Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Execuţia bugetului de stat înseamnă activitatea de încasare a veniturilor bugetare şi de efectuare a plăţii cheltuielilor aprobate prin acest buget. Aceste activităţi presupun o serie de operaţiuni ce vizează atât încasarea veniturilor bugetare, cât şi plata cheltuielilor bugetare. Astfel, vorbim de execuţia de casă a bugetului ca reprezentând ansamblul acestor operaţiuni,

În România, execuţia de casă a bugetului se realizează prin Trezoreria Statului, implicând şi operaţiuni prin sistemul bancar.

Înainte de trecerea la execuţia efectivă a bugetului are loc operaţiunea de repartizare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare pe trimestre şi pe instituţii. Astfel, veniturile şi cheltuielile aprobate prin bugetul de stat sunt repartizate pe trimestre în funncţie de termenele legale de încasare a veniturilor, de termenele şi posibilităţilor de asigurare a surselor de finanţare a deficitului bugetar şi de perioada în care este necesară efectuarea cheltuielilor.

Repartizarea pe trimestre a veniturilor şi cheltuielilor publice, în funcţie de termenele la care urmează să se realizeze, asigură executarea echilibrată a bugetului de stat şi a bugetelor instituţiilor publice centrale prevăzute distinct în bugetul de stat, deoarece prin ea se pot surprinde eventuale dezechilibre între veniturile şi cheltuielile anumitor trimestre. Astfel, se procedează la repartizarea cheltuielilor bugetare, în funcţie de proporţia realizării veniturilor bugetare în fiecare trimestru.

Repartizarea veniturilor şi cheltuielilor bugetare se poate modifica de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, în cazul în care în baza unor dispoziţii legale au loc treceri de unităţi, acţiuni sau sarcini de la un ordonator principal de credite la altul. Modificările se introduc atât în bugetele ordonatorilor principali de credite în cauză, cât şi în structura bugetului de stat, cu condiţia de a nu afecta echilibrul bugetar. Aceasta vizează încadrarea deficitului bugetului de stat în limita aprobată prin blocarea unor credite bugetar, ce pot fî utilizate doar după deblocarea acestora, cu aprobarea primului ministru şi cu avizul Ministerului Economiei şi Finanţelor, în funcţie de gradul de realizare a bugetului de stat şi pe baza cererilor justificate de ordonatorul de credite. Însă, de la această prevedere există şi excepţii, de exemplu: cheltuielile de personal, în afara celor pentru deplasări, detaşări şi transferări; alocaţiile de stat pentru copii; pensiile; ajutoarele şi indemnizaţiile acordate conform prevederilor legale; bursele pentru elevi şi studenţi; dobânzile la datoria publică; sumele destinate promovării şi sprijinirii exportului, rambursările de credite externe şi plăţile de dobânzi şi comisioane aferente.

 

1. Execuţia veniturilor bugetului de stat

Execuţia veniturilor bugetului de stat este activitatea de încasare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor venituri cuvenite acestui buget. Principiile ce stau la baza execuţiei veniturilor bugetare sunt:

  • nici un impozit, taxă sau alte obligaţii de natura acestora nu pot fi înscrise în buget şi încasate, dacă acestea nu au fost stabilite prin lege;
  • este interzisă perceperea sub orice titlu şi sub orice denumire de contribuţii directe sau indirecte în afara celor stabilite prin lege.

Execuţia bugetară se încadrează strict în anul financiar, care are aceeaşi durată ca şi exerciţiul bugetar, atât pentru stat, cât şi pentru agenţii economici.

Colectarea creanţelor bugetare

Ministerul Economiei si Finanţelor administrează veniturile statului, ceea ce presupune administrarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi a altor venituri bugetare potrivit legii, prin intermediul procedurilor de gestiune, colectare, control fiscal, soluţionare a contestaţiilor şi de dezvoltare a unor relaţii de parteneriat cu contribuabilii, inclusiv prin acordarea de servicii de asistenţă, conform competenţelor.

