Inflatia este procesul de crestere semnficativa si persistenta a nivelului preturilor. Inflatia reprezinta acea stare de dezechilibru economic in care masa monetara existenta in economie depaseste necesarul real de moneda, ducand la cresterea generalizata a preturilor si la scaderea puterii de cumparare a banilor.

Nu orice sporire a preturilor inseamna inflatie. Inflatia este, inainte de toate, un fenomen monetar, fiind legata de excedentul de masa monetara peste nevoile reale ale economiei, determinate de oferta de bunuri si servicii scazuta.

Procesul inflationist are o istorie indelungata si s-a manifestat de-a lungul timpului cu intensitati diferite si cu schimbari de sens. Astfel, perioadele in care inflatia s-a manifestat puternic in viata economica au fost consemnate de catre istorici, prima astfel de mentiune datind din secolul al III-lea, cand Imperiul Roman de Apus a traversat o grava criza economica.

Un alt moment istoric care a cunoscut o inflatie de proportii a fost trecerea de la bani din metale pretioase la cei de hartie. Pe termen lung inflatia este prezenta in orice economie. Fenomenul nu poate fi controlat in totalitate, si in acelasi timp nu este dezavantajos pentru toata lumea. Cei care anticipeaza corect evolutia inflatiei pot mereu gasi metode de a se imbogati, in detrimentul celor care nu o pot anticipa. Termen larg folosit pretutindeni, inflatia continua sa ramana insuficient conturata. Procesul inflationist a aparut, este unananim acceptat acest punct de vedere, cu mult inainte ca stiinta economica. Fiind, anainte de toate un proces monetar, precizarea naturii inflatiei se poate face in corelatie cu formele istorice pe care le-au imbracat banii.

Initial s-a manifestat sub forma dezvoltarii mascate a monedelor din metale pretioase, acest proces fiind cunoscut in prezent sub denumirea de inflatie monetaro-baneasca. Elementele definitorii ale acestei inflatii sunt :separarea  continutului nominal al monedelor metalice (mai mare )de continutul lor real (mai mic); transformarea existentei – aur a monedei in aparerenta –aur; aglomerarea circulatiei cu monede ieftine fara valoare deplina ; scaderea puterei de cumparare a monedelor falsificate.

Inflatia banilor de hartie convertibili in aur a fost cea de de-a 2-a forma  de inflatie. In perioada formarii economiei de piata  in Europa, tinerele state au fost preucupate de lichidarea haosului monetar specific epocii feudale tarzii, haos ce atins cote inalte in sec. XVI-lea.

S-a actionat pentru sisteme banesti stabile si o circulatie monetara sanatoasa (normala) acestea bazandu-se pe etalonul aur.  Cand banii  de hartie inlocuiau realmente aurul monetar, miscarea semnelor valorii oglindea legile circulatiei banilor – aur cu valoare deplina. De altfel, acestea puteau fi convertiti liber in aur. Corespunzator, cantitatea banilor de hartie se limitau la aurul pe care  acesti bani il reprezentau in circaulatie. In aceasta situatie, inflatia nu putea sa apara, ea nu avea baza de desfasurare.             

Dar, relativ repede, canalele circulatiei banesti au inceput sa se aglomereze. Intr-o anumita perioada, acestea s-a datorat insuficientei cantitatii de marfuri aflate in circulatie. Daca banii de hartie intreceau propria lor masura (daca ei depaseau cantitatea monedelor de aur cu aceeasi denumire ce ar fi trebui sa circule), acesestia se discreditau in fata agentilor economici.  Scaderea puterii de cumparare a banilor aflati in circulatie antrena crestera preturilor. Inflatia de acest gen aparea atunci cand cantitatea banilor de hartie aflata in circulatie o depasea sensibil pe care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar si etalonul aur (o cantitate de aur ce era asezata la baza unei unitati banesti)

Prabusirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflatie –inflatia banilor de hartie  neconvenabil in aur. Acum, existenta functionala a banilor de hartie o absoarbe pe cea materiala. Ca urmare, in conditiile cand singurile elemente de stabilitate si normalitate monetara decurg din cursul fortat al banilor si din increderea  populatiei in buna lor functionare, inflatia poate sa apara ca un proces ce “iese” din cadrul normalului monetar, ce pune in evidenta un excedent de bani.

 

Descrierea conceptului

 

Inflatia este un fenomen si un proces economico-social complex, care a devenit general si persistent in epoca noastra. Ea se caracterizeaza prin cresterea relativ puternica si cumulativa a preturilor si deprecierea monetara (reducerea puterii de cumparare a unitatii monetare) si provine din devansarea puterii de cumparare a consumatorilor fata de cantitatea de bunuri si servicii puse la dispozitia lor. Politicile antiinflationiste, de asigurare a unei stabilitati monetare relative, de mentinere a preturilor in limite rezonabile, pornesc de la premiza asigurarii, simultan, si a cresterii economice si limitarii somajului. Astazi expansiunea in stabilitate pare un ideal greu de atins, daca nu imposibil. In atentia factorilor de decizie sta, mai intai, preocuparea tinerii sub control a procesului inflationist, mentinerii acestuia la o rata redusa, franarea cresterii masei monetare si a preturilor, concomitent cu realizarea obiectivelor de evitare a stagnarii si de relansare economica.

Politicile antiinflationiste trebuie sa fie suficient de puternice pentru a combate efectiv inflatia dar, totodata suficient de suple pentru a nu afecta cresterea economica, de a nu duce la deflatie si depresiune si accentuarea somajului.

In logica strict cantitativa, deflatia pare a fi remediul inflatiei. Deflatia urmareste reducerea, blocarea sau temperarea cresterii preturilor prin micsorarea masei banilor in circulatie. In practica insa, perioada de deflatie este insotita de o slabire a activitatii economice.

Datorita consecintelor negative, este putin folosita ca reforma monetara si revalorizarea. Prin revalorizare se urmareste reintoarcerea monezii nationale la paritatea pierduta si intarirea cursului oficial in raport cu alte monede.

In tara noastra revalorizarea a fost incercata, cu rezultate negative, in perioada anilor 1923-1928. Virgil Madgearu a considerat o eroare monetara revalorizarea din acea perioada de la noi, deoarece prin plafonarea emisiunii de moneda, in conditiile tolerarii cresterii preturilor, s-a creat o lipsa de lichiditate care a franat circulatia marfurilor, creditul si a redus posibilitatiile de procurare a valutei, ingreunand exporturile, ca urmare a scumpirii monedei noastre pe piata externa.

Revalorizarea a fost practicata, impreuna cu devalorizarea si pentru reglementarea raporturilor valorice oficiale dintre principalele monede internationale, in functie de raportul real existent intre puterile lor de cumparare.

