În această perioadă, se poate aprecia faptul că activităţile economice au cunoscut o dezvoltare relativ lentă, s-au intensificat schimburile de mărfuri, însă producţia a crescut, în principal, pe cale extensivă. Spre sfârşitul perioadei feudale, cele şapte războaie turco-ruso-austriece din secolul XVIII şi începutul secolului XIX, de pe teritoriul Ţării Româneşti şi Moldovei, au afectat grav activitatea economică

provocând numeroase pierderi umane şi materiale. Pe de altă parte, Imperiul Otoman a impus anumite restricţii privind produsele exportate (mai ales pentru grâu) de către Ţara Românească şi Moldova, a favorizat intrarea pe teritoriile româneşti a unor monede străine cu putere de cumpărare scăzută şi a fixat cursurile monetare la un nivel nefavorabil provinciilor româneşti.

 

1.  Agricultura

 

Cea mai importantă activitate economică era agricultura,  în toate provinciile româneşti, având anumite particularităţi în funcţie de tipul solului şi de dimensiunea suprafeţelor care puteau fi cultivate, acestea fiind de dimensiuni relativ reduse faţă de potenţialul efectiv existent. Suprafeţele cultivate au rămas de dimensiuni relativ mici în principal din cauza deselor invazii otomane, a numeroaselor calamităţi naturale (ploi, secete) şi a instabilităţii politice şi legislative. Uneltele erau în general înapoiate şi exista un deficit acut de lucrători, în special dintre cei calificaţi. Au continuat sa predomine culturile de cereale, în condiţiile în care Imperiul Otoman a urmărit reducerea suprafeţelor cultivate cu grâu şi extinderea celor cultivate cu porumb. În continuare, produsele agricole cele mai apreciate şi în străinătate erau vinul, ceara şi mierea.

În cadrul activităţilor de creştere a animalelor, au continuat să predomine creşterea vitelor şi a cailor, care beneficiau de suprafeţe întinse ocupate de păşuni şi fâneţe, vitele fiind exportate în continuare în cantităţi relativ mari.

În Ţara Românească şi Moldova, proprietatea funciară era împărţită între marii proprietari reprezentaţi de boieri şi micii proprietari, ţăranii liberi, care deţineau, în general, suprafeţe de sub 5 ha, majoritatea nedepăşind 2 ha. Marea proprietate funciară, aflată în creştere, era “limitată”  deoarece boierii erau obligaţi să cedeze ţăranilor dreptul de folosinţă asupra unor suprafeţe de teren în schimbul unor obligaţii în produse şi în muncă. S-a dezvoltat în paralele fenomenul de arendăşie feudală, în principal în Ţara Românească.  Arendăşia nu a favorizat dezvoltarea agriculturii deoarece persoanele care luau pământurile în arendă urmăreau, de fapt, obţinerea unor privilegii feudale, erau prost plătite, nefiind interesate de dezvoltarea activităţii şi nici de posibilitatea de a investi o parte din veniturile obţinute pentru dezvoltarea producţiei. În Moldova, fenomenul s-a produs la o scară mult mai redusă deoarece majoritatea proprietarilor funciari se ocupau personal de cultivarea pământurilor aflate în proprietatea lor.

Pe teritoriul Transilvaniei erau cultivate doar jumătate din suprafeţele disponibile celelalte fiind ocupate de păşuni şi fâneţe. Majoritatea suprafeţelor de teren arabil erau ocupate de cereale. Dezvoltarea agriculturii a fost întârziată de faptul că Curtea de la Viena urmărea să obţină din Transilvania produse agricole în condiţii avantajoase, aplicând anumite restricţii la exportul produselor agricole ale Transilvaniei către alte ţări. Pe de altă parte, dezvoltarea agriculturii a fost favorizată de creşterea preţurilor produselor agricole pe pieţele europene şi de faptul că nobilii au încercat relativ timpuriu să introducă pe terenurile lor unelte mai performante, metode mai eficiente de producţie, nu numai în cultivarea cerealelor, dar şi în viticultură, pomicultură şi cultivarea plantelor industriale, să îmbunătăţească modalităţile de creştere a animalelor.

