excepţiile care sunt de responsabilitatea sa şi acelea care sunt comune tuturor de­bitorilor, în afara celor strict personale; obligaţia solidară se împarte de drept între debitori; fiecare dintre ei este dator numai pentru partea sa.
  • Răspunderea subsidiară - se stabileşte atunci când paguba este produsă de mai multe persoane, dar gradul lor de participare nu este identic sau similar, ori unele dintre acţiunile deficitare nu constituie o cauză nemijlocită a pagubei, ci numai un prilej. Răspunderea subsidiară[7] este acea formă de răspundere materială, în care persoana vinovată a produs pagu­ba în mod indirect, a înlesnit-o, prin nerespectarea unor obligaţii de serviciu. Răspunderea subsidiară este precedată şi condiţionată de răspunderea directă. În toate cazurile, însă, per­soana răspunde în subsidiar pentru o faptă proprie. Dacă răspunderea principală (directă) este anulată, dispare şi răspunderea subsidiară corelativă.

 

  1. Răspunderea materială în legătură cu activitatea contabilă:

Întocmirea eronată a actelor contabile sau înregistrarea eronată a unor operaţii contabile, atrage răspunderea materială directă (principală - individuală) sau indirectă (subsidiară), atunci când prin aceasta se generează pagube. Asemenea fapte generatoare de pagube şi răspundere materială sunt:

  • depăşirea termenelor de trecere în evidenţa separată a debitorilor insolvabili (omisivitate). Netrecerea debitului (în cazul insolvabilităţii debitorului) în evidenţa separată are drept consecinţă pierderea efectului întrerupător de prescripţie. Dispoziţia de trecere în evidenţa separată întrerupe prescripţia, efectele sale fiind echivalente ultimului act de executare. Dispoziţia respectivă produce aceste efecte numai dacă este luată în termene legale, adică după minim trei luni de la obţinerea titlului executoriu şi nu mai târziu de trei ani. Dacă trecerea în evidenţă separată a debitorilor insolvabili nu se face în termenele legale, termenul prescripţiei curge în continuare şi persoana vinovată răspunde material pentru paguba suferită de unitate;
  • încheierea nereală a proceselor verbale insolvabilitate a debitorilor: prin această faptă a persoanelor vinovate unitatea pierde posibilitatea urmăririi unor debitori, care, deşi solvabili, în realitate sunt înregistraţi în evidenţa separată a unităţii ca insolvabili;
  • întocmirea neconformă cu realitatea a documentelor pentru scăderea din contabilitate a lipsurilor constatate la inventariere: recuperarea pagubei se urmăreşte în primul rând, de la persoanele care au produs-o prin fapta lor directă. Dacă eroarea din documentele de evidenţă se descoperă în termenul de prescripţie, unitatea procedează, mai întâi la recuperarea pagubei de la persoana care a produs-o şi numai în subsidiar stabileşte răspunderea materială a persoanei care a întocmit neconform documentele pentru scăderea din contabilitate a lipsurilor constatate la inventariere şi numai în cazul când autorul pagubei a devenit insolvabil;
  • întocmirea neconformă cu realitatea a documentelor pentru scăderea din contabilitate a altor pagube; operaţiunea de scădere din contabilitate a pagubelor care nu se datorează vinei cuiva, este nelegală atunci când: se întocmesc, în acest scop, documente neconforme cu realitatea; trecerea pe pierderi este aprobată de un organ sau o persoană fără competenţă. Persoanele care întocmesc acte neconforme realităţii sau aprobă fără a avea competenţă scăderea din contabilitate a unor pagube existente, nu păgubesc unitatea şi nu răspund material, decât dacă, datorită faptei lor, se pierd termenele pentru valorificarea dreptului de creanţă al unităţii ori paguba nu se mai poate recupera;
  • înregistrarea eronată a operaţiilor generatoare de plăţi nelegale şi a stimulentelor materiale:  în  această  categorie   se  includ  toate  înregistrările contabile eronate datorită cărora unitatea face plăţi necuvenite la care, în realitate,  nu era obligată. Persoanele care prilejuiesc păgubirea unităţii prin înregistrări contabile eronate, răspund numai în cazul în care termenul de constatare de un an, a expirat. Dacă eroarea se constată în termen de un an de la primirea sumelor, recuperarea se face de la beneficiarii direct şi numai în caz de insolvabilitate a acestora, răspund în subsidiar autorii erorilor din evidenţa contabilă. Dacă termenul de un an a expirat, recuperarea se face integral de la persoane  care  au prilejuit păgubirea  unităţii prin înregistrările  eronate în contabilitate;
  • înregistrarea în contabilitate a operaţiilor ce generează în alt mod păgubirea unităţii: autorii  erorii înregistrărilor contabile  răspund  subsidiar doar în cazul în care, paguba nu se poate recupera de la persoanele care au produs-o direct, din cauză că acestea au devenit insolvabile sau a fost depăşit termenul de constatare a pagubei.

