Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Contabilitatea ca disciplină ştiinţifică se caracterizează prin existenţa unui obiect propriu de studiu. În scopul realizării acestuia, contabilitatea foloseşte o metodă proprie de cercetare. Prin metoda contabilităţii se înţelege ansamblul de principii, procedee şi instrumente cu ajutorul cărora se realizează evidenţa, calculul, analiza şi controlul stării şi mişcării patrimoniului.

Noţiunea de metodă este de origine greacă şi provine de la meto, care înseamnă succesiune, schimbare, după care hodos înseamnă drum. Cele două noţiuni unite în metodos se pot traduce în drum, după care trebuie să se meargă pentru a ajunge la un anumit rezultat, scop, adevăr.

 Deci, metoda este un produs al gândirii teoretice abstracte desfăşurate pe parcursul cercetării existenţei şi mişcării patrimoniului în vederea cunoaşterii componenţei, conţinutului acestuia şi a fenomenelor care se produc în/sau în legătură cu acesta. Între obiect şi metodă există o strânsă interdependenţă şi condiţionare în sensul că obiectul arată ce trebuie studiat, iar metoda indică cum trebuie studiat.

Metoda contabilităţii, sintetizând un drum de parcurs într-o investigaţie economică, se va baza pe procedee de lucru care reprezintă o manieră, un anume fel specific de a ajunge la un anumit scop. Ca în orice ştiinţă, contabilitatea, pentru a stabili propriile legi şi principii, parcurge în demersul său, o serie de etape obligatorii, cum ar fi: determinarea obiectului cercetat; fixarea tehnicilor de observare şi înregistrare a datelor contabile; prelucrarea datelor; interpretarea datelor culese; elaborarea concluziilor;  stabilirea legităţilor contabile.

Determinarea obiectului cercetat reprezintă momentul iniţial al fiecărei metode. În ceea ce priveşte contabilitatea, aceasta se confundă cu cunoaşterea caracteristicilor bunurilor economice şi a surselor lor de provenienţă, a proceselor economice şi a influenţelor reciproce dintre acestea.

Metoda contabilităţii face posibilă cuprinderea în sfera ei de cercetare a tuturor elementelor patrimoniale, în expresie bănească, privite din punct de vedere al provenienţei şi al destinaţiei.

Principiile teoretice ale contabilităţii sunt destinate realizării obiectului acesteia, demonstrându-se cum trebuie înregistrate procesele şi fenomenele economice, care sunt cauzele care le-au generat şi ce efecte au produs. Pentru aceasta, metoda contabilităţii utilizează o serie de procedee care permit furnizarea de informaţii cu privirea la producerea şi desfăşurarea fenomenelor economice şi sociale. Aceste procedee utilizate de către metoda contabilităţii pentru realizarea obiectului său de studiu pot fi grupate în:

  • Procedee comune tuturor ştiinţelor;
  • Procedee comune şi altor ştiinţe economice;
  • Procedee specifice metodei contabilităţii.

Între procedeele comune tuturor ştiinţelor pe care le foloseşte contabilitatea în reflectarea obiectului său de studiu se regăsesc: observaţia, raţionamentul, comparaţia, descompunerea, clasificarea, analiza, sinteza.

Observaţia este faza iniţială a cercetării în cazul oricărei ştiinţe. Numai printr-o observaţie atentă se pot delimita faptele şi fenomenele pe care, având conţinut economic şi fiind evaluabile în bani, le vom include în obiectul contabilităţii, adică le putem asocia unui patrimoniu dat, aflat în circuitul economic sau social. Observaţia se asociază cu cantitatea, calitatea şi valoarea.

Raţionamentul se aplică de metoda contabilităţii pentru ca pe bază de judecăţi logice obţinute prin observare sau documentare asupra elementelor patrimoniale să se stabilească concluzii cu valoare de generalizări. Raţionamentul face posibilă înţelegerea dublei reprezentări a patrimoniului, a influenţelor pe care le produc mişcările de valori asupra bilanţului, a stabilirii corelaţiilor în balanţa de verificare, etc.

Comparaţia se foloseşte în metoda  contabilităţii prin punerea în faţă a două elemente sau structuri aflate în perimetrul său de studiu în vederea fixării unor concluzii. Comparaţia este de neconceput în analiza contabilă, în luarea deciziilor, etc. Comparaţia se face fie între elementele componente ale patrimoniului, între veniturile şi cheltuielile proprii, fie faţă de componentele sau structurile altor unităţi patrimoniale.

