In lumea contemporană,activitaea economică are un caracter tot mai complex şi o dinamică din ce în ce mai accentuată. Din această cauză se cunosc mai multe tipuri de întreprinder. Ele se clasifică în funcţie de mai multe criterii dintre care:

  1. forma de proprietate,
  2. obiectul de activitate,
  3. forma de organizare şi conducere,
  4. dimensiunea întreprinderii.
  5. După forma de proprietate avem întreprinderile private, întreprinderile de stat şi cele cu capital mix.

În întreprinderile private patrimoniul aparţine unei persoane sau grup de persoane.Ele se constituie pe baza iniţiativei întreprizătorului particular, au un capital propriu minim, independenţă privind obictul de activitate şi dimensiunea activităţii. Îşi asumă integral riscurile activităţii.

În întreprinderile de stat întregul patrimoniu aparţine statului pe teritoriul căruia se află. Statul este proprietarul acestor firme, el răspunde pentru întreaga lor activitate. Funcţie de tipul general de organizare statală întreprinderile de stat pot fi de tip socialist sau capitalist. Cele de tip socialist sunt caracterizate printr-o puternică centralizare a deciziilor şi prin planificarea centralizată la nivel micro şi macroeconomic.

Întreprinderile de stat de tip capitalist au o puternică autonomie chiar daca statul este proprietarul patrim oniului. Prin acest tip de întreprinderi statul controlează şi orientează sectoare majore, strategice ale economiei naţionale. În unele cazuri eficienţa economică a acestor firme poate fi mai redusă decât in cele private.

Întreprinderile cu capital mixt sunt specifice unor etape de tranziţie economică, de privatizări, restructurări,etc şi desemnează acea structură a capitaluilui în care resursele private sunt complementare celor ale statului, in proporţii variabile.

  1. După obiectul de activtate întreprinderile pot fi:

- întreprinderi producătoare - industriale, agricole, de construcţii etc;

- întreprinderi prestatoare de servicii – finaciar-bancare, de turism, de transporturi, telecomunicaţii, învăţământ, sănătate ş.a..

  1. Un al treilea criteriu îl reprezintă forma de organizare şi conducere a întreprinderilor private, conform căruia avem de-a-face cu :

Intreprinderea individuală, în care patrimoniul aparţine unei singure persoane. Ea este persoana juridică şi răspunde pentru tot ce întreprinde.

Întreprinderea de grup, în care patrimoniul este în posesia a cel puţi două persoane. Un exemplu în acest sens este firma familială. Ea este o micro-întreprindere. Membrii să sunt atât proprietari cât si lucrători efectivi. Acest tip de întreprindere a apărut încă din Evul Mediu.

Întreprinderea cooperatistă este cea în care dreptul de proprietate aparţine mai multor persone care, în majoritatea lor lucrează efectiv în cooperativă şi participă la conducerea firmei. Fiecare cooperator primeşte pe lângă salariu şi o cotă parte de beneficiu, proporţional cu cota sa parte de capital.

Societatea pe acţiuni – în această societate patrimoniul este evaluat şi împărţit în acţiuni, acţiuni ce reprezintă cote părţi din valoarea nominală a patriumoniului respectivei companii. Dreptul de proprietate este al acţionarilor proporţional cu numărul de acţiuni deţinute. Acest drept de proprietate se poate transmite uşor prin nacţiuni de vănzare – cumpărare directe sau prin tranzacţii la bursa de valori.

  1. Formele de societate prezentate mai sus pot fi diferite în funcţie de mărimea patrimoniului, a numărului de personal angajat, de cifra de afaceri, etc. După aceste criterii întreprinderile pot fi mari şi foarte mari, mijlocii şi mici.

În procesul integrării europene au apărut o serie de categorii economice speciale, respectiv grupurile de interes economic – GIE şi grupul european de interes economic GEIE

Intensitatea transformărilor din mediul social-economic, complexitatea concurenţei, cheltuielile ridicate cu cercetarea ştiinţifică, introducerea rapidă a noilor tehnici şi tehnologii şi altele, determină întreprinderile la alianţe strategice.

Aceste alianţe sunt asimilate cu activităţile de colaborare între două sau mai multe firme, care au un interes comun, dar care sunt limitate în resursele lor de dezvoltare. Ele urmăresc reducerea riscurilor şi creşterea profiturilor. O formă de alianţă strategică o reprezintă şi grupurile de interes economic.

         În România prin Legea 161/2003 sunt reglementate două feluri de grupuri economice. Acestea sunt :

         1 ) grupul de interes economic  „GIE”,  este o asociere între două sau mai multe persoane fizice sau juridice, constituită pe o perioadă determinată în scopul înlesnirii sau dezvoltării activităţii economice şi îmbunătăţirii rezultatelor economice.  GIE are personalitate juridică, urmăreşte un scop patrimonial şi se constituie în baza unui contract. Se înmatriculează la Registrul comerţului. El funcţionează ca o societate pe acţiuni cu excepţia faptului că drepturile membrilor nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Profitul se distribuie membrilor sub formă de dividende.

