Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Spre deosebire de un specialist din Europa continentală, care, pentru a stăpânii contabilitatea, are nevoie de un sistem complex de cunoştinţe fiscale, în Regatul Unit, înţelegerea contabilităţii nu impune cunoaşterea fiscalităţii.

                 În pofida prejudiciului fiscal, o întreprindere britanică are interesul să maximizeze beneficiul său. Afirmăm, în general, că determinarea beneficiului impozabil în ţările anglo-saxone este independentă de conturile sociale şi, de aici, că nu există o stare conflictuală între preocuparea de a satisface cerinţele investitorilor (altfel spus, piaţa financiară) şi dorinţa de a minimiza impozitul. Realitatea este însă mai complexă. Ceea ce este cert este faptul că înregistrările contabile nu sunt determinate pentru calculul beneficiului fiscal (taxable profit). Spre deosebire de o ţară ca Franţa (sau România), o cheltuială poate să fie deductibilă fiscal fără ca ea să fie contabilizată. În vederea determinării rezultatului impozabil, amortizările (deprecierea) sunt calculate pe baza duratelor de viaţă admise de autorităţile fiscale, indiferent care sunt cele utilizate în contabilitate. Orice diferenţă între contabilitate şi documentaţia fiscală trebuie să fie justificată.

                Modul de rezolvare a problemelor fiscale depinde adesea şi de cultura de întreprindere. Unele întreprinderi controlează îndeaproape fiscalitatea, în vederea diminuării impozitului pe profit, altele consideră că, indiferent ce s-ar face, cheltuiala fiscală este necontrolabilă şi inevitabilă, în sfârşit, nu puţini autori consideră că motivele de ordin fiscal stau nu numai la baza alegerii metodelor contabile, ci şi la baza structurării grupului: împărţirea activităţilor între filiale sau plasarea de societăţi în străinătate.

                Regatul Unit este prima ţară industrializată care a întreprins, încă din 1979, un amplu proces de reforme fiscale, fenomen care, după aceea, s-a răspândit şi dezvoltat în întreaga lume. Autoritatea în materie fiscală aparţine Ministerului Finanţelor (Treasury). Cotele de impunere şi tot ceea ce se leagă de acestea sunt fixate, în fiecare an, prin Legea finanţelor (Finance Act). În fiecare an, în noiembrie, ministrul finanţelor îşi anunţă intenţiile în Parlament. Dat fiind faptul că guvernul deţine, în general, majoritatea în Parlament, propunerile ministrului trec, cel mai adesea, fără amendamente majore.

                Beneficiul impozabil este determinat plecând de la rezultatul contabil, calculat conform principiilor contabile general admise şi corectat printr-un număr de ajustări impuse de legea fiscală. Spre deosebire de unele ţări ale Europei continentale (de exemplu, Franţa), ajustările au un impact foarte important asupra rezultatului fiscal, pentru că ele vizează, în special, amortizările. Aceasta trebuie să fie reintegrate pentru determinarea rezultatului fiscal şi înlocuite cu deducerile pentru investiţii (Capital Allowances) prevăzute de lege. Până la o dată recentă, după cum remarcam anterior, din cauza caracterului foarte „generos” al unor deduceri (vezi amortizările), beneficiul impozabil al majorităţii societăţilor era mult mai mic decât beneficiul contabil. În consecinţă, societăţile puteau să distribuie dividende, fiind, totuşi, din punct de vedere fiscal, deficitare. 

                Stocurile sunt evaluate la valoarea cea mai mică între costul de revenire şi preţul pieţei. În măsura în care identificarea materialelor, produselor sau mărfurilor în stoc este posibilă, întreprinderile pot să utilizeze metoda FIFO. În schimb, metoda LIFO nu este admisă.

                De regulă, toate plăţile sunt deductibile în măsura în care ele au caracter de cheltuieli generale şi nu de plăţi de capital. De asemenea, pentru a fi deduse, ele trebuie să fi fost angajate în totalitate şi în mod exclusiv pentru nevoile activităţii. Cheltuielile de recepţie şi cadourile (cu excepţia cadourilor de valoare mică şi cu caracter publicitar) nu sunt deductibile.

