Răspunderea transportatorului este prevăzută într-o serie de acte normative.

O particularitatea a contractului de transport este faptul răspunderii sporite a cărăuşului.

Conform art. 988, alin. 1 CC, cărăuşul este ţinut să repare prejudiciul cauzat pasagerului, cu excepţia cazului când acest prejudiciu este rezultatul unei forţe majore, al stării de sănătate a pasagerului sau al faptei acestuia. Cărăuşul este ţinut să repare prejudiciul şi în cazul în care acesta se datorează stării sale de sănătate, a prepuşilor săi sau a stării ori funcţionării vehiculului.

Răspunderea cărăuşului în contractul de transport de persoane poate fi divizată în două părţi: răspunderea pentru vătămarea sănătăţii pasagerului şi răspunderea pentru cauzarea unui prejudiciu de ordin pur material. De, regulă, cărăuşul poartă răspundere pentru prejudiciu cauzat în toata cazurile, însă legea prevede expres trei situaţii când cărăuşul este exonerat de răspundere, şi anume:

  1. când prejudiciul este rezultatul unei forţe majore;
  2. starea de sănătate a pasagerului;
  3. este rezultatul faptei pasagerului.

Prin urmare, în asemenea situaţii cauzarea prejudiciului nu ţine de comportamentul cărăuşului, nu a survenit din culpa lui şi acesta nu poartă nici o răspundere.

Răspunderea cărăuşului pentru prejudiciile care rezultă din întârziere este exclusă dacă altfel nu s-a convenit în mod expres sau dacă transportatorul nu a acţionat cu intenţie sau din culpă gravă (art. 988, alin.2 CC). Pentru prejudiciul cauzat pasagerului, care se datorează stării de sănătate a cărăuşului, acesta din urmă este obligat să repare prejudiciul cauzat pasagerului. Această regulă se aplică şi în cazul în care prejudiciul se datorează stării de sănătate a prepuşilor săi sau a stării ori funcţionării vehicolului. Din esenţa acestei norme rezultă că cărăuşul poartă răspundere şi în cazul culpei sale. Cărăuşul este ţinut să repare şi prejudiciul care se datorează stării sau funcţionării vechicolului, deoarece cărăuşul este obligat să asigure funcţionarea şi starea normală a unităţii de transport. Această regulă corespunde pe deplin normei generale cu privire la răspunderea pentru prejudiciul cauzat de un izvor de pericol sporit.

 Conform art. 989 CC, cărăuşul răspunde pentru pierderea, distrugerea sau deteriorarea bagajelor care i-au fost încredinţate de pasager, cu excepţia cazului când va dovedi forţa majoră, viciul propriu al bunului sau vina pasagerului.

Regula generală prin care se stabileşte răspunderea cărăuşului pentru bagaje constă în faptul că acesta răspunde pentru pierderea, distrugerea sau deteriorarea bagajelor încredinţate de pasager. Se consideră că bagajul a fost încredinţat cărăuşului din momentul în care acest bun a fost transmis cărăuşului, fapt care este confirmat prin eliberarea către pasager a unui document special care poartă denumirea de chitanţă sau a unui alt semn, bunăoară a unui jeton cu număr (etichetă), cotorul căruia se fixează de bagaj [p. 34 al Regulamentului transportului auto de călători şi bagaje].  

Transportul succesiv, cum am menţionat în Capitolul I, este un tip de transport care este efectuat de mai mulţi cărăuşi care se succed utilizând acelaşi mod de transport (vehicul). [ art. 982, C.C.].

Astfel este necesar să enumerăm unele particularităţi în domeniul răspunderii cărăuşilor succesiv pentru prejudiciul cauzat mărfii, pasagerilor şi bagajelor lor.

Fiecare dintre transportatori succesiviv îşi asumă răspunderea executării transportului pe întrega sa parte de drum.

Astfel, în cazul apariţiei unui litigiu, trebuie să stabilim întendirea obligaţiilor a fiecărui cărăuţ şi să-l individualizăm, adică să stabilim anume cine era responsabil pentru partea de drum unde s-a produs prejudiciu, deoarece transportul succesiv implicând prin ipoteză o pluralitate de cărăuşi, reclamantul în cererea de reparare a prejudiciului suferit trebuie să ştie contra cui poate introduce acţiunea judiciară. Soluţia este dată de Convenţia C.M.R. art. 36 diferă după cum instanţa este sesizată sau nu cu o acţiune principală.

