1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Tendinţa naturală a oricărei mărimi economice este aceea de a varia continuu în timp. Niciodată de la începutul activităţii economice, în înţelesul contemporan al acestor termeni, viaţa economică nu a cunoscut un ritm regulat de creştere. Ca orice organism viu, evoluţia economică şi socială este punctată de faze când favorabile (expansiune) când nefavorabile (criză, recesiune, depresiune).

Evolutia principalelor laturi si indicatori ai activitatilor economice in orice nivel micro, macro si mezoeconomic demonstreaza faptul ca in unele perioade activitatile economice de ramura si subramura pot cunoaste situatii diferite si distincte, adica: crescatoare, scazatoare si constante a trendului de activitate.

Fluctuaţiile economice reprezintă alternanţa fazelor de expansiune şi a celor de depresiune sau de încetinire a activităţii economice, indiferent de ritmul şi intensitatea diferitelor mişcări ascendente sau descendente (eventual, alternanţa acestor mişcări după o periodicitate şi o amplitudine neregulată). Ansamblul mişcărilor ascendente sau descendente ale activităţii economice sunt măsurate prin evoluţia unor indicatori economici (producţie, preţuri, venituri, ocupare).

In viata reala se constata trei principale tipuri de fluctuatii, si anume:

  • fluctuatiile sezoniere
  • fluctuatiile accidentale(intamplatoare)
  • fluctuatii ciclice
  1. Fluctuatiile sezoniere - sunt determinate(sau infuentate) de factorii naturali, psihologici sau preferintele consumatorilor care au evolutii specifice pe parcursul unei perioade largi de timp, reducandu-se cu o anumita regularitate de la o perioada la alta.
  2. Fluctuatiile intamplatoare (accidentale) - se datoreaza unor factori intamplator alesi sau evenimente neasteptate, cum ar fi cataclisme naturale, evenimente sociale si politice, decizii neasteptate ale unor agenti economici producatori sau consumatori, care isi schimba brusc comportamentul producand fluctuatii sau blocaje economice.
  3. Fluctuaii ciclice - sunt determinate de factorii care tin de variatiile activitatilor economice, respectiv a interdependentelor intre partile sau activitatile de productie si influenta partilor sau activitatilor de consum.

Acest tip de fluctuatii tin de mecanismele prin care se realizeaza reglarea si corelarea comportamentelor si a interdependentelor similar cu echilibrul partilor cerere-oferta. Acest tip de fluctuatii agregate se produc cu o anumita regularitate desi nu pot fi incadrate riguros pe timpi clari si moduri de expansiune.

Ciclurile economice presupun existenţa unor fluctuaţii care prezintă o anumită regularitate a mişcărilor ascendente şi descendente, precum şi o anumită constanţă a intensităţii acestor mişcări. Adică presupun succesiunea şi repetabilitatea în timp a unor stări ale economiei care seamănă în linii generale de la un ciclu la altul.

Folosirea termenului de ciclu a făcut obiectul unor critici în literatura de specialitate. Sunt opinii potrivit cărora ar trebui utilizat doar conceptul de fluctuaţii economice deoarece acesta este mai larg, înglobând în acelaşi timp atât fenomenele pur ciclice cât şi fenomenele de recurenţă. Mai mult, seriile economice nu prezintă caracterele de regularitate strictă, caractere observabile, de exemplu, la fenomenele descrise de către ştiinţele fizice. De aceea, definind anumite fluctuaţii economice drept mişcări ciclice, admitem faptul că în economie, ciclurile nu descriu cu necesitate fenomene caracterizate printr‑o regularitate perfectă.

Pornind de la aceste precizări, prin definiţie, ciclul economic reprezintă alternanţa, după o anumită periodicitate şi cu o amplitudine relativ constantă a fazelor de expansiune şi recesiune (depresiune).

Ciclul implică existenţa a patru timpi: expansiunea I (mişcarea ascendentă); boom II (punctul de inflexiune a curbei, de la tendinţa ascendentă la o evoluţie descendentă); depresiunea III (descreşterea bruscă şi cumulativă a activităţii economice) sau recesiunea (o uşoară reducere a activităţii economice sau o încetinire a ratei de creştere economică); criza propriu-zisă IV (punctul de inflexiune a curbei, de la tendinţa descendentă la o evoluţie ascendentă, pozitivă); reluarea creşterii / reluarea mişcării ascendente, reluarea ciclului economic.

Teoria economica a dispus construirea si conditionarea ciclicitatilor respective, adica forma normala de distributie a activitatilor economice.

