Transferul de creativitate şi tehnologii moderne a devenit o componentă prioritară a vieţii social-economice contemporane.

Rapiditatea descoperirilor ştiinţifice şi tehnice îşi pune tot mai mult amprenta asupra vieţii economice a fiecărei ţări, dar şi asupra releţiilor economice internaţionale. Globalizarea a creat premisele accelerării schimburilor de informaţii ştiinţifice, de transfer a noilor tehnici şi tehnologii, a unor procese tot mai moderne de management şi de marketing.

 Descoperirile ştiinţifice şi tehnice sunt o formă a proprietăţii industriale şi intectuale. Pentru a le putea  folosi, ele pot şi trebuie să facă obiectul unor tarnzacţii economice.

Transferurile cu tranzacţii tehnologice au evoluat de la forme simple cum sunt tranzacţiile de licenţe , la forme din ce în ce mai dezvoltate şi cu un grad sporit de complexitate şi eficienţă economică şi socială.

 

Tranzacţiile cu transferuri tehnologice sunt :

Tranzacţii de licenţă

Tranzacţii de know – how

Tranzacţii de engeneering

Tranzacţii de consulting

 

Tranzacţii de licenţă

 Invenţia şi brevetul de invenţie

 

Tranzacţia de licenţă reprezintă un schimb comercial între titularul unui drept de proprietate intelectuală, a unei invenţii şi o persoană fizică , sau juridică,  interesată în aplicarea practică a respectivei invenţii.

Proprietarul invenţiei se numeşte licenţiator, iar beneficiarul folosinţei acestui drept al invenţiei se numeşte licenţiat.

Invenţia reprezintă o creaţie, o descoperire, în domeniul cunoaşterii, care prezintă noutate şi progres faţă de stadiul cunoscut până atunci, creaţie care nu a mai fost făcută publică în ţară sau străinătate, care nu a mai fost brevetată. Ea reprezintă o soluţie ce poate fi aplicată pentru rezolvarea unor probleme ale vieţii economico-sociale.

Brevetul de invenţie este un titlu eliberat de un organism de stat specializat,  care atestă caracterul de invenţie , de noutate ştiinţifico-tehnică a obiectului său. În ţara noastră acest organism este OSIM ( Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci ) .

Brevetul de invenţie conferă titularului o serie de drepturi. Prioritar este dreptul de folosire exclusivă  a invenţiei.

Acest drept de proprietate intelectuală se exercită atât prin folosirea lui directă de către inventator, cât şi prin autorizarea altor persoane fizice , sau juridice, care să-l exploateze.Autorizarea se face în baza unei tranzacţii economice printr-un contract de licenţă.

 

Forme de brevete

 

Brevetele au un conţinut şi o importanţă deosebită . Ele cunosc mai multe clasificări :

- a) brevete de invenţii principale acordate pentru a apăra invenţiile care pot fi aplicate singure, independent de alte invenţii ;

- b) brevete de perfecţionare sau de completare, acordate pentru realizări care perfecţionează o invenţie principală deja înregistrată ;

- c)  brevete paralele, sunt titluri de protecţie acordate pentru aceeaşi invenţie, în diferite state, prin invocarea priorităţii unui prim depozit ( a unei prime înregistrări) ;

- d) brevetul european, este titlul de protecţie pentru invenţii eliberat de Oficiul  European de Brevete, printr-o procedură unitară, care conferă, titularului său, drepturi de exploatare în statele nominalizate, pe o perioadă de timp limitată.

Orice brevet prevede o perioadă de valabilitate care, în genere, nu depăşeşte 20 de ani. După perioada de valabilitate, protecţia invenţiilor nu poate fi prelungită.

Regimul invenţiilor are atât o reglementare naţională, cât şi una internaţională.

Regimul internaţional are la bază prevederile Convenţiei internaţionale încheiată la Paris în 1883, prin care a fost constituită Uniunea Internaţională pentru Protecţia Proprietăţii Industriale. Aceste prevederi au fost şi sunt supuse unor revizuiri periodice.

 

 

 Contractul de licenţă şi particularităţile acestuia

 

Comerţul cu brevete poartă denumirea de licenţiere. Expresia juridică a comerţului cu brevete o reprezintă contractul de licenţă de brevet.

Ca orice contract economic, contractul de licenţă de brevet este sinalagmatic, consensual, cu titlu oneros şi comutativ. El se încheie de regulă sub formă scrisă.