Prin acţiunea principală privind răspunderea pentru pierdere, avarie sau întârziere poate fi îndreptată de către solicitantul despăgubirilor,  cu respectarea normelor de competenţă, la alegerea sa, numai împotriva unuia dintre următorii executanţi ai deplasării mărfurilor:

  • Primul transportator, fără a distinge dacă daunele provin din propriul fapt sau datoria acţiunii sau inacţiunii cărăuşilor subsecvenţi, deoarece s-a obligat prin scrisoare unică să ajungă marfa în stare repfectă la destinaţie. Răspunderea pârâtului este angajată pentru primul segment al deplasării prin calitatea sa de transportator străbătut acea distanţă, iar pentru restul itenerarului prin calitatea de comisionar de transport faţă de cărăuşi subsecvenţi [ pag. 254, 16], în mod obişnuit, acţiunea contra primului transportator este introdusă de către expeditor.
  • Ultimul transportator, deoarece îţi asumă răspunderea pentru întregul traseu, în măsură în care nu a formulat rezerve în scrisoare unică în momentul începerii deplasării.
  • Transportatorul intermediar, care a executat partea de itinerar în cursul căreia s-a produs faptul cauzator al pierderi, avarierii sau întârzierii. Reclamantul se găseşte pe o poziţie procesuală mai deficilă decât dacă ar fi introdus acşiunea contra primului sau ultimului cărăuş, deoarece trebuie să facă dovada prealabilă că paguba s-a ivit efectiv pe segmentul de itinerar străbătut de vehicol pârâtului.

Din interpretarea reglementărilor menţionate rezultă că partea care a suferit prejudiciul consecutiv pierderii or avarierii sau întârzierii la punctul de destinaţie poate îndrepta acţiunea în acelaşi timp împotriva mai multor din aceşti transportatori

În cadrul transportului aerian legislaţia română prevede unele exepţii de la răspunderea transportatorului, adică sunt unele circumstanţe care exonerează pe transportator de la răsounderea. Astfel, legislaţia română face trimiterea la art. 20 al Convenţiei de la Montreal din 1999, care menţionează:

  1. Regimul are ca obiect răspunderea în toate domeniile transportului aerian, atât de persoane, cât şi de mărfuri sau bagaje. Există din acest punct de vedere deplină asemănare între clauzele care pot să degreveze pe cărăuş în orecare dintre contractele pe care le-a încheiat cu pasagerul sau cu expeditorul încărcăturii;
  2. Temeiul general al exonerării îl constituie culpa reclamantului ori a persoanei de la care derivă drepturile sale. Culpa poate consta în neglijenţă sau altă acţiune greşită ori omisiune imputabilă persoanelor menţionate, dacă vreuna dintre aceste circumstanţe a provocat sau a favorizat dauna, vătămarea ori decesul. [52].

Transportatorul beneficiează de exonerare fie integrală, fie nzmai parţială de răspundere, în masură în care organul de jurisdicţie apreciează că fapta reclamantului a contribuit în exclusivitate sau doar într-o anumită proporşie la producerea daunei, vătămării sau decesului.

Convenţia de la Montreal din 1999 stabileşte răspunderea transportatorului pentru vătămări corporale sau deces a unui pasager, cu condiţia ca accidentul care a provocat aceste consecinţe să fie produs la bordul aeronavei sau timpul oricăreia dintre operaţiunile de îmbarcare sau de debarcare.

În aceste cazuri potrivit Convenţiei sus numite, dacă daunele nu depălesc 100000 DST (Dreptul Social de Tragere) pentru fiecare pasager, transportatorul nu poate exclude sau diminua răspunderea sa.

În măsura în care daunele depăşesc 100000DST pentru fiecare pasager, trancportatorul nu va fi răspunzător dacă dovedeşte că:

  • Acea daună nu s-a datorat nici negligenţii sale, nici altei acţiuni greşite ori omisiunii din parta sa sau a prepuşilor ori mandatarilor săi;
  • Acea daună a survenit numai datorită negligenţei sau altei acţiuni greşite ori omisiunii a unei terţe părţi.

