Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Metodele reglementării directe presupun controlul nemijlocit din partea statului asupra nivelului sau a unor elemente structurale a preţului. Astfel de metode se folosesc pentru susţinerea preţurilor produselor agricole şi agroalimentare, ale materiilor prime de bază, combustibilului şi resurselor energetice. Preţul fixat în mod autoritar de către stat poate să apară ca preţ maxim, preţ minim sau ca preţ subvenţionat. La fel, statul controlează administrativ preţurile prin blocarea lor, prin limitarea nivelului rentabilităţii sau a adaosului comercial

  1. Preţul maxim este inferior preţului de echilibru, dar practicarea acestui preţ modifică volumul cererii şi ofertei, stimulează consumul şi sporeşte cantitatea cerută de produs. Această situaţie poate crea o serie de consecinţe: S protecţia consumatorilor prin practicarea unor preţuri mai mici; S reduce cantitatea oferită de producători, care nu sunt de acord să-şi vândă produsul la un preţ mai mic şi pot recurge la stocarea producţiei respective, aşteptând înlăturarea restricţiei de preţ. Ca rezultat, poate să apară penuria de produse iar protecţia consumatorilor devine una formală, lipsită de conţinut, dacă aceştea nu găsesc produsele ieftine pe piaţă;

S vânzarea produselor cu aglomeraţie ceea ce presupune pierderi de timp pentru consumatori, timp, care dacă ar fi contabilizat şi adăugat la preţul de cumpărare al mărfii ar putea rezulta un preţ mult mai mare decât preţul care s-ar fi creat pe piaţa liberă;

S vânzarea preferenţială a produselor în funcţie de unele criterii subiective, bazate pe relaţii personale sprijinite pe contraprestaţii, ceea ce face ca efectele dorite de stat prin stabilirea unor preţuri scăzute să fie anihilate;

S raţionalizarea consumului de produse pentru care există deficit pe bază de tichete sau bonuri, ceea ce înseamnă că preferinţele subiective ale vânzătorilor şi cumpărătorilor sunt înlocuite cu hotărârea organelor de stat de a asigura procurarea în mod egal de către toţi consumatorii a unei cantităţi fixe dintr-un bun;

S apariţia pieţei negre, piaţă pe care bunurile se vând ilegal, la un preţ mult mai superior celui maxim impus de către organele de stat.

  1. Preţul minim se foloseşte pentru a stimula dezvoltarea şi creşterea producţiei în unele sectoare şi este, de regulă, superior preţului de echilibru. Pentru a fi stimulativ acest preţ trebuie să fie cel puţin la nivelul preţului de echilibru rezultat de jocul cererii şi ofertei. Stabilirea preţului minim deasupra preţului de echilibru determină apariţia unui excedent de ofertă faţă de cerere. Producătorii se vor afla în situaţia de a acorda anumite facilităţi (rabaturi) cumpărătorilor pentru a­şi spori volumul vânzărilor. În asemenea situaţii se recomandă ca statul să adopte măsuri prin care să asigure condiţii de desfacere a surplusului de ofertă, fie prin achiziţii proprii, fie prin acordarea unor facilităţi fiscale sau de credit producătorilor sau cumpărătorilor, fie prin stimularea exporturilor etc.
  2. Preţul subvenţionat presupune acoperirea pierderilor pe care le pot înregistra întreprinderile, ca urmare a practicării a preţurilor mai scăzute, stabilite de stat. Mărimea subvenţiei este egală cu diferenţa dintre preţul normal (preţ ce asigură recuperarea costului şi permite obţinerea unui profit rezonabil pentru ramura respectivă) şi preţul garantat de stat.

În R. Moldova s-au acordat subvenţii de la buget pentru acoperirea pierderilor unor întreprinderi, în special din agricultură. Au fost folosite preţuri subvenţionate la pîine, lapte, până la momentul actual se subvenţionează tarifele pentru transportul de călători de către Regia de Transport Electric urban.

Subvenţionarea este caracteristică anumitor perioade, este necesară în unele situaţii concrete şi prezintă unele avantaje şi dezavantaje. Astfel subvenţia pentru acoperirea pierderilor asigură rambursarea costului de producţie ce reese din anumite cause obiective. Însă este greu de presupus că pierderile au fost determinate în întregime de cause obiective, şi nu de cauze subiective. În al doilea rând, prin practicarea unor preţuri neacoperitoare nu sunt stimulaţi producătorii în creşterea producţiei resurselor respective, iar consumatorii resurselor nu sunt cointeresaţi în economisirea şi valorificarea superioară a acestora. În al treilea rând, chiar dacă producătorii primind subvenţia şi-au acoperit în întregime cheltuielile, situaţia nu este similară acelei când prin preţurile încasate şi-ar fi acoperit operativ aceste cheltuieli, sau ar fi obţinut în plus şi profit. Este de subliniat că subvenţia se acordă de la buget numai pe bază de documentaţie, cu multe verificări sau analize pe trepte ierarhice. Atitudinea faţă de subvenţie a agentului economic este una negativă comparativ cu veniturile proprii obţinute prin preţ.

  1. Blocarea (îngheţarea) preţurilor reprezintă menţinerea preţurilor la unele tipuri de produse pentru o anumită perioadă de timp. Este folosită în perioade caracterizate prin o rată înaltă a inflaţiei în vederea asigurării unei stabilizări.

A fost utilizată în Franţa, SUA ş.a. state care în cadrul dezvoltării economice au trecut prin procese inflaţioniste acute.

  1. Limitarea nivelului rentabilităţii pentru agenţii economici producători şi a adaosului comercial pentru agenţii economici ce se ocupă cu desfacerea mărfurilor.

Conform legislaţiei în vigoare, în R. Moldova se limitează nivelul rentabilităţii în mărime de 25-50% pentru produsele fabricate de agenţii economici monopolişti, 20-25% pentru tutun. Unităţile comerciale nu includ adaos comercial mai mare de 20% pentru pîine, lapte şi alte produse de primă necesitate (un sortiment de 25 feluri de produse alimentare, mărfuri industriale şi servicii). Pentru produsele destinate copiilor adaosul comercial total trebuie să constituie 20% la preţul producătorului (de ex. 5% intermediarul şi 15% unitatea de desfacere cu amănuntul). La formarea preţului la medicamente se admite aplicarea unui adaos comercial de pînă la 40%, din care pînă la 15% revine agenţilor economici importatori şi pînă la 25%-farmaciilor.

Statul foloseşte metodele directe şi atunci când impune o metodologie unică de determinare a costului şi a preţului. În R. Moldova pentru produsele petroliere, gaze naturale, apă, unele servicii prestate de instituţii de stat sunt elaborate metodologiile de determinare a costului şi a preţului (tarifului).

Загрузка...