Devalorizarea monetara reprezinta reducerea legala a valorii paritare a monedei nationale ca urmare a deprecierii sale in procesul de desfasurare a activitatii economice.

Experienta practica a aratat ca stabilizarea monetara, oprirea ferma a inflatiei, inclusiv prin devalorizare, a dat rezultate in general favorabile. Reformele monetare pentru a da rezultate de durata, trebuie sustinute puternic prin cresterea productiei, asigurarea echilibrului bugetar, a unei balante comerciale si de plati echilibrate, control riguros al emisiunilor monetare si al acoperirii lor temeinice

Statul trebuie sa actioneze energic si la timp pentru a frana inflatia, mai ales atunci cand aceasta tinde sa ia dimensiunile ingrijoratoare a inflatiei galopante. Masurile de combatere a inflatiei merg, de regula, in sensul invers al cailor care au dus la inflatie si se bazeaza atat pe instrumente monetare, cat si economice si financiare.

Caile principale de reducere a cererii sunt:

  • reducerea cheltuielilor publice
  • reducerea cheltuielilor private din fonduri imprumutate
  • majorarea impozitului

Bancile reduc creditul acordat intreprinderilor si guvernul ia masuri de reducere a cheltuielilor. Este era economiilor si dezvoltarii increderii in moneda.

J.K. Galbraith observa ca primele cheltuieli bugetare vizate de austeritate, sunt cele prevazute la capitolele destinate bunastarii, locuintelor, serviciilor urbane, educatiei si altora de acest fel. In ceea ce priveste cheltuielile bugetare destinate marilor firme, cele concretizate in cheltuieli militare, acestea nu sunt in general afectate. Asupra cererii se poate actiona si prin inghetarea salariilor.
Reducerea creditelor si implicit a investitiilor sunt influentate de majorarea ratei dobanzii. Si de aceasta data marile firme, care se bazeaza in proportii considerabile pe autofinantare, sunt putin afectate. Impactul principal, aceste mariri, il au aspra firmelor mici si mijlocii-fermierii, micii comercianti, micii oameni de afaceri, negustorii.

Majorarea impozitelor afecteaza, de asemenea, in cea mai mare masura, tot firmele mici; cele mari, controland preturile, transfera asupra societatii majorarile fiscale. Strategia de combatere a inflatiei prin cerere vizeaza si reducerea cererii si descurajarea consumului unor produse deficitare, precum si revitalizarea cererii pentru produse ce se pot substitui produselor deficitare. In aceasta privinta mentionez rolul avut de petrol si implicit de reducere a pretului la acest produs, de politica de economisire a energiei. Se stie ca in aceasta directie s-a trecut la crearea si utilizarea de tehnologii mici consumatoare de energie, la introducerea in activitatea economica pe scara tot mai mare a surselor alternative de energie, precum si la schimbari in structura productiei si consumului mondial.

Imbunatatirea raportului dintre cerere si oferta, in cadrul pietei unor materii prime si materiale deficitare, este posibila si prin recuperarea, reciclarea si refolosirea materialelor continute in deseuri de hartie, sticla, fier otel, zinc etc.

Micsorarea cererii ramane chiar cand nu contribuie la scaderea preturilor, un factor de moderare a cresterii lor. In conditiile micsorarii cererii, lupta impotriva inflatiei trece insa prin o crestere economica mai lenta si prin o presiune asupra costurilor salariale. In toate tarile industrializate, incetinirea inflatiei, la inceputurile anilor 80, a fost rezultatul acestei combinari.

Micsorarea cererii slabeste influenta cererii asupra activitatii economice si nu faciliteaza resorbirea somajului. J.M. Albertini exprima insa opinia ca somajul s-ar datora in proportie mai mica insuficientei cererii si mai mult insuficientei productiei si inadaptarii fortei de munca. El releva faptul ca in Franta, la aceasta perioada, chiar in timpul inviorarii economice reducerea proportiilor somajului este limitata, fiind un obiectiv aproape de neatins.

Contra inflatiei prin costuri politica monetara sau politica bugetara sunt considerate ineficace. Tinand seama ca nu numai revendicarile salariale necorelate cu cresterea productivitatii muncii, ci si profiturile excesive, marja de beneficii prea ridicata, materiile prime prea scumpe, pot constitui cauze ale inflatiei prin costuri, toate trebuie luate in considerare pentru evitarea sau combaterea acestui fenomen. Este foarte natural de a duce o politica de preturi si de venituri care sa evite distribuirea in economie a unor sporuri de castiguri superioare celor create prin cresterea productivitatii.

Politica de control a preturilor imbraca atat forme radicale, de blocare a preturilor, cat si forme mai suple. Uneori este inevitabila recurgerea temporara la blocarea preturilor, pentru evitarea exploziei preturilor. Un control permanent al preturilor insa, poate afecta mecanismele pietei, bazate pe concurenta si optiunea consumatorilor, si inlocui logica economica cu procedee administrative, care conduc la preturi in intregime administrate, cu efecte negative in ce priveste orientarea productiei si cresterea productivitatii muncii. Politica inflationista, vizand problema veniturilor, ia mai ales, forma politicii salariale.

Este vorba cum s-a mai aratat, de corelarea salariilor cu cea a productivitatii muncii. Insa, cum se exprima un economist francez (Pierre Masse), politica veniturilor este clara in intentiile sale, imprecisa in continutul sau si incerta in procedeele sale. Exista de asemenea, cauze ale inflatiei in structura economiei si in conditile reale de functionare ale acesteia. Se poate imputa, inflatia, capacitatii insuficiente a productiei de a raspunde incitatiilor cererii, precum si dezechilibrelor sectoriale si regionale.

Remediul il constituie o politica de diminuare a acestor disparitati, cresterea productivitatii muncii in aceste sectoare din urma, in special in sectorul serviciilor care ocupa, in multe tari, ponderea cea mai mare a populatiei. Inflatia are si o dimensiune sociologica si psihologica. Cauzele si respectiv, remediile inflatiei se afla si in comportamentul grupurilor sociale si in anticiparile agentilor economici: salariati, intreprinzatori etc. Grupurile sociale pot avea reactii de adaptare sau de refuz, fata de modificarile economice si nemonetare care se produc. In cazul in care indeplinirea unor dorinte nu poate fi realizata, poate aparea fenomenul de contestare, exprimat, mai ales, in revendicarea de venituri suplimentare.

Satisfacerea revendicarilor duce la modificari in repartitia existenta a veniturilor in societate. Daca acest lucru este acceptat ca just de alte grupuri participante la repartitie, inflatia poate fi prevenita, dar daca si ele se inscriu cu revendicari, inflatia este inevitabila. Crestera preturilor insa, anuleaza castigurile obtinute peste surplusul global datorat cresterii productivitatii muncii.

