Se consideră că, pe teritoriul României actuale, Epoca Modernă a început în anul 1821, o dată cu Revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Această etapă a marcat intensificarea eforturilor de dezvoltare economico – socială şi încercarea de a se apropia de nivelul ţărilor europene dezvoltate, precum şi realizarea unor importante modificări structurale în aceste domenii.

Trei elemente au favorizat în mod deosebit dezvoltarea economică: desfiinţarea monopolului otoman asupra comerţului exterior prin Tratatul de la Adrianopol; retrocedarea porturilor de la Marea Neagră; instituirea libertăţii navigaţiei pe Marea Neagră.

 

1.  Agricultura

 

Până la jumătatea secolului al XIX-lea, în Ţara Românească şi Moldova, producţia agricolă a crescut de aproximativ 3 ori, în principal pe cale extensivă, ca urmare a creşterii cererii de produse agricole pe pieţele europene. Principalele plante cultivate au fost: grâul, porumbul, orzul şi ovăzul, iar în partea nordică a Moldovei s-au extins culturile de cartofi.

În ceea ce priveşte creşterea animalelor se remarcă activităţile de creştere a bovinelor, însă acestea s-au diminuat uşor pe de o parte din cauza faptului că sporirea suprafeţelor cultivate a determinat reducerea suprafeţelor ocupate de păşuni şi fâneţe folosite ca hrană pentru animale şi, pe de altă parte, din cauză că cererea în creştere pentru animalele de tracţiune a determinat degradarea fizică a acestora. Efect a constat în reducerea efectivelor de animale domestice.

Marii proprietari funciari, în dorinţa de a îşi spori profiturile, au redus suprafeţele de teren pe care le dădeau în folosinţă ţăranilor, au crescut obligaţiile acestora în muncă, ceea ce pe termen lung a defavorizat  dezvoltarea agriculturii. Fenomenul de arendăşie a luat o amploare deosebită, pe baza conţinutului feudal al raporturilor sociale, mâna de lucru fiind reprezentată de ţăranii clăcaşi. Arendăşia nu a contribuit în mod deosebit la dezvoltarea agriculturii deoarece din venituri, se reinvestea numai o mica parte, restul fiind cheltuit pentru consumul propriu, din care o parte însemnată în străinătate.

Ca urmare a creşterii cererii de produse agricole şi a preţurilor acestora, a crescut şi preţul pământului, de aproximativ 3 ori.

În Transilvania au crescut de asemenea suprafeţele cultivate însă mult mai lent din cauza componenţei solului, aproximativ o treime din suprafeţele agricole reprezentând suprafeţele arabile, restul fiind ocupate de păşuni şi fâneţe. Prin urmare, s-a impus mai devreme practicarea unei agriculturii intensive, cu rotaţii trienale şi chiar folosind irigaţiile. Plantele cele mai cultivate au fost grâul, porumbul, fructele, viţa de vie, cartofii, sfecla de zahăr  precum şi anumite plante industriale.

În Bucovina, principala activitate agricolă o reprezenta creşterea bovinelor, de pe urma vânzării cărora ţăranii îşi procurau resursele necesare achiziţionării unor produse necesare consumului propriu al gospodăriei.

 

2.  Comerţul

 

Comerţul interior s-a dezvoltat în principal ca urmare a modificării legislaţiei, care a simplificat regimul juridic al comerţului, regimul fiscal şi a decis înfiinţarea instanţelor judecătoreşti comerciale la Bucureşti, Craiova şi Galaţi. În mod deosebit s-a dezvoltat comerţul urban, efectuat în general în prăvălii şi magazine de dimensiuni mici, crescând semnificativ, însă, numărul de companii comerciale şi prăvălii. În mediul rural comerţul se desfăşura în principal în cadrul târgurilor, iarmaroacelor şi oboarelor. Dezvoltarea comerţului a impulsionat dezvoltarea vieţii economice în general, a determinat o mai mare preocupare pentru perfecţionarea învăţământului de profil şi introducerea unor noi metode de evidenţe comerciale contabile, pentru îmbunătăţirea stării drumurilor şi dezvoltarea transporturilor, în  special  al  celor rutiere fiind construite câteva şosele pietruite. Un element negativ l-a reprezentat inexistenţa unei monede naţionale unice, însă, amplificarea activităţilor cămătăreşti, de zărăfie a contribuit semnificativ la accelerarea procesului de acumulare a capitalului.

Comerţul exterior a înregistrat creşteri semnificative în Ţara Românească şi Moldova, de peste 4 ori, de o mare importanţă fiind cantităţile de mărfuri tranzacţionate în oraşele porturi. Balanţele comerciale ale Ţării Româneşti şi Moldovei au fost excedentare în toată perioada până la jumătatea secolului al XIX-lea.

S-a observat modificarea structurii comerţului exterior pe partenerii externi, fiind preferate ţările dezvoltate din Europa Occidentală, în special Anglia, Franţa şi Germania. Din aceste ţări se importau în principal maşini şi utilaje şi se exportau cereale, materii prime industriale.

Tot în această perioadă, după anul 1829, s-a amplificat comerţul dintre Ţara Românească şi Moldova pe de o parte şi Transilvania pe de altă parte. Transilvania importa de la celelalte două materii prime, în special cereale şi vite şi le furniza produse finite, preponderente fiind produsele de fier şi textilele. Până la în anul 1867, comerţul exterior al Transilvaniei cu Ţara Românească şi Moldova, respectiv România Veche, s-a dublat.

 

3.  Meşteşugurile

 

Majoritatea unităţilor producătoare în Ţara Românească activau în domeniul alimentar, al materialelor de construcţii, textil, al ceramicii şi sticlei, al tăbăcăriei, al hârtiei, al chimiei şi prelucrării metalelor. Unităţile meşteşugăreşti erau amplasate în cea mai mare parte în mediul rural şi se numeau fabrici, cu toate că majoritatea aveau mai puţin de cinci lucrători. Desfiinţarea breslelor în Ţara Românească şi Moldova a condus la apariţia primelor unităţi în cooperaţie simplă, care aveau, în general, între 1 şi 3 muncitori. Activităţile  meşteşugăreşti  s-au  dezvoltat  foarte  lent  pe  de  o  parte  din  cauza deficitului de capital şi de muncitori calificaţi şi pe de alta din cauza cererii interne foarte reduse pentru aceste bunuri, majoritatea fiind produse în cadrul gospodăriilor ţărăneşti.

În Transilvania meşteşugurile s-au dezvoltat mai mult decât în celelalte două provincii româneşti, ca urmare a reformei agrare şi a unor măsuri legislative instituţionale, majoritatea unităţilor producătoare activând în domeniile: construcţii şi arte, prelucrarea metalelor feroase şi preţioase, pietrei şi lemnului, chimie, alimente, tutun, textile, hârtie, pielărie. Materiile prime folosite se importau în cea mai mare parte din Ţara Românească şi Moldova deoarece costurile cu transportul erau foarte reduse.

Unităţile meşteşugăreşti erau în general mari consumatoare de forţă de muncă, aveau o productivitate relativ redusă şi se orientau spre fabricarea produselor tradiţionale. Produsele de lux se consumau în cantităţi relativ mici, în special în mediul urban şi proveneau integral din import.