Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Evaluarea este operaţiunea de măsurare în expresie valorică a resurselor materiale, a bunurilor create, a cheltuielilor de muncă înmagazinate în produse sau în servicii prestate şi a altor activităţi economice. Necesitatea evaluării în formă valorică derivă nemijlocit din folosirea categoriilor economice generate de acţiunea legii valorii. Evaluarea constituie un procedeu de generalizare şi exprimare sintetică a fenomenelor economice.

În contabilitate este necesară evaluarea pentru a se putea realiza însăşi obiectul său de activitate. Contabilitatea nu poate lucra decât cu valori, adică după ce diversitatea structurilor patrimoniale este adusă la acelaşi numitor, pe care îl reprezintă exprimarea în bani, ceea ce face din evaluare un procedeu independent al metodei sale care asigură reflectarea realităţii economice. Ca procedeu al metodei contabilităţii evaluarea este strâns legată de celelalte procedee pentru a căror aplicare este necesară exprimarea valorică a operaţiunilor economice. Astfel, contul, de exemplu, nu se poate folosi decât dacă operaţiile economice sunt exprimate valoric. La fel şi alte procedee, cum ar fi inventarierea, nu pot fi realizate decât numai prin combinarea etalonului cantitativ cu cel valoric.

Deci, evaluarea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii care constă în măsurarea şi exprimarea valorică a existenţei, mişcării şi transformării elementelor patrimoniale şi a operaţiilor privind mişcarea acestor elemente.

Fără evaluare nu se poate realiza contabilitatea întreprinderii. Contabilitatea foloseşte evaluarea atât pentru înregistrarea curentă a operaţiei economice cât şi pentru centralizarea şi generalizarea datelor sale informaţionale.

Principiile evaluării. Aplicarea în practica evaluării elementelor patrimoniale a unor principii concrete reprezintă o condiţie esenţială pentru reflectarea corectă a valorii fiecărei componente a patrimoniului (active, pasive) cheltuieli, venituri, rezultate precum şi a evaluării întreprinderii în ansamblul său. Aceste principii provin în special din principiile legal admise (prudenţa, permanenţa metodelor), dar şi din alte elemente de logică contabilă şi de evaluare (valoarea reală, forma de evaluare, obiectul evaluării, etc.). În scopul realizării unei imagini fidele a patrimoniului, a situaţiei financiare, la efectuarea evaluării se vor respecta următoarele principii:

  • Principiul stabilirii obiectului evaluării. Prin obiect al evaluării se înţelege totalitatea elementelor supuse evaluării, deci el este însăşi raţiunea acţiunii de evaluare. În consecinţă, obiectul evaluării trebuie corect delimitat în timp şi spaţiu pentru a putea defini corect drepturile şi obligaţiile legate sau generate de existenţa acestuia în patrimoniu.
  • Principiul alegerii formei de evaluare. Forma de evaluare se alege în funcţie de scopul urmărit, respectiv se realizează în legătură cu activitatea curentă (se face la costuri de producţie efective) sau se realizează periodic (se foloseşte valoarea actuală la preţul zilei) impus de anumite cerinţe de moment. Forma de evaluare se află în corelaţie cu natura elementului patrimonial evaluat.
  • Principiul prudenţei. Presupune o estimare rezonabilă a elementelor patrimoniale astfel, încât să prevină supraevaluarea mijloacelor economice (elementelor de activ) şi a veniturilor sau subevaluarea elementelor de pasiv şi a cheltuielilor. Prudenţa în evaluare se concretizează şi în luarea în considerare a factorilor care acţionează negativ asupra patrimoniului, cum ar fi: deprecierile, riscurile şi pierderile posibile ca urmare a activităţii desfăşurate.
  • Principiul permanenţei metodelor. Conduce la continuitatea aplicării regulilor şi metodelor privind evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor financiare. Potrivit acestui principiu, se asigură comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile. În cazuri justificate, metodele de evaluare pot fi schimbate menţionând aceasta în documentele de sinteză precum şi influenţa acestor modificări asupra situaţiei patrimoniale şi a rezultatului financiar.
  • Principiul costului istoric. Presupune evaluarea elementelor patrimoniale în funcţie de momentul intrării în patrimoniu stabilit de documentele justificative, şi rămân înregistrate la valoarea de intrare pe toată perioada cât se află la dispoziţia unităţii patrimoniale dacă legislaţia în vigoare nu prevede astfel. reflectarea ieşirii lor din patrimoniu se face tot la valoarea de intrare. Acest principiu permite o determinare obiectivă a valorii structurii patrimoniale date.
  • Principiul neconpensării. Conform căruia elementele de activ şi de pasiv trebuie să fie evaluate şi înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ şi cele de pasiv ale bilanţului, precum şi între veniturile şi cheltuielile întreprinderii.

Evaluarea ca procedeu al metodei contabilităţii este de neconceput atât în contabilitatea financiară cât şi în cea de gestiune. Nici o acţiune nu poate fi întreprinsă, nici o decizie nu poate fi luată fără a efectua în prealabil o evaluare, ceea ce presupune că în această acţiune este necesară stabilirea unor noţiuni de referinţă şi anume obiectul evaluării şi unitatea de măsură.

Obiectul evaluării poate fi extrem de divers. El trebuie interpretat şi utilizat în funcţie de locul din care privim patrimoniul. Dacă acesta este privit din interior, evident că obiectul evaluării se va referi la toate structurile patrimoniale respectiv bunurile economice în compunerea şi utilizarea lor  şi resursele economice în ordinea lor de formare şi după destinaţia lor. În acest fel, prin evaluare se determină valoarea totală a bunurilor concomitent cu reflectarea puterii  abstracte de dispunere asupra acestor bunuri. Dacă acesta este privit din exterior, evaluarea poate avea ca obiect anumite componente sau anumite modalităţi de cuantificare. Privit din alt punct de vedere, putem vorbi de evaluarea întreprinderii, evaluarea patrimoniului, evaluare fiscală etc.

Evaluarea întreprinderii este o operaţiune care trebuie să ofere o imagine cât mai cuprinzătoare asupra a tot ce reprezintă acea entitate patrimonială. O întreprindere nu înseamnă numai cifrele înscrise în bilanţ sau în contabilitate, ci un ansamblu extrem de complex care include o poziţie în cadrul unei ramuri a economiei, profesionalitatea oamenilor săi, capacitatea de a produce etc. Ceea ce interesează, în general, în evaluarea unei întreprinderi este nu atât cu ce se produce ci cât se produce şi ce câştig aduce această producţie.

Unitatea de măsură reprezintă unitatea de calcul care este folosită în măsurarea şi compararea elementelor patrimoniale. În contabilitate această unitate de măsură o reprezintă banul. La noi în Republică, unitatea de măsură este leul care stă la baza sistemului monetar naţional.

Unitatea de măsură – ban permite ca prin intermediul său să se exprime valoarea elementelor patrimoniale. Unitatea de măsură permite crearea unui raport între bunurile economice supuse evaluării şi ea însăşi, raport care ne arată puterea de cuprindere a acesteia. Această putere de cuprindere în cazul acestei unităţi de măsură este extrem de flexibilă deoarece este supusă unor fluctuaţii permanente.

Evaluarea ca procedeu al metodei contabilităţii are ca scop obţinerea unei imagini fidele asupra elementelor patrimoniale şi asupra întreprinderii în ansamblul ei. Pentru a se realiza acest fapt este necesar ca fiecare element patrimonial să se evalueze după criterii, tehnici, norme comune ceea ce face posibilă compararea în timp a acţiunilor de acelaşi fel.

Загрузка...