Un rol însemnat îl are Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, aceasta având printre obiectivele principale colectarea veniturilor bugetului de stat (impozite, taxe şi alte venituri ale bugetului de stat, conform competenţelor), precum şi a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat (contribuţia de asigurări sociale), bugetului asigurărilor pentru şomaj (contribuţia de asigurări pentru şomaj), bugetului Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (contribuţia pentru asigurări sociale de sănătate, contribuţia de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale) datorate de plătitori, persoane juridice şi persoane fizice. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este autorizată să aplice, prin organele abilitate, modalităţile de executare silită şi măsurile asigurătorii, în condiţiile legii, pentru a căror colectare este competentă potrivit legii.

Stingerea creanţelor fiscale se face prin:

  1. Plată. Plătile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, trezoreriilor si al altor institutii autorizate să deruleze operatiuni de plată. Plata obligatiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct pe fiecare impozit, taxă, contributie si alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobânzi si penalităti de întârziere.
  2. Prin compensare se sting creanţele administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat sau de restituit de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.

Creanţele fiscale administrate de unităţile administrativ- teritoriale se sting prin compensarea cu creanţele debitorului reprezentând sume de restituit de la bugetele locale, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor, dacă legea nu prevede altfel.

Compensarea se face de organul fiscal competent la cererea debitorului sau înainte de restituirea ori rambursarea sumelor cuvenite acestuia, după caz.

Organul fiscal poate efectua compensare din oficiu ori de câte ori constată existenţa unor creanţe reciproce. Compensarea creanţelor debitorului se va efectua cu obligaţii datorate aceluiaşi buget, urmând ca din diferenţa rămasă să fie compensate obligaţiile datorate altor bugete, în următoarea ordine:

  1. bugetul de stat;
  2. fondul de risc pentru garanţii de stat, pentru împrumuturi externe;
  3. bugetul asigurărilor sociale de stat;
  4. bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate;
  5. bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Compensarea nu se aplică în cazul creanţelor bugetelor locale.

  1. Restituire

Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:

  • cele plătite fără existenţa unui titlu de creanţă;
  • cele plătite în plus faţă de obligaţia fiscală;
  • cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
  • cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
  • cele de rambursat de la bugetul de stat;
  • cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
  • cele rămase după efectuarea distribuirii
  • cele rezultate din valorificarea bimurilor sechestrate sau din reţinerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătoreşti prin care se dispune desfiinţarea executării silite.

Prin excepţie, sumele de restituit reprezentând diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.

În cazul restituirii sumelor în valută confiscate, aceasta se realizează conform legii, în lei la cursul de referinţă al pieţei valutare pentru euro, comunicat de Banca Naţională a României, de la data rămânerii definitive şi irevocabile a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune restituirea.

Dacă debitorul înregistrează obligaţii fiscale restante restituirea se face numai după efectuarea compensării.

În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mică decât obligaţiile fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa sumei de rambursat sau de restituit.

În cazul în care suma de rambursat sau de restituit este mai mare decât suma reprezentând obligaţii fiscale restante ale debitorului, se va efectua compensarea până la concurenţa obligaţiilor fiscale restante, diferenţa rezultată restituindu-se debitorului.

  1. Executare silită

În cazul în care debitorul nu-şi plăteşte de bunăvoie obligaţiile fiscale datorate, organele fiscale competente, pentru stingerea acestora, vor proceda la acţiuni de executare silită. Organele fiscale care administrează creanţe fiscale sunt abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.

Creanţele bugetare care se încasează, se administrează, se contabilizează şi se utilizează de instituţiile publice, provenite din venituri proprii, precum şi cele rezultate din raporturi juridice contractuale se execută prin organe proprii, acestea fiind abilitate să ducă la îndeplinire măsurile asigurătorii şi să efectueze procedura de executare silită.

Pentru efectuarea procedurii de executare silită este competent organul de executare în a cărui rază teritorială se găsesc bunurile urmăribile, coordonarea întregii executări revenind organului de execuţie în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul. În cazul în care executarea silită se face prin poprire, organul de executare coordonator poate proceda la aplicarea acestei măsuri de executare asupra terţului poprit, indiferent de locul unde îşi are domiciliul fiscal.

