1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Cresterea economica consta in sporirea cantitativa a activitatilor si rezultatelor acestora pe ansamblu economiilor nationale si in stransa legatura cu factorii care contribuie la aceasta sporire. În literatura economică există concepţii diferite referitoare la definirea creşterii economice.

Majoritatea manualelor de economie politică, din ţări cu economie de piaţă dezvoltate, sintetizând părerea diferiţilor economişti, definesc creşterea economică ca fiind “creşterea, în cadrul economiei, a produsului efectiv de bunuri şi servicii”. Aşadar, conceptul de creştere economică este identic cu acela de creştere a venitului naţional.

Creşterea economică exprimă procesul complex de evoluţie de lungă durată, care se manifestă printr-o mărire a dimensiunilor caracteristice ale unei economii naţionale. Ea nu poate fi analizată decât într-o perioadă lungă. Creşterea economică reprezintă mişcarea profundă a unei economii în întregime, după ce se elimină  mişcările sezoniere sau ciclice.

Pentru a exista creştere, nu trebuie doar ca producţia să crească, ci şi ca mişcarea ascendentă să fie durabilă şi nu întâmplătoare. Din acest punct de vedere, al perioadei în care are loc creşterea economică, ea nu se identifică cu expansiunea, ca fază a ciclului economic ce desemnează mişcarea de sporire a producţiei naţionale pe termen scurt (şi deci reversibilă), în timp ce creşterea economică desemnează un fenomen pe termen lung, o mişcare ascendentă a unor mărimi macroeconomice pe o perioadă îndelungată. Scăderea temporară a producţiei nu înseamnă oprirea creşterii; în special recesiunile sunt, deci, parte integrantă a creşterii economice. Prin urmare, creşterea economică include atât expansiunea, cât şi recesiunea din mai multe cicluri economice succesive.

Creşterea economică este un fenomen profund ireversibil, autoîntreţinut prin modificările cumulative ale condiţiilor de producţie. O creştere sensibilă a PNB (PIB) nu va fi o dovadă a creşterii decât dacă rezultă dintr-o mărire a potenţialului productiv. Nu se poate vorbi de creştere economică dacă un climat favorabil face ca într-un an PNB să sporească, iar în anul următor un hazard climatic anulează sporul respectiv. În schimb, va fi forba de creştere economică dacă această sporire este rolul investiţiilor nete în creştere, modificării calificării mâinii de lucru, încorporării progresului tehnic prin noile maşini, obiceiurilor noi de consum.

În timp ce conceptul de creştere economică se referă la modificările cantitative ale producţiei reale, totale şi pe locuitor, dezvoltarea economică, reliefează aspectele calitative ale activităţii economice, respectiv modificările intervenite în structurile teritoriale, organizaţionale, de producţie şi de ocupare a forţei de muncă, în structurile mediului şi ale standardului de viaţă. Totodată, pe o perioadă îndelungată, procesul creşterii economice determină modificarea structurilor economice şi instituţionale, contribuind astfel la dezvoltarea economică a societăţii.

Caracteristicile iniţiale ale teoriei creşterii economice - cu deosebire analiza la nivel macroeconomic pentru o perioadă mai lungă de timp, stabilirea unor combinaţii între factorii creşterii pentru obţinerea de ritmuri cât mai ridicate ale produsului intern brut, analiza contribuţiei factorului progres tehnic - au suferit schimbări, aducând în acest fel modificări conceptului formulat iniţial.

Printre virtuţile creşterii economice tradiţionale pot fi reţinute: amplificarea avuţiei create şi, odată cu ea, sporirea bazei de ridicare a nivelului de trai, a gradului de civilizaţie materiale şi spirituală; lărgirea posibilităţilor de acumulare şi investire în vederea perpetuării activităţilor economico-sociale, culturale, ştiinţifice, educaţionale pe scară mai mare; crearea de noi lcuri de muncă; impulsionarea creşterii productivităţii factorilor, a progresului în toate planurile; stimularea procesului de socializare a activităţilor economice, concomitent cu generarea şi regenerarea de microcelule ale corpului economic; accentuarea divizării şi specializării activităţilor, a cooperării dar şi a concurenţei între agenţii economici; sporirea interdependenţelor dintre mărimile şi spaţiile macroeconomice, evidenţiindu-se nevoia dezvoltării independente într-o lume interdependentă.