Contractul de licenţă cuprinde clauze similare contractului de vânzare-cumpărare , adică  :

- obiectul contractului , drepturile şi obligaţiile părţilor contractante, preţul licenţei de brevet , plata acestuia, durata contractului, riscuri şi abuzuri în licenţiere şi cazuri de forţă majoră.

Definirea obiectului contractului şi a părţilor sale constitutive cunoaşte, ca în orice contract, o importanţă deosebită. Ea este influenţată însă de specificitatea acestui obiect, brevetul de licenţă.

În definirea şi stabilirea obiectului contractului se porneşte de la explicarea motivelor şi intenţiilor pentru care se contractează respectivele brevete.

Se pune accent pe o prezentare în detaliu a cunoştinţelor tehnice care se comunică prin licenţă, dar şi a comunicării cunoştinţelor tehnice asociate invenţiei. 

Se defineşte teritoriul aplicării invenţiei , se înscriu drepturile de exploatare acordate licenţiatului precum şi obligaţiile licenţiatului.Printre acestea din urmă , un rol însemnat îl prezintă protecţia secretului cunoştinţelor primite şi preţul licenţei de brevet şi plata acestuia.

Obiectul contractului brevetului de licenţă are ca o caracteristică specifică , faptul că acesta poate fi exploatat doar pentru o perioadă de timp stabilită legal.

Acordarea dreptului de folosinţă a brevetului de licenţă  către beneficiar cunoaşte anumite limitări :

 

a ) limitări temporale , potrivit cărora durata contractului poate fi inferioară intervalului de timp rămas până la expirarea brevetului ;

b ) limitări teritoriale, potrivit cărora beneficiarul poate folosi brevetul numai pe o anumită porţiune de teritoriu unde acesta se bucură de protecţie.

c ) limitarea la o firmă sau întreprindere determinată. Beneficiarul poate utiliza brevetul numai în anumite unităţi productive, expres menţionate în contract.

d ) limitări la obiectul licenţei. În cazul în care invenţia are aplicaţii multiple, beneficiarul va fi obligat să exploateze numai procedeul specificat în contract ;

e ) limitări cantitative se referă la volumul producţiei şi al comercializării ;

F ) Limitarea actelor de exploatare, de ex., prin contract se poate prevedea numai fabricarea unui produs, nu şi comercializarea acestuia ;

         Încălcarea de către licenţiat a limitărilor (restricţiilor) arătate este calificată drept „contra-facere”.

 

 Prin prevederile sale , contractul trebuie să exprime cât mai clar interesele celor două părţi contractante (licenţiator şi licenţiat) şi să consemneze particularităţile obiectului său (licenţa).

În cadrul acestor particularităţi un rol important îl are întinderea licenţei, respectiv a dreptului de exploatare acordat beneficiarului (licenţiatului) . Aceste limităro, sau restricţii, sunt considerate a deriva din dreptul la brevfet şi care reflectă existenţa unor aspecte divergente ale intereselor partenerilor.

 

 

Forme de contracte de licenţă

 

Contractele de licenţă şi a licenţei ca atare se pot clasifica în funcţie de mai multe criterii. Principalul criteriu este conţinutul drepturilor conferite licenţiatului. Se disting :

  • contracte de licenţă exclusive , în baza cărora licenţiatorul acordă licenţiatului dreptul excusiv de a utiliza invenţia. Această formă de contract urmăreşte limitarea sau chiar excluderea concurenţei în domeniul în care este utilizată licenţa
  • contracte de licenţă simple , prin care se acordă licenţiatului dreptul de exploatare a licenţei, dar se oferă licenţa şi altor beneficiari.

 

Interesele părţilor contractante

 

Negocierea şi încheierea contractului de licenţă trebuie să ţină seama că în tranzacţie există interese specifice fiecăruia dintre parteneri şi interese comune ale partenerilor :

- interesele licenţiatorului sunt:

  • a) folosirea integrală a capacităţilor de producţie şi sporirea veniturilor prin exploatarea licenţei ;
  • b) valorificarea maximă şi recuperarea rapidă a cheltuielilor de cercetare ;
  • c) penetrarea prin intermediul licenţierii pe pieţe cât mai dificile şi profitabile ;
  • interesele licenţiatului sunt :

-  a) procurarea de informaţii tehnice însoţite de livrarea de echipamente şi comunicarea de know-how şi asistenţă tehnică ce îi permit să îşi dezvolte propriile tehnologii şi propriul sistem de fabricaţie ;

 - b) realizarea de economii valutare pe seama reducerii importurilor ;

-   c) promovarea exporturilor de produse sub licenţă

          - d) valorificarea superioară a rezervelor de materii prime, combustibil şi forţă de muncă

Intersele comune ale partenerilor sunt interese reciproc avantajoase.

