În orice societate bazată pe producţia de mărfuri există şi funcţionează întreprinderi.

Aperciata de unii drept "celula de baza" a economiei de piaţa, întreprinerea este "un loc în care se realizeaăa produsele pe care le consumăm, unde sunt finalizate investiţiile, repartizate veniturile, exportate produsele care determina echilibrul comercial, se creează locuri de muncă noi."[1]

Prin întreprindere, firmă, companie se întelege o unitate economică autonomă, “ o organizare autonomă a unei activităţi, cu aportul factorilor de producţie, de către întreprizator şi pe riscul său, în scopul producerii de bunuri, executării de lucrări şi prestării de servicii în vederea obţinerii unui profit”.[2] În cadrul acestei organizaţii autonome un grup de persoane concep şi desfăşoară un complex de procese de muncă, bazându-se pe mijloace de producţie specializate, pe resurse umane şi financiare. Întreprinderea generează acte de vânzare – cumpărare, asigură, în baza legii cererii şi ofertei, corelarea dinamică între resurse şi nevoile sociale, joacă un important rol social, prin ocuparea fortei de munca, cu toate componentele ei (orar de  lucru, concedii, etc) si actioneaza asupra mediului inconjurator, cu implicatii majore pe termen mediu si lung. Ea funcţionează în cadrul pieţei interne şi externe şi operează cu pârghii economice variate. Dintre acestea fac parte : investiţia, capitalul, salariul, profit, acţiuni, dividente ş.a.

Întreprinderea, societatea comercială există concomitent cu societăţile civile. Societatea civilă se deosebeşte de cea economică (comercială) prin scopul lucrativ al acestora. În societatea civilă scopul organizării şi funcţionării este un scop moral, ideal. Scopul societăţii economice este unul lucrativ, de natură finaciar – economică.

Definirea intreprinderilor este diferita de la tara la tara conform legislatiilor in vigoare in respectivele tari. Daca, spre exemplu Franta nu defineste prin lege intreprinderea, ci notiunea de contract si relatii contrctuale, intreprinderea fiind considerata un grup social, legislatia germana defineşte întreprinderea ca fiind "locul în care lucreaza in comun antreprenorul ca şef de întreprindere, funcţionarii şi muncitorii ca personal, în vederea atingerii scopurilor propuse şi pentru binele comun al poporului şi al statului. (Legea 20/01/1934)".[3]

Alţi economişti au definit întreprinderea pornind de la funcţia de inovaţie a întreprinzătorului. Astfel economistul Schumpeter, in lucrarea sa "Capitalism, socialism si democraţie" defineşte întreprinderea ca "executarea de noi combinaţii şi, de asemenea, rezultatele sale in cadrul exploatărilor", iar întreprinzatorul este "omul care organizează economic oamenii, capitaluri, inovaţii tehnice pentru realizarea de profituri noi".[4]

  1. Perroux apreciaza ca "întreprinerea combină factorii producţiei în vederea obţinerii unui produs pe care îl lansează pe piaţă", răspunzând astfel "nevoilor solvabile ale pieţii".[5]

Institutul Naţional de Statistică şi Studii Economice din Franţa dă urmatoarea definiţie: "întreprinderile cuprind agenţii economici a căror funcţie pincipală este de a produce bunuri sau servicii destinate vânzării."

Întreprinderea, societatea comercială, cunoaşte, pe lângă caracterul ei obiectiv, specific lucrativ, în care interacţionează factorii de producţie cu un scop bine determinat şi aspectul juridic al acesteia. Întreprinderea se înfiiteaza şi funcţionează în baza unei legislaţii care prevede drepturile şi obligaţiile întreprinderii precum şi sancţiunile ce pot rezulta în condiţiile nerespectării prevederilor legale. În legea societăţilor comerciale din România, prin întreprindere se întelege “ orice formă de organizare a unei activităţi economice şi autorizată potrivit legii în vigoare să facă acte şi fapte de comerţ, în scopul obţinerii de profit, în condiţii de concurenţă, respectiv : societăţi comerciale, societăţi cooperative, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent şi asociaţii familiale autorizate potrivit dispoziţiilor legale în vigoare”.[6]

Urmârind  definiţiile prezentate mai sus putem spune că, indiferent de formulare, de exprimare toate ţin cont de aceleaşi noţiuni, categorii şi concepte economice. Cuvintele cheie sunt în toate cazurile: autonomie, organizare, forţe de producţie, risc, scopul realizării producţiei sau la prestării serviciulu şi profit.

 

[1]    J.Bremond, A. Geledan - Dictionar Economic si Social, Editura Expert, 1995, pag.197

[2]      Nela Popescu – Tranzacţii comerciale, Ed.Economică, 2008, pag.10.

[3]    J.Bremond, A. Geledan - Dictionar Economic si Social, Editura Expert, 1995, pag.197

[4]    ibidem, pag.198

[5]    ibidem

[6]      Legislaţia societăţilor comerciale, Ed. C.H. Beck 2008, pag.273.