Atunci când se constată că există pericolul evident de înstrăinare, substituire sau de sustragere de la executare silită a bunurilor şi veniturilor urmăribile ale debitorului, organul de executare în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al debitorului poate proceda la indisponibilizarea şi executarea silită a acestora, indiferent de locul în care se găsesc bunurile.

Organul de executare coordonator, în cazul debitorilor solidari, este cel în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul fiscal debitorul despre care există indicii că deţine mai multe venituri sau bunuri urmăribile.

  1. Anularea creantelor fiscale. În cazuri exceptionale, pentru motive temeinice, Guvernul, respectiv autoritătile deliberative la nivel local, prin hotărâre, pot aproba anularea unor creante fiscale.

Toate drepturile dobândite de stat referitoare la încasarea veniturilor, drepturi ce-i revin direct sau indirect bugetului, în perioada anului bugetar respectiv, aparţin exerciţiului bugetar corespunzător acestuia. Deci, orice venit neîncasat până la 31 decembrie a anului se va încasa în contul bugetului pe anul următor.           

Încasarea veniturilor la bugetul de stat se poate realiza prin următoarele procedee:

  • calcularea si plata directă de către subiecţii impozitelor;
  • calcularea, reţinerea şi vărsarea la bugetul de stat a impozitului datorat de către o terţă persoană;
  • impunerea şi debitarea de către organele fiscale;
  • utilizarea timbrelor fiscale.

Etapele execuţiei veniturilor bugetare.

Operaţiile implicate la nivelul organelor fiscale în legătură cu execuţia veniturilor pot fi grupate în următoarele etape: aşezarea; lichidarea; emiterea titlului de percepere; încasarea propriu-zisă.

Aşezarea veniturilor bugetare reprezintă prima etapă în cadrul execuţiei veniturilor bugetare ce constă în identificarea materiei impozabile care constituie baza pentru perceperea de venituri la bugetul de stat şi determinarea mărimii acesteia.

Lichidarea veniturilor bugetare se referă la stabilirea cuantumului impozitului aferent materiei impozabile, pe baza cotelor şi a altor elemente prevăzute de lege.

Emiterea titlului de percepere constă în înscrierea cuantumului venitului bugetar într-un act pe baza căruia se autorizează organul fis­cal pentru perceperea unui anumit nivel în contul bugetului.

Perceperea veniturilor bugetare reprezintă activitatea de încasare efectivă a impozitelor, taxelor şi a altor venituri prevăzute în bugetul de stat.

În execuţia veniturilor, nerespectarea obligaţiilor ce revin plătitorilor poate îmbrăca forma:

  • nerespectării termenelor de plată;
  • sustragerii de la plata impozitului a unei părţi din obiectul impozabil sau prin calcularea greşită a impozitului, fenomen purtând denumirea de evaziune fiscală.

Pentru nerespectarea termenelor de plată a sumelor datorate bugetului de stat, se aplică sancţiuni, sub forma calculării şi încasării dobânzilor pentru întârziere prevăzute de lege.

2. Execuţia cheltuielilor bugetului de stat

Execuţia cheltuielilor bugetului de stat reprezintă activitatea de efectuare a cheltuielilor prevăzute şi aprobate prin acest buget,

În legile bugetare anuale sunt stabilite şi aprobate creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exerciţiu bugetar, după clasificarea economică, funcţională şi pe surse de finanţare. Creditul bugetar este suma aprobată prin buget, reprezentând limita maximă până la care se pot ordonanţa şi efectua plăţi în cursul anului bugetar pentru angajamente contractate în cursul exerciţiului bugetar şi/sau din exerciţii anterioare pentru acţiuni multianuale.

Deci, sumele aprobate, la partea de cheltuieli, în bugetul de stat, sunt limite maxime ce nu pot fi depăşite. Totodată, pentru acţiunile multianuale, în bugetul de stat, se înscriu distinct credite de angajament şi credite bugetare.