În cazul unor asemenea accidente de aviaţie,   care au avut ca urmare decesul sau vătămarea pasagerilor, art. 128 din Convenţia din 1999 prevede că transportul, dacă este prevăzut în legislaţia sa naţională, va efectua fără întârziere plăţi în avans unei persoane fizice sau persoanelor fizice care au dreptul să pretindă despăgubiri, cu scopul de a satisface necesităţile economice ale menţionatelor persoane. Aceste plăţi în avans nu constituie însă o recunoaştere a răspunderi şi pot fi compensate die orice sumă achitată ulterior de către transportator cu titlu de daune.

O altă răspundere poate fi angajată transportatorului în cauzl întârzierii transportului. În aceste caz, daunele survenite din cauza întârzierii, răspunderea transportatorului este pentru fiecare pasager în limita de 4150 DST.

Acestă plafonare nu se aplică dacă se dovedeşte că dauna a survenit datorită unei acţiuni sau omisiuni a transportstorului,  a prepuşilor sau mandatarilor săi, făcută cu intenţie de a provoca o daună sau din imprudenţă, precum şi în cunoştinţă de cauză că ar putea rezulta o daună. Se cere însă condiţia ca, în cauzl unor acţiuni sau omisiuni ale prepuşilor sau mandatarilor săi, să se facă dovafa că aceştea au acţionat în cadrul atribuţiilor lor de serviciu.

La fel Convenţia de la Montreal conţine şi prevederi referitoare la răspunderea pentru daune produse bagajelor, făcând accent pe actegoria bagajului, înregistrate sau neînregistrate.

Referitor la bagajele înregistrate, răsounzător pentru daune de transport,  fără să ceară pasagerului reclamant sarcina de a face dovada vreunei culpe. În sensul arătat, se prevede că transportatorul este răspunzător prntru daunele survenite datorită distrugerii, pierderii sau deterioarării bagajului înregistrat, cu singură condiţie ca evenimentul care a provocat aceste pagube să fi avut loc la bordul aeronaveu sau în perioada în care transportatorul avea în grijă bagajul înregistrat.

Dacă transportatorul recunoaşte pierderea unui asemenea bagaj sau dacă acesta nu a ajuns la destinaţie în termen de 21 de zile de la data la care ar fi trebuit să sosească, pasagerul este îndreptăţit să-şi exercită împotriva transportatorului drepturile care decurg din contractul de transport.

Totuşi răspunderea transportatoruluiîncetează, dacă şi în măsura în care dauna a survenit datorită unui defect al bagajului,  calităţii sau viciului acestuia.

În cazul unui bagaj neînrgistrat, inclusiv al obiectelor personale ale pasagerului, transportatorul poartă răspunderea, dacă dauna survine din vina sa, a prepuşilor sau a mandatarilor săi. De astă dată, spre deosebire de cele arătate mai sus, pasagerul-reclamant urmează aşadar ca, în acest scop, să facă dovada culpei transportatorului, care nu mai este prezumată.

La transportul bagajului, răspunderea transportatorului în caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 1000 DST pentru fiecare pasager.

Prin excepţie, despăgubirea poate fi mai mare în două situaţii, fie dacă transportatorul, prepuşii sau mandatarii săi au provocat dauna printr-o acţiune sau omisiune deliberată, fie dacă pasagerul a declarat valoarea bagajului înregistrat.

În acest scop pasagerul, în momentul în care predă transportatorului bagajul înregistrat, trebuie să facă o declaraţie specială privind interesul în livrarea la destinaţie şi să plătească o sumă suplimentară, eventual cerută de cărăuş. În acest caz transportatorul răspunde pentru plata unei sume care nu o va depăşi pe cea declarată, afară dacă numai dovedeşte că în realitate această sumă este mai mare decăt interesul efectiv al pasagerului în livrarea la destinaţie.

 Astfel este necesar să enumerăm unele particularităţi în domeniul răspunderii cărăuşilor succesiv pentru prejudiciul cauzat mărfii, pasagerilor şi bagajelor lor.

Fiecare dintre transportatori succesiviv îşi asumă răspunderea executării transportului pe întrega sa parte de drum.

