Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Principala trăsătură a metodei contabilităţii constă în dubla reprezentare a stării şi mişcării patrimoniului întreprinderii. Bilanţul este un procedeu al metodei contabilităţii  prin care se asigură dubla reprezentare a averii. El evidenţiază în expresie valorică, la un moment dat, echilibrul dintre bunurile economice şi sursele lor de finanţare. Bilanţul se prezintă sub forma unui tablou, format din două părţi: partea din stânga denumită activ, iar cea din dreapta pasiv. În forma cea mai simplă bilanţul se prezintă astfel:

Bilanţul contabil

Activ                                                                                                                        Pasiv

Specificarea în expresie valorică a bunurilor economice aflate la dispoziţia întreprinderii

Specificarea în expresie valorică a surselor de provenienţă a bunurilor economice din activ

Total activ

Total pasiv

         

      Bilanţul reprezintă o grupare a activelor după componenţa şi destinaţia acestora ca obiecte de drepturi şi obligaţii, şi drepturi şi obligaţii asupra acestor active în expresie valorică la o anumită dată, de regulă la data ultimei zile a perioadei de gestiune. Schema bilanţului contabil este:

 

Bilanţul contabil

Activ

Suma

(lei)

Pasiv

 

Suma

(lei)

Denumirea elementelor patrimoniale de activ

 

Denumirea elementelor patrimoniale de pasiv

 

Total general – activ

 

Total general – pasiv

 

Principala particularitate a bilanţului contabil constă în egalitatea activelor şi pasivelor, adică total general-activ trebuie să fie egal cu total general-pasiv. (Schematic A = P). Această egalitate inerentă bilanţului contabil se exprimă prin aceea că în bilanţ este reprezentată aceiaşi masă de active, dar privită din două aspecte: sub aspectul componenţei, existenţei şi destinaţiei activelor şi sub aspectul drepturilor şi obligaţiilor asupra acestei mase de active.

Bilanţul contabil conţine diverse şi importante informaţii despre bunurile economice ale întreprinderii şi sursele lor de provenienţă. În literatura economică se evidenţiază mai multe feluri de bilanţuri, care pot fi clasificate după criteriile:

-    După statul juridic al întreprinderii se deosebesc: bilanţ contabil iniţial, bilanţ contabil curent, bilanţ contabil final.

Bilanţul contabil iniţial se întocmeşte la înfiinţarea întreprinderii, când fondatorii îşi pun la dispoziţie mijloace materiale şi băneşti în vederea realizării scopului pentru care a fost creată. Aceste valori sunt enumerate şi precizate în inventarul de constituire a întreprinderii şi din acesta prin intermediul conturilor în bilanţul iniţial în care sunt grupate după principiul dublei reprezentări.

          Bilanţul contabil curent se întocmeşte în cursul activităţii întreprinderii, la termenele impuse de legislaţia în vigoare. Acesta se întocmeşte pe baza situaţiei din conturi, a soldurilor conturilor preluate ca posturi de bilanţ.

Bilanţul contabil final se întocmeşte în momentul cesionării activităţii de către întreprindere sau al lichidării ei.

-    După perioada de întocmire deosebim bilanţ anual şi intermediar.

Bilanţul contabil anual se întocmeşte la sfârşitul anului pe baza datelor din conturi şi presupune în mod obligatoriu verificarea prealabilă a realităţii acestora prin inventariere.

Bilanţul contabil intermediar se întocmeşte şi se prezintă la sfârşitul fiecărui trimestru.

-    După sfera de cuprindere a elementelor patrimoniale avem bilanţ contabil primar, consolidat şi centralizat.

Bilanţul contabil primar se consideră bilanţul contabil întocmit la nivel de întreprindere.

Bilanţul contabil consolidat este întocmit la nivelul grupurilor de întreprinderi.

Bilanţul contabil centralizat sunt bilanţurile întocmite la nivelul ministerelor, departamentelor, economiei naţionale în ansamblu.

Prin datele ce le conţine bilanţul, îndeplineşte trei funcţii principale: de generalizare a informaţiilor contabile; de informare şi de analiză.

Funcţia de generalizare a informaţiilor contabile este o manifestare a procedeului generalizării în cadrul metodei contabilităţii şi este determinată de modul în care bilanţul sistematizează şi grupează informaţiile contabile după o structură bine determinată, care este unică şi obligatorie pentru toate întreprinderile.

Funcţia de informare este esenţială pentru locul bilanţului în sistemul informaţional contabil şi pentru demonstrarea rolului important pe care îl ocupă în cadrul acestuia. Ea  rezultă din analiza datelor prezentate în bilanţ care astfel este transformat într-un instrument de gestionare eficientă şi conducere a întreprinderii. Prin bilanţ se prezintă situaţia elementelor patrimoniale şi rezultatul perioadei de gestiune. Se cunosc starea bunurilor economice la un moment dat, creanţele, datoriile şi sursele proprii ale întreprinderii.

 Funcţia de analiză este o continuare şi o desfăşurare a funcţiei de informare. În baza datelor din bilanţul contabil se analizează situaţia patrimonială şi financiară a întreprinderii, capacitatea de plată a acesteia, starea decontărilor cu cumpărătorii şi furnizorii ş.a.

Загрузка...