Paternitatea ideii corespunzător căreia inovaţia creează stimuli pentru creşterea capitalistă şi permite explicaţia fluctuaţiei economice în ciclurile lungi este atribuită lui Joseph Schumpeter.

Inovaţia, impulsionând un proces “de distrugere creatoare”, revoluţionează permanent şi din interior structura economiei şi constituie deopotrivă factor de progres şi de instabilitate pentru sistemul economic.

Mai mulţi economişti occidentali continuă, regândesc şi dezvoltă rolul inovaţiei ca motor endogen al dezvoltării.

  1. a) inovaţii fundamentale (radicale sau de bază) prin care înţelege acele inovaţii care generează sectoare de producţie complet noi şi care schimbă radical direcţia dezvoltării;
  2. b) inovaţii de raţionalizare (îmbunătăţire) care au loc în perioadele în care sectoarele noi se maturizează şi se manifestă o anumită saturare faţă de produsele lor, care au ca scop să le prelungească viaţa. Inovaţiile fundamentale au un rol major în procesul creşterii întrucât creând sectoare noi acestea se extind rapid şi generează noi pieţe, sub impactul cererii şi al concurenţei, îşi concentrează şi-şi dezvoltă capacităţile de producţie, promovează procese de îmbunătăţire a produselor şi a proceselor de fabricaţie.

La un moment dat însă, epuizându-se posibilităţile de extindere a vânzărilor produselor lor, (piaţa depăşind treptat cadrul naţional, atrage şi ţările în curs de dezvoltare) capacităţile de producţie a acestor sectoare generatoare de inovaţii fundamentale este în exces faţă de cererea care este complet saturată. Treptat, de la acest punct începe recesiunea şi deprinderea mişcării ciclice.

Depresiunea este declanşatorul inovaţiilor fundamentale; acestea sunt motorul dezvoltării viitoare iar la baza lor stă :

- raportul cerere ofertă;

- competiţia şi profitul;

- valorificarea şi dezvoltarea stocului de capital;

- înclinaţia capitalistului de a investi în acelaşi sector sau în sectoare noi.

Teoria sa este legată :

- de teoria microeconomică - a acţiunii;

- de teoria macroeconomică - a dezvoltării.