Astfel, în cazul apariţiei unui litigiu, trebuie să stabilim întendirea obligaţiilor a fiecărui cărăuţ şi să-l individualizăm, adică să stabilim anume cine era responsabil pentru partea de drum unde s-a produs prejudiciu, deoarece transportul succesiv implicând prin ipoteză o pluralitate de cărăuşi, reclamantul în cererea de reparare a prejudiciului suferit trebuie să ştie contra cui poate introduce acţiunea judiciară. Soluţia este dată de Convenţia C.M.R. art. 36 diferă după cum instanţa este sesizată sau nu cu o acţiune principală.

Prin acţiunea principală privind răspunderea pentru pierdere, avarie sau întârziere poate fi îndreptată de către solicitantul despăgubirilor,  cu respectarea normelor de competenţă, la alegerea sa, numai împotriva unuia dintre următorii executanţi ai deplasării mărfurilor:

  • Primul transportator, fără a distinge dacă daunele provin din propriul fapt sau datoria acţiunii sau inacţiunii cărăuşilor subsecvenţi, deoarece s-a obligat prin scrisoare unică să ajungă marfa în stare repfectă la destinaţie. Răspunderea pârâtului este angajată pentru primul segment al deplasării prin calitatea sa de transportator străbătut acea distanţă, iar pentru restul itenerarului prin calitatea de comisionar de transport faţă de cărăuşi subsecvenţi [ 21, pag. 254]. în mod obişnuit, acţiunea contra primului transportator este introdusă de către expeditor.
  • Ultimul transportator, deoarece îţi asumă răspunderea pentru întregul traseu, în măsură în care nu a formulat rezerve în scrisoare unică în momentul începerii deplasării.
  • Transportatorul intermediar, care a executat partea de itinerar în cursul căreia s-a produs faptul cauzator al pierderi, avarierii sau întârzierii. Reclamantul se găseşte pe o poziţie procesuală mai deficilă decât dacă ar fi introdus acşiunea contra primului sau ultimului cărăuş, deoarece trebuie să facă dovada prealabilă că paguba s-a ivit efectiv pe segmentul de itinerar străbătut de vehicol pârâtului.

Din interpretarea reglementărilor menţionate rezultă că partea care a suferit prejudiciul consecutiv pierderii or avarierii sau întârzierii la punctul de destinaţie poate îndrepta acţiunea în acelaşi timp împotriva mai multor din aceşti transportatori

În cadrul transportului aerian legislaţia română prevede unele exepţii de la răspunderea transportatorului, adică sunt unele circumstanţe care exonerează pe transportator de la răsounderea. Astfel, legislaţia română face trimiterea la art. 20 al Convenţiei de la Montreal din 1999, care menţionează:

  1. Regimul are ca obiect răspunderea în toate domeniile transportului aerian, atât de persoane, cât şi de mărfuri sau bagaje. Există din acest punct de vedere deplină asemănare între clauzele care pot să degreveze pe cărăuş în orecare dintre contractele pe care le-a încheiat cu pasagerul sau cu expeditorul încărcăturii;
  2. Temeiul general al exonerării îl constituie culpa reclamantului ori a persoanei de la care derivă drepturile sale. Culpa poate consta în neglijenţă sau altă acţiune greşită ori omisiune imputabilă persoanelor menţionate, dacă vreuna dintre aceste circumstanţe a provocat sau a favorizat dauna, vătămarea ori ddecesul.

Transportatorul beneficiează de exonerare fie integrală, fie nzmai parţială de răspundere, în masură în care organul de jurisdicţie apreciează că fapta reclamantului a contribuit în exclusivitate sau doar într-o anumită proporşie la producerea daunei, vătămării sau decesului.

Convenţia de la Montreal din 1999 stabileşte răspunderea transportatorului pentru vătămări corporale sau deces a unui pasager, cu condiţia ca accidentul care a provocat aceste consecinţe să fie produs la bordul aeronavei sau timpul oricăreia dintre operaţiunile de îmbarcare sau de debarcare.

În aceste cazuri potrivit Convenţiei sus numite, dacă daunele nu depălesc 100000 DST (Dreptul Social de Tragere) pentru fiecare pasager, transportatorul nu poate exclude sau diminua răspunderea sa.

În măsura în care daunele depăşesc 100000DST pentru fiecare pasager, trancportatorul nu va fi răspunzător dacă dovedeşte că:

  • Acea daună nu s-a datorat nici negligenţii sale, nici altei acţiuni greşite ori omisiunii din parta sa sau a prepuşilor ori mandatarilor săi;
  • Acea daună a survenit numai datorită negligenţei sau altei acţiuni greşite ori omisiunii a unei terţe părţi.

