Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

1. Necesitatea înfiinţării Trezoreriei Statului

 

Măsurile întreprinse, după anul 1989, pentru trecerea la economia de piaţă, au determinat, în primul rând, modificări esenţiale în domeniul finanţelor publice, fără de care nu se putea asigura trecerea la noua economie.

La începutul anului 1990, primele măsuri cu caracter financiar au fost cu privire la modificarea relaţiilor dintre unităţile economice şi stat, respectiv vărsămintele din profit. Este pentru prima dată când, în România, se stabileşte obligaţia de a vira către stat o parte din profitul realizat, înlocuindu-se sistemul de regularizare totalitar cu bugetul de stat.

În continuare au fost perfecţionate pârghiile financiare de mobilizare la buget a unei părţi din produsul intern brut, astfel încât să se realizeze o centralizare a repartizării resurselor. Sunt de menţionat actele normative care reglementează impozitul pe profit, impozitul pe salarii, precum şi renunţarea la impozitul pe circulaţia mărfurilor şi înlocuirea acestuia cu taxa pe valoare adăugată.

Au fost stabilite noi raporturi între autoritatea centrală şi locală pe linia sprijinului financiar ce urmează a fi acordat bugetelor locale. Astfel, bugetele locale au fost echilibrate cu sume defalcate din impozitul pe venit, din TVA şi s-au introdus subvenţiile cu destinaţie specială şi anume pentru investiţii privind soluţionarea problemelor de interes public (apa, termoficare, transport în comun, etc.), precum şi pentru protecţia socială.

În noul cadru politic, economic, juridic edificat, după anul 1989, un rol deosebit de important a revenit mecanismului financiar. Acesta trebuie să asigure stabilitatea economică, echilibrele materiale, financiare şi valutare ale ţării, echilibrul general economic. O componentă importantă a mecanismului financiar o reprezintă finanţele publice.

După anul 1989 a fost adoptată de urgenţă Legea nr. 10/1991 a finanţelor publice, lege care a constituit o adevărată cartă financiară a României (modificată în anii 1996 şi 2002). Cea mai mare parte este consacrată principiilor de elaborare, aprobare şi execuţie a bugetului public naţional. Legea instituie noţiunea de buget de stat în loc de buget unic naţional. Pentru prima dată, legea conferă o adevărată autonomie bugetelor ce compun bugetul general.

În acelaşi context, au fost perfecţionate relaţiile cu bugetul de stat în ceea ce priveşte asigurarea echilibrării bugetelor locale.

Avându-se în vedere perioada de tranziţie şi faptul că unele sectoare din sfera administraţiei centrale de stat nu dispun de surse bugetare suficiente, prin legea finanţelor publice s-a statuat înfiinţarea unor fonduri cu destinaţie specială, care, începând din anul 2000, s-a trecut la desfiinţarea lor prin includere în bugetul de stat, în scopul asigurării unui control mai riguros asupra modului în care se cheltuiesc banii publici.

În domeniul execuţiei financiare au fost aplicate măsuri cu caracter de reformă prin care să se asigure condiţii optime pentru administrarea resurselor financiare ale statului.

Până în anul 1989 execuţia de casă a bugetului de stat era efectuată de către Banca Naţională a României, Ministerului Finanţelor îi revenea numai rolul de conducere a execuţiei bugetare şi de încheiere a contului general anul de execuţie bugetară.

Datorită schimbărilor intervenite în organizarea şi funcţionarea siste­mului bancar în România statul şi-a revizuit, în funcţie de interesele pe care le urmăreşte, modul de organizare şi funcţionare a execuţiei bugetare.

Astfel, s-a trecut de la execuţia de casă prin Banca Naţională la execuţia de casă prin sistemul trezoreriei statului integrat în activitatea Ministerului Finanţelor.

Prin acest sistem au fost create condiţiile necesare ca organele abilitate ale statului să supravegheze în mai bune condiţii constituirea resurselor financiare publice şi utilizarea acestora în scopul pentru care au fost alocate.