 

2.  Meşteşugurile

 

Întreprinderile meşteşugăreşti s-au dezvoltat atât în mediul rural cât şi în cel urban, unde s-au constituit breslele, care au atins punctul maxim de dezvoltare spre sfârşitul Epocii Feudale. Activitatea se desfăşura în general în întreprinderi de dimensiuni mici, cu mai puţin de 10 sau chiar de 5 lucrători. Principalele domenii în care activau acestea în Ţara Românească şi Moldova erau: producţia de ţesături (în special postav), croitorii, blănării, încălţăminte, producţia de ceară, lumânări, hârtie. Treptat, a crescut numărul atelierelor meşteşugăreşti şi au apărut noi meserii, în special în mediul urban, ca urmare a creşterii populaţiei, a influenţelor exercitate de moda străină, a modificării stilului de viaţă. Pe de altă parte, dezvoltarea meşteşugurilor, a favorizat, la rândul său, dezvoltarea oraşelor şi creşterea numărului acestora.

S-au constituit, cu precădere în ultimul secol al Perioadei Feudale, întreprinderi de dimensiuni ceva mai mari, manufacturile feudale, care au beneficiat de numeroase avantaje obţinând monopolul pentru vânzarea anumitor produse, avantaje pentru desfacerea producţiei în magazinele proprii, puteau folosi ca lucrători ţăranii clăcaşi care erau scutiţi astfel de obligaţiile în muncă şi în produse faţă de moşieri, de asemenea puteau folosi muncitori veniţi din străinătate şi beneficiau de scutiri de taxe vamale la importul materiilor prime sau al unor unelte. Primele manufacturi menţionate în documente sunt cele producătoare de postav, în secolul XVIII la Pociovalişte (care atinsese un număr de 200 -300 de muncitori), Bucureşti, Ruginoasa, Târgovişte şi altele.

În Transilvania, manufacturile s-au dezvoltat mai mult decât in celelalte provincii româneşti, îndeosebi în domeniul prelucrării metalelor. S-au înfiinţat mai de timpuriu manufacturile moderne, în care predomina capitalul austriac şi care foloseau pe scară mai largă munca salariată.

 

3.  Comerţul

 

Evoluţia comerţului interior şi exterior a fost marcată de evenimentele politice specifice perioadei. În Ţara Românească şi Moldova, dezvoltarea comerţului interior  a fost frânată de operaţiunile militare desfăşurate pe teritoriile lor, de jafurile armatelor străine, precum şi de inexistenţa unei monede unice, comune. În Transilvania, după anul 1691, când a ieşit de sub suzeranitatea turcească, dezvoltarea comerţului interior a fost afectată de dominaţia austriacă, care i-a impus restricţii la exportul unor materii prime şi la importul unor produse finite, care s-a considerat că pot fi mai ieftin realizate în interior, defavorizând astfel dezvoltarea zonelor imperiului rămase în urmă, printre care şi Transilvania.

Comerţul dintre Transilvania pe de-o parte şi Ţara Românească şi Moldova pe de altă parte, s-a intensificat. Transilvania importa de la acestea materii prime şi alimente şi exporta produse meşteşugăreşti, ceea ce a contribuit în mod deosebit la dezvoltarea unor centre urbane ca Sibiu, Braşov şi Bistriţa.  

Dezvoltarea activităţilor economice în general a determinat intensificarea circulaţiei monetare şi creşterea rolului economic al oraşelor. S-a constatat, ca aspect pozitiv, intensificarea legăturilor dintre activităţile agricole şi piaţă, dar pot fi subliniate şi anumite aspecte negative, în special legate de dezvoltarea activităţilor meşteşugăreşti şi a manufacturilor, referitoare la: deficitul de capital performant; deficitul de lucrători superior calificaţi; incompetenţa celor care conduceau activităţile economice respective; instabilitatea politică şi legislativă, care a afectat toate domeniile vieţii economice.