Reluarea revendicarilor face ca spirala inflationista sa nu se mai opreasca. Cercetarile economice si sociologice au evidentiat o anumita corelatie intre numarul si amplitudinea grevelor si inflatiei. Remediul inflatiei trebuie cautat si in consensul social asupra repartitiei veniturilor si beneficiilor rezultate din cresterea economica.

Combaterea inflatiei presupune si instaurarea unui climat de incredere, de reducere a incertitudinilor, atat pentru salariati, pentru consumatori in general, cat si pentru intreprinzatori, preocupati de securitatea firmelor, de mersul afacerilor, de oportunitatea si eficienta investitiilor. In promovarea si, mai ales, in desfasurarea inflatiei, un rol important il are, ceea ce se numeste efectul de anticipare, teama de o evolutie defavorabila, incertitudinea, ceea ce determina agentii economici sa-si ia unele masuri de precautie.

Exista opinia altor autori ca un rol moderator in desfasurarea inflatiei deschise il are mecanismul de indexare, respectiv legarea marimii nominale a salariilor, a capitalurilor, de evolutia preturilor, a productiei sau productivitatii muncii. Sunt si opinii opuse, care combat scara mobila, prezentand ca o incercare de a crea aparente false sau de a fi un remediu periculos care transforma inflatia curenta in inflatie instalata.

Inflatia este un fenomen produs de reactiile organismului economic la dezechilibrele existente inlauntrul sau, o forma prin care raporturile si proportiile economice si monetare cauta sa se echilibreze automat.

Dat fiind faptul ca societatea nu poate trai deasupra posibilitatiilor sale, cererea globala este adusa, prin cresterea preturilor si erodarea puterii de cumparare a unitatii monetare, la dimensiuni reale, in concordanta cu marimea efectiva a ofertei globale.

Politicile economice de combatere a inflatiei trebuie sa asigure refacerea echilibrului economic, in conditii de stabilitate a preturilor, si monetara, luand masuri de crestere a ofertei, in primul rand prin cresterea productiei, precum si masuri de reducere a cererii la un nivel rezonabil, evitand, pe cat posibil, in procesul redistribuirii veniturilor, deteriorarea situatiei economice a grupurilor sociale defavorizate.

Cercetarea economica scoate in relief faptul ca, in prezent, la nivel national, exista o cvasi-disparitie a mecanismelor spontane de limitare a inflatiei. Totodata exista preocupari de a gasi modalitati de incorporare a mecanismelor auto-reglatoare direct la nivelul intreprinderilor, la nivelul unde se formeaza preturile. De asemenea, ca urmare a intensificarii influentei, in ultimele 2 decenii, a curentelor liberale, in tarile occidentale, cat si in restul lumii, s-au adoptat masuri de liberalizare a economiei, accentuarii rolului mecanismelor automate ale pietii in reglarea economiei. Probabil ca aceste mecanisme vor avea un rol mai mare si in sfera inflatiei, in sensul absorbirii si temperarii automate, in mai mare masura, a fenomenelor inflationiste.

Deocamdata in toate tarile exista un control central in domeniul monetar si al creditului, precum si programe guvernamentale de stavilire a inflatiei, statul fiind principalul factor al luptei pentru combaterea inflatiei.

 

Inflaţia constituie:

  • este un dezechilibru major prezent în economia oricărei ţări, reprezentat de o creştere generalizată a preţurilor şi de scăderea simultană a puterii de cumpărare a monedei naţionale;
  • un indicator final, care arată la sfârsit de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative, alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează şi conduc la o stabilitate a preţurilor de consum.

Termen larg folosit pretutindeni, inflatia continua sa ramana insuficient conturata.

Procesul inflationist a aparut, este unananim acceptat acest punct de vedere, cu mult inainte ca stiinta economica.

Fiind un fenomen deosebit de complex , inflatia se poate masura si ilustra prin utilizarea simultana a mai multor inidici si indicatori, fiecare din acestia evidentiind o anumita fateta a inflatiei.

Cei mai importanti sunt:

- diferenta dintre cererea solvabila si oferta reala de marfuri, bunuri si servicii

- indicele general al preturilor

- indicele preturilor de consum

- indicele costului vietii

- scaderea de cumparare a banilor pe piata interna si cea externa

- depasirea de catre masa monetara in circulatie a produsului national

Din punct de vedere al intensitatii intalnim:

  • inflatia moderata caracterizata printr-o crestere medie anuala a preturilor si serviciilor de 3%-4% care duce la deprecierea lenta si progresiva a banilor , fara zguduiri economice
  • inflatia deschisa in care cresterea anuala a preturilor este intre 5% si 10% si este insotita de cresteri economice mai reduse sau chiar stagnari
  • inflatia declarata, in care preturile cresc anual cu 10%-15%
  • inflatia galopanta, in care preturile si tarifele cresc annual cu mai mult de 15% , provocand mari dezechilibre economice si sociale
  • hiperinflatia, forma cea mai periculoasa si excesiva a inflatiei la care preturile cresc la intervale scurte de timp, antrenand dezechilibre generale in economia nationala
  • dezinflatia se manifesta prin incetinirea durabila si autointretinuta a ritmului de crestere a nivelului general al preturilor
  • cresterea economica neinflationista este o inflatie moderata insotita de o crestere economica mai mare decat inflatia
  • cresterea economica inflationista releva un ritm pozitiv de crestere a productiei nationale , insotit de o rata a inflatiei mai inalta decat cea a dinamicii economice
  • stagflatia desemneaza acea situatie din economia in care coexista inflatia cu lipsa de crestere economica
  • slumpflatia sintetizeaza coexistenta inflatiei galopante cu recesiunea economica

Exprimarea absoluta a inflatiei se determina ca diferenta dintre cererea absoluta nominala si cantitatea reala de bunuri si servicii pe care le pot oferi spre vanzare agentii economici.

Indiferent de cauza declansarii inflatiei, desfasurarea ei, perpetuarea si agravarea inflatiei are determinari multifactoriale.In conditiile economiei actuale, inflatia are la baza factori de ordin economic, monetar socio-politic , de natura interna si externa care actioneaza simultan si se influienteaza reciproc.

 

Cauzele inflatiei

 

Inflatia contemporana reprezinta un dezichilibru structurat monetaro-real, care exprima existenta in circulatie a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, fapt ce antreneaza deprecierea banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general, ca si cresterea durabila si generalizata a preturilor. In manuale si tratate, cauzele inflatiei sunt analizate pe rand (dupa principiul caeteris parsibus), fiecare dintre acestea generand o forma specifica de inflatie.