2. Premisele înfiinţării Trezoreriei Statului

Premisele care au creat cadrul favorabil înfiinţării trezoreriei, în România, au fost:

  1. reorganizarea băncilor şi consecinţele acesteia asupra finanţelor publice;
  2. schimbarea concepţiilor privind administrarea şi utilizarea resurselor financiare publice;
  3. cerinţele şi posibilităţile reale de asigurare a echilibrului finanţelor publice, prin intervenţii pornite în fazele de urmărire a execuţiei bugetare;
  4. autonomia bugetului asigurărilor sociale de stat, în contextul prevederilor Legii finanţelor publice;
  5. întărirea autonomiei finanţelor locale, la nivelul bugetelor acestora din subdiviziunile administraţiei teritoriale, în cadrul judeţelor, potrivit Legii administraţiilor publice locale;
  6. înfiinţarea şi funcţionarea fondurilor speciale, prin autonomizarea bugetelor acestora;
  7. creşterea şi diversificarea sistemului veniturilor proprii.

Până în anul 1990, execuţia de casă a bugetului de stat se efectua prin Banca Naţională a României, care avea stabilite, prin lege, următoarele atribuţii:

  1. încasarea veniturilor bugetare şi evidenţierea acestora pe capitole, subcapitole, plătitori, efectuarea plăţilor de casă, pe capitole de cheltuieli, pe ministere şi instituţii subordonate;
  2. exercitarea controlului asupra eliberării fondurilor de la bugetul de stat în numerar şi în cont către instituţiile publice pentru acoperirea cheltuielilor aprobate, în limita creditelor bugetare deschise pe destinaţii de Ministerul Finanţelor Publice;
  3. păstrarea conturilor de disponibilităţi ale bugetelor locale, ale instituţiilor publice, ale agenţilor economici ce au conturi deschise la trezorerie;
  4. transmiterea informaţiilor către Ministerul Finanţelor Publice privind execuţia bugetară.

În reorganizarea sistemului bancar momentele importante sunt:

  1. crearea cadrului juridic pentru separarea activităţii Băncii Naţionale ca bancă centrală cu un înalt grad de independenţă. Astfel, începând din anul 1991, Banca Naţională a României a devenit instituţia unică de emisiune monetară a statului, de stabilire a politicii monetare, de credit şi valutară, de gestionare a rezervelor valutare oficiale şi de supraveghere a activităţii celorlalte bănci.
  2. înfiinţarea Băncii Comerciale Române, prin Legea nr. 31/16 nov. 1990 privind societăţile comerciale, care a preluat de la Banca Naţională conturile de disponibilităţi şi de credite pe termen scurt ale agenţilor economici, conturile de venituri şi de cheltuieli ale bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale de stat, ale bugetelor locale, precum şi conturile instituţiilor publice;
  3. înfiinţarea Trezoreriei Statului, în anul 1992, care, prin sistemul trezoreriilor locale, a preluat atribuţiile execuţiei de casă a bugetului public de la Banca Comercială, la care s-au adăugat noi atribuţii rezultate din reorganizarea finanţelor publice.

Argumentele favorabile înfiinţării Trezoreriei finanţelor publice sunt:

  1. desfăşurarea execuţiei bugetare prin mai multe bănci crează dificultăţi în ceea ce priveşte controlul asupra operaţiilor, complică fluxurile monetare şi prelungeşte termenele de raportare a datelor de execuţie, influenţând negativ urmărirea execuţiei şi a echilibrului bugetar;
  2. în contextul prezentat, de ample modificări şi de cerinţa rezolvării problemelor noi apărute, s-a elaborat cadrul legislativ pentru exercitarea de către Ministerul Finanţelor Publice a atribuţiilor ce-i revin în domeniul finanţelor publice prin crearea unui sistem propriu pentru urmărirea execuţiei bugetare, cu ajutorul căruia să coordoneze problemele politicii financiare de care răspunde;
  3. în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 78/1992 Ministerul Finanţelor Publice a fost autorizat să înfiinţeze trezorerii în cadrul organelor financiare subordonate, şi anume: direcţii generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, administraţii financiare;
  4. prin Legea nr. 82/1991 s-a prevăzut organizarea contabilităţii trezo­reriei finanţelor publice în cadrul Ministerul Economiei şi Finanţelor şi a unităţilor sale subordonate;
  5. potrivit prevederilor din Legea bancară, trezoreriile, la nivel de judeţ, au conturi deschise la sucursalele judeţene ale Băncii Naţionale a României (conturi curente), prin care se încasează veniturile bugetare, se efectuează cheltuielile dispuse de către titularii conturilor deschise la trezorerii.