In cadrul acestor fluctuatii, intalnim:

  1. cicluri lungi sau seculare, care se desfasoara pe o perioada mare de timp si influenteaza activitatile economice prin schimbarea comportamentelor, a inclinatiei de consum ale populatiei.
  2. ciclurile propriu-zise de tipul decanalelor 4-6 ani sau de tipul alcatuirii afacerilor 10-12 ani.Aceste tipuri de cicluri influenteaza activitatile economice prin faptul ca pe de-o parte pentru imbunatatirea calitatii productiei realizate, adoptarea din mers la noile tehnologii si noile standarde cunoastem o perioada de adaptare.
  3. ciclurile scurte, cunoscute si sub denumirea de cicluri ale inflatiei sau cicluri ale variatiei stocurilor.

In aceste  forme de fluctuatii activitatea economica variaza functie de marimea indicatorilor care le genereaza numele.

Ciclurile scurte se incadreaza in interiorul ciclului mediu intre doua crize sau manifestari de criza si contribuie la modificarea amplitudinii, expansiunii sau contractiei ciclurilor caracteristice.

In aceste conditii, se observa un inceput al fazei debutante care anunta o schimbare de comportament a activitatilor economice, care poate fi motiv sau decizie, de adaptare a dimensiunilor productive la noile conditii.

In termeni reali, se realizeaza o faza care anunta schimbarea de comportament, ca in modelul urmator:

 

Variatia pozitiva a venitului net pozitiv anunta (demonstreaza) cresterea economica sau faza ascendenta a ciclului economic.

Variatia negativa a venitului net realizat(∆V-) prezinta descresterea sau degenerarea economica, respectiv faza descendenta a ciclului economic.

In aceste conditii trebuie analizate momentele la care tendinta(trendul) ciclului economic, cunoaste momentul de incertitudine. Pentru acest moment sunt analizate dimensiunile fazelor economice specifice continuarii activitatilor ulterioare.

In aceste conditii:

I – moment de depresie economica

II – moment de inviorare  sau expansiune economica

III – moment boom economic (maxim economic)

IV – moment recesiune sau criza

si ciclul se reia.

Pentru aceste precizari se analizeaza momentul expansiunii economice sau ale recesiunii economice.Daca faza de expansiune este cu abscisa mai mare cu abscisa pe Y, atunci trendul este crescator.Pentru faza de expansiune mare, activitatea economca este favorabila afacerilor cerere dinamica, optimism economic si crestere economica.

Faza de recesiune mare demonstreaza cresterea inflatiei in fata evidentelor contabile fenomenele inflationiste prin politicele economice si actiunile agentilor economici sunt adoptate masuri pentru realizarea cererii globale, ceea ce determina o limitare sau diminuare a investitiilor.

Efectul limitarii inceteaza atunci cind conditiile de solvabilitate sunt echilibrate, adica cererea agregata = oferta agregata.

Distingem urmatoarele norme sau politici conjuncturale care avand ca obiect influentarea cererii agregate conduc la principiul prin care cauza principala a fluctuatiilor provine din modificarile nedorite ale cererii agregate in raport cu  posibilitatile si evolutia ofertei agregate, si anume:

  1. politica cheltuielilor publice va conditiona cresterea economica
  2. sistemul de taxe si impozite va contribui la marirea bugetului, adica acoperirea partiala a cheltuielilor publice.
  3. rata dobanzii va determina restrictii monetare sau cheltuieli apreciate.
  4. moneda si creditul, precum si masa monetara disponibila influenteaza consumul specific, adica cererea agregata astfel incat pe termen mediu si lung, consumatorul sa se adapteze la noi standarde de viata si multumire.
  5. fiscalitatea influenteaza ciclurile economice prin forma cheltuielilor sau economisirii rezervelor proprii.
  6. sistemul asigurarii sociale conditioneaza pe termen scurt si mediu forma cauzala de existenta a populatiei aflata in impas economic.

In aceste conditii stabilizatorii automati de reglare ai cererii agregate sunt de fapt mecanisme institutionalizate care impedica sau antreneaza fluctuatiile cererii agregate in raport cu conjunctura economica monetara.Statul nu poate substitui initiative sau orientari ale oamenilor intrucat tendinta acestora de consum este dictata de propriile interese. In aceste conditii statul poate practica anumite subventii catre producatori care sa le acorde acestora permisivitate de a produce la un pret scazut.