Indiferent de cauza declansarii inflatiei, desfasurarea ei, perpetuarea si agravarea inflatiei are determinari multifactoriale.In conditiile economiei actuale, inflatia are la baza factori de ordin economic, monetar socio-politic, de natura interna si externa care actioneaza simultan si se influienteaza reciproc.

Emisiunea excesiva de moneda peste oferta reala de bunuri si servicii.
Aceasta atrage dup sine un ”surplus de cerere” si, ca urmare, cresterea ansamblului preturilor. Marirea preturilor are loc nu prin simpla sporire a cantitatii de bani, ci prin cresterea cereerii pe care acesta o face posibila. Cresterea masei monetare, insotita de cresterea productiei, poate conduce la cresterea ratei dobanzii, de aici la cresterea cererii pentru investitii si implicit la cresterea preturilor.

Excedentul de cerere agregata (inflatie prin cerere) -este un fenomen de crestere a pretului provocata de o situatie de dezechilibru intre o cerere agregata solvabila prea mare in raport cu oferta agregata la un anumit pret. In conditii normale , excesul de cerere stimuleaza marirea productiei. Daca insa cresterea volumului cererii nu determina o crestere corespunzatoare a productiei, a ofertei, preturile cresc si se manifesta fenomenul inflational.

Excesul cererii de consum a populatiei poate constitui, uneori , factorul principal al inflatiei. Cresterea cererii de consum a populatiei pote sa provina dintr-o utilizare excesiva a economiilor banesti.

Ea pote avea ca sursa si cresterea excesiva a salariilor, fara o crestere corespunzatoare a productiei sau a productivitatii muncii. O alta cauza a inflatiei prin cerere este excesul cererii guvernamentale peste posibilitatile bugetare curente.Ea apare datorita cresterii cererii agregate, in conditiile in care oferta agregata ramane in urma cererii sau se micsoreaza. Cererea agregata poate sa creasca si in conditiile in care masa monetara nu se modifica.

Acest lucru se poate intampla in mai multe cazuri si anume:

  • sporesc veniturile banesti ale populatiei, ducand la marirea puterii de cumparare a acesteia (in Romania mare parte din banii populatiei provin din afara, deoarece un numar mare de persoane lucreaza peste granita, insa continua sa trimita bani familiei aflate in tara)
  • se diminueaza inclinatia spre economisire
  • se extinde creditul de consum (exista o tendinta accentuata de a lua credite, fie pentru nevoi personale, fie pentru achitizitii imobiliare, de masini etc)
  • are loc cresterea salariilor neinsotita de sporirea rezultatelor muncii

Cresterea costurilor de productie (inflatie prin costuri). Marirea costurilor nu stimuleaza productia si, ca urmare oferta de marfuri scade, iar preturile cresc. Costurile de productie se maresc atunci cand remunerarea factorilor de productie creste mai mult decat productivitatea lor; un loc important, in acest sens, il ocupa sporirea cheltuielilor pentru salarii neinsotita de o crestere superioara a productivitatii muncii. In acelasi sens, al cresterii costurilor, actioneaza si marirea preturilor la materii prime, materiale.

Inflatia prin costuri, exprima acea crestere inflationista a preturilor datorata cresterii elementelor ce intra in preturi (materii prime, salarii, beneficii). Consecintele inflatiei sunt examinate prin prisma deprecierii monetare:

  • consecintele inflatiei sunt receptionate in primul rand de agentii economici cumparatori
  • sub incidenta inflatiei cad economiile agentilor economici diminuandulise resursele datorita scaderii puterii de cumparare a banilor.
  • inflatia ii dezavantajeaza pe creditori
  • in timpul inflatiei productia scade
  • inflatia elimina o parte din resursele accumulate
  • inflatia pune deacord capacitatile de productie cu cerintele sociale reale
  • inflatia constituie un factor dezorganizator al oricarei economii nationale
  • descurajeaza investitiile productive , de lunga durata
  • genereaza si extinde somajul
  • afecteaza caderea societatii civile
  • accentuiaza deprecierea monedei nationale

Inflatia prin cerere si inflatia prin costuri se pot manifesta simultan. Interdependenta dintre acestea este pusa in evidenta cu ajutorul instrumrntului spirala inflationista. (Presupuem ca un grup puternic de interese determina in mod constant cresteri ale costurilor.

Oferta agregata se deplaseaza in mod constant catre stanga. Daca in acelas timp autoritatea guvernamentala stimuleaza cererea globala pentru a preveni sporirea somajului, cererea agregata se va deplasa constant catre dreapta. Efectul acestor confruntari de interese se va concretiza intr-un proces inflationist puternic. Daca deplasarile aratate au amplitudini din ce in ce mai mari, va rezulta o spirala inflationista cu rate crescande ale preturilor).

  • Inflatia monetara - se datoreaza introducerii si mentinerii in circulatie a unei mase monetare excedentare raportata la cantitatea de bunuri si servicii de pe piata.

Excedentul de masa monetara poate fi determinat de:

- emisiunea de moneda;

- crearea de moneda scripturala;

- controlul insuficient al puterii asupra emisiunii de moneda;

- cresterea vitezei de circulatie a banilor;

- scaderea increderii in moneda nationala.

Inflatia prin oferta - reprezinta dezechilibrul inflationist dintre cerere si oferta este explicat adeseori prin insuficienta ofertei , prin penuria de bunuri materiale si servicii pe piata. Pentru combaterea inflatiei factorii de decizie trebuie sa aiba in atentie franarea cresterii masei monetare si a preturilor , atragerea economiilor banesti si transformarea lor in capitaluri active , revalorizarea banilor , reducerea cererii agregate , reducerea incertitudinilor e.t.c. Succesul presupune inglogarea unor astfel de masuri in pachete care sa se completeze cat mai bine pe termen mediu si lung.

Formele inflaţiei sunt:

  • inflaţia târâtoare (sau liniştită) presupune creşterea preţurilor până la max. 3%;
  • inflaţia moderată -- reprezintă creşterea anuală a preţurilor cu 15-30%. Definiţia inflaţiei moderate a fost propusă de către Rudiger Dornbusch, profesor la MIT şi Stanley Fischer, primul vice-director executiv al FMI;
  • criza inflaţionistă -- reprezintă acea perioadă de timp, de cel puţin doi ani, pe parcursul căreia rata anuală a inflaţiei depăşeşte 40%. Definiţia crizei inflaţioniste a fost propusă de către Michael Bruno şi William Easterly, economişti la Banca Mondială;
  • inflaţia rapidă, când ritmul anual de creştere a preţurilor se apropie de 10%;
  • inflaţia galopantă, când creşterea preţurilor depăşeşte 10% anual;
  • hiperinflaţia -- reprezintă creşterea preţurilor de peste 50% pe lună; începe în luna în care creşterea preţurilor depăşeşte 50% şi se termină, dacă rata creşterii preţurilor scade sub 50% şi timp de un an se menţine sub acest nivel. După alţi autori, hiperinflaţia presupune o rată medie anuală de 1.000% şi peste.