În ţara noastră, începând cu anul 1992, pe baza Hotărârii Guvernului nr. 78/1992, privind organizarea şi funcţionarea Trezoreriei finanţelor publice şi a Legii Contabilităţii, nr. 82/1991 a fost organizată execuţia operaţiunilor privind finanţele publice prin Trezoreria Statului. Aceasta a reprezentat una din coordonatele reformei sistemului financiar în România.

 Prin trezoreria proprie, statul îşi mobilizează, direct sau indirect, disponibilităţile de fonduri, asigurând, totodată, exercitarea în bune condiţii a atribuţiilor Ministerului Economiei şi Finanţelor şi ale unităţilor sale teritoriale. De asemenea, prin intermediul Trezoreriei finanţelor publice se asigură utilizarea eficientă a resurselor statului de către instituţiile publice, respectarea destinaţiei fondurilor aprobate prin Legea bugetară, precum şi întărirea răspunderii ordonatorilor de credite în gestionarea banilor publici.

3. Importanţa organizării Trezoreriei Statului

Importanţa organizării sistemului Trezoreriei finanţelor publice în România rezultă din următoarele:

  1. este considerat cel mai potrivit sistem de organizare a execuţiei finanţelor publice, protejându-le de toate riscurile;
  2. permite soluţionarea unor importante probleme financiare, prin mijlocirea operaţiilor specifice, şi anume:
  • gestionarea creditelor externe primite de către Guvern pentru sprijinirea programelor de reformă;
  • mobilizarea resurselor financiare din economie pentru acoperirea deficitului bugetar şi pentru serviciul datoriei publice;
  • finanţarea obligaţiilor statului asumate prin acorduri Guvernamentale cu decontare în conturile de clearing, barter şi cooperare economică, în vederea echilibrării importurilor cu exporturile.
  1. permite cunoaşterea permanentă a resurselor publice şi previziunea nevoilor de împrumuturi pentru finanţarea deficitului bugetar.

Trezoreria publică gestionează totalitatea resurselor de care dispune statul. Ea nu se limitează, însă, numai la execuţia bugetului de stat. Astfel, prin Trezorerie s-a realizat separarea finanţelor sectorului public de resursele private din conturile deschise la bănci.

De asemenea, prin Trezorerie se realizează şi politica de plasamente financiare din disponibilităţile temporare aflate în conturile trezoreriei, asigurând, astfel, pe de o parte, valorificarea disponibilităţilor temporare (surplusul de încasări faţă de plăţi), iar, pe de altă parte, sprijinirea prin mecanismele statului a procesului de tranziţie.

Înfiinţarea Trezoreriei finanţelor publice în România a completat cadrul instituţional prin care statul şi-a creat posibilitatea de a-şi stabili şi aplica politica de venituri şi cheltuieli, organizându-şi activitatea financiară atât la nivel central, cât şi în teritoriu. Astfel, a devenit posibilă creşterea răspunderii asupra utilizării banilor publici, cât şi asupra asigurării finanţării obiectivelor şi acţiunilor aprobate. Ca urmare, prin Trezorerie este posibilă cunoaşterea şi rezolvarea implicaţiilor specifice gestiunii financiare publice. În plus, Trezoreria facilitează folosirea de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, cu ocazia întocmirii, aprobării şi execuţiei bugetelor publice, a instrumentelor de analiză fundamentală şi de supraveghere a realizării echilibrului financiar, monetar, valutar şi a datoriei publice.

Загрузка...