Ambele părţi urmăresc obţinerea unor produse de calitate superioară. Licenţiatorul este interesat pentru păstrarea prestigiului şi licenţiatul pentru obţinerea unor rezultate economico-financiare superioare.

În realizarea acestor interese comune, părţile îşi pot acorda asistenţă tehnică sau pot încheia contracte încrucişate. Licenţierea încrucişată este acordarea dreptului reciproc de exploatare a unuia sau mai multor prevederi ale licenţelor acestora . Ea este o trăsătură aparte a transferului internaţional de tehnologie şi se realizează de regulă între marile firme din lume.

 

 Preţul licenţei

 

Preţul  licenţei de brevet şi plata acestuia, se poate face prin :

- o sumă globală, forfetară, stabilită dinainte, care se achită global sau în rate ;

- prin redevenţe periodice calculate ca procent pe unitate de produs fabricat sau comercializat ;

- prin combinarea unor sume forfetare şi a unor redevenţe periodice ;

Plata prin redevenţe este preferabilă pentru licenţiat în cazurile în care acesta are certitudinea că licenţiatul are capacitatea tehnică şi managerială să realizeze sub licenţă o producţie semnificativă.

La rândul său licenţiatul preferă această metodă pentru faptul că plăteşte treptat preţul licenţei pe măsura obţinerii veniturilor din folosirea licenţei.

Plata unei sume forfetare elimină imixtiunea licenţiatorului în afacerile economice ale licenţiatului . Ea nu mai asigură însă cooperarea între cele două părţi pentru creşterea performanţelor.

Plata prin combinarea de sume forfetare cu redevenţe periodice are avantajul că asigură licenţiatorului un venit minim sub forma unor sume forfetare şi îl cointeresează în cooperarea cu licenţiatul pentru realizarea unor performanţe ale investiţiei.

Termenele de plată şi eşalonarea acestora,  sunt de regulă corelate cu îndeplinirea obligaţiilor asumate de licenţiator.

Eşalonarea termenelor de plată asigură interesul comun al părţilor participante în livrarea corespunzătoare a tehnologiei de către licenţiator şi a unui menagement de calitate de către licenţiat.

 

Tranzacţii cu  Know – how

                      

Conceptul de Know–how  ( savoire faire) , sau „a şti cum”, a fost utilizat prima oară în SUA încă din 1916 şi s-a dezvoltat considerabil atât în economiile naţionale, cât şi în relaţiile economice internaţionale .

 

Definire

 

 

Know-how-ul  reprezintă un ansamblu de cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice, nebrevetate sau nebrevetabile, pe care le deţine o firmă în legătură cu fabricarea unui produs, sau aplicarea unor tehnologii industriale,  pe care vrea să le exploateze,  să le valorifice, în cel mai înalt grad. Valorificarea acestor cunoştinţe se poate face, în secret, de propria firmă sau prin transmiterea lor în anumite condiţii unor terţi interesaţi.

 

Cauze

 

 Tranzacţia cu asistenţă tehnică nebrevetată, sau nebrevetabilă, a apărut şi s-a dezvoltat cel puţin din două cauze :

  1. procedura greoaie, îndelungată şi costisitoare pe care o cunoaşte înregistrarea invenţiilor şi eliberarea brevetelor,
  2. imposibilitatea integrării tuturor cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice în termenii convenţionali ai brevetelor. Î

În aceste condiţii a fost şi este necesară transformarea unor părţi a cunoştinţelor tehnice şi ştiinţifice, în obiect distinct al contractului comercial.

 

 

Conţinutul sau elementele constitutive ale know-how-ului

 

Prin know-how, se pot transmite:

  1. a) abilitate tehnică, experienţă tehnică, cunoştinţe tehnice şi procedee.