Caracteristicile  unui GIE sunt:

- grupul poate avea calitatea de comerciant sau necomerciant, în raport de obiectul activităţii;

- membri grupului nu pot fi mai mulţi de 20 şi GIE nu poate angaja mai mult de 500 persoane;

- grupul nu exercită activitate de supraveghere sau administrare faţă de membri;

- grupul, ca entitate nu poate deţine acţiuni sau părţi sociale la persoanele juridice membri şi nu poate emite acţiuni, obligaţini sau alte titluri negociabile;

- un GIE nu poate fi membru al unui alt GIE.

Obiectul de activitate este determinat prin voinţa membrilor, cu condiţia ca acesta sa fie licit, sa aibă un carcter economic (comercial sau necomercial) şi activitatea grupului să se raporteze la activitaea membrilor săi, avînd un caracter auxiliar faţă de aceasta.

În cadrul unui GIE răspunderea faţă de terţi aparţine în principal grupului, ca persoana juridică şi răspunde cu patrimoniul propriu, fie că el cuprinde sau nu capital social.

Membri grupului răspund nelimitat şi solidar faţă de terţi, însă răspunderea lor este subsidiară, dacă grupul nu-şi îndeplineşte obligaţiile în 15 zile de la data punerii în întărziere.

Contabilitaea GIE se ţine ăn conformitate cu prevederile generale ale legii contabilităţii (în cazul României Legea 82/1991) iar situaţia financiară se realizează potrivit regulilor aplicabile societăţilor în nume colectiv.

         2 ) Grupul european de interes economic „GEIE”, definit ca acea formă societară de drept comunitar, care are ca scop înlesnirea şi dezvoltarea cooperării şi activităţii economice dintre persoanele fizice şi juridice din diferite state membre ale Uniunii Europene, cu scopul realizării unui avantaj patrimonial de către asociaţi şi depaşirea barierelor naţionale. GEIE se particularizează de grupul român de interes economic prin faptul că membrii săi pot fi doar companii străine sau persoane fizice care desfăşoară activităţi industriale, comerciale, mesteşugăreşti sau agricole, care furnizează servicii profesionale sau de altă natură, pe teritoriul unui stat din Uniunea Europeană.

GEIE este persoana juridică constituită la nivel comunitar în conformitate cu prevederile art. 1 din Regulamentul nr. 2137/85/CEE. Important ca deşi este persoană juridică constituită la nivel comunitar formalităţile propriuzise, subsecvente de înfiinţare sunt supuse legislaţiilor naţionale.

 

Toate aceste forme generice de întreprindere sunt reglementate de prevederile legislative din fiecare ţară în parte.

În România, în condiţiile apriţiei şi dezvoltării economiei funcţionale de piaţă, legislaţia cu privire la formele întreprinderilor, la modul lor de constituire , de organizare şi conducere a cunoscut şi cunoaşte o perfecţionare continuă.

În anul 1990 a fost elaborată Legea nr.31/1990 privind societăşţile comercialecare a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 126 +127 din 17.11.1990 şi republicată ulterior în Monitorul oficial nr. 1066 din 17.11.2004. Ulterior au fost adoptate o serie de alte legi menite să reflecte dinamica şi cerinţele vieţii noastre social-ecomonice, Din anul 2007 când România a devenit membră în Uniunea Europeana funcţionarea întreprinderilor din România trebuie să fie în concordanţă cu ceintele pieţii europene.

Potrivit prevedrilor legislaţiei din România există mai multe forme juridice de organizare a firmelor, întreprinderilor. Distingem, în primul rând:

  • regiile autonome şi
  • societăţile comerciale.
    1. Regiile autonome sunt înfiinţate în ramuri strategice ale economiei naţionale – industria energetică, exploatarea minieră, industria de armament, poşta. Etc.Ele pot fi de interes naţional şi se înfiinţează prin decizii ale Guvernului Românieie şi de interes local şi se infiinţează de autorităţile locale, în ramuri şi domenii expres prevazute de lege.

Conform legislaţiei româneşti regia este proprietara bunurilor din patrimoniul său şi funcţionează pe baza gestiunii economice şi autonomiei finaciare. Ele trebuie să-şi acopere integral cheltuielile şi să obţină profit.

Actul de înfiinţare al regiei autonome prevede: obiectul de activitate, patrimoniul, denumirea şi sediul principal

În virtutea autonomiei economice, regiile îşi stabilesc modalităţile principale de orgnizare: regulamentul de organizare, structura organizatorică, etc. Regia este condusă de un consiliu de administraţie din care face parte un director sau un director generalnumit prin ordin de către ministerul de resort sau de către coordonatorul administraţiei teritoriale locale.

