Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

După cum am văzut metodele clasice de evaluare a veniturilor şi cheltuielilor bugetare prezintă limitele determinate de volumul insuficient de informaţii şi de imposibilitatea previzionării şi cuantificării nivelului venitu­rilor şi a cheltuielilor bugetare pentru o perioadă de timp şi mai ales care nu vizează eficienţa acţiunilor ce ar urma să se realizeze prin acordarea de mijloace bugetare acordate.

Drept urmare se impune renunţarea la aceste metode clasice folo­site la elaborarea bugetelor în favoarea unor metode moderne.

Metodele moderne de raţionalizare a opţiunilor bugetare se bazează, în principal, pe analiza cost - avantaje sau cost - eficacitate, a căror aplicabilitate este condiţionată de existenţa a cel puţin două sau mai multe variante pentru realizarea unei acţiuni sau a unui obiectiv, cu costuri diferite şi rezultate diferite.

Metoda de analiză cost - avantaje, presupune utilizarea unui set întreg de tehnici care să asigure alocarea eficientă a resurselor limitate între cele două sectoare privat şi public, precum şi între diferitele proiecte ale sectorului public. În formă simplificată metoda cost - avantaje repre­zintă un mod practic de a alege acea variantă care maximizează rezul­tatele ce se pot obţine cu un anumit nivel al costurilor sau conduce la obţinerea aceloraşi efecte cu costuri minime.

Această metodă este folosită, în special, pentru selectarea obiecti­velor de investiţii ale sectorului public în domeniile: infrastructurii, al asigurării securităţii energetice, alimentare sau protecţiei mediului şi al protecţiei sociale (construcţii de locuinţe sociale, cămine de protecţia copilului şi a bătrânilor, cămine - spital, etc), obiective ce urmează să satisfacă nevoia unei largi colectivităţi regionale sau chiar naţionale.

Metoda cost – eficacitate utilizează drept criteriu de evaluare raportul avantaje/cost, fără o evaluare monetară a avantajelor, în vederea estimării eficacitătii deciziilor publice.

Şi această metodă are anumite limite, ea confruntându-se cu o serie de dificultăţi legate de dimensionarea reală a costurilor totale, având în vedere că unele obiective nu se pot realiza într-un singur an bugetar, cât şi cu privire la acoperirea efectelor ce se pot obţine în timp, fără a mai considera şi o serie de factori de influenţă - rata inflaţiei, cursul de schimb al monedei naţionale faţă de alte monede convertibile, situaţia politică internă, situaţia internaţională şi relaţiile cu organele financiare internaţionale.

Metoda de planificare, programare, bugetizare care se referă tot la identificarea obiectivelor ce trebuie finanţate pe termen lung şi cuanti­ficarea valorii costurilor, cu determinarea mărimii creditelor bugetare ce urmează a fi înscrise anual în bugetul de stat. Finanţarea se va asigura numai după analizarea mai multor variante de programe întocmite pentru acelaşi obiectiv, după criterii comune de eficacitate, valabile pentru toţi ordonatorii principali de credite.

Fazele metodei planificare, programare, bugetizare sunt:

- Planificarea prin care se stabileşte în urma unor studii prospec­tive, obiectivele ce urmează a se analiza pe termen lung şi căile de reali­zarea acestora cu integrarea în procesul administrativ de elaborare a bugetului, cu posibilitatea ca acestea să fie supuse unor revizuiri periodice în funcţie de condiţiile economice, sociale şi politice nou apărute.

Programarea ce presupune definirea clară a obiectivelor ce urmează a fi realizate, după alegerea unuia dintre programele alternative propuse care răspunde cel mai bine obiectivelor de perspectivă şi care maximizează rezultatele la acelaşi efort bugetar şi care corespunde politicii administrative în domeniul asumat.

- Bugetizarea care reprezintă, înscrierea în bugetul de stat a tranşei anuale din  creditul  bugetar corespunzător  realizării  obiectivelor de program prevăzute pentru anul de referinţă după ce programul a fost ales prin finanţarea pe parcursul mai multor execuţii bugetare.

Această metodă ce funcţionează pe criterii uneori strict tehno­cratice, limitează într-o oarecare măsură libertatea deciziei politice de a se pronunţa asupra unor programe întocmite pe criterii ştiinţifice, dar este eficientă în cazul asumării responsabilităţii administratorului de a realiza obiective pe termen mijlociu sau lung, cu consecinţe asupra realizării opţiunilor strategice privind dezvoltarea economico - socială.

