Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Paralel cu procesul de normalizare contabilă internaţională, la nivel naţional asistăm la o dereglementare a contabilităţii firmelor. S-ar putea crede că aceasta semnifică o diminuare sau chiar dispariţia reglementării contabile la nivel naţional. O asemenea abordare este eronată. Prin dereglementarea contabilităţii firmelor trebuie să înţelegem procesul prin care producţia de norme contabile este încredinţată unor organisme independente, în care sunt implicaţi toţi actorii interesaţi de informaţia contabilă (profesia contabilă, fiscul, băncile, organismele de reglementare a pieţei de capital, sindicatele, universitarii etc.).

Este ştiut că la nivel naţional procesul de normalizare contabilă poate fi unul de tip public, unde normele contabile sunt elaborate de organismele de stat, aşa cum este cazul multor ţări de drept latin din Europa continentală (Franţa, Italia, România etc.), sau de tip privat, normele contabile fiind elaborate de organismele profesiei contabile, aşa cum este cazul ţărilor de drept cutumiar (anglo-saxon), exemplul cel mai evident fiind Marea Britanie. Însă, în ultimii ani, procesul de normalizare contabilă din aceste ţări a cunoscut anumite mutaţii, deoarece „normalizarea contabilă, ca şi dreptul economic în general se înscriu într-o largă mişcare de dereglementare, ea însăşi legată de mondializarea schimburilor, globalizarea economiilor şi creşterea puterii pieţelor financiare. (...) Aceste mutaţii nu au diminuat statutul juridic al normelor contabile, ci au dus la modificarea fundamentelor legimităţii şi forţei obligatorii a acestor norme” (Raybaud -Turrillo, 2001). Astfel, normalizarea contabilă naţională trece de la o abordare predominant sau exclusiv publică sau privată către una mixtă.

În mod concret, dereglementarea normalizării contabilităţii se manifestă în mod diferit. În ţările unde normele contabile urmau o procedură legalistă, fiind elaborate de codificare contabilă, prin delegarea competenţelor sale către organisme mixte, care funcţionează ca autorităţi administrative independente, sau către organisme private internaţionale. O asemenea experienţă s-a realizat în ultimii ani în Franţa, unde statul şi-a delegat puterea de reglementare contabilă către două autorităţi administrative independente, una consultativă, „Consiliul naţional al contabilităţii” (Conseil naţional de la comptabilité: CNC), şi alta decizională, „Comitetul de reglementare contabilă” (Comité de la réglementation comptable: CRC). Statul nu s-a derobat de orice implicare în normalizarea contabilă, ci participă, alături de alţi actori, prin reprezentanţii săi în cadrul acestor autorităţi. Tot în Franţa, statul a autorizat ca anumite firme să utilizeze normele contabile internaţionale (IAS) emise de IASB, care, aşa cum am arătat, este un organism internaţional de drept privat. În felul acesta, dereglementarea contabilităţii din Franţa a însemnat „dezetatizarea” procesului de normalizare contabilă.

În schimb, în Marea Britanie, dereglementarea contabilităţii a cunoscut o altă formă. Prin tradiţie, normele contabile britanice erau elaborate de organismele profesiei contabile. Însă, dereglementarea contablilităţii a impus implicarea statului în actul de normalizare contabilă. În acest sens, în anul 1990, Guvernul britanic a numit „Consiliul comunicării financiare” (Financial Reporting Council: FRC), care include reprezentanţii tuturor părţilor interesate de informaţia contabilă, inclusiv pe cei ai Guvernului, organism care funcţionează independent de profesia contabilă. La rândul său, acest organism dispune de două comitete: „Consiliul normalizării contabile” (Accouting Standards Board: ASB), care realizează practic elaborarea normelor contabile, şi „Comitetul de revizuire a informaţiilor financiare” (Financial Reporting Review Panel: FRRP), însărcinat cu controlul aplicării normelor contabile. În cazul britanic constatăm că dereglementarea contabilităţii a dus la implicarea atât a statului în normalizarea contabilă, cât şi a celorlalţi actori interesaţi de informaţia contabilă, alţii decât profesia contabilă.

O altă experienţă interesantă care pune în evidenţă fenomenul de „dereglementare” contabilă este evoluţia normalizării contabilităţii firmelor din Italia, ultima ţară membră a UE care a implementat Directivele contabile europene doar în anul 1991, s-a creat o nouă instituţie mandatată cu normalizarea contabilităţii: „Organismul Italian de Contabilitate” (Organismo Italiano di Contabilità: OIC).

Acest organism este o autoritate administrativă neguvernamentală, cu statutul juridic al unei fundaţii, în care sunt reprezentaţi toţi actorii interesaţi de informaţia contabilă: profesia contabilă, preparatorii de conturi (sindicatele profesionale), analiştii financiari, bursa, administraţia publică etc.

European Financial Reporting Advisory Group (EFRAG) şi cu IASB are ca atribuţii principale: elaborarea de principii contabile pentru întocmirea situaţiilor financiare, în cazul că nu există norme internaţionale; elaborarea de norme contabile pentru întocmirea situaţiilor financiare ale organismelor cu scop nelucrativ şi ale instituţiilor publice şi susţinerea aplicării normelor contabile internaţionale în Italia.

Deci contextul actual, atât la nivelul UE, cât şi pe plan mondial, se caracterizează prin creşterea tendinţelor de normalizare contabilă internaţională şi dereglementare contabilă la nivel naţional.

Загрузка...