Creditele bugetare aferente acţiunilor multianuale reprezintă limita superioară a cheltuielilor care urmează a fi ordonanţate şi plătite în cursul fiecărui exerciţiu bugetar. Plăţile respective sunt aferente angajamentelor legale efectuate în limita creditelor de angajament aprobate în exerciţiul bugetar curent sau în exercitiile bugetare anterioare.

Spre deosebire de creditul bugetar, creditul de angajament este limita maximă a cheltuielilor ce pot fi angajate, în cursul exerciţiului bugetar, în limitele aprobate prin legea bugetară anuală.

Pentru angajamentele multianuale, termenul de credit destinat acţiunilor multianuale evidenţiază sumele alocate unor programe, proiecte, subproiecte, obiective şi altele asemenea, care se desfăşoară pe o perioadă mai mare de un an şi dau loc la credite de angajament şi credite bugetare.

Execuţia cheltuielilor bugetare se bazează pe următoarele principii:

  1. creditele bugetare sunt nerambursabile şi nepurtătoare de dobândă, ele vizând finanţarea bugetară definitivă şi gratuită;
  2. creditele bugetare aprobate sunt autorizate pentru tot anul bugetar;
  3. creditele bugetare aprobate nu pot fi majorate fară a se preciza sursele de finanţare; excepţie fac alocaţiile pentru cheltuielile de personal, aprobate pe ordonatori principali de credite şi, în cadrul acestora, pe capitole, ce nu pot fi majorate; de asemenea, aceste alocaţii nu pot fi virate şi utilizate la alte articole de cheltuieli;
  4. creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate şi utilizate pentru finanţarea altui ordonator principal de credite;
  5. creditele bugetare aprobate pentru un capitol nu pot fi utilizate pentru finanţarea altui capitol;
  6. virările de credite bugetare între subdiviziunile clasificaţiei bugetare sunt în competenţa ordonatorilor principali de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor subordonate, şi se pot efectua, începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar, în limita a 10% din prevederile capitolului bugetar la nivelul ordonatorului principal de credite, care urmează, însă, a se suplimenta cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor;
  7. virările justificate de credite bugetare de la un capitol la altul al clasificaţiei bugetare, precum şi între programe sunt în competenţa ordonatorilor principali de credite, pentru bugetul propriu şi bugetele instituţiilor subordonate, şi se pot efectua cu acordul Ministerului Economiei şi Finanţelor, începând cu trimestrul al III-lea al anului bugetar, în limita a 10% din prevederile capitolului bugetar, la nivelul ordonatorului principal de credite, şi, respectiv, 5% din prevederile programului, care urmează, însă, a se suplimenta cu cel puţin o lună înainte de angajarea cheltuielilor;
  8. nu se pot realiza virări de credite bugetare de la capitole care au fost majorate din fondurile de rezervă bugetară şi de intervenţie la dispoziţia Guvernului;
  9. situaţia virărilor de credite bugetare este transmisă lunar Ministerului Economiei şi Finanţelor de către ordonatorii principali de credite bugetare, în termen de 5 zile de la sfârşitul lunii;
  10. menţinerea unor credite bugetare este analizată lunar de către ordonatorii principali de credite care pot formula propuneri de anulare a acestora dacă se constată că nu sunt necesare. Creditele bugetare anulate la ordonatorii principali de credite, finanţaţi din bugetul de stat, majorează Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului prevăzut în bugetul de stat.
  11. creditele bugetare aprobate şi care nu au fost utilizate până la sfârşitul exerciţiului bugetar sunt anulate.

În vederea efectuării cheltuielilor bugetare se parcurg următoarele etape intermediare celor ale execuţiei cheltuielilor bugetare: repartizarea trimestrială şi deschiderea creditelor bugetare.