Clasificarea în contabilitate serveşte la repartizarea raţională a elementelor patrimoniale, respectiv a bunurilor economice şi a surselor de formare a acestora. Clasificarea este posibilă în contabilitate întrucât trăsăturile comune atrag elementele patrimoniale cu una sau mai multe trăsături identice şi le separă pe cele cu trăsături diferite. În acest fel este folosită împărţirea sistematică pe clase a elementelor, fenomenelor sau proceselor economice.

Analiza. Ca procedeu ştiinţific de cercetare a unui fenomen, domeniu, spaţiu de activitate etc., analiza porneşte de la studierea aprofundată a fiecărui element în parte observând locul, rolul şi implicaţia acesteia în cadrul ansamblului dat. În contabilitate, analiza se aplică în cele mai diferite situaţii începând cu înregistrarea zilnică a operaţiunilor şi terminând cu întocmirea lucrărilor periodice.

Sinteza ca procedeu ştiinţific de cercetare asigură trecerea de la particular la general. Prin ea se realizează generalizarea unor concluzii desprinse în procesul de analiză. Sinteza permite generalizarea atât la nivel microeconomic cât şi macroeconomic. În ambele cazuri sinteza are ca scop stabilirea politicilor economice şi financiare de urmat privite din planuri diferite.

Procedeele metodei contabilităţii, comune altor discipline economice sunt: documentaţia, evaluarea, calculaţia şi inventarierea.

Documentaţia reprezintă procedeul ce permite consemnarea datelor ce privesc patrimoniul, în documente. Documentul este un act prin care se adevereşte, se constată sau se preconizează un fapt, se conferă un drept, se recunoaşte o obligaţie. Orice operaţie economico-financiară trebuie reflectată într-un document în momentul producerii ei, pentru că numai astfel este posibilă asigurarea integrităţii patrimoniului în ansamblu şi pe elemente componente. Documentul este necesar şi pentru stabilirea răspunderilor, pentru că acesta, în afara operaţiei în sine, relevă actul decizional, ceea ce implică răspunderea gestionării prin efectele produse.

Evaluarea este procedeul ce permite exprimare valorică a elementelor patrimoniale şi a operaţiunilor ce privesc elementele patrimoniale. În contabilitate, evaluarea înseamnă aducerea elementelor componente ale patrimoniului la un numitor comun prin intermediul aceleiaşi unităţi de măsură. Evaluarea constă în transformarea unităţilor naturale în unităţi valorice cu ajutorul monedei naţionale chiar şi în cazul elementelor patrimoniale exprimate în unităţi monetare străine.

Calculaţia este un ansamblu de operaţiuni matematice referitoare la fapte şi fenomene economice în scopul de a găsi valoarea uneia sau mai multor mărimi de această natură. Calculaţia se află în legătură directă cu evaluarea în cazul stabilirii valorii elementelor patrimoniale rezultate din activitatea proprie.

Inventarierea este acel procedeu prin care se întocmeşte o listă, un registru sau un document în care sunt reflectate şi descrise cantitativ şi valoric toate bunurile care se află într-o întreprindere, instituţie, depozit, etc. Inventarierea prezintă cunoaşterea faptică a structurilor patrimoniale, în vederea evaluării patrimoniului dat.

Procedeele specifice de studiu a obiectului contabilităţii sunt: bilanţul contabil, contul, dubla înregistrare şi balanţa de verificare.

Bilanţul contabil este un document care reflectă sintetic, în expresie valorică, în activ, mijloacele economice după componenţa lor materială, iar în pasiv aceleaşi mijloace după sursele lor de provenienţă în cadrul unei unităţi patrimoniale, la un moment dat.

Contul este procedeul propriu contabilităţii prin care elementele patrimoniale sunt individualizate în cadrul fiecărei unităţi, fiind destinat urmăririi apariţiei şi evoluţiei acestora pe parcursul existenţei lor, concomitent cu existenţa patrimoniului. Conturile reflectă componenţa patrimoniului şi starea acestuia de-a lungul fazelor circuitului economic. Totalitatea conturilor utilizate de către o întreprindere formează sistemul de conturi.

Dubla înregistrare este considerată un procedeu de bază al metodei contabilităţii care presupune înregistrarea oricărei operaţii economice oricât de simplă este ea, în cel puţin două conturi, unul care se debitează şi altul care se creditează.

Balanţa de verificare asigură verificarea exactităţii înregistrării operaţiilor economice în conturi, legătura dintre conturile sintetice şi bilanţ, legătura dintre conturile sintetice şi conturile analitice, precum şi centralizarea datelor contabilităţii curente.

Загрузка...