1.  Pierderile umane şi materiale provocate de Primul Război Mondial

 

Primul Război Mondial a produs numeroase pagube materiale şi umane iar primii ani după încheierea războiului au fost caracterizaţi de o situaţie economică precară, dominată de refacerea economiei, a capacităţilor de producţie, a infrastructurii şi fondului de locuinţe afectate de război.

 Pierderile umane s-au ridicat la un total de 9 milioane persoane decedate, 15 milioane persoane rănite, 5 milioane persoane dispărute şi 7 milioane persoane invalide. Acestea au afectat activitatea economică, pe de-o parte, prin faptul că s-a redus semnificativ volumul forţei de muncă în paralel cu reducerea ratei natalităţii, populaţia având, drept urmare, o structură necorespunzătoare pe domenii care a condus la obţinerea unor productivităţi scăzute ale muncii, iar, pe de altă parte, reducerea populaţiei a însemnat reducerea cererii interne şi a capacităţii de absorbţie a pieţei interne.

De asemenea, dspăgubirile plătite de stat familiilor afectate de război au reprezentat cheltuieli importante din bugetul de stat, care au agravat deficitele. Un alt capitol important de cheltuieli bugetare l-au reprezentat cheltuielile pentru refacerea activităţii economice, impunându-se din aceste motive dese emisiuni monetare şi creşterea fiscalităţii. Acestea au condus, la rândul lor, la accentuarea inflaţiei, deprecierea monedelor naţionale şi creşterea datoriei publice.

Cea mai afectată ţară europeană a fost Franţa, care a suferit pierderi grave în toate domeniile şi care, pentru a acoperi cheltuielile legate de operaţiunile militare, contractase datorii foarte mari faţă de SUA.

Germania a fost afectată atât de pierderile materiale şi umane provocate de război, cât şi de faptul că era obligată să plătească sume importante drept despăgubiri de război, sume care depăşeau capacitatea sa de plată. Germania  a încetat să facă aceste plăţi în anul 1933, când Hitler s-a instalat în funcţia de cancelar.

Pentru multe dintre statele din Estul Europei încheierea războiului a însemnat reîntregirea ţării sau chiar formara de noi state, ceea ce  a avut un rol foarte important în dezvoltarea activităţii economice. Deoarece majoritatea erau ţări cu economie agrar-industrială, o semnificaţie deosebită au avut-o reformele agrare.

SUA aveau o economie prosperă după încheierea războiului, pierderile sale au fost minime, iar activitatea economică s-a dezvoltat în timpul războiului, sporind semnificativ capacităţile de producţie, în special cea industrială legată de producerea bunurilor militare. Astfel SUA a devenit cea mai mare putere economico-financiară şi a acumulat 1/3 din rezervele mondiale de aur. Un obiectiv important urmărie de S.U.A. a fost creşterea vânzărilor de produse americane pe pieţele europene.

 

2.  Refacerea economiilor naţionale în perioada imediat următoare încheierii războiului

 

Până  în  anul  1924  majoritatea  ţărilor  au  reuşit  să  depăşească  perioada  de  criză provocată de pagubele produse de război. Perioada dintre 1924-1929 a fost o perioadă de avânt, de dezvoltare în toate ţările, crescând semnificativ producţia industrială mondială, care a atras după sine şi creşterea comerţului mondial cu oţel, din care 50% era realizată în S.U.A., acesta fiind utilizat pentru fabricarea elementelor de capital fix, a căror cerere se afla în creştere continuă.

A crescut, de asemenea, producţia de energie electrică, utilizată pe scară largă în industrie. Printre proncipalii producători mondiali se situau S.U.A., Marea Britanie şi Germania.

Un alt produs care a antrenat dezvoltarea industriei a fost automobilul. Producţia de automobile a crescut foarte mult în S.U.A., care au trcut la producţia în flux continuu, reducând spectaculos timpul de producţie pe unitate de produs. Înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial, ţările cu cel mai mare număr de automobile erau S.U.A., Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia.

Utilizarea uneltelor mult mai performante în agricultură, precum şi a maşinilor agricole performante, au condus la creşteri fără precedent ale producţiei agricole.

