Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

La baza obiectului de studiu al contabilităţii este pus patrimoniul întreprinderii, deoarece contabilitatea a apărut din necesitatea cunoaşterii şi gestiunii eficiente a patrimoniului.

          Prin patrimoniu se înţelege totalitatea bunurilor ce aparţin unei persoane fizice sau juridice, dobândite în cadrul relaţiilor de drepturi şi obligaţii. De aici rezultă că patrimoniul este format din două părţi interdependente: persoana fizică sau juridică ca subiect de patrimoniu şi relaţiile de drepturi şi obligaţii în cadrul cărora au fost procurate aceste bunuri.

          Bunurile economice ca obiecte de drepturi şi obligaţii formează averea, adică acea parte a patrimoniului cu conţinut concret, material, determinate fizic şi economic. Determinarea fizică a bunurilor economice remarcă faptul că ele au o formă concretă  (mărfuri, produse, materiale, numerar etc.). Determinarea economică a bunurilor se concretizează prin utilitatea (capacitatea bunului de a satisface anumite cerinţe ale oamenilor), şi valoarea lor (exprimarea în bani,  ceea ce creează posibilitatea de a fi schimbate în cadrul circuitului marfă – bani).

Cea dea doua componentă a patrimoniului, şi anume drepturile şi obligaţiile (care se mai pot numi şi surse de finanţare ale bunurilor economice), exprimă raporturile de proprietate în cadrul cărora se procură şi gestionează bunurile.

          Relaţiile de drept – au în vedere situaţia în care subiectul de patrimoniu (întreprinderea) îşi procură  o parte din avere din resurse proprii, bunurile respective îi aparţin de drept, iar partea  respectivă din patrimoniu poartă denumirea de patrimoniu propriu.

          Relaţiile de obligaţii au în vedere situaţia în care subiectul de patrimoniu (întreprinderea) îşi procură o parte din avere din resurse aparţinând altor persoane fizice şi juridice, bunurile respective nu îi aparţin de drept, echivalentul valoric al acestora trebuie restituit proprietarului, fapt pentru care partea corespunzătoare din patrimoniu poartă denumirea de patrimoniu străin.

Patrimoniu

Averea

(Bunurile economice ca obiect de drepturi şi obligaţii)

Patrimoniul propriu

(relaţiile de drepturi)

Patrimoniu străin

(relaţiile de obligaţii)

Principalele trăsături ale obiectului contabilităţii se consideră următoarele:

  • contabilitatea studiază patrimoniul în expresie valorică. Ea studiază în condiţii concrete de loc şi timp circuitul elementelor patrimoniale, măsoară şi calculează în expresie valorică mărimea lor şi dezvăluie prin analiză şi control în ce măsură se asigură integritatea materială şi gestionarea eficientă a acestor valori. Starea patrimoniului este reflectată de contabilitate prin stocurile şi soldurile valorilor componente, prin intermediul unor procedee specifice de lucru. Mişcarea patrimoniului este reflectată în operaţiile de intrări şi ieşiri, atât în cât şi din patrimoniu, precum şi a proceselor economice interne prin care se transformă intrările în ieşiri, modificând în acelaşi timp şi starea lor iniţială.
  • contabilitatea studiază modul de gestionare al patrimoniului, adică prin contabilitate se oferă

conducerii întreprinderii informaţii operative şi de sinteză în legătură cu starea patrimoniului şi gestionare acestuia.

  • contabilitatea studiază echilibrul global al patrimoniului. După cum s-a menţionat, patrimoniul

reprezintă un complex de drepturi şi obligaţii cu respectivele lor obiecte de drepturi şi obligaţii, exprimate în bani. În cadrul acestui tot întreg se creează un echilibru între bunurile economice, pe de o parte, şi drepturile şi obligaţiile cu valoare economică, pe de altă parte, care poate fi scrisă sub echilibru a patrimoniului.

 
 

Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii

 


din această relaţie se poate determina patrimoniul propriu şi cel străin:

Patrimoniul propriu (net) = Bunuri economice – Obligaţii

Patrimoniul străin = Bunuri economice – Drepturi

Echilibrul global al patrimoniului este expresia dublei determinări a patrimoniului.

4) Contabilitatea studiază echilibrul intern al patrimoniului

Contabilitatea are menirea să înregistreze starea în clipa în care se naşte, şi apoi să înregistreze evenimentele economice care au loc şi care produc schimbări în conţinutul patrimoniului, adică, echilibrul specific proceselor sau activităţii economice interne, care produc transformări calitative şi cantitative în volumul şi structura patrimoniului. Efortul efectuat este măsurat de contabilitate prin noţiunea de cheltuieli, iar efectul primit prin noţiunea de venituri. La nivelul obiectului contabilităţii acest echilibru este oglindit ca o relaţie între venituri şi cheltuieli şi implicit ai unui rezultat obţinut prin compararea veniturilor cu cheltuielile. Rezultatul obţinut poate fi profit (beneficiu) sau pierdere.

Rezultat financiar (R) = Profit (B) sau Pierdere (P);  
 Profit (B)=Venituri (V) >Cheltuieli (Ch);  Pierdere (P) = Cheltuieli (Ch) >Venituri (V)

Venituri (V) = Cheltuieli (Ch) ± Rezultat financiar(R)  - ecuaţia de echilibru intern al patrimoniului

          Reluând ecuaţia de echilibru al patrimoniului din momentul  T0  şi o corectăm cu ecuaţia echilibrului intern, ajungem la ecuaţia de echilibru în momentul  T1,

 
 

BE = D + 0 ± R

 

BE = D + O + B

BE = D + O – P

Загрузка...