Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Contabilitatea transformă informaţiile în semne care au o anumită semnificaţie pentru membrii unui anumit grup cultural.

Deşi are numeroase virtuţi, contabilitatea este un limbaj economic imperfect, care transmite o informaţie financiară rudimentară. Din această cauză, precum şi din faptul că lasă puţin loc de interpretare a semnelor, erorile conduc la consecinţe grave.

Între culturile contabile există pe lângă deosebiri şi numeroase relaţii ce grupează ţări care au asemănări din punct de vedere politic, economic, social, cultural. Cei care studiază de o manieră comparată sistemele contabile, au tendinţa astăzi să le grupeze, în prealabil, în două categorii.

Într-o primă tabără, ei plasează ţările în care finanţarea întreprinderilor este asigurată mai mult pe calea împrumuturilor decât a capitalurilor proprii, în care regulile contabile sunt dominate de consideraţii de ordin fiscal.

Marele inconvenient al acestor sisteme este absenţa unor transparenţe reale pentru investitori. Nu este mai puţin adevărat ca principalii investitori, apropiaţi fiind de societăţile în care investesc, încheie acorduri particulare cu acestea, referitoare la prezentarea raporturilor financiare şi la participarea la gestiune.

Principalele ţări adepte acestei abordări sunt: Germania, Japonia, Franţa. În cealaltă tabără, una opusă, figurează ţările în care sursele de finanţare prin capitaluri proprii sunt mai importante, în care evaluările contabile nu sunt dominate de criterii fiscale, pentru că reducerile de impozit pot să fie obţinute independent de metoda de prezentare a rezultatelor pentru informarea acţionarilor.

În aceste ţări, sectorul privat este chemat să elaboreze normele contabile, adesea într-un cadru reglementar general. Principalele ţări adepte ale acestei abordări sunt: S.U.A., Regatul Unit al Marii Britanii, Australia.

Britanicii au construit o scoală anglo-saxonă după ce au importat contabilitatea în partidă dublă de la maeştrii italieni (stăpânii măiestriei contabile în Evul Mediu). Ea se caracterizează prin simplitate şi libertatea judecăţii profesionale.            În sistemul britanic, contabilul nu trebuie să aibă cunoştinţe fiscale ceea ce-l deosebeşte fundamental de contabilul din Europa Continentală. Înregistrările contabile nu sunt determinante pentru calculul beneficiului fiscal. O cheltuială poate să fie deductibilă fiscal fără să fie contabilizată (spre deosebire de Franţa sau România). De asemenea, pentru determinarea rezultatului impozabil, amortizările (deprecierile), în contabilitate poate să fie folosită o anumită metodă de calcul care diferă de norma impusă de autorităţile fiscale.

Aceste diferenţe trebuie însă justificate. Beneficiul impozabil este determinat plecând de la rezultatul contabil care se corectează conform legislaţiei fiscale.

Dacă în Evul Mediu, în contabilitate vorbim de maeştrii italieni, în revoluţia industrială britanică de contabilitate anglo-saxonă, astăzi cea mai asiduă muncă de cercetare în domeniul contabilităţii se desfăşoară în S.U.A. Între sistemul american şi cel britanic, diferenţele sunt din ce în ce mai mari. Statele Unite au propriile principii de prezentare a informaţiei contabile (US GAAP) ceea ce pune în dificultate Instituţia Internaţională de Standarde (IASC) privind armonizarea şi cu sistemul american.

Загрузка...