Creşterea economică tradiţională este contestată astăzi din mai multe direcţii şi în diverse planuri: micro, macro, zono şi mondoeconomic; al repartiţiei şi folosirii resurselor; al decalajului de structuri şi nivel; al modului de concepere, realizare şi măsurare a efectelor; al legăturilor dintre creşterea demo-economică, resursele naturale şi calitatea mediului înconjurător; al proporţiilor dintre activităţile industriale şi cele agricole, la scara ţărilor, zonelor şi mai ales a lumii.

De la reacţiile critice faţă de aspecte şi/sau părţi ale creşterii economice tradiţionale, astăzi s-a evoluat spre cele globale. Ele vizează schimbarea din temelii a creşterii tradiţionale şi înlocuirea ei cu un asemenea mod sau gen de creştere care să aducă armonie între om, societate şi natură; între clase şi grupuri sociale; între economii şi state naţionale.

Pe baza diferitelor opinii din literatura de specialitate, exprimate în contextul dezbaterilor pe probleme ale abandonării vechiului tip de creştere economică şi fundamentării unui nou tip şi concept de creştere economică, definim creşterea economică ca fiind procesul complex de lungă durată de sporire a producţiei naţionale exprimată prin produsul intern brut real sau produsul naţional brut real atât total, cât şi pe locuitor, în condiţiile folosirii cu eficienţă sporită a resurselor economice în scopul ridicării nivelului de trai şi în condiţiile compatibilităţii relaţiilor om - societate - natură, a intereselor generaţiilor prezente cu cele viitoare.

Din punct de vedere al mărimii sporului într-o anumită perioadă de timp, creşterea este liniară  şi  exponenţială. O mărime creşte liniar atunci când creşterea respectivă, în mărime absolută, este constantă, într-o anumită perioadă dată de timp. Creşterea exponenţială desemnează creşterea cu o rată constantă.

O mărime prezintă o creştere exponenţială atunci când creşte cu un procent constant din valoarea ei totală, într-o perioadă constantă de timp. Creşterea exponenţială generează foarte repede numere imense. Ea este un fenomen dinamic, ce implică elemente care se modifică în timp (factorii creşterii).  Metoda “dinamica sistemelor” - o nouă metodă pentru înţelegerea dinamicii comportării sistemelor complexe - recunoaşte faptul că în structura unui sistem numeroasele relaţii circulare interdependente, uneori distanţate în timp, dintre componentele acestuia, sunt adesea tot atât de importante pentru determinarea comportării sistemului ca şi componentele individuale înşile.

Teoria modelării dinamice arată că oricare mărime care creşte exponenţial este, într-un mod oarecare, legată de o buclă pozitiv de conexiune inversă. O asemenea buclă este uneori denumită “cerc vicios”. Intr-o buclă pozitiv de conexiune inversă, un lanţ de relaţii cauză - efect se include în el însuşi, în aşa fel încât creşterea oricărui element în circuit declanşează o secvenţă de modificări care are drept rezultat o creştere şi mai mare a elementului iniţial modificat. De aceea, alegerea ratei de creştere economică constituie una din opţiunile fundamentale a oricărei politici a dezvoltării economice la nivel naţional.

Progresul economic şi social al oricărei ţări se află în strânsă dependenţă cu creşterea economică. De sporirea continuă şi în ritm optim a venitului naţional depinde realizarea obiectivelor pe care şi le propune societatea în etapa dată. Ritmurile înalte de creştere economică permit obţinerea unor sporuri absolute mai mari şi, prin urmare, duc la ridicarea mai rapidă pe trepte superioare de civilizaţie materială şi spirituală. De la un anumit nivel de dezvoltare economică, ritmurile mai înalte de creştere economică în ţările mai puţin dezvoltate determină obţinerea unor sporuri ale producţiei pe locuitor egale şi apoi mai mari ca în ţările dezvoltate economic, accelerarea reducerii decalajelor relative, intrarea într-o nouă etapă, aceea a eliminării decalajelor absolute.