 

Măsurarea inflaţiei

 

  • în mărime absolută - Excedentul de masă monetară peste oferta reală de mărfuri, care dă naştere la un surplus de cerere absolută nominală ce se traduce prin majorări ale preţurilor efective;
  • în expresie relativă - Este raportul între excedentul sau surplusul de monedă (respectiv, de cerere)şi oferta reală de bunuri şi servicii, în economie, căruia îi corespunde o anumită majorare a preţurilor.

In acest context, masurarea inflatiei se realizeaza prin:

 

Măsuri antiinflaţioniste

 

  1. A) Măsuri de reducere a excesului de cerere agregată:

- politică monetară riguroasă, de natură să evite excedentul de monedă în economie;

- politica bugetară a statului, orientată spre reducerea deficitului bugetar, spre menţinerea la un nivel a cheltuielilor publice, în perioada respectivă, şi spre ridicarea, în anumite limite, a nivelului impozitelor şi taxelor, care să frâneze creşterea cererii şi a preţurilor;

- politica dobânzilor la creditele acordate, prin care să nu se ajungă la o micşorare artificială a ratei dobânzii şi la ieftinirea creditului;

  1. B) Măsuri de stimulare a creşterii ofertei:

- o politică de salarizare corelată cu rezultatele economice obţinute prin muncă, prin care să se evite creşterea costurilor medii;

- creşterea capacităţii de adaptare a aparatului de producţie la cerinţele pieţii;

- stimularea extinderii potenţialului de producţie, prin investiţii de capital în mijloacele de producţie performante, prin forţa de muncă într-o structură de calificare nouă, inovaţii, prin creşterea productivităţii factorilor de producţie.

 

Efectele inflatiei

 

Inflatia poate fi anticipata sau neanticipata. Daca ea este anticipata, atunci toate unitatile si agentii economici o prevad si pot obtine o compensatie integrala a acesteia. Intr-un astfel de caz, inflatia nu va avea urmari importante asupra distributiei venitului si averii in economie. Inflatia poate fi totusi si neanticipata din urmatoarele trei motive:

  • Daca economia in ansamblu esueaza in prezicerea corecta a inflatiei, astfel incat rata reala a inflatiei depaseste rata expectata;
  • Daca anumite unitati economice sau agenti conomici nu reusesc sa anticipeze corect inflatia, incat solicitari mai mici ale salariilor nominale decat cresterile necesare pentru a mentine salariile reale;
  • Daca o anumita unitate economica sau agenti economici, chiar daca au prevazut corect inflatia, nu pot obtine o compensare integrala a acestuia.

Cand inflatia este neanticipata, exista un effect de redistribuire: adica unii vor putea profita, in vreme ce altii vor fi dezavantajati.

Politici antiinflationiste

Urmarind aducerea inflatiei in limite normale, problemele antiinflationiste trebuie sa stabileasca si modalitatile trecerii de la stabilire economica monetara la cresterea aconomica autentica” (Milton Ffriedmann)

Combaterea inflatiei trebuie realizata prin masuri de presiune asupra masei monetare, prin reducerea acesteia cu ajutorul unor restrictii in domeniul creditului si dobanzii. Inflatia a fost si a ramas un proces preponderent negativ, un dezechilibru monetar cu efecte de antrenare in economia reala. Agentii ecnomici sunt preocupati sa evite efectele negative ale procesului.

Politicile antiinflationiste de asigurare a unei stabilitati monetare relative, de mentinere a preturilor in limite rezonabile, pornesc simultan de la premiza asigurarii, si a cresterii economice si limitarii somajului.

In atentia factorilor de decizie sta, mai intai:

  • preocuparea tinerii sub control a procesului inflationist
  • mentinerea acestuia la o rata redusa
  • franarea cresterii masei monetere
  • franarea cresterii preturilor.

Politicile antiinflationiste trebuie sa fie suficient de puternice pentru a combate efectiv inflatia dar totodata suficient de suple pentru a nu afecta cresterea economica, a nu duce la deflatie, depresiune si la accentuarea somajului. Statul poate influenta in sensul depasirii inflatiei exercitand masuri antiinflationiste de ordin strategic sau de ordin tactic.

Politicile antiinflationiste se clasifica dupa mai multe criterii:

  1. Dupa intensitatea si sensul procesului
  • Politici de lupta cu criza inflationista
  • Politici de prevenire a hiperinflatiei si de mentinere a inflatiei moderate sub controlul factorilor responsabili
  1. Dupa doctrina social-eonomica ce sta la baza lor
  • Politicile de combatere a inflatiei de control a cererii agregate
  • Politici de stimulare a ofertei agregate
  1. Dupa metodele si instrumentele folosite

Politicile cererii agregate se deruleaza cu folosirea preponderenta fie a instrumentelor fiscale, fie a celor monetare.

Politicile fiscale de combatere a inflatiei presupun modificarea cheltuielilor publice si/sau a veniturilor din impozite si taxe. Cererea agregata poate fi redusa prin diminuarea si temporizarea cheltuielilor guvernamentale sau prin ridicarea nivelului impozitelor si taxelor.

Politicile monetare se bazeaza fie pe modificarea ofertei de moneda, fie pe cea a ratei dobanzii.

Deoarece consecintele fenomenului inflationist sunt negative este evident ca in politicile guvernamentele obiectivele de combatere a inflatiei vor fi prioritare, cu atat mai mult cu cat ea afecteaza intreaga populatie a tarii.

 

Masuri de ordin strategic

  1. diminuarea cererii, stimularea dezvoltarii productiei de marfuri de consum si de servicii, modificandu-se structura economiei nationale, ridicandu-se eficienta economica. Caile principale de reducere a cererii sunt:
    • reducerea cheltuielilor publice
    • reducerea cheltuielilor private din fonduri imprumutate
    • majorarea impozitului

In conditiile micsorarii cererii, lupta impotriva inflatiei trece insa printr-o presiune asupra costurilor salariale.

  1. aplicarea unei politici monetare juste de lunga durata, orientata spre franarea cresterii masei monetare si a preturilor si insotita de procesele de etapizare a economie, de demonopolizare si de extindere a infrastructurii de piata
  2. reducerea deficitului bugetar, care se poate realiza pe doua cai:
  • pe calea micsorarii cheltuialilor publice
  • pe calea majorarii impozitilor

Masuri de ordin tactic

  1. marirea continua a volumului ofertei pe baza aplicarii unui sistem de impozitare favorabil producatorilor:
  • crearea de conditii normale pentru realizarea bunurilor si sviciilor
  • acordarea de subventii intreprinzatorilor. etc.
  1. privatizatrea proprietatii de stat, ceea ce ar contribui la procurarea de actiuni in intreprinderile private si la realizarea cererii
  2. marirea dobanzii pentru depunerile banesti ale populatiei in casele de economii, dobanda care nu trebuie sa fie mai mica decat ritmul de crestere al preturilor
  3. majorarea volumului marfurilor de comsum de import, ceea ce ar frana in mare masura inflatia.
  4. realizarea reformei banesti si stoparea devalorizarii monetare.