Abilitatea tehnică cuprinde dexteritatea manuală, grija şi precizia cu care un angajat, sau o echipă, execută anumite operaţiuni specifice firmei din care face parte. Fiind o trăsătură intimă a unei, sau unor persoane , ea poate fi transmisă altei întreprinderi odată cu persoana care o posedă.

  1. b) experienţa tehnică constă în posibilitatea de a da soluţii rapide şi eficiente în baza unei practici industriale îndelungate. Experienţa tehnică se transmite în beneficiul terţilor atât prin prestarea de servicii personale sub formă de asistenţă tehnică cât şi prin documente scrise , independente , cu valoare economică
  2. c) cunoştinţele tehnice se manifestă sub forma aportului suplimentar de cunoaştere rezultat din activitatea de cercetare-dezvoltare a unei firme.

 Acest acord se bazează pe valorificarea cunoştinţelor empirice rezultate din experimentele firmei şi din aplicarea cunoştinţelor tehnice în plan mondial. Ele se transmit terţilor prin experienţă personală şi prin documente scrise

  1. d) procedeele includ atât procedeele industriale propriu zise cât şi tehnicilie utilizate pentru aplicarea şi optimizarea proceselor industriale.

Aceste elemente componente ale know-how-ului se manifestă adesea împreună. Ele reflectă mai ales tendinţa de a contura diversificarea creaţiei ştiinţifico-tehnice şi a modalităţilor de rentabilizare a afacerilor economice.

Know-how-ul trebuie să asigure secretul de fabricaţie . Chiar dacă elementele sale nu constituie o noutate ştiinţifico-tehnică, divulgarea lor către concurenţă aduce un prejudiciu întreprinzătorului care îl deţine.

 

Contract

 

Toate elementele componente ale know-how-ului se constituie în obiect al contractului de know-how.

         Contractul de know-how este expresia juridică a activităţii. El reprezintă o înţelegere între două părţi : furnizor care transmite cunoştinţe tehnice secrete nebrevetabile sau nebrevetate, privind fabricarea unui produs sau aplicarea unor tehnologii şi beneficiar, care valorifică aceste cunoştinţe în schimbul plăţii preţului.

         În contractarea transferului de know-how trebuie să se ţină seama că există riscuri atât pentru furnizor, cât şi pentru beneficiar.

Pentru furnizorul de know-how riscul decurge din caracterul ireversibil al mărfii vândute. Din această cauză el trebuie să ofere în procesul negocierii numai un minim de informaţii asupra conţinutului respectivei asistenţe tehnice. El trebuie în acelaşi timp, să aleagă mijloacele juridice în măsură să-i asugure păstrarea secretului. Pentru cumpărător există riscul să i se ofere cunoştinţe deja intrate în folosinţă prin publicarea în diferite reviste de specialitate. Pentru a evita acest risc el trebuie să aibă o temeinică pregătire şi informare în domeniul negociat.

         Părţile trebuie să negocieze prin contract şi modalităţile în care se va realiza transferarea know-how-ului de la furnizor la beneficiar.

         Ambele părţi au obligaţia să păstreze secretul în legătură cu conţinutul obiectului contractului

         Preţul şi modalităţile de plată sunt similare celor folosite în tranzacţiile cu brevete de invenţii.

         Termenul de încheiere al contractului nu se recomandă să fie pe perioade prea lungi. De regulă, perioada este de 10-15 ani. În felul acesta opraţiunile cu know-how au o flexibilitate mai mare şi se înscriu în ritmul tot mai rapid al progresului tehnic şi ştiinţific contemporan.

 

 

Enginering-ul

 

         Engineringul face parte din tranzacţiile cu asistenţă tehnică.

A apărut şi se dezvoltă în strânsă legătură cu dezvoltarea accelerată a ştiinţei, tehnicii şi tehnologiei, precum şi a creşterii comerţului cu maşini şi echipamente tehnice, tot mai complexe. El este generat şi impus de diversificarea şi amplificarea activităţilor economice şi tehnice, care necesită informaţii complexe şi o vastă experienţă în domenii de strictă necesitate.

 

6.7.3.1. Definiţie

Engineringul este o activitate prestată de colective de specialişti în domenii pluridisciplinare, solicitate de beneficiarii de investiţii, care urmăresc să realizeze randamente maxime cu costuri cât mai reduse.

Engineringul se deosebeşte de activităţile comerciale pure prin faptul că nu oferă un produs , ci , în baza unor studii complexe, oferă soluţii tehnice, tehnologice şi economice pentru crearea, dezvoltarea, modernizarea, unei activităţi, sau crearea unui produs de înaltă eficienţă.