Înregistrările eronate care au condus la diminuarea activului sau mărirea pasivului unităţii, nu atrag răspunderea materială a autorului erorii. Sunt însă cazuri când, astfel de înregistrări eronate în evidenţa contabilă sau tehnico-operativă,  produc pagube  şi în  această     situaţie unitatea  este  obligată să procedeze la recuperare.

În aceste cazuri, răspunderea materială este generată de:

  • încheierea unui bilanţ în care, din eroare unele unităţi figurează creditoare, deşi în realitate, acestea au respectat obligaţiile de plată. Deoarece, acţiunea în judecată se respinge ca urmare a constatării că în realitate unitatea debitoare şi-a îndeplinit obligaţia de plată sau livrare, se procedează imputarea cheltuielilor de judecată, în sarcina persoanei care nu a făcut corect înregistrarea, precum şi a contabilului şef care nu a controlat operaţiunile contabile;
  • evidenţierea unor pagube în alte conturi decât cele prevăzute şi menţinerea lor peste termenele legale de prescripţie. Astfel, înregistrarea eronată a unor operaţiuni, poate conduce la descoperirea pagubei suferite de unitate, după ce aceasta a pierdut termenul în care putea acţiona pentru recuperarea pagubei de la autor. În asemenea situaţii, răspunde material, persoana care a înregistrat eronat operaţia în evidenta contabilă.
  1. Răspunderea materială în legătură cu activitatea financiară

În sfera controlului, organizării şi conducerii evidenţei tehnico-operative şi contabile este cuprinsă, în mare măsură, şi activitatea financiară şi de respectare a normelor legale privind plăţile. În legătură cu acest domeniu de activitate, răspunderea materială se stabileşte pentru fapte cum sunt:

1) plata unor sume nedatorate:

  • în legătură cu plata salariilor, sporurilor, indemnizaţiilor, persoanelor etc: persoanele din compartimentele personal-salarizare pot săvârşi fapte care să determine plata unor sume superioare celor legale, cum sunt încadrarea unor persoane fără îndeplinirea condiţiilor legale, pontaje neconforme cu realitatea, calcule eronate etc. Aceste persoane răspund subsidiar pentru sumele plătite peste cele cuvenite în mod legal, dacă nu se pot recupera de la beneficiar, datorită următoarelor cauze: termenul de un an a expirat şi beneficiarii nu mai pot fi obligaţi la restituirea sumelor primite necuvenit înaintea acestei perioade, beneficiarii în cauză deşi  au  fost obligaţi la plată pentru  sumele primite necuvenit în perioada de un an, au devenit insolvabili sau au decedat fără a lăsa urmaşi şi avere. Răspunderea pentru plăţile necuvenite revine şi şefului de compartiment care prin viza sa, a atestat realitatea, oportunitatea şi legalitatea plăţilor efectuate;
  • în legătură cu alte plăţi făcute persoanelor fizice sau juridice, (chirii superioare celor legale sau pe intervale mai mari, decât a durat efectiv contractul de închiriere; decontarea eronată a unor facturi, indicându-se o altă unitate sau un alt cont bancar, etc.) răspunderea persoanelor vinovate este individuală sau comună în raport cu împrejurările de fapt, dacă sumele respective nu pot fi recuperate de la persoanele fizice sau juridice care le-au încasat, ca urmare a insolvabilităţi sau prescripţiei;

2) neplata unor sume datorate: în această situaţie, daunele sunt constituite din: penalităţi plătite pentru întârzierea plăţii furnizorilor, refuzul nejustificat al plăţii furnizorilor, nerestituirea unor sume încasate fără îndreptăţire; cheltuielile de judecată, dacă din cauza plăţii cu întârziere sau a neachitării penalităţilor, unitatea a fost obligată şi la suportarea acestor cheltuieli; dobânzi, când unităţile fiind datorate prin lege sau contract la plata unor sume, nu efectuează plăţile în termen din vina personalului şi sunt obligate la plata unor sume de dobânzi. Toate aceste plăţi reprezintă daune pentru unitate şi se impută persoanelor vinovate.

 

[1] I. Pereş, D. Popovici, op. cit., p. 164

[2] Ibid

[3] M. Boulescu, M. Ghiţă, op. cit., p. 110

[4] Ibid.,pp. 110-111

[5] M. Boulescu, M. Ghiţă, op. cit., pp. 111-113

[6] M. Pereş, D. Popovici, op. cit., p. 169

[7]Ibid., pp. 169-170

Загрузка...