Metoda managmentului prin obiective (MMO)

Dimensionarea indicatorilor cuprinşi în bugetul de stat care să satis­facă necesităţile reale ale economiei la un moment dat a impus căutarea de soluţii noi bazate pe calcule ştiinţifice, folosind tehnica de calcul, care să permită cuantificarea cât mai exactă a efortului bugetar, urmărirea obţinerii veniturilor ce urmează a se realiza din aplicarea politicii fiscale promovate, şi a efectului ce s-ar obţine din alocarea fondurilor constituite.

Metoda managmentului prin obiective, se poate utiliza la nivelul ordonatorilor principali de credite (ministere, organe ale administraţiei de stat), unde pentru fiecare domeniu de activitate cel care gestionează resursele financiare publice îşi defineşte propriile sale obiective şi con­tribuţia la finalizarea acţiunilor.

 Metoda raţionalizării opţiunilor bugetare se bazează pe o ana­liză sisternică, ce vizează dimensionarea indicatorilor bugetari în con­textul gestiuni prin obiective a resurselor publice. Analiza sisternică urmă­reşte ca prin interaţii succesive să reformuleze obiectivele şi mijloacele utilizate pentru atingerea lor, dând posibilitatea celor care decid să aleagă un mod de acţiune preferenţial dintre mai multe alternative.

Raţionalizarea opţiunilor bugetare este considerată ca fiind o metodă coerentă de elaborare a bugetului, de execuţie a acestuia şi de control.

Principalele faze ale metodei raţionalizării opţiunilor bugetare sunt:

  1. a) Studiul unde se realizează:

- formularea problemei;

- identificarea obiectivelor şi a mijloacelor de realizarea lor;

- confruntarea soluţiilor de realizare a obiectivelor;

- elaborarea programelor alternative sau

- redefinirea obiectivelor.

  1. b) Decizia când se realizează:

- alegerea programului care maximizează efectele;

- elaborarea bugetului - program;

- includerea în bugetul anual.

  1. c) Execuţia când se urmăreşte:

- realizarea programului;

- efectuarea cheltuielilor;

- identificarea efectelor obţinute

  1. d) Controlul care are drept scop:
  • - verificarea modului cum s-a realizat determinarea indicato­rilor de gestionare a resurselor şi de execuţie a acestora;

-  reevaluarea opţiunilor, în urma cunoaşterii rezultatului con­trolului;

-   reajustarea  programelor,  în  funcţie  de  noile  informaţii deţinute.

Metoda raţionalizării opţiunilor bugetare porneşte de la comensurarea cheltuielilor generate de realizarea unui program şi de la identificarea resurselor ce pot fi mobilizate şi afectate. La aprobarea bugetului practic se votează varianta optimă ce a rezultat, cea ce reduce la minimum deci­zia politică pe de o parte. Pe de altă parte pe parcursul execuţiei bugetare ordonatorii principali de credite nu mai au libertatea gestionării resurselor, ci îşi asumă obligaţia de a realiza obiectivul într-o anumită cantitate, la un anumit nivel calitativ şi într-un interval de timp strict delimitat.

Bază bugetară zero.

 Această metodă presupune ca departamentele şi agenţiile Guvernamentale să evalueze programele şi activităţile desfăşurate în fiecare an fiscal pomind de la zero. În aplicarea metodei, se disting cinci etape:

  • stabilirea unităţilor decizionale;
  • determinarea pachetelor de decizii la nivelul fiecărei unităţi decizionale;
  • ordonarea pachetelor de decizii la nivel operaţional în cadrul fiecărei instituţii;
  • centralizarea;
  • alocarea fondurilor.

O unitate decizională poate fi un proiect sau un centru de cheltuieli, ea putând fi definită astfel: o entitate organizaţională care are un manager investit cu autoritatea necesară pentru a stabili care sunt priorităţile şi a dimensiona bugetul pentru toate activităţile organizate în cadrul acelei entităţi.

Termenul de pachet decizional este sinonim cu documentaţie şi este utilizat pentru a descrie o unitate decizională împreună cu costurile pe care le implică activitatea sa. Managerul va furniza informaţiile despre sarcinile asumate, strategiile posibile de acţiune, avantajele şi consecinţele nealocării fondurilor necesare.

Загрузка...