IMPLICATII ECONOMICE, POLITICE SI SOCIALE

 

Consecinţele inflaţiei sunt: Inflatia ca stare de dezechilibru economic este preponderent negativa, avand numeroase consecinte asupra populatei, agentilor economici si asupra mersului de ansamblu al economiei.

·      scăderea puterii de cumpărare a populaţiei;

·      redistribuirea veniturilor şi avuţiei;

·      este stimulata inclinatia spre consum şi este descurajată înclinaţia spre economisire;

·      inflaţia avantajează debitorii (in moneda naţională); rata dobânzii este influenţată de rata inflaţiei.

·      ’fuga’ de lichiditati si preferinta pentru plasarea disponibilitatilor banesti in bunuri durabile neproductive

Examinate prin prisma deprecierii monetare consecintele inflatiei:

  • sunt receptionate in primul rand de agentii economici cumparatori
  • sub incidenta inflatiei cad economiile agentilor economici diminuandulise resursele datorita scaderii puterii de cumparare a banilor.
  • inflatia ii dezavantajeaza pe creditori
  • in timpul inflatiei productia scade
  • inflatia elimina o parte din resursele accumulate
  • inflatia pune deacord capacitatile de productie cu cerintele sociale reale
  • inflatia constituie un factor dezorganizator al oricarei economii nationale
  • descurajeaza investitiile productive , de lunga durata
  • genereaza si extinde somajul
  • afecteaza caderea societatii civile
  • accentuiaza deprecierea monedei nationale

Pentru combaterea inflatiei factorii de decizie trebuie sa aiba in atentie franarea cresterii masei monetare si a preturilor, atragerea economiilor banesti si transformarea lor in capitaluri active, revalorizarea banilor, reducerea cererii agregate, reducerea incertitudinilor e.t.c. Succesul presupune inglogarea unor astfel de masuri in pachete care sa se completeze cat mai bine pe termen mediu si lung.

Sporirea veniturilor, indeosebi a salariatilor, nu-I compensata printr-o crestere corespunzatoare a productivitatii. Apare, astfel o penurie de bunuri materiale si de servicii. Specialistii numesc un asemenea dezichilibru inflatie reala.

Cresterea substantiala a creditului duce relativ repede la dezichilibrul inflationist, la excesul de crestere nominala pentru bunurile de consum (inflatie pe credit). In anumite conditii, profiturile cresc mai incet decat masa economiilor disponibile ale inreprindelor. Ca urmare, guvernele cauta sa promoveze programe proprii de investitii, pe seama bugetului.

Inflatia - contemporana reprezinta un dezechilibru major structurat monetaro-material care exprima deprecierea banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general si cresterea durabila care genereaza marimi disproportionate ale preturilor ce pot fi identificate ca existente in circulatie datorate unei mase monetare care depaseste nevoile economico-sociale reale.

Deflatia - contemporana consta in procesul monetaro-material caracterizat prin scadere durabila pe termen lung a nivelului preturilor, scaderea rezultand dintr-un ansamblu de masuri care vizeaza restrangerea cererii nominale ale preturilor pentru a reduce tensiunile acumulate asupra dinamicii crescatoare a preturilor. Deflaţia caracterizează situaţia în care pe termen lung, oferta de bunuri şi servicii este mai mare decăt cererea, avănd loc scăderea preţurilor. Este opusul inflaţiei – scăderea susţinută a nivelului general al preţurilor.

Dezinflaţie – procesul de eliminare sau de reducere a inflaţiei. O asemenea inflatie face obiectul acestui capitol. Aceasta  delimitare istorica nu inseamna nicidecum ca sarcina noastra se simplifica foarte mult. Formele pe care le-a cunoscut inflatia banilor neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general au fost si sunt destul de diferite in timp si spatiu. Ele s-au diversificat si mai mult pe seama realitatilor din tarile foste socialiste. Ca urmare, problema naturii inflatiei ramane actuala si complexa. Dezimflatia consta in procesul monetaro-real care semnifica incetinirea durabila, constanta si autointretinuta a ratei de crestere a nivelurilor generale ale preturilor.

Stagflatia: reprezinta si exprima acea situatie din economia nationala care nu se caracterizeaza prin influenta rapida si prin lipsa de crestere nationala monetara a economiilor. In acest caz se spune ca avem crestere economica zero si recesiune economica, sau stagflaţia este caracterizată de stagnarea producţiei, fără ca masa monetară să se micşoreze, accentuându–se dezechilibrul dintre cerere şi ofertă şi fenomenul inflaţie.

Sumflatia: caracterizează un dezechilibru economic tip al declinului economic, adica o scadere a productiei nationale de bunuri economice, fapt care determina o inflatie rapida de tip galopant. Slumpflaţia se caracterizează prin declinul economiei, timp în care producţia naţională scade iar inflaţia se manifestă cu intensitate ridicată.

Hiperinflaţia – acea formă a inflaţiei caracterizată de o rată de creştere anuală a preţurilor foarte înaltă.

In practica economica se intalnesc urmatoarele forme generatoare de inflatie:

  1. Inflatie prin costuri (inflatia ofertei) – apare in situatia in care costurile de productie cresc independent de volumul cererii agregate.In aceste conditii, firmele se confrunta cu o sporire a costului de productie si ca urmare acestea raspund partial la inflatie prin cresterea preturilor de vanzare, si partial prin reducerea volumului de activitati economice fapt care implica somaj.
  2. Inflatie prin cerere – este acel tip de inflatie care rezulta din cresterea cererii agregate ale produsului la nivel macroeconomic.Cresterea cererii agregate este explicat de unii specialisti ca fapt datorat cresterii veniturilor banesti ale populatiei.Cresterea veniturilor va determina cresteri ale preturilor, rezulta inflatie.

 

Măsuri de apreciere a intensităţii inflaţiei sau măsuri de diminuare a inflaţiei

 

Masurarea fenomenului inflationist reprezinta ecartul sau decalajul absolut si relativ dintre cererea solvabila nominala si oferta reala de bunuri materiale si servicii.

In mod absolut, ecartul sau decalajul reprezinta dferenta dintre cererea absoluta nominala si oferta reala de marfuri pe care le pot oferi agentii economici spre vanzare in mod real si cantitati totale.