Politica avansata pe oferta porneste de la conditia sau filosofia  prin care pentru a influenta conjunctia din sistemul economic nefavorabil (momentul de incertitudine) favorizeaza ameliorarea stimulentilor pentru a-i incita pe producatori sa mareasca oferta agregata.

In aceste conditii, statul practica urmatoarele forme:

  1. orientarea de reforme catre extinderea concurentiala si preturi libere ale participantilor din piata (permisiunea liberei negocieri in conditii conforme)
  2. folosirea de parghii economice care sa imbunatateasca perspectivele de profit ale producatorilor prin cresterea ofertei agregate.
  3. ameliorarea decalajelor economice prin limitarea efectelor ciclice pe termen mediu in evolutia aconomica.

 

Ciclul de afaceri

 

Ciclurile de afaceri fac parte din fluctuaţiile pe termen mediu ale căror faze (expansiune, depresiune, reluare) sau momente (crize) pot fi explicate prin cauze structurale apărute în procesul desfăşurării activităţii economice a firmelor.

Faza de expansiune sau de elan economic este marcată prin creşterea generală a preţurilor de vânzare ca şi prin creşterea producţiei, dezvoltarea uneori excesivă a operaţiunilor de credit, o creştere generală a veniturilor. Criza înseamnă o inversare bruscă a mişcării de expansiune: preţurile se prăbuşesc, la fel ca şi cursurile la bursă, băncile diminuează creditele industriale şi comerciale. Firmele, afectate concomitent de scăderea preţurilor şi de restricţiile privind creditele, riscă să intre în faliment. Faza de depresiune, succede crizei propriu-zise (care poate să dureze câteva zile sau câteva săptămâni) şi este caracterizată prin fenomene inverse celor observate în faza de expansiune: preţurile scad, producţia şi volumul operaţiunilor de credit se diminuează, şomajul creşte. Ca urmare a scăderii costurilor de producţie, apar condiţii de relansare a creşterii. Întreprinzătorii, pentru a reveni la nivelul anterior al producţiei, lansează cereri pe pieţele specifice de materii prime, capitaluri, forţă de muncă şi, astfel, determină apariţia unei noi faze de expansiune şi un nou ciclu economic apare.

În ceea ce priveşte crizele – fenomene esenţiale ale ciclurilor de afaceri -, ca puncte de inversare a unor conjuncturi economice favorabile, acestea au câteva trăsături esenţiale:

  1. a) Crizele sunt periodice, în sensul că se repetă la fiecare 6-10 (11) ani, prin această repetare oferind evoluţiei economice un caracter relativ ciclic; între anii 1825 şi 1938 au fost identificate 13 astfel de cicluri, cu o durată medie puţin peste opt ani;
  2. b) Crizele sunt specifice organizării producţiei pe principii capitaliste: apariţia lor coincide cu avântul capitalismului industrial liberal. Se poate vorbi de crize şi în sistemele precapitaliste, dar acestea sunt de altă natură, sunt crize alimentare (foamete), rezultând din recoltele proaste, însoţite de creşteri ale preţurilor. Crizele perioadei industriale se caracterizează prin scăderea preţurilor şi supraproducţie industrială.
  3. c) Crizele sunt generale, în sensul că afectează, evident în ritmuri diferite, toate domeniile economice şi toate ramurile importante ale producţiei (cu excepţia, uneori, a agriculturii). Sunt, de asemenea, generale în sensul că nu se limitează la cadrul economic naţional ci afectează toate ţările dezvoltate economic. Criza economică majoră, chiar atunci când apare într‑un anumit spaţiu, tinde să se difuzeze în întreaga economie mondială, prin inter-condiţionarile care există între economiile naţionale.

Ciclul de creştere - după anul 1945, o lungă perioadă de timp, fluctuaţiile economice au fost atenuate în asemenea mod încât s‑a pus problema dacă noţiunea de ciclu mai este de actualitate. Dacă răspunsul este pozitiv, atunci, în analiza economică se pleacă de la afirmaţia că, în mod sigur, crizele postbelice s‑au manifestat într‑o formă diferită faţă de cele înregistrate în perioada anterioară. Aceasta deoarece, creşterea indicilor care măsoară nivelul activităţii economice a fost cvasi-continuă în Europa, America de Nord şi Japonia, chiar dacă a suferit uneori încetiniri, calificate drept recesiuni (pentru a le distinge de depresiunile din ciclurile tradiţionale).