În cadrul execuţiei cheltuielilor publice pot apare unele situaţii deo­sebite, care se soluţionează prin intermediul Ministerului Economiei şi Finanţelor, respectiv:

  • când au loc treceri de unităţi, sarcini sau acţiuni de la un ordonator principal de credite la altul se introduc modificările corespunzătoare în bugetele acestora şi în structura bugetului de stat, fără a fi afectate echilibrul şi rezerva bugetară;
  • când se desfiinţează sau se amână unele sarcini ale trimestrului sau ale anului bugetar, ordonatorii principali analizează necesitatea menţinerii creditelor bugetare aferente acestora, propunând Minis­terului Economiei şi Finanţelor anularea creditelor bugetare.

Efectuarea cheltuielilor bugetare se poate realiza prin: numerar, virament din iniţiativa instituţiilor publice.

 

Etapele execuţiei cheltuielilor bugetare.

Operaţiunile implicate la nivelul instituţiilor publice, în legătură cu execuţia cheltuielilor sunt grupate în următoarele etape: angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata.

Primele trei operaţii - angajarea, lichidarea şi ordonanţarea - sunt efectuate de către conducătorii instituţiilor publice (ordonatorii de credite bugetare) sau de către împuterniciţii acestora.

  1. în prima etapă, angajarea, are loc asumarea obligaţiei unui organism public de a plăti o sumă de bani determinată care izvorăşte dintr-un contract, hotărâre judecătorească, decizie administrativă etc., ca urmare a unor livrări de mărfuri, prestări de servicii, executări de lucrări etc. Angajarea are loc, de fapt, prin intermediul ordonatorilor de credite;
  2. în a doua etapă, lichidarea, are loc operaţiunea prin care se verifică realizarea serviciului sau furnizarea de mărfuri în favoarea statului şi se stabileşte mărimea datoriei (plăţii).
  3. cea de-a treia etapă, ordonanţarea, cuprinde operaţiunile de emitere a dispoziţiei prin care se admite lichidarea şi deci se dispune plata.
  4. în cea de-a patra etapă are loc plata propriu-zisă, şi deci, stingerea obligaţiilor statului faţă de persoanele fizice sau juridice care au prestat servicii statului sau organelor sale.

Ordonatorii de credite au obligaţia de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi potrivit destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice.

Angajarea cheltuielilor bugetare îmbracă două forme:

  1. Angajamentul legal

Reprezintă o fază în procesul exe­cuţiei bugetare reprezen­tând orice act juridic din care rezultă sau ar putea rezulta o obligaţie pe seama fondurilor pu­blice.

Caracteristicile angajamentului legal:

  • trebuie să se prezinte sub formă scrisă şi să fie semnat de ordonatorul de credite;
  • ia forma unui contract de achiziţie publică, comandă, convenţie, contract de muncă, acte de control, acord de împrumut, etc., ce reprezintă proiecte de angajamente legale, care sunt aprobate de către ordonatorul de credite doar după ce acestea au primit viza de control financiar preventiv propriu sau delegat. În vederea primirii vizei de control preventiv, proiectul de angajament legal este însoţit de o propunere de angajare a unei cheltuieli bugetare.;
  • trebuie să respecte principiile unei bune gestiuni financiare, ale economicităţii şi eficienţei cheltuielilor bugetare;
  • se efectuează în tot cursul anului bugetar astfel încât să existe certitudinea că bunurile şi serviciile, ce fac obiectul angajamentelor, vor fi livrate/prestate şi se vor plăti în exerciţiul bugetar respectiv;
  • se semnează de către ordonatorul de credite şi este transmis compartimentului de contabilitate pentru înregistrare

Angajamentele legale pot fi, la rândul lor, provizorii şi individuale. Angajamentele provizorii se referă la cheltuielile curente de natură administrativă ce se efectuează în mod repetat în cursul unui exerciţiu bugetar, materializate în bugete previzionale, ordonatorul de credite având obligaţia să verifice ca acestea să nu fie depăşite de valoarea angajamentelor legale individuale. În cazul angajamentelor legale individuale aprobate până la sfârşitul anului, acoperite de aceste angajamente legale provizorii, nu trebuie avizate de persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv; viza de control financiar preventiv este necesară doar pentru angajamentele legale individuale ce depăşesc valoarea angajamentelor legale provizorii.