In mod relativ, ecartul sau decalajul reprezinta raportul procentual dintre marimea absoluta monetara atrasa pe piata si masa ofertei de moneda ale bunurilor  economice reale(valorile nominale ale bunurilor economice).

 

Indicele pretului de consum

 

Exprima modificarea procentuala a cheltuielilor pe care o familie de conditie medie le face pentru asigurarea mijloacelor de subzistenta in concordanta cu nivelul si structura nevoilor sociale permanente, continui si determinate.

Inflatia: reprezinta dezechilibru de ansamblu al economiei care consta in aparitia sau cresterea discrepantei dintre masa monetara si oferta de bunuri fata de situatia existenta anterior. Procesul poate fi sesizat prin doua tendinte majore strans legate intre ele: cresterea generalizata a preturilor si scaderea puterii de cumparare a banilor.

Corelat cu acest concept sunt de interes si urmatoarele concepte:

Cresterea economică neinflationista: reprezinta o influenta moderata, adica controlul de guvern si factorul de decizie macroeconomic insotita de o rata a cresterii economice relativ inalte.

Cresterea economică inflationistă: exprima sporuri de productie nationala sau cresterea volumului de produs fizic obtinut insotit de o rata a inflatiei care depaseste acest spor.

Rata inerţială a inflaţiei – acea rată a inflaţiei care este anticipată şi luată în considerare în cadrul contractelor şi aranjamentelor informale.

Taxa pe inflaţie – decizia guvernului de a tipări cantităţi suplimentare de bani determină o creştere a preţurilor şi, implicit, a sumelor ce pot fi folosite pentru finanţarea cheltuielilor guvernamentale.

Senioray – valoarea resurselor obţinute de guvern, datorită capacităţii sale de a tipări bani.

Distingem urmatoarele anticipări inflaţioniste :

Þ sub forma predicţiilor, prognozelor, anticipărilor raţionale rezultate din analiza corelată a tendinţei de evoluţie a indicatorilor macroeconomici pe anumite orizonturi de timp determinate, operate de regulă de Banca Centrală, institutele de prognoză, bazate pe date statistice raportate (înregistrate);

Þ anticipaţii personale (subiective) asupra percepţiei privind creşterea preţurilor în viitor;

Þ anticipaţii ale mediului de afaceri referitoare la pulsul pieţei, politicile guvernamentale, politica monetară a Băncii Centrale (credite, dobânzi, curs de schimb), precum şi asupra evoluţiei preţurilor pe piaţa mondială.

  • gap inflaţionist – situaţia când nivelul cheltuielilor agregate depăşeşte producţia potenţială (nivelul de echilibru al producţiei este mai mare decât producţia potenţială), fapt ce are drept consecinţă apariţia unor presiuni inflaţioniste. Economiştii sunt de părere că economia poate să elimine un gap inflaţionist în mod automat; astfel, prin creşterea preţurilor, puterea de cumpărare scade, consumul şi cheltuielile totale se diminuează, ceea ce face ca producţia de echilibru să scadă la nivelul de ocupare deplină. Într-un mod mai rapid, un gap inflaţionist poate fi eliminat prin folosirea unor politici de stabilizare. În acest sens, cheltuielile totale pot fi diminuate prin reducerea cheltuielilor guvernamentale, creşterea impozitelor şi taxelor sau prin reducerea ofertei de bani, care să determine o creştere a ratelor dobânzii şi deci o scădere a cheltuielilor pentru investiţii. Aceste politici de stabilizare depind însă de dimensiunea gapului inflaţionist şi de mărimea multiplicatorului. Există încă aprinse controverse între specialişti, referitoare la faptul dacă politicile de stabilizare pot preveni fluctuaţiile economiei sau, dimpotrivă, creează numeroase alte probleme.
  • gap deflaţionist – situaţia în care cheltuielile agregate sunt mai mici decât nivelul de producţie de ocupare deplină (producţia de echilibru este mai mică decât producţia potenţială). Mai este denumit şi ca „echilibru de sub-ocupare”. Economiştii de orientare keynesiană sunt de părere că guvernul trebuie să intervină pentru eliminarea gapului deflaţionist, prin creşterea cheltuielilor guvernamentale, micşorarea impozitelor sau creşterea ofertei de bani, în scopul reducerii ratelor dobânzii şi a creşterii, în acest fel, a cheltuielilor pentru investiţii.
  • În concluzie teoria cantitativă a banilor sugerează o relaţie strânsă între bani şi preţuri – de fapt între creşterea ofertei de bani şi inflaţie. În fapt, o rată înaltă de creştere a masei monetare este cauza principală a unei inflaţii ridicate pe termen lung. Pe termen scurt însă, cauzele pot fi mult mai numeroase (orice factor care are drept efect o modificare fie a cererii agregate, fie a ofertei agregat
  • Tocmai de aceea, „pilotajul” politicilor guvernamentale privind abordarea relaţiei inflaţie-şomaj este asociat sintagmei „a naviga între Scylla şi Charybda”.

In conditiile existentei inflatiei reale echilibrul macroeconomic national se depreciaza, fapt care determina institutiile abilitate sa ia masuri specifice fenomenului pentru echilibrarea conditiilor macroeconomice reale ele economiei nationale.

Efectele inflatiei se analizeaza astfel:

  1. Deprecierea inflationista a banilor existenti la populatie, adica scaderea valorii nominale a banilor tezaurizati si nu depozitati.
  2. Calculari si recalculari ale preturilor bunurilor de consum si corelarea acestora cu nivelurile actuale reale ale utilizatorilor.
  3. Viciarea corelarii dintre preturile istorice relative si preturile reale de utilizare.
  4. Incertitudine si risc in practica economica.
  5. Redimensionarea si redistribuirea arbitrara a avutiilor nationale si a veniturilor intre firme, gospodarii si stat pentru a se realiza fluctuatii sau circuit economic.
  6. Inflatia determina si socuri ale economiei

Prin notiunea de socuri economice situatia generala macroeconomica a  economiei nationale sufera modificari crescatoare sau descrescatoare conform dispozitiei, cresteri sau   scaderi ale   inflatiei.

Distingem urmatoarele tipuri de socuri economice:

Socul cererii si al ofertei – aceste socuri au efecte diferite datorita faptului ca sunt indeplinite sau nu urmatoarele posibilitati:

  1. socurile sunt izolate sau sustinute
  2. socurile sunt sau nu validate
  3. socurile sunt sau nu acordate monetar

In general distingem urmatoarele forme:

Pentru socul cererii se considera cazul cand legea economica a cererii se deplaseaza spre dreapta generand o crestere continua sustinuta. In aceste conditii distingem urmatoarele posibilitati: la cresterea cererii se raspunde cu cresterea nivelului preturilor produselor de baza sau venitul national relativ este mai mare decat venitul national preconizat, sau curba posibilitatilor consumului este modificata artificial, caz in care cererea nu este controlata. In toate aceste situatii se analizeaza atat nivelul socului izolat nevalidat monetar cat si cazul socului repetat validat monetar(validat monetar inseamna ca guvernul si institutiile abilitate recunosc sau nu deprecierea valorii reale monetare a banilor).