Această transformare a evoluţiei conjuncturii, determinată de valul puternic de creştere înregistrat în perioada postbelică a condus la două abordări esenţiale a problemei ciclurilor economice:

  • abordare care consideră declinul absolut al activităţii economice ca fiind trăsătura esenţială a ciclurilor. Situaţia diferită în perioadele ante şi postbelice rezultă din diferenţele de natură între fluctuaţiile de dinainte şi de după cel de‑al doilea război mondial. Ciclul tradiţional fie aparţine trecutului, fie a suferit o amânare (o eclipsă) de aproximativ douăzeci şi cinci de ani.
  • abordare care ia în considerare evoluţia economică nu în termeni absoluţi, ci în termeni relativi. Potrivit acestei abordări, nu există, diferenţă între o evoluţie care alternează o fază ascendentă cu o rată a creşterii şi o fază de depresiune şi o fluctuaţie care include o fază de expansiune şi o fază de încetinire a creşterii (recesiune).

În cea de‑a doua abordare, există o problemă unică a fluctuaţiilor, dar acestea s‑au manifestat şi au fost percepute, începând cu debutul perioadei industriale, prin două tipuri de cicluri: un tip de ciclu economic măsurat pornind de la valorile absolute ale unor variabile economice – producţie, preţuri, ocupare, venituri ş.a. (ciclul de afaceri tradiţional); un ciclu economic identificat pornind de la ratele de variaţie a diferiţilor indicatori într‑o economie în creştere, fluctuaţie care poate fi considerată ciclu de creştere.

Între ciclul de creştere şi ciclul clasic de afaceri există atât similitudini, cât şi diferenţe: ciclurile de creştere prezintă şi ele o evoluţie după un model similar ciclurilor de afaceri (presupunând faze distincte de mişcare a economiei, limitate de două puncte de inversare a tendinţei - unul la nivelul superioar şi altul la nivelul inferioar); diferenţa majoră constă în faptul că ciclul de afaceri se manifestă pe fondul unei tendinţe orizontale sau uşor crescătoare, în timp ce ciclul de creştere se dezvoltă în jurul unui trend puternic crescător.

Cicluri specifice - spre deosebire de ciclurile generale, ciclurile specifice afectează o singură ramură a economiei naţionale, un singur domeniu economic sau un singur produs.

Fluctuaţiile de acest tip sunt, de obicei, explicate prin cauze endogene. Atunci când durata ciclului nu depăşeşte un an, deumirea utilizată este de cicluri sezoniere. Cele mai cunoscute cicluri specifice sunt ciclurile agricole şi ciclul construcţiilor.

Manifestarea ciclului agricol depinde de tipul de producţie. Explicarea variaţiilor ciclice în producţia agricolă porneşte de la modul concret în care oferta se adaptează condiţiilor de pe pieţele specifice. Exemplul clasic de ciclu agricol este ciclul porcului. Preţul cărnii de porc înregistrează, în ţările dezvoltate economic, variaţii sensibile, perioadele de creştere alternând cu perioadele de scădere. Acest ciclu durează în Statele Unite, în medie, circa treizeci de luni.

Noţiunea de fluctuaţie economică desemneaza ansamblul mişcărilor de creştere şi descreştere a activităţilor economice, măsurate prin variaţia câtorva indicatori: preţ, producţie, grad de ocupare a forţei de muncă, venit naţional, realizări economice în mărime absolută.

Distingem următoarele tipuri de fluctuatii

  1. sezoniere, care:
    • apar pe parcursul unui an;
    • sunt explicabile si previzibile;
    • au la baza factori naturali, sociali;
  2. intamplatoare, accidentale, generate de factori aleatori precum:
    • cataclisme naturale;
    • evenimente sociale si politice deosebite;
    • actiuni neasteptate ale unor agenti economici;
  3. ciclice, caracterizate prin aceea ca:
    • sunt determinate de factori interni ai activitatii economice;
    • se reproduc cu o anumita regularitate de la inceputul secolului XIX (1825).

Fenomenele economice au deci o evolutie:

  • pulsatorie;
  • ondulatorie;
  • ciclică.

Definiţia şi cauzele ciclicităţii economice pot fi explicate urmărind variabilele macroeconomice.

Ciclicitatea este acea forma de miscare a activitatii economice dintr-o tara in care se succed alternativ perioadele de expansiune cu cele de contractie.

Se manifesta prin :

  • cresterea cumulativa a:
    • productie;
    • veniturilor;
    • ocuparii fortei de munca;
    • descresterea cumulativa a acestora.