  1. Angajamentul bugetar individual şi global

Reprezintă orice act prin care o autoritate competentă afectează fonduri pu­blice unor anumite des­tinaţii, în limita cre­ditelor bugetare apro­bate.

Caracteristicile angajamentului bugetar

  • este necesară punerea în rezervă a creditelor bugetare angajate, astfel încât toate angajamentele legale încheiate în cursul unui exerciţiu bugetar sau în exerciţiile precedente de ordonatorul de credite sau de alte persoane împuternicite să poată fi plătite în cursul exerciţiului bugetar respectiv, în limita creditelor bugetare aprobate; pentru respectarea acestei cerinţe, angajamentul bugetar prin care au fost rezervate fonduri publice unei anumite destinaţii, în limita creditelor bugetare aprobate, precedă angajamentul legal;
  • ordonatorii de credite nu pot aproba angajamentele le­gale feră a verifica dacă au fost rezervate fonduri publice necesare plăţii acestora în exerciţiul bugetar, cu excepţia acţiunilor multianuale;
  • valoarea angajamentelor bugetare nu trebuie să fie depăşită de valoarea angajamentelor legale şi nu trebuie să fie mai mare decât creditele bugetare aprobate, cu excepţia acţiunilor multianuale.

Angajamentele bugetare se realizează prin emiterea unui document scris privind angajamentul bugetar individual şi global, prin care se certifică existenţa unor credite bugetare disponibile şi se pun în rezervă (se blo­chează) creditele aferente unei cheltuieli, respectându-se destinaţia stabilită în buget.

Propunerile de angajamente însoţite de toate documentele justificative aferente se înaintează din timp persoanei împutemicite cu exercitarea controlului financiar preventiv în vederea acordării vizei, urmând ca la sfârşitul anului să analizeze modul de realizare a cheltuielilor ce au făcut obiectul angajamentelor bugetare globale, precum şi dacă totalul angaja­mentelor legale individuale aferente acestora este la nivelul angajamentelor legale provizorii. Astfel, dacă nu se constată diferenţe semnificative între cheltuielile previzionate şi cele definitive, este avizat (semnat, ştampilat) angajamentul bugetar global ce devine definitiv. În cazul în care se observă diferenţe senmificative, atunci se hotărăşte includerea în viitor a cheltuielilor ce au făcut obiectul angajamentelor bugetare globale în categoria angaja­mentelor bugetare individuale. După vizarea angajamentului bugetar de către persoana împuternicită să exercite controlul financiar preventiv, acesta este semnat de către ordonatorul de credite şi transmis compartimentului contabilitate pentru înregistrare.

A doua etapă a execuţiei cheltuielilor bugetare este lichidarea în cadrul căreia se verifică existenţa angajamentelor şi realitatea sumei datorate pe baza documentelor care atestă bunurile livrate, lucrările executate şi serviciile prestate (factură; state de plată în cazul salariilor etc.). Aceste documente sunt analizate de persoana împutemicită de ordonatorul de credite să efectueze lichidarea cheltuielilor.

Ordonanţarea plăţii cheltuielilor bugetare este documentul intern prin care ordonatorul de credite dă dispoziţie conducătorului comparti­mentului financiar (financiar-contabil) să întocmească instrumentele de plată a cheltuielilor.

Primele trei faze ale procesului execuţiei cheltuielilor bugetare se realizează în cadrul instituţiei publice, răspunderea pentru angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor revenindu-i ordonatorului de credite bugetare sau persoanelor delagate să exercite această calitate.

Plata  cheltuielilor bugetare este efectuată de persoanele autorizate numite contabil, în limita creditelor bugetare şi a destinaţiilor aprobate, prin unităţile de trezorerie la care au conturi deschise, cu excepţia plăţilor în valută, care se efectuează prin bănci. Instrumentele de plată folosite de către instituţiile publice sunt cecul de numerar şi ordinul de plată pentru trezoreria statului semnate de conducătorul compartimentului financiar (financiar-contabil) şi de către persoana cu atribuţii în efectuarea plăţii.

Загрузка...