  1. Societăţile comerciale din România s-au format fie prin privatizarea întreprinderilor de stat fie prin iniţiativa întreprinzătorilor privaţi români sau străini. Ele fiinţează cu scopul efectuarii de acte economice , în vederea obţinerii de profit şi sunt persoane juridice care işi asumă drepturile şi obligaţiile legale.

În bazaLegii nr. 31 – Legea societăţilor comerciale „societăţile comerciale se vor constitui în una din principalele forme:

  1. societate în nume colectiv,
  2. societate în comandită simplă,
  3. societate pe acţiuni,
  4. societate în comandită pe acţiuni
  5. societate cu răspundere limitată.

Societatea în nume colectiv este societatea în care mai multe persoane se asociază în vederea desfăşurării unei activităţi. Capitalul societăţii se constituie prin contribuţia asociaţilor la capitalul social. Un asociat „poate să aducă ca parte în societate una sau mai multe creanţe”. Societăţile în nume colectiv sunt reprezentate prin unul sau mai mulţi administratori conform prevederilor contractului de societate. Alegerea administratorului se face în adunarea generală, cu votul asociaţilor care reprezintă majoritatea absolută a capitalului social.

Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române (DEX) comandită înseamnă „ a participa băneşte la o întreprindere comercială sau industrială, cu răspundere faţă de creditori pentru eventuale pierderi în limitele părţii de capital social investit”[1]. Societatea în comandită este o societate alcătuită în baza unui contract de comandită. Contractul prevede că în aceste întreprinderi obligaţiile sociale sunt garantate cu patrimoiul social.

Societatea în comandită simplă este societatea în care asociaţii comanditari răspund faţă de terţi în limitele capitalului social. „Administrarea unei societăţi în comandită simplă se va încredinţa unuia sau mai multor asociaţi comanditaţi”[2] Operaţiunile în cadrul societăţii în comandită simplăse încheie de către comanditar pe baza unei procuri pentru operaţiuni determinate, dată de reprezentanţii societăţii şi care corespunde prevederilor înscrise în Registrul Comerţului.

Societatea pe acţiuni este societatea în care capitalul social este reprezentat prin acţiuni emise de societate sau procurate prin bursa de valori. Acţiunile pot fi nominative sau la purtaător. Daca prin actul constitutiv nu se prevede felul acţiunilor acestea vor fi nominative. Prin hotărârea Adunării generale a acţionarilor acestea pot fi convertite în acţiuni la purtator şi invers.

Conform legii societăţilor comerciale, valorea nominală a unei acţiuni in România, nu poate fi mai mică de 0,1 lei.

Acţiunile sunt purtatoare de dividende. Dividentele reprezintă profitul obţinut de societate pe perioada unui an. Acţiunile trebuie să fie de o valoare egala, ele acordând posesorilor drepturi egale sau proporţionale cu cota parte de deţinere. Societăţile pot emite şi acţiuni preferenţiale cu divident prioritar fără drept de vot al posesorului. Acţiunile prioritare nu pot depăăşi o pătrime din capitalul socialşi au aceeaşi valoare nominală ca acţiunile ordinare.

Societatea cu răspundere limitată este societatea în care asociaţii participă la constituirea capitalului social cu două sau mai multe părţi sociale. În relaţiile cu terţii societatea răspunde în limita capitalului subscris. Conducerea societăţii cu răspundere limitată se realizează tot de adunarea generală a asociaţilor. Ele decid prin votul reprezentând majoritatea absolută a asociaţilor şi a părţilor sociale. Fiecare parte socială dă dreptul la un vot. În cazul societăţilor curăspundere limitatăcu asociat unic, acesta va exercita atribuţiile adunării generale. Societatea cu răspundere limitată nu poate emite obligaţiuni.

In general, societăţile comerciale se constituie legal printr-un contract de societate. În afara acestuia , în cele mai multe cazuri, este necesar şi statutul societăţii. Legea prevede ca în termen de 15 zile de la data încheierii actului constitutiv firma să ceară înmatricularea în registrul comerţului în a cărui rază teritorială îşi va avea sediul social. Societatea comercială este persoană juridică de la data înmatriculării în registrul comerţului.

Societăţile comerciale prezentate mai sus pot fi diferite în funcţie de mărimea patrimoniului, a numărului de personal angajat, de cifra de afaceri, etc. După aceste criterii întreprinderile pot fi mari şi foarte mari, mijlocii şi mici.

În conformitate cu legislaţia românească întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) sunt definite „ca fiind acele întreprinderi care îndeplinesc cumulativ urmatoarele condiţii:

  1. au un număr mediu anual de salariaţi mai mic de 250 persoane,
  2. realizează o cifră de afaceri anuală netă de până la 50 milioane euro, echivalent în lei,
  3. deţin active totale care nu depăşesc echivalentul în lei a 43 milioane euro, conform ultimei situaţii financiare aprobate – prin active totale întelegându-se active imobiliare plus active circulante, plus cheltuieli în avans”[3]

IMM-urile pot fi clasificate, la rândul lor, după numărul de salariaţi în:

  • microîmtreprinderi – până la 9 salariaţi,
  • întreprinderi mici – între 10 şi 49 de salariaţi,
  • întreprinderi mijlocii – între 50 şi 249 de salariaţi.

O altă clasificare a IMM-urilor prevăzută de lege, funcţie de relaţia IMM cu alte întreprinderi este:

- întreprinderi autonome,

- întreprinderi partenere,

- întreprinderi legate.

Întreprinderile autonome nu au nici o legătură funcţională cu alte întreprinderi. Întreprinderile partenere sunt acelea care deţin în comun cu una sau mai multe întreprinderi o parte a capitalului social (255 sau mai mult) ori deţin deţin drepturi de vot ale altor întreprinderi (în aval). Întreprinderile legate sunt acele întreprinderi care sunt acţionare sau asociate cu alte întreprinderi şi deţin majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor din celelalte întreprinderi.

Datorită importanţei acestui segment de întreprinderi, multe numericeşte, care prin dezvoltarea lor participă la creşterea Produsului Intern Brut (PIB), legea prevede o serie de facilităţi cu privire la protecţia acestor societăţi. Se enumără printre acestea legătura cu statul( de exemplu facilitarea procedurilor administrative) facilitarea accesului IMM-urilor la reţele şi serviciile de utilităţi publice necesare activităţilor acestora, fără a afecta competiţia liberă pe piaţă, stimularea activităţii de cercetare-dezvoltare şi inovare desfăşurate de această categorie de întreprinderi, sistemul de creditare etc.

Existenţa şi funcţionarea IMM-urilor în cadrul Uniunii Europene este un fenomen de amploare şi în continuă mişcare. Elocvent în acest sens numarul mare de IMM în totalul numarului de întreprinderi din UE, de peste 90%.

Rolul IMM-urilor este cunoscut şi în privinţa ocupării forţei de muncă. Numărul persoanelor ce activează în acest tip de întreprinderi este de aproximativ 70% din personalul ce desfaşoară activităţi economice.

Pe măsura formării şi dezvoltării economiei de piaţă funcţionale au apărut şi s-au dezvoltat o serie de întreprinderi cu noi obiecte de activitate şi care se implică tot mai mult în activitatea întreprinderilor tradiţionale. Astfel:

  1. Procesul investiţional are loc într- măsură importantăpe piaţa de capital. Apariţia şi dezvoltarea pieţii de capital decurge din necesitatea mobilizării resurselorbăneşti de la populaţie şi de la agenţii economiciîn scopul reinvestirii rapide a acestor resurse după criterii economice. Bursa de valori este componenta esenţială a pieţei capitalurilor. Ea este instituţia specializată în efectuarea tranzacţiilor de capital:acţiuni, titluri de valoare, obligaţiuni, ş.a. Prin bursă se valorifică eficient, prin mecanisme de piaţă obiective, resursele financiare existente în piaţă naţională şi intenaţională. Pe acest segment funcţionează şi societăţile de administrare a investiţiilor, societăţşile de investiţii, organisme de plasament colectiv în valori mobiliare ş.a. Toate acestea lucrează cu diferite instrumente financiare în baza reglementarilor Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM) aşa cum rezultă din Legea privin piaţa de capital nr. 297/2004.
  2. Societate de leasing este o persoana juridică română sau străină care face operaţiuni de leasing. Prin leasing se înţeleg operaţiuni comerciale prin care o parte denumita locator/finaţator transmite, pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumite locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plaţi periodice, denumită rată de leasing. Bunurile obiect de leasing sunt valori imobile sau mobile. Activitatea de leasing se desfăşoară conform unui contrct de leasing.
  3. Comerţul electronic se desfăşoară între societăţi informaţionale, care dispun de mijloace electronice care servesc la prelucrarea, stocarea sau transmiterea informaţiei. Societatea asigură, prin furnizorul de servicii, oricărei persone fizice sau juridice, un serviciu al societăţii informaţionale. Destinatar al serviciului electronic este o persoana fizică sau juridică care utilizează în scopuri comerciele, profesionale sau de alta natură, un serviciu al societăţii informaţionale, în special în scopul căutării de informaţii sau al furnizării accesului la acestea.

 

[1] Legea societăţilor comerciale, pag. 3-4

[2] Legea societăţilor comerciale, art.88

[3] Legea privind stimularea, înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, nr. 346/2007, art. 3.