Dezvoltarea activităţilor economice şi creşterea producţiei a permis concentrarea capitalurilor şi a determinat consolidarea cartelurilor, care deţineau poziţii deosebit de importante pe plan naţional şi internaţional. Cele mai mari carteluri au funcţionat în industrie, în special ăn cea chimică şi a automobilelor şi, de asemenea, în domeniul bancar.

Necesarul de fonduri pentru dezvoltarea activităţilor de producţie a impus numeroase emisiuni monetare, inflaţia devenind o problemă serioasă a tuturor statelor  în perioada 1924 – 1929, motiv pentru care s-au făcut o serie de reforme monetare în scopul stabilizării monedei şi atenuării inflaţiei. S-a amplificat şi fenomenul de creditare internaţională, care a determinat schimbări importante în cadrul schimburilor economice internaţionale.

 

 

3.  Criza economică din perioada 1929 - 1933

 

Criza economică a afectat domeniul financiar, domeniul producţiei, domeniul schimburilor comerciale şi cel social.

Primele semne ale crizei s-au manifetst în domeniul financiar, prin scăderea bruscă a cursurilor hârtiilor de valoare la bursa din New York. Fenomenele negative s-au extins rapid şi pe pieţele europene, provocând o criză în domeniul bancar din cauza numeroaselor cereri de retragere a depunerilor la vedere pe termen mediu şi lung. Acest  lucru  a  condus  la  numeroase  falimente  în  special  în  rândul  băncilor  mici (locale).

Criza financiară a provocat o criză în domeniul producţiei din cauza reducerii drastice a posibilităţilor de a investi şi din cauza reducerii veniturilor consumatorilor. Numeroase produse au rămas nevândute, crescând foarte mult stocurile de mărfuri, ceea ce a determinat reducerea şi chiar întreruperea activităţilor de producţie în multe dintre întreprinderi.

 Reducerea producţiei a determinat la rândul său o criză în domeniul schimburilor comerciale.

Criza din domeniul social s-a manifestat printr-o creştere îngrijorătoare a ratelor şomajului, chiar până la valori de 40%. Aceasta a determinat reducerea drastică a nivelului de trai, a provocat tensiuni sociale, şi a accentuat fenomenul migraţionist.

În ceea ce priveşte modul de manifestare a Crizei Economice în diferite ţări, în S.U.A., producţia industrială s-a redus în timpul crizei la aproximativ jumătate, fiind afectate în mod deosebit industria metalurgică şi cea siderurgică. De asemenea, producţia agricolă a fost afectată din cauza reducerii capacităţii de absorbţie a pieţelor europene, în condiţiile în care producţia americană era în creştere, ceea ce a determinat constituirea unui exces de ofertă. Unul dintre motivele creşterii îl constituia faptul că producătorii nu puteau controla preţurile, aflate în scădere şi au considerat că îşi vor redresa veniturile prin vânzarea unor cantităţi mai mari de produse.

Germania, unde capitalul străin deţinea o pondere însemnată, a  fost afectată  în  principal  în  domeniul  industriei grele, în special producţia de oţel, de cărbune şi industria chimică, a infrastructurii şi în cel bancar. După încheierea Crizei Economice, Germania s-a refăcut rapid pe baza producţiei militare, aceeaşi trăsătură fiind comună şi Japoniei şi a Italiei.

Marea Britanie a fost afectată ceva mai târziu de Criză, producţia industrială a scăzut cu mai puţin decât în celelalte state prezentate anterior, cel mai drastic fiind afectată producţia industrială de oţel şi domeniul bancar.

În Franţa, reducerile cele mai mari ale producţiei s-au înregistrat în industria textilă, siderurgică şi extractivă.

În URSS activitatea economică s-a înscris pe o tendinţă ascendentă, atât în industrie, cât şi în agricultură, în principal ca urmare a introducerii planurilor cincinale şi a colectivizării. Activitatea agricolă din URSS a înregistrat fluctuaţii mai mari cauzate de condiţiile naturale climatice defavorabile. Colectivizarea a avut drept consecinţă o puternică migraţie a populaţiei din mediul rural către cel urban.