Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Creşterea ponderii economiei româneşti în economia europeană şi mondială impune o armonizare cu prevederile Directivelor Europene şi cu ale Standardelor Internaţionale de Contabilitate.

Strategia României de aderare la Uniunea Europeană presupune şi perfecţionarea mediului de afaceri în care rolul sistemului de contabilitate şi de audit financiar este de a oferi informaţii de calitate pentru decizionali.

Economiei româneşti nu-i sunt aplicabile toate Standardele. Spre exemplu, contabilitatea şi raportarea planurilor de pensii şi beneficiile angajaţilor nu intră în practica societăţilor comerciale româneşti. În România, normarea se face în funcţie de situaţiile concrete existente în întreprinderile care intră sub incidenţa programului de implementare a standardelor. Trebuie să se ţină cont de faptul că Standardele Internaţionale sunt într-un proces continuu de adaptare şi în acest sens, România pe lângă implementarea lor trebuie să urmeze şi acest proces permanent de adaptare.

Programele proprii de acţiune, elaborate de guvern, unele din ele fiind legiferate, corespund perioadei actuale de dezvoltare a economiei româneşti urmând ca ele să se modifice în viitor în funcţie de stadiul dezvoltării.

În ce priveşte exercitarea actului de normalizare a contabilităţii întreprinderilor româneşti, constatăm că acesta rămâne unul de tip exclusiv public. De aceea, considerăm că normalizarea contabilităţii firmelor româneşti trebuie să suporte în viitor şi o reformă instituţională, care să ducă de la o normalizare efectuată exclusiv de puterea publică la instituirea unei normalizări mixte, realizată de un organism independent, care să reprezinte interesele tuturor celor interesaţi de informaţia contabilă. Altfel spus, în România, reforma contabilă trebuie să se manifeste prin „dezetatizarea” actului de normalizare contabilă, urmând astfel exemplul altor ţări din UE. Desigur, se pune întrebarea: care este rolul profesiei contabile în acest proces?

Mai întâi, trebuie să analizăm situaţia acesteia. După faza de (re)constituire şi recunoaştere instituţională, organismul profesiei contabile cunoaşte, în ultimii ani, un proces de disoluţie profesională şi instituţională, prin segregarea unor specializări în entităţi instituţionale distincte (vezi asociaţiile profesionale care funcţionează independent, cum este cea a evaluatorilor, a lichidatorilor, a consilierilor fiscali etc.). pe lângă unele realizări notabile, cum ar fi reglementarea exercitării profesiei contabile, afilierea la organismele contabile internaţionale etc., organismul profesiei contabile nu a reuşit să se impună ca un partener credibil în actul de normalizare contabilă. Acest punct slab se datorează în mare măsură organismului profesiei contabile, deoarece a neglijat dezvoltarea unei doctrine contabile proprii, prin care trebuia să problematizaze şi să completeze actul de normalizare contabilă exercitat exclusiv de Ministerul Finanţelor Publice. Unde sunt poziţiile şi dezbaterile doctrinare, exprimate ca punct oficial al CECCAR, faţă de procesul normalizării contabile? Unde sunt „recomandările” sau „avizele” emise în legătură cu diferite subiecte profesionale? Toate acestea puteau constitui un corpus doctrinar care să întărească legitimitatea profesiei contabile, ca partener în actul de reglementare contabilă.

Desigur, dereglementarea contabilităţii româneşti înseamnă participarea la actul de producere a normelor contabile şi a celorlalţi actori interesaţi de informaţia contabilă (bănci, societăţi de asigurare, poate şi universitari). Un loc aparte trebuie ocupat de organismul de supraveghere a pieţei de capital, Comisia Naţională de Valori Mobiliare (CNVM), care trebuie să-şi definească exigenţele privind contabilitatea firmelor cotate. În felul acesta, se poate asigura o normalizare contabilă care să permită dezvoltarea întreprinderilor rămâneşti într-un context economic financiarizat şi globalizat.

Загрузка...