În cazul unor asemenea accidente de aviaţie,   care au avut ca urmare decesul sau vătămarea pasagerilor, art. 128 din Convenţia din 1999 prevede că transportul, dacă este prevăzut în legislaţia sa naţională, va efectua fără întârziere plăţi în avans unei persoane fizice sau persoanelor fizice care au dreptul să pretindă despăgubiri, cu scopul de a satisface necesităţile economice ale menţionatelor persoane. Aceste plăţi în avans nu constituie însă o recunoaştere a răspunderi şi pot fi compensate die orice sumă achitată ulterior de către transportator cu titlu de daune.

O altă răspundere poate fi angajată transportatorului în cauzl întârzierii transportului. În aceste caz, daunele survenite din cauza întârzierii, răspunderea transportatorului este pentru fiecare pasager în limita de 4150 DST.

Acestă plafonare nu se aplică dacă se dovedeşte că dauna a survenit datorită unei acţiuni sau omisiuni a transportstorului,  a prepuşilor sau mandatarilor săi, făcută cu intenţie de a provoca o daună sau din imprudenţă, precum şi în cunoştinţă de cauză că ar putea rezulta o daună. Se cere însă condiţia ca, în cauzl unor acţiuni sau omisiuni ale prepuşilor sau mandatarilor săi, să se facă dovafa că aceştea au acţionat în cadrul atribuţiilor lor de serviciu.

La fel Convenţia de la Montreal conţine şi prevederi referitoare la răspunderea pentru daune produse bagajelor, făcând accent pe actegoria bagajului, înregistrate sau neînregistrate.

Referitor la bagajele înregistrate, răsounzător pentru daune de transport,  fără să ceară pasagerului reclamant sarcina de a face dovada vreunei culpe. În sensul arătat, se prevede că transportatorul este răspunzător prntru daunele survenite datorită distrugerii, pierderii sau deterioarării bagajului înregistrat, cu singură condiţie ca evenimentul care a provocat aceste pagube să fi avut loc la bordul aeronaveu sau în perioada în care transportatorul avea în grijă bagajul înregistrat.

Dacă transportatorul recunoaşte pierderea unui asemenea bagaj sau dacă acesta nu a ajuns la destinaţie în termen de 21 de zile de la data la care ar fi trebuit să sosească, pasagerul este îndreptăţit să-şi exercită împotriva transportatorului drepturile care decurg din contractul de transport.

Totuşi răspunderea transportatoruluiîncetează, dacă şi în măsura în care dauna a survenit datorită unui defect al bagajului,  calităţii sau viciului acestuia.

În cazul unui bagaj neînrgistrat, inclusiv al obiectelor personale ale pasagerului, transportatorul poartă răspunderea, dacă dauna survine din vina sa, a prepuşilor sau a mandatarilor săi. De astă dată, spre deosebire de cele arătate mai sus, pasagerul-reclamant urmează aşadar ca, în acest scop, să facă dovada culpei transportatorului, care nu mai este prezumată.

La transportul bagajului, răspunderea transportatorului în caz de distrugere, pierdere, deteriorare sau întârziere este limitată la suma de 1000 DST pentru fiecare pasager.

Prin excepţie, despăgubirea poate fi mai mare în două situaţii, fie dacă transportatorul, prepuşii sau mandatarii săi au provocat dauna printr-o acţiune sau omisiune deliberată, fie dacă pasagerul a declarat valoarea bagajului înregistrat.

În acest scop pasagerul, în momentul în care predă transportatorului bagajul înregistrat, trebuie să facă o declaraţie specială privind interesul în livrarea la destinaţie şi să plătească o sumă suplimentară, eventual cerută de cărăuş. În acest caz transportatorul răspunde pentru plata unei sume care nu o va depăşi pe cea declarată, afară dacă numai dovedeşte că în realitate această sumă este mai mare decăt interesul efectiv al pasagerului în livrarea la destinaţie.