 

Similar cu socul cererii, socul ofertei se demonstreaza cum graficul legii ofertei s-ar deplasa catre stanga  exprima o majorare a ofertei.In aceasta situatie, in toate cazurile existente nivelul pretului este crescator fapt care determina un venit national relativ mai mic decat venitul national anticipat,adica decalaj recesionist cu deplasare posibila a manifestarii ofertei.Si in acest caz socurile izolate sau repetate validate sau nu monetar pot manifesta conditii care genereaza situatii specifice speciale.Specific acestei situatii de soc este faptul prin care manifestarile ulterioare pot fi de tipul celor prevazute sau scontate, adica similar situatiei din diagram.

Noţiunea clasică asociază inflaţia dereglărilor de pe piaţa monetară. Noţiunea modernă (keynesistă) consideră inflaţia ca o formă de manifestare a dezechilibrului economic global (macroeconomic) şi se referă la creşterea nominală a elementelor preţ, salarii, profituri ca urmare a dezechilibrului menţionat.

Mecanismul inflaţiei explică fenomenul prin complexitatea corelaţiilor dintre cererea agregată, oferta agregată şi nivelul preţurilor.

Þ inflaţia prin cerere este însoţită de creşterea preţurilor, dar şi a producţiei (a activităţii economice)

Þ inflaţia prin costuri se produce atunci când din diverse motive (cauze) costurile de producţie cresc independent de cererea agregată.

Þ inflaţia combinată este rezultatul interacţiunii celor două cauze anterioare-cererea şi costurile.

Politicile de combatere a inflaţiei sunt determinate de cauzele majore care provoacă fenomenul şi în consecinţă au în vedere fie controlul cererii agregate, fie controlul ofertei agregate, evident în sensurile corespunzătoare, fie la controlul ambelor cauze.

  • fenomenul inflaţionist este o altă formă de manifestare a dezechilibrelor macroeconomice şi în consecinţă controlarea lui constituie o componentă majoră a managementului guvernamental.
  • pentru ca politicile macroeconomice să fie eficiente (şi pe această latură a lor) este necesară estimarea corectă a fenomenului şi cunoaşterea mecanismului şi a cauzelor care îl determină.

Mecanismul este complex. Înţelegerea lui permite evaluarea consecinţelor. Inflaţia prin cerere poate avea, pentru perioade determinate, şi efecte pozitive în sensul că stimulează creşterea producţiei. Inflaţia prin costuri şi cea combinată au efecte profund negative care se conjugă şi se amplifică reciproc ducând la „spirala inflaţionistă”.

  • urmările inflaţiei, cunoscute sub denumirea generică de „costuri”, sunt negative atât pentru indivizi, cât şi pentru economia şi societatea în ansamblu. Ele se manifestă în mai multe direcţii şi afectează în sens negativ întreaga populaţie a ţării şi în special pe cei cu venituri fixe. De aici apare necesitatea-economică şi socială- de promovare a politicilor de combatere a inflaţiei.
  • politicile de combatere a inflaţiei se referă, după caz, fie la controlul cererii agregate (influenţând-o să scadă sau să crească) prin instrumente fiscale şi monetare, fie la controlul ofertei agregate (influenţând-o să scadă sau să crească) prin instrumente de venituri şi preţuri combinate cu cele fiscale, bugetare, monetare şi de credit.

Inflaţia a fost o problemă neabordată frontal de Keynes, ea fiind tratată doar colateral în cazul excesului de cerere, al „ecartului inflaţionist”. Una din problemele majore cu care se confruntă economiile multor ţări ale lumii este coexistenţa inflaţiei şi a şantajului, ceea ce, la nivelul politicilor guvernamentale ridică problema opţiunii pentru obiective şi instrumente de absorbţie a şomajului sau pentru cele de ţintire a inflaţiei care nu pot fi aplicate concomitent fiind reciproc inconsistente.

Rezolvarea dilemei: şomaj temperat- inflaţie sporită versus şomaj în creştere- inflaţia temperată a pus problema tratării relaţiei inflaţie-şomaj în mod diferenţiat pe termen scurt şi pe termen lung cu ajutorul Curbei Philips care sugerează că:

Þ pe termen scurt, o rată mai înaltă a inflaţiei este acompaniată de o rată mai scăzută a inflaţiei şi invers;

 Þ pe termen lung, curba Philips este verticală, indicând că şomajul va reveni întotdeauna la rata sa naturală, astfel încât orice încercare a statului de a stimula economia naţională va avea drept efect unic şi inevitabil creşterea preţurilor şi deci revigorarea inflaţiei.

  • relaţia reprezentată în graficul de mai sus arată clar că politicile economice puse în practică de puterile publice se situează „între două focuri”: şomaj şi inflaţie. Acest fapt a fost deseori dovedit de realitate: lupta contra şomajului a dus la creşterea inflaţiei şi invers.
  • acest fenomen se explică prin faptul că efortul de creare a noi locuri de muncă generează un mare volum de cheltuieli care deseori sunt acoperite inflaţionist. Invers, măsurile de austeritate promovate în lupta contra inflaţiei duc la reducerea la strictul necesar a numărului de angajaţi şi implicit la creşterea şomajului. Această relaţie ar permite să dea modelului Keynesian ecuaţia de preţuri care îi lipseşte. Dacă relaţia se verifică, rezultă că nu există decât o singură rată a şomajului compatibilă cu o inflaţie zero, ceea ce ar sugera existenţa unei „rate naturale a şomajului”.

Întrucât inflaţia reprezintă un fenomen extrem de complex care se complică şi mai mult prin conjugarea relaţiei inflaţie-şomaj, politicile macroeconomice au în vedere, pe lângă o bună cunoaştere a cauzelor şi o evaluare corectă a efectelor, numeroase alte aspecte de identificare a formelor sub care se manifestă inflaţia măsurată ca rată pe un interval determinat de timp (de regulă un an), calculându-se procentul de creştere a nivelului general al preţurilor.

În afară de formele deja definite ale inflaţiei: prin monedă, prin costuri, prin cerere, prin importuri (import de inflaţie), inflaţie combinată. este necesar să cunoaştem şi anumite fenomene atipice legate de inflaţie, precum şi a unor noţiuni teoretice cum sunt: