Tranzacţia de expediţie  a mărfurilor nu este sinonimă cu cea de vânzare-cumpărare a mărfurilor. Ea are loc între societatea producătoare (vânzătoare) şi societatea de transport – de expediţie.

         Transportul mărfurilor de la vânzător la cumpărător se realizează conform condiţiilor de livrare stabilite prin contractul de vânzare-cumpărare al mărfii.

Transportul mărfurilor  este o operaţiune complexă. Ea constă în încărcarea şi descărcarea mărfurilor de la locul de plecare şi până la locul de sosire, gestionarea informaţiilor în legătură cu deplasarea încărcăturii, întocmirea unor formalităţi privind asigurarea, transportului, stabilirea costurilor aferente şi altele.

         Transportul mărfurilor poate fi : feroviar, rutier, naval, aierian şi multimodal.

         Asupra costurilor transportului influienţează mai mulţi factori : locul de plecare şi cel de sosire, cantitatea mărfurilor ce urmează a fi transportate, natura mărfii, ambalajul, termenul de livrare şi cheltuielile efective făcute cu transportul.

Pe parcursul transportului mărfurilor, pot apărea o serie de riscuri. Acestea se impun a fi analizate şi prevăzute în contractul de transport.

         Transportul efectuat direct de vânzător către cumpărător presupune ca acesta să dispună de mijloacele necesare încărcării, descărcării, ambalării şi deplasării mărfurilor.

         În economia contemporană transportul mărfurilor nu se mai face numai prin cărăuşi. A apărut o activitate distinctă şi anume  expediţia mărfurilor.

Activitatea de expediţie poate fi exercitată , în mod legal, numai de către un comerciant autorizat pentru o astfel de activitate, de Ministerul transporturilor ( OG nr. 19/1997).

Firma respectivă (expediţionarul) trebuie să desfăşoare activitatea cu profesionalism, în mod sistematic, organizat, permanent, pe risc economic propriu, în scopul obţinerii de profit.

         Expediţia mărfurilor este o operaţiune de intermediere între vânzătorul de marfă şi cărăuşul acesteia. Prin expediţie se înlesneşte circulaţia mărfurilor între vânzător şi cumpărător.

Activitatea de expediţie are loc în baza unui contract de expediţie.

         Părţile participante la contract sunt : firma expeditoare denumită expeditor şi firma de expediţie denumită prin contract expediţionar.

         Expediţionarul se obligă faţă de expeditor să încheie în nume propriu, dar pe seama expeditorului, un contract de transport cu cărăuşul, precum şi să îndeplinească alte prestaţii accesorii expedirii mărfii, cum sunt : manipularea mărfii, încărcarea mărfii în mijloacele de transport şi descărcarea acesteia. Tot expediţionarul încheie pe seama clientului său acte comerciale şi caută să-i ofere acestuia informaţii comerciale.

Contractul de expediţie are caracter comercial. Este oneros şi comutativ, ca toate contractele economice. Este un contract autonom.

Expediţionarul exercită din proprie iniţiativă alegerea tipului de transport, a cărăuşului adecvat şi altele.

În mod uzual, expediţia mărfurilor se realizează în baza unor contracte tipizate de expediţie.

         Obligaţiile expediţionarului sunt :

  • oferă consultanţă cu privire la contractele comerciale necesare transportului de mărfuri ( mijloace de transport, asigurare, depozitare), îl informează asupra itinerariilor posibile, cele mai eficiente ;
  • asigură încărcarea şi descărcarea mărfii, depozitarea , containerizarea şi paletizarea mărfurilor, manipularea acestora în vederea transportului;
  • încheie în numele şi pe seama clientului contractul de transport cu cărăuşul, contractele de asigurare a mărfii pe parcursul transportului;
  • urmăreşte şi supraveghează circuitul mărfii în timpul transportului şi îl informează pe expeditor cu stadiile transportului.

Expediţionarul , la data încheierii contractului, trebuie să dispună de toate mijloacele necesare realizării obligaţiunilor asumate. El trebuie să organizeze transportul şi să soluţioneze toate celelalte sarcini asumate într-un mod cât mai eficient (durată minimă de timp, cheltuieli judicioase şi altele )

Obligaţiile asiguratorului :

  • să pună la dispoziţia firmei expediţionare mărfurile şi toate documentele necesare transportului, garantând exactitatea şi acurateţea datelor transmise.
  • să plătească serviciile prestate de expediţionar. Nivelul plăţii denumită comision, este predeterminat în momentul încheierii contractului.

Tranzacţia de expediţie nu este o tranzacţie de vânzare-cumpărare.

Obligaţia ce şi-o asumă expediţionarul nu este o obligaţie „de a da”, de face un schimb de proprietate. Este o obligaţie „de a face”. Este obligaţia de a presta un serviciu.

„Expediţia de mărfuri este o operaţiune de intermediere similară comisionului comercial. Din acest motiv ea este intitulată uneori şi cu denumirea de comision  pentru transport”. (Nela Popescu pag. 30)

Comisionarul este o persoană care tratează afaceri comerciale în numele său, dar pe socoteala altei persoane, în schimbul unui beneficiu. Acesta este un comision, o sumă procentuală. Conţinutul comisionului este prestabilit de comisionar, în cazul de faţă de expediţionar.

Pentru a se evita eventuale litigii implicate de executarea tranzacţiei este necesar să se precizeze cu claritate responsabilităţile ambelor părţi în privinţa transportului bunurilor de la locul de expediţie, la cel de destinaţie şi a condiţiilor de transfer a proprietăţii între vânzător şi cumpărător. Aceste precizări se fac prin intermediul cotaţiilor de preţ.

În precizările „incoterms 2000” se reflectă mult mai bine practica comercială curentă, fapt ce facilitează  o mai mare corectitudine a asumării obligaţiilor contractuale.