Cauzele ciclicităţii sunt numeroase, dar rolul determinant il are modul specific de evolutie a eficientei (randamentului) utilizarii factorilor de productie. Astfel ca:

  • intr-o combinare data, factorii de o anumita calitate si structura au o eficienta a utilizarii ascendenta, generand:

            - expansiune;

            - prosperitate economica;

  • intr-o alta perioada, eficienta utilizarii factorilor de productie stagneaza sau scade, activitatea economica cunoaste o contractie, se confrunta cu dificultati, impunandu-se inlocuirea si ameliorarea calitativa a factorilor de productie, schimbarea unor structuri tehnice, tehnico-economice si organizatorice depasite.

Ciclicitatea este forma de evoluţie firească, normala a activităţiii economice.

In aceste conditii, creşterea economică exprimă procesul complex de evoluţie de lungă durată, care se manifestă printr-o mărire a dimensiunilor caracteristice ale unei economii naţionale. Ea nu poate fi analizată decât într-o perioadă lungă. Creşterea economică reprezintă mişcarea profundă a unei economii în întregime, după ce se elimină  mişcările sezoniere sau ciclice.

Creşterea economică este un fenomen profund ireversibil, autoîntreţinut prin modificările cumulative ale condiţiilor de producţie. O creştere sensibilă a PIB nu va fi o dovadă a creşterii decât dacă rezultă dintr-o mărire a potenţialului productiv. Nu se poate vorbi de creştere economică dacă un climat favorabil face ca într-un an PIB să sporească, iar în anul următor un hazard climatic anulează sporul respectiv. În schimb, va fi vorba de creştere economică dacă această sporire este rodul investiţiilor nete în creştere, modificării calificării mâinii de lucru, încorporării progresului tehnic prin noile maşini, obiceiurilor noi de consum.

Principalele caracteristici ale creşterii economice tradiţionale, sunt:

  • socotirea eficienţei activităţilor umane numai din punct de vedere al sporului de venit şi câştig, fără luarea în considerare a calităţii mediului natural şi a epuizării resurselor neregenerabile;
  • modul rectiliniu de realizare a schimbului între oameni (organizaţi în societăţi) şi natură;
  • lipsa de preocupare sistematică privind integritatea resurselor şi “sănătatea” naturii;
  • luarea drept criteriu de promovare a progresului tehnic, tehnologic, ştiinţific şi organizaţional, pe cel al eficienţei în sensul menţionat mai sus; degradarea, chiar diminuarea, părţii naturale a avuţiei naţionale şi mondiale;
  • realizarea creşterii economice în cadrul unor mecanisme care alimentează mari discrepanţe de avere şi putere în interiorul ţărilor, dar şi la scara întregii lumi, între continente, zone, regiuni şi ţări;
  • realizarea ciclică a echilibrului, crizele fiind un moment iar şomajul un aspect, ambele importante ale evoluţiilor fluctuante.

Printre avantajele creşterii economice tradiţionale pot fi reţinute:

  • amplificarea avuţiei create şi, odată cu ea, sporirea bazei de ridicare a nivelului de trai, a gradului de civilizaţie materială şi spirituală;
  • lărgirea posibilităţilor de acumulare şi investire în vederea perpetuării activităţilor economico-sociale, culturale, ştiinţifice, educaţionale pe scară mai mare;
  • crearea de noi locuri de muncă;
  • impulsionarea creşterii productivităţii factorilor, a progresului în toate planurile;
  • stimularea procesului de socializare a activităţilor economice, concomitent cu generarea şi regenerarea de micro-celule ale corpului economic;
  • accentuarea divizării şi specializării activităţilor, a cooperării dar şi a concurenţei între agenţii economici;
  • sporirea interdependenţelor dintre mărimile şi spaţiile macroeconomice, evidenţiindu-se nevoia dezvoltării independente într-o lume interdependentă.

Pe baza diferitelor opinii din literatura de specialitate, exprimate în contextul dezbaterilor pe probleme ale abandonării vechiului tip de creştere economică şi fundamentării unui nou tip şi concept de creştere economică, se poate defini creşterea economică, ca un proces complex  de lungă durată de sporire a producţiei naţionale exprimată prin produsul intern brut real atât total cât şi pe locuitor, în condiţiile folosirii cu eficienţă sporită a resurselor economice în scopul ridicării nivelului de trai şi în condiţiile compatibilităţii relaţiilor om-societate-natură, a intereselor generaţiilor prezente cu cele viitoare.