Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Bilanţul contabil reprezintă un raport financiar în care se reflectă patrimoniul şi situaţia economico-financiară a întreprinderii la un moment dat. Bilanţul se întocmeşte la sfârşitul perioadei de gestiune.

          Exigenţele conţinutului informaţional al bilanţului sunt foarte mari, iar regulile de întocmire foarte precise, astfel că pentru finalizarea lui este obligatorie parcurgerea unor lucrări premergătoare a căror executare se desfăşoară succesiv într-o ordine logică şi anume:

  • verificarea înregistrărilor din conturi a tuturor operaţiunilor economice şi financiare efectuate în timpul anului sau în perioada pentru care se întocmeşte bilanţul;
  • întocmirea primei balanţe de verificare (a rulajelor şi a soldurilor), înaintea inventarierii;
  • inventarierea mijloacelor materiale şi băneşti, componente ale patrimoniului administrat, precum şi a resurselor de provenienţă a capitalului, drepturilor de creanţă şi datoriilor;
  • verificarea concordanţei dintre datele înregistrate în conturi şi realitatea constatată la inventariere, stabilirea diferenţelor de inventar;
  • înregistrarea în conturi a diferenţelor constatate şi executarea tuturor regularizărilor: a amortizărilor, a delimitării în timp a cheltuielilor şi veniturilor;
  • stabilirea rezultatelor financiare ale exerciţiului;
  • întocmirea bilanţului contabil şi a anexelor la bilanţ.

Bilanţul contabil se întocmeşte potrivit unui formular unic aprobat de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova. În bilanţ se compară rezultatele anului de gestiune precedent şi curent. Posturile din bilanţ sunt grupate după destinaţie. Nu se admit compensări reciproce între posturile de activ şi pasiv. Posturile înscrise în bilanţ trebuie să corespundă datelor înregistrate în contabilitate, puse de acord cu situaţia reală de la inventar. Evaluarea în bilanţ a elementelor patrimoniale se efectuează în conformitate cu prevederile standardelor naţionale de contabilitate.

Potrivit prevederilor paragrafului 45 al Bazelor conceptuale privind pregătirea şi prezentarea rapoartelor financiare, active sunt resursele controlate de întreprindere, rezultate din evenimentele anterioare care vor genera în viitor, după cum se prevede, un aflux de avantaje economice, şi cuprind următoarele elemente principale:

  1. a) active nemateriale;
  2. b) active materiale;
  3. c) active financiare;
  4. d) stocuri de mărfuri şi materiale;
  5. e) conturile debitorilor privind operaţiile de comerţ şi alte operaţii;
  6. i) investiţii financiare;
  7. j) mijloace băneşti.

Una dintre cele mai importante şi esenţiale părţi a rapoartelor financiare, care prezintă un interes primordial atât pentru conducerea întreprinderii, cât şi pentru alţi utilizatori de informaţii. se consideră raportul privind rezultatele financiare.

          Dacă bilanţul contabil reflectă situaţia financiară a întreprinderii la un anumit moment de timp, atunci raportul privind rezultatele financiare generalizează operaţiunile economice efectuate într-un interval de timp concret, numit perioadă de gestiune.

          În prezent raportul privind rezultatele financiare se întocmeşte trimestrial cu total cumulativ de la începutul anului de gestiune.

          În conformitate cu S.N.C. 5 “Prezentarea rapoartelor financiare” raportul privind rezultatele financiare cuprinde 15 indicatori care reflectă veniturile, cheltuielile şi profiturile (pierderile) realizate în cursul perioadei de gestiune şi perioadei corespunzătoare a anului precedent. Primii opt indicatori componenţi ai raportului nominalizat caracterizează rezultatele din activitatea operaţională a întreprinderii, determinată de statutul acesteia.

Apoi, se reflectă rezultatul din activitatea de investiţii şi cea financiară. În afară de aceasta, separat se înregistrează rezultatul apărut ca urmare a evenimentelor şi operaţiunilor excepţionale.

          Tehnica de întocmire a raportului privind rezultatele financiare constă în completarea fiecărui rând în baza rulajelor aferente conturilor de venituri şi cheltuieli din clasele 6 şi 7 ale Planului de conturi contabile. În procesul completării raportului nominalizat, rezultatele financiare pozitive (profiturile) se înregistrează cu cifre obişnuite, fără paranteze, iar cele negative (pierderile) - în paranteze.

Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti este unul dintre formularele principale ale rapoartelor financiare, în care se reflectă toate modificările intervenite în resursele financiare ale întreprinderii, din punctul de vedere al încasării şi plăţii mijloacelor băneşti, în cursul perioadei de gestiune respective.

Necesitatea întocmirii raportului privind fluxul mijloacelor băneşti este generată de utilizarea principiului specializării exerciţiilor în baza căruia se întocmesc alte rapoarte financiare.

Existenţa profitului la întreprindere încă nu înseamnă existentul de mijloace băneşti disponibile. Deseori conducătorul nu ştie unde s-au cheltuit mijloacele băneşti ale întreprinderii. Întrucât mijloacele băneşti constituie o resursă limitată a întreprinderilor în condiţiile tranziţiei la economia de piaţă, succesul acestora este determinat, în majoritatea cazurilor, de capacitatea conducătorului de a repartiza şi a utiliza raţional banii.

