Trăim într-o economie de piaţă în care totul se vinde şi se cumpară. Viaţa socio-economică a evoluat enorm de la momentul depăşirii auto-producţiei şi al satisfacerii nevoilor individuale, la ziua de azi, a diviziunilor clare, a specializării şi pieţelor sofisticate.

Generalizarea, diversitatea şi dinamica actelor comerciale în momentul de faţă au la bază două premize majore:

  • structura economiei naţionale şi internaţionale,
  • autonomia producătorilor şi consumatorilor generată de proprietatea privată.
  1. Dacă privim structura economică observăm că există o diversitate de activităţi care se corelează şi se interpătrund astfel că se creează un lanţ de cerinţe tehnice care nu pot fi satisfăcute decît prin ofertă şi cerere. De exemplu, producerea unui autoturism nu poate avea loc dacă nu este precedată şi interconectată la extracţia de materii prime, la prospectarea şi expoltarea resurselor energetice (combustibil), la producţia unei multitudini de materiale, piese, utilaje ş.a. Toate acestea ajung la producătorul de autoturisme prin acte de vânzare cumparare. La randul lor autoturismele ajung la cumparător prin mai multe acte de vanzare cumparare: prooducător – distribuitor, distribuitor –client direct, distribuitor – unităţi comerciale etc

Cu cât structura economică este mai complexă şi mai dinamică cu atât au loc mai multe tranzacţii economice. In present au loc modificari majore in structura economiilor nationale si a fenomenelor specifice globalizarii. Merita retinut faptul că a crescut si creste pondere serviciilor in produsul intern brut precum şi a activităţilor de IT – se pot prezenta modificări în structura economiilor naţionale în intervale mari de timp de la producţia industrială la socialtatea post industrială – servicii, resurse umane, comunicatii şi IT

  1. Tranzacţiile economice au loc în baza proprietăţii private, ceea ce impune necesitatea şi posibilitatea actelor de vânzare cumpărare. Nici un producător nu se înscrie în circuitul de satisfacere a nevoilor fără a-şi recupera cheltuielile care să-i permită continuitatea propriei sale producţii (activităţi). Productorul privat urmăreşte nu numai continuitatea producţiei ci şi lărgirea sferei lui de activitate. Toate acestea impun tranzacţiei comerciale, ca elemente constitutive, preţurile şi eficienţa economică, manifestată prioritar în cât mai mult profit.

Rezultă că tranzacţia comercială este un act juridic între perosne fizice sau persoane juridice prin care are are loc un schimb de valori convenite între părţi şi consemnate în contracte economice.

Tranzacţia comercială, pe lângă caracterul ei de relaţie între părţi are şi o acţiune juridică. Aceasta se manifestă ca acte subiective de comerţ reprezentând reglementări juridice ale activităţilor obiective. Nevoia reglementărilor juridice este impusă de necesitatea diminuării şi evitării oricărui risc în procesul de tranzacţionare. Contractul economic este modul de concretizare al tranzacţiilor economice. El reprezintă acordul dintre două sau mai multe persoane spre a constitui sau a stinge între ele un raport juridic, prezentat sub forma unui  un document, a unui înscris.

Tranzacţiile comerciale sunt reglementate juridic prin prevederilor unor legi. Cunoaşterea legislaţiei economice este deosebit de necesară tuturor factorilor implicaţi în tranzacţii economice. În condiţiile globalizării economiei mondiale şi a aderării la economia europeana cadrul legislativ naţional se armonizează şi se întrepătrunde cu cel al Unuinii Europene .

Tranzactii comerciale au loc in toate unitatile economice si au la baza activitatile tuturor factorilor de productie implicit a resursei umane - fiecare salariat se implica in grade diferite in activitati  de tranzactionare.

Tranzacţia comercială, afacerea şi întreprinderea sunt interdependente. Între întreprinderi au loc afaceri economice stabilite cu ajutorul tranzacţiilor economice, iar factorii implicaţi în tranzacţiile economice sunt, în principiu, un vănzător şi un cumpărător – aceasta este abordarea generică. În fapt şi vânzătorul şi cumpăratorul se bazează în tranzacţii pe un aparat de specialişti. Dintre aceştia fac parte – cei implicaţi direct, nemijlocit- vănzători, comercianţi şi cei nemijlocit – marketing, cercetare dezvoltar, PR, analiză finaciară etc

Rezultă că orice inginer economist este implicat mai mult sau mai puţin în desfăşurarea şi reuşita tranzacţiilor economice ale companiei în care lucreaza, de unde si nevoia unui curs de tranzactii comerciale.

 CONCEPTE PRIVIND TRANZACŢIILE COMERCIALE

- afacere,

- intreprindere (firma),

- tranzactii comerciale,

- negocieri,

- contracte

Afacerea

Conceptul de afacere are doua sensuri: unul al notiunii englezesti - business si al doilea sens frantuzesc al lui affairs

Business inseamna orice activitate comerciala sau profsionala realizata de opersoana sau un grup de personae in vederea obtainer unui profit, castig finaciar. In acest sens afacerea este un raport obligational materializat in tranzactii alcaror scop este obtinerea uui profit, unui castig finaciar.

Afacerea genereaza acte si fapte de comert realizate de companii.

Termenul de afaceri in sensul de affairs presupune tranzactii si actiuni care implica pe cineva in mod direct si personal. In acest concept afacerile au scop non pecuniar cu prediliectie social. De exemplu afaceri interne, afaceri externe, etc[1].

In analiza tranzactiilor economice este vorba de afacere in sensul de business.

Dupa dictionarul (vezi exact [2] afacere reprezinta : 1.tranzactiile finaciare, comerciale sau industriale bazate de obicei pe specula sau pe speculatii, 2. Intreprindere cu rezultate favorable, 3. Treaba, indeletnicire, ocupatie

In sens generic aceasta acceptiune cuprinde de fapt cele doua sensuri ale notiuni de afacere prezentate anterior - business si affairs.

Intreprindere, firma

Reprezinta organizarea autonoma a unei activitati de catre intreprinzatori prin intermediul factorilor de productie, in scopul producerii de bunuri, prestari de servicii, etc, pe riscul sau, cu scopul de obtinere a unui profit.

Intreprinderea este unitatea de baza a vietii social economice intr-o economie de piata functionala.

In definirea intreprinderii - societatii comerciale exista o dubla natura, respectiv cea economica si cea juridica.

Dat fiind importanţa întreprinderilor economice în procesul de tranzacţionare comercială, vom aloca un capitol aparte studierii acestora.

Tranzactie

Este categoria economica prin care se defineste o conventie intre doua sau mai multe parti prin care se transmit drepturi si obligatii, se fac schimburi comerciale.

Negocierea

Reprezinta procesul de a trata cu cineva incheierea unei conventii economice, a intermedia, a mijlocii o afacere, a efectua diverse operatiuni economice in vederea obtinerii rezultatelor economice.

Negocierea poate fi definita si ca "un proces organizat de comunicare intre doi sau mai multi parteneri (...) care urmaresc adaptarea progresiva a pozitiilor lor in scopul realizarii unei intelegeri reciproc acceptabile, materializate in contracte..." [3]

Desi la prima vedere se poate spune ca tranzactia si negocierea sunt similare, in realitate ele se diferentiaza: negocierea reprezinta momentul in care se pregateste si se fundamenteaza decizia cu privire la tranzactiile ce urmeaza a fi incheiate.

Contractul

Reprezinta materializarea acordului de vointa al partilor. El este suportul juridic al oricarei tranzactii.

Notiunile de negociere tranzactie comerciala si intreprindere sunt interdependente.

 

 

[1] Nela Popescu “tranzactii comerciale” editura economica 2008.

[2] Dictionarul

[3] Ioan Popa "tranzactii comerciale, politici, tehnici si instrumente" editura Recif, 1992, pag. 184.