Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Inventarierea reprezintă un procedeu al metodei contabilităţii de verificare faptică a existenţei şi stării mijloacelor economice, a creanţelor şi datoriilor unei întreprinderi. Prin inventariere se realizează un control asupra integrităţii elementelor patrimoniale. Potrivit prevederilor Regulamentului privind inventarierea nr.30 din 05.03.01, inventarierea reprezintă un ansamblu de operaţiuni prin care se constată existenţa tuturor elementelor de activ şi de pasiv, cantitativ-valoric, după caz, în patrimoniul sau gestiunea întreprinderii la data la care aceasta se efectuează.

Inventarierea se află într-o strânsă legătură cu celelalte procedee ale metodei contabilităţii. Astfel, toate operaţiunile economice se consemnează în documente corespunzătoare, datele din document se înregistrează în conturi, exactitatea înregistrărilor din conturi se verifică cu ajutorul balanţei de verificare, informaţiile din conturi se confruntă cu realitatea şi se pun de acord cu aceasta prin intermediul inventarierii, pe baza tuturor acestor lucrări se întocmeşte bilanţul contabil, raport financiar de sinteză şi informare a utilizatorilor.

Inventarierea, în calitatea sa de procedeu al metodei contabilităţii, îndeplineşte mai multe funcţii (sarcini), dintre care cele mai semnificative sunt:

  • Stabilirea existenţei efective a mijloacelor fixe, terenurilor, activelor nemateriale, investiţiilor financiare, stocurilor de mărfuri şi materiale, mijloacelor băneşti, volumului producţiei în curs de execuţie, creanţelor şi datoriilor etc.
  • Funcţia de control a concordanţei dintre informaţiile furnizate de contabilitate şi realitate. Oricât de riguros este organizată activitatea de recepţie, depozitare, gestionare şi eliberare din gestiune a bunurilor economice, oricât de bine este organizată şi ţinută contabilitatea elementelor patrimoniale, în anumite situaţii pot să apară diferenţe dintre soldurile scriptice şi realitate. De regulă, informaţiile furnizate de contabilitate au un caracter relativ deoarece:
    • Bunurile economice, materiale şi băneşti, suferă pe timpul transportului, manipulării şi depozitării anumite modificări cantitative şi calitative. Aceste modificări se datorează unor factori obiectivi şi subiectivi pe care contabilitatea nu-i poate surprinde şi consemna în momentul acţionării lor. Astfel, se înregistrează scăderi cantitative (perisabilităţi) datorită proprietăţilor fizico-chimice ale elementelor materiale care se evaporă, se usucă, se oxidează, se scurg etc. Unele bunuri îşi pierd parametrii calitativi datorită expirării termenului de garanţie (alimente, medicamente), depozitării necorespunzătoare, accidentelor etc. Alte bunuri, dimpotrivă, cresc în greutate cum este cazul animalelor tinere şi animalelor la îngrăşat;
    • În anumite gestiuni sau la unele sortimente de bunuri au loc sustrageri, furturi, risipă, proastă gospodărire;
    • Unele date din documentele primare se omit cu ocazia înregistrării lor în contabilitate, se înregistrează de mai multe ori sau se înregistrează eronat (la altă gestiune sau la alt sortiment, unitate de măsură şi indici de calitate greşiţi);
    • Personalul care gestionează, manipulează mişcarea acestor bunuri dă dovadă de neglijenţă sau nepricepere (confuzii între sortimente sau alte erori);
    • La unele sortimente s-au creat stocuri fără mişcare, greu de comercializat sau de prisos;
    • Unele comenzi de producţie în curs de execuţie sunt anulate datorită renunţărilor făcute de clienţi sau unele proiecte de cercetare şi investiţii sunt abandonate;
    • La unele elemente patrimoniale se înregistrează calamităţi naturale, alte cazuri de forţă majoră.

Prin compararea situaţiei faptice, stabilită prin inventariere, cu situaţia scriptică din contabilitate se stabilesc plusurile şi minusurile de inventar şi se iau măsuri în vederea punerii de acord a soldurilor scriptice cu realitatea, în vederea întăririi ordinii în gestionarea patrimoniului, în vederea delimitării răspunderilor.

Cu ajutorul inventarierii se identifică bunurile inutile, comenzile sistate, creanţele vechi şi neîncasate etc. Şi se iau pe această bază măsuri pentru preîntâmpinarea sau limitarea pagubelor, pentru creşterea vitezei de rotaţie şi sporirea eficienţei. Analizând cauzele care au dus la neîncasarea sau neplata la termen a creanţelor şi obligaţiilor se iau măsuri menite să ducă la întărirea disciplinei decontărilor.

  • Verificarea respectării regulilor şi condiţiilor de păstrare a stocurilor de mărfuri şi materiale, mijloacelor băneşti, precum şi a regulilor de întreţinere şi exploatare a maşinilor, utilajelor şi a altor mijloace fixe.
  • Verificarea realităţii valorii de bilanţ a activelor pe termen lung, stocurilor de mărfuri şi materiale, mijloacelor băneşti din casierie, din conturi de la instituţiile financiare, datoriilor şi creanţelor, producţiei în curs de execuţie, cheltuielilor anticipate şi altor posturi de bilanţ.
  • Funcţia de stabilire a capitalului propriu. Prin inventariere se confirmă realitatea activelor patrimoniale şi a datoriilor, astfel asigurându-se premisele determinării corecte a situaţiei nete (situaţia netă a patrimoniului = active (inventariate) - datorii (inventariate)).

Inventarierea ca procedeu al metodei contabilităţii poate fi clasificată după următoarele criterii:

  1. După gradul de cuprindere a elementelor patrimoniale se deosebesc:
  2. inventarierile generale, presupun cuprinderea în acţiunea de inventariere a tuturor elementelor patrimoniale aflate în patrimoniul unei întreprinderi. Pentru asigurarea imaginii fidele furnizate de către rapoartele financiare, inventarierile petrecute la sfârşitul perioadei de gestiune sunt generale.
  3. Inventarierile parţiale, presupun cuprinderea în acţiunea de inventariere numai a unei părţi din patrimoniu sau numai unele elemente patrimoniale (materiale, mărfuri) sau numai unele gestiuni din unitatea respectivă (un depozit, o secţie).
  4. În funcţie de momentul în care se efectuează inventarierea se deosebesc:
  5. inventarierea anuală se realizează la sfârşitul perioadei de gestiune înainte de întocmirea rapoartelor financiare şi are rolul de a determina elementele patrimoniale care există în mod concret. Această inventariere are un rol deosebit pentru a da garanţie datelor reprezentative prin intermediul bilanţului contabil, contribuie la realizarea cerinţei de exprimare fidelă a datelor din bilanţ. Inventarierile anuale sunt lucrări complexe care necesită un volum mare de muncă, ele neputându-se efectua concomitent asupra tuturor gestiunilor şi elementelor patrimoniale dintr-o unitate.
  6. Inventarierea periodică se efectuează la anumite perioade de timp: lună trimestru semestru, conform unei planificări proprii întocmită de fiecare întreprindere. Frecvenţa acestor inventarieri se stabileşte în funcţie de particularităţile fiecărei gestiuni şi de ritmul mişcării elementelor patrimoniale. Conform prevederilor articolului 39 al Legii contabilităţii nr.426 din 04.04.1995, agenţii economici sunt obligaţi să efectueze periodic inventarierea patrimoniului.
  7. Inventarierea ocazională, aşa cum precizează şi denumirea, se efectuează în cazuri speciale cum ar fi: predări-primiri de gestiune, fuziunea unor întreprinderi, cazuri excepţionale (calamităţi, furturi, etc.).
  8. Inventarierea inopinată presupune existenţa unui secret privind declanşarea unei inventarieri. Gestionarul nu este informat de această acţiune, însă participă la inventariere.
  9. După modalitatea de efectuare, inventarierile sunt:
  10. inventariere totală, se extinde asupra tuturor sortimentelor care formează un element patrimonial (sortimente de materiale, sortimente de produse) sau asupra tuturor bunurilor dintr-o gestiune, indiferent de natura lor (mijloace fixe, mărfuri, obiecte de inventar).
  11. Inventariere prin sondaj, cuprinde numai unele sortimente sau numai unele bunuri dintr-o gestiune. Dacă la inventarierea prin sondaj se constată nereguli semnificative, acestea se transformă în inventarieri totale.
  12. În funcţie de condiţiile în care se desfăşoară, inventarierile sunt:
  13. inventarieri ordinare, au de regulă un caracter normal, planificat.
  14. Inventarieri extraordinare, sunt impuse de anumite situaţii de excepţie cum ar fi: ori de câte ori intervine predarea-primirea de gestiuni; la cererea organelor de control; cu ocazia modificărilor de preţuri; cu ocazia divizării sau comasării de gestiuni; în urma calamităţilor şi a altor cazuri de forţă majoră; când există indicii de plusuri în gestiuni.

Modul de petrecere a inventarierii are loc în conformitate cu prevederile Legii contabilităţii nr. 426-XIII din 04.04.1995 cu modificările şi completările din 31.01.02 şi 25.07.02 şi a Regulamentului privind inventarierea nr. 30 din 05.03.01.

Inventarierea este o lucrare complexă care presupunerea parcurgerea mai multor etape, şi anume:

  1. Pregătirea inventarierii, este o etapă premergătoare inventarierii propriu-zise, etapă de care depinde eficienţa tuturor lucrărilor ulterioare. În cadrul acestei etape se iau o serie de măsuri de natură organizatorică şi se execută unele lucrări contabile. Printre lucrările de natură organizatorică se pot menţiona:
  • se constituie prin dispoziţie scrisă a conducătorului întreprinderii o comisie de inventariere şi în caz de necesitate mai multe subcomisii în funcţie de numărul de gestiuni ce urmează a fi inventariate. Comisia de inventariere este formată din conducătorii diferitelor compartimente şi în cazul existenţei subcomisiilor are sarcini pe linia instruirii, supravegherii şi controlului întregii activităţi de inventariere. Subcomisiile de inventariere sunt formate din două şi mai multe persoane şi au sarcina să efectueze inventarierile propriu-zise şi să stabilească diferenţele;
  • se sigilează căile de acces în gestiuni cu excepţia locului în care începe inventarierea;
  • se cere gestionarului o declaraţie scrisă, în care trebuie să indice dacă are în gestiunea sa bunuri nerecepţionate sau bunuri care nu aparţin gestiunii; dacă are documente de predare-primire a bunurilor care nu au fost operate în evidenţa sa operativă sau nu au fost predate la contabilitate; dacă a primit sau a predat bunuri fără să se întocmească documentele necesare; dacă are cunoştinţă de evidenţa unor plusuri sau minusuri în gestiune;
  • se sistează operaţiunile de intrare-ieşire a bunurilor din gestiune;
  • se identifică locurile în care ar putea fi depozitate bunurile ce se inventariază;
  • se grupează bunurile ce urmează a se inventaria pe sortimente şi pe categorii de preţuri. Se aranjează separat bunurile degradate, bunurile primite în custodie, spre reparare sau pentru păstrare;
  • se verifică dacă aparatele de măsură necesare sunt în bună stare de funcţionare.