                Amortizările contabile trebuie să fie reintegrate pentru determinarea beneficiului impozabil. Ele sunt înlocuite prin deducerile fiscale pentru investiţii. Până în 1984, pentru instalaţiile şi echipamentele noi, societăţile britanice puteau să beneficieze de o deducere fiscală a investiţiilor, în proporţie de 100%. Pe baza unui principiu, care a inspirat de asemenea pe americani în cadrul reformei fiscale din 1986, guvernul britanic a suprimat în mod progresiv acest ajutor considerabil, reducând totodată cota de impozit pe profit. Totuşi, pentru a încuraja investiţiile, a fost acordat, temporar, dreptul la o cheltuială iniţială (cu amortizările) de 40%, pentru achiziţiile de maşini, utilaje şi instalaţii noi, efectuate înainte de 31 octombrie 1993.

                Legea finanţelor determină ce active sunt amortizabile şi la ce cote. Întreprinderile aleg, deci, metodele de evaluare şi de amortizare a acestor active, fără să fie preocupate de minimizarea impozitului. Considerate a fi amortizabile în conformitate cu principiile contabile general admise, unele active imobilizate (precum birourile şi magazinele cu amănuntul) nu sunt amortizabile din punct de vedere fiscal.

                Spre deosebire de Franţa, cotele de amortizare sunt fixate de lege, fără referire la durata normală de utilizare.

                Cotele de amortizare fiscale sunt, în general, de 4% (metoda lineară), pentru clădiri industriale şi de 25% (metoda degresivă), pentru alte active industriale, vehicule etc.

                Un aspect un pic ciudat în fiscalitatea britanică este că, în caz de cesiune, un activ continuă să fie amortizat din punct de vedere fiscal şi că amortizările nu sunt ajustate în funcţie de preţul de cesiune.

                Maşinile, utilajele şi instalaţiile fac obiectul unei amortizări iniţiale (anul de achiziţie) de 25% - sub rezerva unui regim temporar, soldul urmând să fie amortizat, conform metodei degresive, utilizând aceeaşi cotă.

                În principiu, elementele de activ nu sunt amortizate individual, ci în mod global (pool). Totuşi, elementele de activ a căror durată de viaţă este scurtă pot să fie excluse din grup (pool) şi să fie amortizate în mod individual.

                Elementele de activ imobilizat, utilizate pentru activitatea de cercetare ştiinţifică, beneficiază de o deducere fiscală de 100% încă din anul achiziţionării lor.

                În Regatul Unit, există o întreagă jurisprudenţă referitoare la distincţia între „cheltuieli de modernizare”, care trebuie să fie adăugate la valoarea activului imobilizat (deci, să fie capitalizate), şi „cheltuielile de întreţinere”, care sunt suportate din rezultate.

                Brevetele  şi elementele know-how beneficiază de o amortizare degresivă de 25%.

                Bunuri neamortizabile din punct de vedere fiscal: fondul de comerţ, mărcile de fabrică, terenurile imobilelor cu utilizare neindustrială precum imobilele ce reprezintă birouri şi magazine.

                Provizioanele generale (de exemplu, în numele unei posibile neîncasări a unei fracţiuni din creanţe) nu sunt deductibile. De fapt, numai provizioanele specificate (de exemplu, cele referitoare la creanţele realmente dubioase, cât şi cele care corespund datoriilor deja născute în cursul exerciţiului) sunt deductibile din punct de vedere fiscal.

                Factorul determinant pentru Administraţia fiscală (Inland Revenue) este precizia cu care poate să fie calculată mărimea provizionului.

                Spre deosebire de Franţa, cheltuielile sau pierderile probabile nu pot să facă obiectul provizioanelor fiscal deductibile.

                Pierderile pot să fie imputate asupra plusurilor de valoare ale exerciţiului sau asupra profiturilor şi plusurilor de valoare aferente ultimelor trei exerciţii (cu excepţia celui curent).

                De asemenea, pierderile pot să fie reportate asupra beneficiilor exerciţiilor ulterioare, fără a se limita durata imputării, cu condiţia ca ele să provină din aceeaşi activitate.În sfârşit, pierderile pot să fie transferate altor societăţi din grup pentru a fi imputate asupra plusurilor de valoare aferente acestora, în timpul aceluiaşi exerciţiu.

                Beneficiul impozabil se calculează, în mod normal, plecând de la rezultatul ce revine acţionarilor şi practicând următoarele ajustări:

(+):         amortizările contabile

                provizioanele cu caracter general

                alte cheltuieli nedeductibile

(-):          amortizările fiscale

 =            beneficiul impozabil

                În cazul grupurilor de societăţi, trebuie remarcat că impozitul se calculează pe o bază individuală (la nivelul fiecărei societăţi), dar o „abatere la nivel de grup” (group relief) permite societăţilor-mamă să deducă pierderile unei filiale din beneficiile realizate de o altă societate a grupului, pentru acelaşi an.

Se acceptă să se caute la începutul secolului al XIX-lea originile profesiei contabile britanice, deşi asupra acestui subiect planează o stare de confuzie, mai ales dacă se are în vedere munca pe care o realiza (trebuie să o realizeze) un contabil profesionist. Unii autori estimează că încasarea chiriilor a constituit una dintre primele activităţi ale profesiei britanice şi că o parte dintre contabilii independenţi erau de fapt „agenţi financiari”.

După cum am remarcat anterior, auditorii au creat primele asociaţii profesionale. Iniţial, era vorba despre auditori, care îşi exercitau profesia în acelaşi oraş, în special la Edinburgh (1854) sau Glasgow (1855). Pentru a-şi păstra reputaţia faţă de clientelă, asociaţia nu trebuia să cuprindă decât auditori competenţi. De asemenea, ea trebuia să elaboreze o deontologie, să-şi prezinte tehnicile contabile utilizate etc.

Deci, asociaţiile profesionale au încercat, încă de la început, să dea profesiei o imagine de organizare şi de coerenţă.

Accesul în asociaţii era foarte dificil. Până în anii ’60, pentru a deveni membru al unei asociaţii, trebuia să se plătească un cabinet pentru a fi angajat ca ucenic, pe o perioadă de cinci ani, după care, în condiţiile reuşitei la examenele profesionale, cel care trecuse prin toate aceste furci caudine devenea membru. Aceste exigente au atras după sine un revers al medaliei, crearea unor asociaţii ale celor „excluşi”. De aici, în a doua jumătate a secolului trecut şi începutul secolului al XX-lea se constată o dublă evoluţie: pe de o parte, gruparea micilor asociaţii pentru a crea organizaţii naţionale; pe de altă parte, proliferarea unor asociaţii ale căror interese şi reguli erau diferite. Astăzi, în Regatul Unit înfiinţează şase organizaţii profesionale, care numără peste 200.000 de membri.

Profesia contabilă joacă un rol foarte important în viaţa economică: un rol consultativ pe lângă guvern, în ceea ce priveşte legislaţia şi regulile fiscale şi contabile; un rol major în normalizarea contabilă chiar dacă există, din 1990, un organism independent de normalizare contabilă; un rol de normalizare a profesiei (formare, deontologie, exerciţiul acesteia).

Spre deosebire de alte ţări (de exemplu, Franţa) în care, prin definiţie, experţii contabili trebuie să-şi exercite profesia în cabinete, abandonarea profesiei liberale atrăgând după sine imposibilitatea de a conserva titlul de expert contabil, experţii britanici pot exercita profesia fie în unităţile economice, fie liberal.

Pe lângă cele 4 organizaţii evocate anterior, în Regatul Unit înfiinţează alte două organizaţii specializate:

  • Institutul contabililor de gestiune (Charted Institute of Management Accountans: CIMA), care numără aproximativ 35.000 de membri. Contabilii de gestiune sunt vizaţi, în principal, pentru rezolvarea problemelor implicate de controlul bugetar, calculul şi analiza costurilor, precum şi contabilitatea previzională şi gestiunea trezoreriei. Se deduce că ei lucrează în cadrul întreprinderilor.
  • Un institut ai cărui membri (aproximativ 12.000) sunt specializaţi în auditarea sectorului public (Charted Institute of Public Finance and Accountancy: CIPFA). Ei prestează foarte adesea servicii în beneficiul guvernului şi municipalităţilor. Altfel spus, membrii acestui „institut” veghează la buna administrare a fondurilor publice, la încasarea impozitelor locale şi în tot ce ţine, în general, de contabilitatea publică.

Загрузка...