Cărăuşul nu poartă  răspundere pentru pierderea documentelor, banilor sau a altor bunuri de mare valoare, cu excepţia cazului când i s-a declarat natura sau valoarea bunului şi el a acceptat sa îl transporte. Cărăuşul nu este, cu atât mai mult, răspunzător pentru pierdera bagajelor de mână, care au rămas sub supravegherea pasagerului, cu excepţia cazului când acesta va demonstra vinovăţia cărăuşului (art. 989, alin. 2 CC). În asemenea situaţii este necesar ca această declaraţie să fie cumva documentată, fapt care va confirma atât valoarea documentelor, banilor sau altor bunuri de mare valoare, cât şi răspunderea cărăuşului. În această declaraţie pot fi descrise sau enumerate toate bunurile şi alte obiecte pentru care cărăuşul şi-a asumat răspunderea.

La fel cărăuşul nu poartă răspunderea pentru pierderea bagajelor de mână care se află sub supravegherea pasagerului. Cărăuşul poartă răspunderea pentru pierderea bagajelor de mână doar într-un singur caz, şi anume când pasagerul va demonstra vinovăţia cărăuşului pentru pierderea bagajului de mână. Prin urmare, din esenţa legii rezultă că referitor la răspunderea cărăuşului pentru pierderea bagajelor de mână se aplică prezumţia nevinovăţiei acestuia.

Cărăuşul poartă răspunderea patrimonială pentru pierderea, lipsa sau deteriorarea (alterarea) bagajelor din momentul primirii pentru transport şi până la eliberarea lor destinatarului, dacă nu va face dovadă, că integritatea bagajelor nu a fost asigurată din cauza unor circumstanţe pe care cărăuşul nu le-a putut preveni şi înlătura.

Volumul răspunderii cărăuşului este determinat de legislaţia în vigoare. În baza art. 146 al Codului transportului feroviar, prejudiciul cauzat în timpul transportării bagajelor  se repară de calea ferată în felul următor:

 

  • în cazul pierderii sau lipsei bagajelor – în mărimea valorii totale sau parţiale a bagajelor;
  • în cazul deteriorării (alterării) bagajelor în mărimea sumei corespunzătoare deprecierii valorilor, iar dacă recuperarea bagajelor deteriorate (alterate) este imposibilă, în mărimea valorii acestora;
  • în cazul pierderii bagajelor predate pentru transport cu valoarea declarată – în mărimea valorii declarate.

O dată cu declararea prejudiciului cauzat prin pierdere, lipsa sau deteriorarea (alterarea) bagajelor, calea ferată restituie expeditorului taxa de transport şi alte plăţi aferente, încasate pentru transportul bagajelor pierdute, lipsă sau deteriorate (alterate).

Agenţii transportatori, poartă răspundere materială pentru pierderea, vătămarea sau deteriorarea, lipsa obiectelor predate la camera de păstrare sau primite la transport, dacă nu vor dovedi că acesta a avut loc nu din vina lor.

Pentru pierderea şi lipsa obiectelor primite la transport sau predate la camera de păstrare agentul transportător poartă răspundere astfel:

  1. pentru bagajele primite la transport sau obiectele predate la camera de păstrare cu declararea valorii – în mărimea valorii declarate, dacă nu va fi demonstrat că ea este mai mică decât costul lor real;
  2. pentru bagajele primite la transport fără declararea valorii – în mărimea de 0,1 salarii minime pentru un kg de greutate a bagajului indicată în chitanţă de bagaje sau jetonul cu număr (etichetă). Dacă greutatea bagajelor nu este indicată, în calcul se iau 50 kg;
  3. pentru obiectele predate la camera de păstrare fără declararea valorii – în mărimea de 0,2 salarii minime pentru un kg de greutate indicată în chitanţă;
  4. pentru deteriorarea sau vătămarea obiectelor transpontatorul achită suma cu care s-a redus costul lor.

 Depăşirea termenului de transportare  a bagajelor.

 Pentru depăşirea termenului de transportare a bagajelor, la predarea acestora, calea ferată de destinaţie plăteşte destinatarului mărfurilor, în baza actului întocmit la cererea acestuia, o penalitate în conformitate cu Regulamentul transportului de călători, bagaje şi mesagerii pe calea ferată.

 Depăşirea termenului de transportare  a bagajelor începe să se calculeze după ora 24 a zilei în care trebuiau să sosească bagajele.

În această ordinea de idei, putem da un exemplu de soluţionarea a litigiului

apărut între transportator şi pasager.