Societăţile de enginering, de regulă, nu produc echipamentele necesare investiţiei şi nici nu le cumpără de la producător, pentru a le livra beneficiarilor odată cu soluţiile specifice engineringului.

         Prin enginering se oferă :

a ) licenţe de fabricaţie achiziţionate de la institutele de cercetare ştiinţifică;

b ) proiecte de organizare;

c ) proiecte de execuţie;

d ) metode de conducere; 

  1. e) asigură suplimentarea numărului de specialişti în proiectarea şi executarea investiţiilor, specialişti care lipsesc unor societăţi;

f ) studii de fezabilitate şi rentabilitate;

g ) supravegherea şantierelor.

 

Forme 

 

Engineringul cunoaşte trei forme principale .

- industrial , care constă în :

- proiectarea şi amenajarea unei firme, unei instituţii social-economice, sau a exploatării de resurse;

- îmbunătăţirea tehnologiilor;

- creşterea capacităţilor de producţie prin reorganizarea fluxurilor tehnologice, folosind echipamentele exiestente

- oragnizarea şi normarea muncii şi a retribuţiei

- urmărirea realizării cantitative şi calitative a sarcinilor de muncă şi a creşterii productivităţii muncii.

  1. enginering Dising, care cuprinde :
    • lucrările de proiectare ale unei uzini, după ce beneficiarul a ales tehnologia de fabricaţie;
    • întocmirea specificaţiilor de echipamente necesare;
    • elaborarea proiectelor de execuţie prin care se asigură realizarea efectivă a obiectului;
  2. enginering Economics, care asigură calculele economice care să permită cele mai eficiente căi şi metode inginereşti de realizare a obiectivului economic în baza unei tehnologii de fabricaţie aleasă

Activităţile de enginering sunt prestate de firme specializate care dispun de mijloacele necesare dotări materiale şi personal înalt calificat, cunoştinţe teoretice şi practice pluridisciplinare, posibilităţi largi de informare, capacitate proprie de creaţie

Din cadrul acestor firme fac parte :

- întreprinderi sau birouri specializate, inclusiv institute de cercetare ştiinţifică;

- instituţii de învăţământ superior care dispun de specialişti de renume, dintr-un anumit domeniu;

- compartimente de proiectare-dezvoltare din cadrul unor firme mari, care produc echipamente de înaltă tehnicitate;

Activitatea de enginering poate fi prestată de o singură firmă de enginering pentru toate activităţile, sau de mai mulţi executanţi.

În condiţiile contemporane, când volumul investiţiilor necesar creerii , dezvoltării şi perfecţionării unor obiective economice, social-culturale, de amploare, are loc intrarea băncilor în activitatea de enginerig

Băncile se implică în relaţiile dintre beneficiar şi societatea de enginering. Ele înşile pot asigura construirea rapidă şi de înaltă tehnicitate a unor noi obiective, pot moderniza unităţile existente şi pot asigura obţinerea de produse „la prima mână”. Se crează astfel posibilitatea ca firmele de enginering să funcţioneze în calitate de furnizor general unic. 

 

Contract

 

Expresia juridică a tranzacţiei cu enginering o reprezintă contractul.

         Contractul de enginering are aceleaşi componente ca oricare contract de vânzare-cumpărare :  părţile angajate în contract, obiectul contractului, calitate şi control, locul şi data furnizării, preţul, modul de rezolvare a litigiilor în caz de forţă majoră, durata contractului şi semnăturile autorizate.

         Înscrierea acestor elemenmte este influenţată de specificul şi multitudinea de factori ce caracterizează activitatea de enginering. În acest sens specificul contractului este determinat de :

  1. caracterul şi volumul lucrărilor
  2. datele iniţiale oferite beneficiarului
  3. particularităţile procesului tehnologic
  4. nivelul de creativitate al lucrărilor
  5. bonitatea beneficiarului
  6. gradul de asumare a riscului pentru buna funcţionare a întregii instalaţii (acordarea de garanţii)
  7. situaţia finanţării activităţilor de enginering

 

În contractul de enginering trebuie precizate cu claritate următoarele aspecte juridice :