Lucrările premergătoare ale inventarierii de natură contabilă cuprind:

  • se asigură înregistrarea tuturor operaţiunilor în contabilitatea sintetică şi analitică şi în evidenţa operativă condusă în cadrul gestiunilor (magaziilor, depozitelor);
  • se verifică exactitatea înregistrărilor prin confruntarea informaţiilor din contabilitate cu cele din evidenţa operativă şi prin întocmirea balanţelor de verificare sintetice şi analitice;
  • se ridică de la gestiuni toate evidenţele operative şi se vizează după ultima operaţiune.
  1. Efectuarea propriu-zisă a inventarierii care presupune constatarea şi descrierea elementelor patrimoniale supuse inventarierii. Inventarierea propriu-zisă a mijloacelor fixe, materiei prime, materialelor, producţiei finite, mărfurilor, mijloacelor băneşti şi a altor bunuri se efectuează pe fiecare loc de depozitare a acestora şi pe fiecare gestionar, în păstrarea căruia se află aceste bunuri şi pe deţinători de bunuri. Denumirea bunurilor inventariate, obiectelor şi cantităţii lor se reflectă în lista de inventariere, conform nomenclatorului şi în unităţile de măsură primite în evidenţă. Lista de inventariere se completează în formularul tipizat INV-2. Listele de inventariere se întocmesc pe locuri de depozitare, pe categorii de bunuri şi pe persoane responsabile de integritatea lor. De asemenea, se întocmesc liste de inventariere separate pentru: bunurile inventariate care nu aparţin gestiunii, dar au fost găsite în cadrul acesteia; bunurile necorespunzătoare calitativ; bunurile fără mişcare şi de prisos, creanţe şi datorii incerte sau în litigiu.

Bunurile inventariate se înscriu în listele de inventariere cu precizarea denumirii, codului, unităţii de măsură, indicilor calitativi, preţului unitar de evidenţă. Listele de inventariere se completează citeţ, fără ştersături sau intercalări de rânduri. Spaţiile libere se barează, eventualele corecturi se certifică de către persoanele care urmează să semneze aceste liste.

Stabilirea stocurilor faptice se face prin numărare, cântărire, sau calcule tehnice. Bunurile aflate în ambalaje originale se despachetează şi se verifică prin sondaj. Stivele (mulţimile de obiecte de acelaş fel) formate din saci, lăzi, cutii, containere etc. se desfac şi se verifică separat. Bunurile de volum mare (de masă) cum ar fi rezervoarele de benzină sau de vin se inventariază pe bază de calcule tehnice şi pe baza analizelor de laborator.

Elementele patrimoniale de activ şi de pasiv, a căror existenţă nu poate fi constatată prin inventarieri fizice se verifică pe baza datelor din contabilitate. Acest procedeu se utilizează în cazul bunurilor aparţinând întreprinderii dar care sunt în afara acesteia (mijloace fixe date în arendă, materiale lăsate în păstrarea furnizorului, bunurile trimise spre prelucrare la terţi etc.). Tot prin acest procedeu, al constatărilor indirecte, se verifică: disponibilităţile băneşti din conturile bancare (reflectate în extrasele de cont eliberate de bănci);creanţele şi datoriile întreprinderii în raport cu terţii (oglindite în contabilitatea analitică şi în extrasele de cont confirmate de terţi).

Rezultatele inventarierii se consemnează în balanţa de verificare a rezultatelor inventarierii, ce se completează conform formularului tipizat INV-3 ce stă la baza efectuării regularizării rezultatelor inventarierii, adică înregistrarea plusurilor şi a minusurilor în scopul punerii de acord cu datele cuprinse în contabilitate. Acesta cuprinde: perioada şi gestiunile inventariate, persoanele care au participat la inventariere, plusurile şi minusurile constatate, bunurile depreciate, creanţele şi datoriile incerte sau în litigiu. Pe baza acestor constatări se fac propuneri pentru compensarea plusurilor cu minusurile constatate la sortimentele confundabile între ele datorită aspectului lor fizic (se pot compensa dacă privesc aceiaşi gestiune şi aceiaşi perioadă de gestiune), pentru constituirea şi regularizarea rezervelor, pentru scăderea din contabilitate a unor pagube sau pentru imputarea lor.

Загрузка...