În general, timpul necesar eliminării decalajelor economice între două ţări cu niveluri diferite de dezvoltare este direct proporţional cu mărimea decalajelor economice şi invers proporţional cu ritmul mai înalt de creştere economică în ţări mai puţin dezvoltate.

Cresterea economica zero reprezinta situatia in care rezultatele economice absolute si populatia totala cresc sau sporesc in acelasi ritm, iar nivelul rezultatelor raportat pe locuitor ramane constant.

In aceste conditii, cresterea economica caracterizeaza evolutia unor marimi economice agregate specifice unei economii nationale valabile intr-un spatiu temporal bine determinat si bine caracterizat.

Se poate vorbi de doua situatii distincte specifice cresterilor economice: expansiunea si recesiune.

In aceste conditii, cresterea economica expansionista prezinta situatia reala a cresterilor economice pozitive care reprezinta aspectul maririi valorii venitului national net, respectiv valoarea produsului intern brut pe locuitor.

Situatia recesionista expliciteaza situatia  de criza unde valoarea nominala a venitului national este in scadere fata de valoarea momentului anterior.

Situatia de subsistenta expliciteaza situatia economiilor nationale aflate in subdezvoltare socio-economica carora ridicarea nivelului cantitativ si calitativ al valorii venitului national se realizeaza doar prin restructurare economica sau dezvoltare sectoriala.

De fapt, cresterea economica reprezinta sansa pentru o viata mai buna, evolutie pozitiva pe ansamblul societatii cat si cresterea nivelurilor acumularilor individuale si colective.

Pentru o crestere reala, dinamica evolutiei indicatorilor macroeconomici trebuie sa fie orientata pozitiv crescator si in conditii suportabile pentru populatie.

Indicatorii utilizati sunt: PIB, PNB, VN raportati la total populatie precum si la numarul de locuitori.

De obicei, in estimarea valorilor cresterii economice se utilizeaza urmatoarele modele (modulatii):

Cresterea economica potentiala este conditionata de marirea valorica a ofertei agregate si exprima situatia in care valorile indicatorilor economici sunt obtinute la conditii optime si valori nominale anticipate ale costurilor utilizate.

Astfel, PIB-ul nominal reprezinta cel mai ridicat nivel realizat al productiei care se poate obtine in mod continuu, la un nivel stabil al preturilor si in conditiile mentinerii ratei naturale a somajului.

Cresterea economica raportata ca proces pe termen lung reprezinta cresterea productiei potentiale, respectiv cresterea PIB-ului potential.

Principalele surse ale cresterii economice pot fi grupate sau clasificate in functie de domeniul de raportare ale naturii resurselor, care prezinta conditiile principale ale realizarii cresterii.

In functie de modul de utilizare ale resurselor potentiale existente putem face urmatoarea ierarhizare a conditiilor de crestere economica si anume:

Factorii care intervin in mod direct asupra dimensiunii cresterii pot fi incadrati astfel:

  1. Resursele umane fac referinta asupra segmentelor, ofertelor de munca, nivelului educatiei populatiei, pastrarea disciplinei conditiilor de munca si a motivatiei, fata de obiectul si necesitatea muncii sau a domeniului de activitate.
  2. Resursele naturale pot exprima cresterea economica pe motivatia fundamentelor explicarii utilizarii acestora, si anume: natura si pamantul spatiului prielnic productiei animaliere, resursele subsolului spatiu activitatilor economiilor extractive, combustibilul ca bogatie nationala a utilizarii acestuia in vederea transformarii lui, in conditii necesare existentei vietii si conditiile climatologice ca mediu de dezvoltare si continuare a vietii.
  3. Stocul de capital face raportare la numarul si natura bunurilor de capital care motiveaza si expliciteaza cresterea economica (masinile, echipamentele, cladirile, infrastructura, caile de comunicatie, transport).
  4. Resursele tehnologice (stiinta ca atare, ingineria, organizarea, managementul, cercetarea, invatamantul si anteprenoriatul) sunt elemente sau resurse stintifice care pot dirija si/sau controla valorile cresterilor economice.

Aceste patru categorii de factori intervin in mod direct asupra nivelului de dezvoltare si crestere economica, si in aceste conditii pot constitui elemente cumulative sau separate de orientare a cresterii.