  1. obligaţiile reciproce ale societăţii de enginering şi ale clientului său, cu privire la definirea misiunii, modul de execuţie, termenele de livrare, nivelul şi modalităţile de plată;
  2. responsabilităţile factorilor implicaţi în respectarea secretului ştiinţifico-tehnic;
  3. fiind vorba de proprietate industrială şi intelectuală, prin contract se prevede expres că societatea de enginering pune la dispoziţia clientului documentaţia , dar nu şi proprietatea asupra acesteia

 

 

 Preţ

 

         Activitatea de enginering poate fi plătită :

  1. prin sumă forfetară, care se determină ca o sumă globală, pornind de la evaluarea obligaţiilor firmei de enginering;
  2. plata în funcţie de timpul lucrat. Părţile stabilesc un tarif pentru timpul lucrat într-o oră, zi, săptămână, sau lună pentru toate categoriile de personal. Acesta reprezintă onorariul cuvenit firmei de enginering pentru care clientul avansează o sumă care se calculează în procent din onorariu;
  3. cost plus onorariu procentual sau fix. Costul efectiv cuprinde trei componente : tariful din ştatul de plată, cheltuielile generale şi cheltuielile personale. La acestea se adaogă un onorariu exprimat ca procent din suma primelor două componente.

 

În situaţia în care societatea de enginering plăteşte ea echipamentele necesare realizării misiunii sale, în contract se prevede şi plata respectivelor componente. Deci societatea de enginering îşi asumă şi sarcini financiare.

 

 

                           

Consulting

 

 Definiţie

 

         Consultingul este o activitate de transfer de tehnologie specializată în conceperea unor soluţii ştiinţifice, tehnice şi economice, la cerera unui beneficiar, în baza cărora se iau decizii investiţionale de conducere şi organuzare a unei activităţi.

         Autonomizarea activităţii de consulting a avut loc treptat pe măsură ce procesul luării deciziei la nivelul firmei a necesitat, tot mai mult, cunoştinţe pluridisciplinare şi o bogată pregătire teoretică şi practică de specialitate.

         Consultingul este de fapt, o ramură a engineringului. Ele funcţionează şi se influenţează reciproc.

         În timp ce engineringul asigură un ansamblu de operaţiuni care cuprind toate activităţile anterioare, concomitente şi ulterioare,  ale realizării unui proiect, consultingul asigură furnizarea de informaţii şi recomandări de proiecte, ce urmează a fi puse în practică de beneficiar.

         Prin consultanţă nu se transmite know-how, utilaje, tehnici şi tehnologii ca prin enginering. Beneficiarul de consultanţă poate însă să-şi procure unele din acestea, pe baza informaţiilor şi recomandărilor obţinute prin consulting

         Dacă în activitatea de enginering există şi interese specifice celor două părţi implicate (furnizor şi beneficiar ), în cea de consultanţă, interesele consultantului se confundă cu cele ale beneficiarului. Consultantul oferă informaţii pe care le fructifică numai beneficiarul. În consecinţă succesul consultantului depinde de cel al beneficiarului.

         Consultingul , ca şi engineringul, a apărut şi s-a dezvoltat sub influenţa mai multor factori :

  • specializarea tot mai accentuată a profesiilor impusă de dezvoltarea rapidă a ştiinţei şi tehnicii;
  • nevoia conlucrării unor departamente specializate în tehnică, tehnologii, organizare şi conducere a activităţilor economice;
  • nevoia creerii unor activităţi care să încorporeze încă de la început noutăţile ştiinţifico-tehnice, previzionarea dezvoltării;
  • problemele cu personalul firmei, numărul acesteia, structura pe specialităţi, modificarea rapidă a conţinutului cunoştinţelor şi al abilităţilor;
  • nevoia unei largi şi temeinice informări cu tot ce este nou şi eficient într-un domeniu de activitate;
  • nevoia cunoaşterii situaţiei concurenţei şi a posibilităţilor de a se implica eficient în aceasta;

 

 

Obiectul activităţii de consultanţă îl reprezintă studierea şi cercetarea, la comanda unui beneficiar, a posibilităţilor  de a realiza activităţi economico-tehnice, cu un grad ridicat de profitabilitate. Aceste oportunităţi sunt oferite beneficiarului sub formă de programe cu un înalt conţinut ştiinţific.

