Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

După cum s-a menţionat mai sus, sursele de constituire a bunurilor economice, reieşind din caracteristicile ce stau la baza acestora au fost denumite pasive.

Pasivul prin componenţa sa reflectă modul de finanţare a bunurilor economice şi gradul de exigibilitate al surselor de finanţare.

Finanţarea bunurilor economice se referă la modul de dobândire economică şi susţinere financiară a activelor întreprinderii. Pentru procurarea bunurilor economice o întreprindere foloseşte finanţarea proprie şi finanţarea străină.

          Finanţarea proprie a unei întreprinderi este făcută de proprietarul ei, care aduce contribuţia sa materială sub formă de capital personal sau capital social, la care se mai adaugă unele resurse proprii cum sunt: rezervele, profitul.

          Finanţarea străină este asigurată de terţa persoană în raport cu întreprinderea, care-i împrumută capitalurile sub diferite forme juridice, cum sunt creditele bancare, împrumuturile pe bază de titluri şi datoriile în curs de decontare.

          Exigibilitatea surselor de finanţare se referă la termenul lor de decontare. Acest termen, în cazul capitalului propriu operează în momentul lichidării patrimoniului, iar în cazul datoriilor, termenul de scadenţă poate fi mai mare sau mai mic decât perioada de gestiune (1 an), după cum sunt datoriile pe termen lung şi datoriile pe termen scurt. Corespunzător celor două modalităţi de finanţare, pasivele se împart în capital propriu şi datorii.

Capitalul propriu corespunde finanţării proprii a bunurilor economice aflate în circuitul patrimonial al întreprinderii şi reprezintă mărimea rămasă în activele întreprinderii după scăderea datoriilor. În mod concret ele se delimitează prin:

  • capital statutar şi suplimentar;
  • rezerve;
  • profit nerepartizat;
  • capital secundar.

Capitalul statutar se constituie la înfiinţarea întreprinderii, fiind o condiţie a existenţei şi funcţionării acesteia, reprezintă valoarea aporturilor proprietarilor întreprinderii la patrimoniul acesteia depuse în contul achitării acţiunilor (cotelor) pentru asigurarea activităţii întreprinderii. Mărimea capitalului statutar se micşorează cu mărimea capitalului nevărsat şi a capitalului retras. Capitalul nevărsat reprezintă datoriile fondatorilor privind aporturile la capitalul statutar. Capital retras reprezintă valoarea acţiunilor proprii (cotelor de participaţie) răscumpărate de la acţionarii (asociaţii) săi.

Pe parcursul funcţionării întreprinderii poate apărea necesitatea de a modifica  capitalul statutar constituit la crearea acesteia. Se poate majora prin plasarea de acţiuni noi din emisiune suplimentară sau prin majorarea valorii nominale a acţiunilor plasate. Din operaţiile de creştere a capitalului statutar poate să rezulte capitalul suplimentar, care reprezintă diferenţa între preţul de emisiune (mai mare decât valoarea nominală) şi valoarea nominală al noilor acţiuni (mai mică). În caz contrar, adică când preţul de emisiune este mai mic decât valoarea nominală, tot avem capital suplimentar, dar el are menirea de a micşora valoarea capitalului propriu. Micşorarea capitalului statutar se efectuează prin rambursarea către acţionari sau asociaţi a unei părţi din acesta, atunci când societatea îl consideră prea mare în raport cu activitatea sa, sau alte situaţii.

Rezervele reprezintă profitul capitalizat în mod durabil de întreprindere, până la o decizie contrară a organelor competente. Deci caracteristica de bază a rezervelor este aceea că ele se constituie în raport cu cotele stabilite din profitul net.

Structural rezervele se împart în:

rezerve legale, care se constituie anual într-o anumită proporţie din profitul net, fiind destinate protejării capitalului, în cazul în care perioada de gestiune se încheie cu pierderi.

rezerve statutare, ce reprezintă acele fonduri a căror constituire din profitul net este stipulată în statutul de constituire a întreprinderii.

alte rezerve, cele ce sunt create prin decizia adunării generale din profitul net.

Profitul nerepartizat include:

corecţii ale rezultatelor perioadei precedente - rezultatele corectărilor efectuate în anul de gestiune la operaţiunile aferente perioadelor precedente.

profit nerepartizat (pierderea neacoperită) al perioadelor precedente - o parte din capitalul propriu care nu a fost utilizată sau repartizată între proprietarii întreprinderii sub formă de dividende sau venituri din participaţii.

profit net (pierderea) al perioadei de gestiune este rezultatul financiar al perioadei de gestiune după impozitare.

Capitalul secundar cuprinde:

subvenţiile de stat, reprezintă asistenţa acordată întreprinderii de Guvern sau de alte organe de stat, respectându-se anumite condiţii legate de activitatea de producţie şi financiară a acesteia.

diferenţele din reevaluare sunt ecarturile şi sumele reducerilor din  reevaluarea activelor materiale şi financiare pe termen lung.

Datoriile exprimă fondurile sau capitalurile furnizate de terţi pentru care întreprinderea trebuie să acorde o prestaţie sau un echivalent valoric. Este vorba de creditele contractate de la bănci sau alte instituţii financiare, împrumuturile din emisiunea de obligaţiuni, precum şi datoriile create în cadrul relaţiilor de decontare ale întreprinderii cu alte persoane fizice şi juridice.

Persoanele fizice şi juridice, faţă de care întreprinderea are obligaţii băneşti sunt denumite creditori. Definiţi prin această prismă creditorul reprezintă persoana care în cadrul unui raport patrimonial o avansat o valoare economică şi urmează să primească un echivalent valoric sau o contra prestaţie.

Din masa patrimonială a datoriilor cele mai semnificative sunt următoarele:

datoriile financiare (împrumuturi bancare, credite);

datoriile comerciale, care se formează în cadrul relaţiilor de decontare cu furnizorii pentru aprovizionarea de bunuri materiale, lucrări şi servicii primite.

datorii calculate (datoriile fiscale, salariale şi sociale, datoriile faţă de asociaţi).

Загрузка...