Din această cauză informaţia privind fluxul mijloacelor băneşti în condiţiile actuale devine deosebit de importantă, ceea ce condiţionează necesitatea întocmirii raportului privind fluxul mijloacelor băneşti.

Informaţia conţinută în acest raport permite a aprecia capacitatea întreprinderii de a atrage şi a utiliza mijloacele băneşti, de a determina necesităţile întreprinderii de mijloace băneşti în cursul unei perioade determinate.

Cu ajutorul acestor date este posibilă compararea rapoartelor privind activitatea întreprinderilor care utilizează diverse metode de contabilizare a operaţiunilor şi evenimentelor similare. În baza acestora, se fac previziuni şi analiza comparativă a fluxului mijloacelor băneşti ale diferitelor întreprinderi.

Datele din rapoartele privind fluxul mijloacelor băneşti ale perioadelor precedente se utilizează frecvent pentru a previziona volumele producţiei, întocmirea graficelor provizorii ale fluxului ulterior al mijloacelor băneşti. Acestea se utilizează, de asemenea, pentru aprecierea exactităţii previziunilor precedente şi analiză corelaţiei dintre rentabilitatea întreprinderii şi fluxul net al numerarului, precum şi consecinţele modificării preţurilor.

Modul de întocmire a raportului privind fluxul mijloacelor băneşti este reglementat de prevederile S.N.C. 5 “Prezentarea rapoartelor financiare” şi S.N.C. 7 “Raportul privind fluxul mijloacelor băneşti”.

Spre deosebire de alte formulare de rapoarte financiare, întocmite în baza metodei specializării exerciţiilor, raportul privind fluxul mijloacelor băneşti se întocmeşte în baza metodei de casă. Toate încasările şi plăţile mijloacelor băneşti şi a echivalentelor acestora se contabilizează în sumele încasate efectiv în casierie sau înregistrate în conturile contabile. Plăţile mijloacelor băneşti se reflectă la sumele plătite efectiv din casierie sau virate din conturile bancare. În atare schemă operaţiunile se consideră finalizate în ziua când au fost suportate cheltuielile efective sau au fost primite bani reali în casierii sau în conturi la bănci.

Fluxul mijloacelor băneşti se generalizează în raport în cadrul a trei capitole principale corespunzătoare felurilor de activităţi ale întreprinderii:

  • operaţională (de bază), pentru care este creată întreprinderea şi care, în majoritatea cazurilor, aduce venitul de bază;
  • de investiţii, care cuprinde procurarea şi vânzarea activelor nemateriale, materiale şi financiare pe termen lung;
  • financiară, care este menită să asigure primele două feluri de activitate cu mijloace necesare.

          Separat, se reflectă încasările şi plăţile de mijloace băneşti aferente situaţiilor excepţionale, precum şi diferenţele favorabile şi nefavorabile de curs valutar, rezultate din modificările în ratele de schimb al valutei străine.

          Gruparea fluxurilor de mijloace băneşti pe capitole, care corespund direcţiilor activităţii întreprinderii, permite reflectarea influenţei fiecăreia din ele asupra situaţiei mijloacelor băneşti.

          Raportul privind fluxul capitalului propriu (anexa 5) constituie o parte componentă a rapoartelor financiare obligatorii. Evidenţierea indicatorilor privind fluxul capitalului propriu într-un formular separat este legată de importanţa acestei informaţii pentru diferiţi utilizatori şi, în special, pentru proprietarii întreprinderii.

          Drepturile proprietarilor întreprinderii sunt multiple şi diverse, însă pentru contabilitate şi pentru întocmirea rapoartelor financiare un mai mare interes prezintă numai acele drepturi care vizează repartizarea activelor (în special, în cazul lichidării), precum şi drepturile de proprietate asupra întreprinderii în funcţiune, în cazul vânzării, întocmirii documentelor pentru gaj etc. Una dintre cele mai importante sarcini ale raportului privind fluxul capitalului propriu o constituie dezvăluirea acestor drepturi.

          Sub aspect general, raportul în cauză caracterizează acea parte a activelor care, constituie proprietatea întreprinderii. Aceasta reprezintă o garanţie pentru creditori privind achitarea datoriilor în cazul lichidării întreprinderii. Anume la această parte a activelor au dreptul să pretindă proprietarii (acţionarii, asociaţii) după satisfacerea pretenţiilor patrimoniale ale creditorilor. Astfel, deşi proprietarii sunt expuşi unui risc maximal, specific activităţii întreprinderii, ei au dreptul la tot patrimoniul rămas.

În conformitate cu prevederile S.N.C. 5 “Prezentarea rapoartelor financiare”, raportul privind fluxul capitalului propriu constă din 4 capitole, care cuprind date privind modificările părţilor componente ale capitalului propriu sub aspectul grupării prevăzute de capitolul III al bilanţului contabil:

  1. capitalul statutar şi suplimentar;
  2. rezerve;
  3. profit nerepartizat (pierdere neacoperită);
  4. capital secundar.

Spre deosebire de bilanţul contabil, raportul privind fluxul capitalului propriu conţine nu numai date la o dată anumită, ci şi informaţii referitoare la fluxul (majorarea şi diminuarea) elementelor componente ale capitalului propriu în cursul unui interval determinat de timp (perioadă de gestiune).

Tehnica întocmirii raportului privind fluxul capitalului propriu constă în completarea fiecărui rând în baza soldurilor şi rulajelor din conturile clasei a 3‑a a Planului de conturi contabile.

Загрузка...