 

Programe

 

  1. programe de dezvoltarea unor sectoare economice;
  2. programe de proiecte industriale;
  3. programe de perfecţionare a personalului;
  4. programe de menagement economic;
  5. programe de dezvoltare regională a economiei unei ţări;

 

Programele de consultanţă sunt solicitate de :

  • întreprinderi, mari companii economice, sau mari instituţii financiar-bancare implicate într-un proces investiţional. Fondul monetar internaţional acordă împrumuturi pe termen lung numai în baza unor studii complexe de tip consulting. Uniunea Europeană asigură fondurile structurale de dezvoltare ţărilor membre tot în baza unor proiecte de tip consulting.

 

Fazele activităţii de consulting

 

A – diagnosticul, prin care se studiază problemele beneficiarului, se evaluează posibilităţile de remediere a acestora şi se aleg soluţii cheie pentru a căror rezolvare trebuie să se acţioneze cu costuri de eficienţă;

B - pregătirea acţiunii care stabileşte în detaliu modul de realizare a diagnosticului . Aceasta constă în :

         - determinarea fiecărui obiectiv ce trebuie atins

          - precizarea conţinutului acestor obiective

         - precizarea costului fiecărei acţiuni

         - instituirea unui colectiv care să măsoare rezultatele fiecărui obiectiv şi stabilirea planului general de acţiune

C - executarea, care se concretizează în cunoaşterea întregului plan de acţiune. Colectivul de specialişti ai firmei de consultanţă acţionează pentru realizarea rapidă şi corectă a planului general.

 

         Activitatea de consultanţă poate fi desfăşurată de ingineri consultanţi independenţi, sau de birouri de studii tehnico-economice specializate în consultanţă.

         Odată cu amplificarea şi complexitatea procesului investiţional se practtică şi consultingul integrat. Acesta include adesea şi toată asistenţa de enginering mergând până la realizarea unui obiectiv la cheie sau a produsului la mână.

         În această formă de consultanţă echipa de specialişti asigură atât executarea producţiei, cât şi conducerea firmei. O serie de firme de consultanţă integrată acţionează şi pentru unele oragnisme internaţionale ca de ex.Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, BIRD, ONU. Aceste societăţi pot obţine titlul de „firmă internaţională de consultanţă”.

 

 

 Pregătirea si alegerea consultantului

 

Profesia de consultant necesită pregătire :

- multilaterală,

- pluridisciplinară

- permanentă

- imaginaţie creatoare

- capacitate de comunicare

- capacitate de lucru în colectiv

- capacitate de a lua decizii rapide, dar nu superficiale

         Calitatea pregătirii personalului şi a echipei de consultanţă joacă un rol major în asigurarea eficienţei consultanţei.

         Alegerea consultantului este o problemă importantă şi dificilă pentru beneficiar.

Acesta trebuie să fie bine informat. El trebuie să ţină seamă de mai multe criterii de selecţie :  mărimea societăţii de consultanţă (cifră de afaceri, numărul personalului), vechimea firmei, situaţia financiară şi reputaţia acesteia.

 

 

Contractul

 

Angajarea firmelor de consultanţă indiferent de forma lor, are loc prin contract.

Contractul de consulting ca şi cel de enginering trebuie să asigure satisfacerea intereselor ambelor părţi implicate. Beneficiarul urmăreşte să obţină servicii de calitate şi cu posibilităţi crescute de eficienţă, iar furnizorul este interesat în acoperirea cheltuielilor şi obţinerea unui profit.

Baza contractuală (obiectul contractului) o reprezintă „tema” dată de benficiar. Aceasta este descrisă în detaliu în contract.

 Prin contract se prevăd de asemenea garanţii şi constrângeri pentru ambele părţi, preţul şi modul de plată , scadenţa.

Contractul trebuie să prevadă clar că dreptul de proprietate asupra documentaţiei elaborate este al consultantului, iar beneficiarul nu are dreptul să o refolosească în executarea altor lucrări, decât cu avizul consultantului.

 

Preţul

 

Acestea sunt similare cu cele din contractul de enginering : sumă forfetară, plăţi pe bază de tarife şi plăţi pe bază de procente.

Realităţile ultimilor ani demonstrează că realizarea unor investiţii moderne, de amploare, necesită concomitent activităţi de enginering şi de consultanţă.

În literatura economică cele două activităţi specializate sunt prezentate tot mai mult într-o formă unitară „consultanţă şi asistenţă inginerească”. Aceasta nu înseamnă că engineringul şi consultanţa şi-au pierdut din specificitate.